Satul Huaxi din China, cunoscut ca “cel mai bogat sat din China”, are un zgârie-nori de 74 de etaje în centrul său rural, iar fiecare familie fondatoare a primit o mașină de lux și 250.000 de dolari. Satul funcționează ca o corporație în care toți locuitorii sunt acționari.
Huaxi – satul în care comunismul și capitalismul au fuzionat într-un miracol economic
În inima provinciei Jiangsu, China, la o distanță relativ scurtă de megapolisurile Shanghai și Nanjing, se află Huaxi, un loc care sfidează orice definiție convențională a ceea ce înseamnă „sat”. Cunoscut drept „cel mai bogat sat din China”, Huaxi este un experiment social și economic fără precedent, un amestec de ideologie comunistă, viziune antreprenorială și disciplină colectivă.
De la sărăcie rurală la epicentru al avuției
Povestea transformării lui Huaxi începe în anii 1960, când era un simplu sat agricol, sărac și izolat, cu locuințe modeste și un trai bazat exclusiv pe muncă manuală și agricultură de subzistență. Totul s-a schimbat sub conducerea lui Wu Renbao, un lider local cu viziune, care a înțeles că dezvoltarea economică poate fi obținută nu prin individualism capitalist, ci prin mobilizarea colectivă a comunității.
Wu a introdus un model inedit: satul-corporație. A încurajat construirea de fabrici, extinderea în industrii strategice (textile, oțel, turism, construcții), și, în același timp, a păstrat structura colectivistă, în care toți locuitorii sunt acționari și împart beneficiile în mod egal.
Un zgârie-nori în mijlocul satului
Simbolul clar al ascensiunii spectaculoase a satului Huaxi este impresionantul zgârie-nori de 328 de metri înălțime, cu 74 de etaje, numit Longxi International Hotel. Construit în 2011, acest turn din oțel și sticlă arată ca și cum ar fi fost teleportat din centrul unui mare oraș într-o zonă rurală. Turnul găzduiește hoteluri de lux, birouri și săli de conferință – un contrast izbitor cu satele tradiționale din China, unde infrastructura rămâne minimă.
La etajul 60 se află o sculptură masivă din aur sub forma unui taur, evaluată la milioane de dolari – un simbol al forței și prosperității. Este totodată și un semnal pentru vizitatori: acesta nu este un sat obișnuit.
Răsplata locuitorilor: lux și loialitate
Fiecare dintre cele 2.000 de familii fondatoare ale satului a fost răsplătită generos pentru loialitatea și munca depusă în construcția acestui imperiu economic. Fiecare a primit:
• o mașină de lux (în multe cazuri, marca Audi sau BMW)
• o casă modernă, complet mobilată
• un bonus financiar echivalent cu 250.000 de dolari
Locuitorii au acces gratuit la educație, servicii medicale, alimentație subvenționată și locuințe spațioase. Nu există cerșetori, șomaj sau criminalitate. În esență, Huaxi este o comunitate ultra-disciplinată, cu un standard de viață comparabil cu cel din marile capitale ale lumii.
Un sat organizat ca o corporație
Huaxi funcționează ca un conglomerat. Companiile sunt înregistrate pe numele satului, iar profiturile sunt distribuite între locuitori, în funcție de statutul și contribuția lor. Toți cetățenii activi sunt angajați ai corporației satului, iar veniturile sunt reinvestite în dezvoltare continuă. Există zeci de subsidiare în întreaga Chină și investiții în afara țării.
Dar există și reguli stricte: nimeni nu poate părăsi satul fără a pierde automat toate beneficiile. Proprietatea este colectivă, iar averea personală este înregistrată în numele entității colective. Practic, nu poți vinde casa, mașina sau acțiunile – sunt ale comunității, nu ale individului.
Un model unic, dar controversat
Huaxi este prezentat adesea ca un model de succes al comunismului aplicat eficient. Însă criticii spun că este și un exemplu de control autoritar, în care loialitatea absolută față de conducere este cerută în schimbul prosperității. Locuitorii trăiesc într-un sistem închis, iar deciziile majore sunt luate de consiliul administrativ condus, timp de decenii, de familia Wu.
Un oraș în formă de sat sau un sat în formă de utopie?
Din punct de vedere economic, Huaxi este un exemplu rar de sustenabilitate colectivă, dar din punct de vedere social, este o entitate aparte, greu de reprodus. A reușit să transforme o comunitate rurală anonimă într-un model de dezvoltare internă chineză, dar rămâne un caz izolat, cu un context istoric, politic și cultural unic.
Concluzie
Huaxi nu este doar „cel mai bogat sat din China”. Este o idee devenită realitate, o dovadă că, atunci când comunitatea acționează unitar, se pot construi miracole economice. Însă miracolele au, uneori, un preț: libertatea individuală se subordonează prosperității colective. Huaxi rămâne un loc fascinant, la granița dintre utopie și experiment social – un loc unde zgârie-norii se ridică din câmp și fiecare zi e o lecție despre ce poate face disciplina, viziunea și coeziunea.
