Locuința lui Jin Chao era aproape de cafenea, la doar zece minute de mers pe jos. Înainte, când Jiang Mu mergea alături de el, nu i se părea nimic deosebit. Dar de când aflase despre starea lui fizică, nu se mai putea abține să nu se îngrijoreze. Deși drumul era scurt, se tot uita la el cu neliniște, până când Jin Chao, în cele din urmă, se întoarse și-i spuse:
– Nu sunt făcut din hârtie.
Remarca lui o făcu pe Jiang Mu să-și ascundă îngrijorarea, măcar încercând să nu i-o arate.
Când ajunseră la intrarea în complexul rezidențial, Jiang Mu se opri surprinsă. Văzuse apartamente aici când căutase prin agenții imobiliare. Mediul era plăcut și i se păruse atrăgător de la prima vedere, dar prețul fusese prea mare ca să ia în calcul varianta.
Jin Chao se apropie de poartă, iar după ce sistemul de recunoaștere facială îl identifică drept locatar, poarta se deschise automat. Se întoarse să o privească, iar Jiang Mu îl urmă cu uimire:
– Aici locuiești?
Jin Chao o privi scurt:
– Ai mai fost aici?
Jiang Mu zâmbi fără să răspundă. Fusese în Nanjing de atâta vreme fără să știe că locuiau atât de aproape. Până să-l fi vizitat la Oon, nu-l întâlnise niciodată în apropierea casei.
Liftul deservea câte două apartamente pe etaj. Înăuntru, Jiang Mu întrebă:
– La ce etaj?
– Opt.
Când Jiang Mu se întinse să apese butonul, acel sentiment de singurătate pe care-l simțise mai devreme în ziua aceea dispăru complet. Un zâmbet îi înflori pe chip fără să-și dea seama. Fiind cu spatele la Jin Chao, nu se deranjă să-l ascundă.
Dar cu cât zâmbea mai mult, cu atât simțea ceva ciudat. Avea impresia că cineva o privea. Când își întoarse încet privirea spre stânga, dădu ochii cu o pereche de pupile întunecate. Uitase complet de oglinda din lift. Jin Chao o urmărea în liniște cum zâmbește, și cine știe de cât timp o privea deja. Când ea întoarse capul, el își abătu privirea, cu un zâmbet discret pe buze.
Acel sentiment familiar de stânjeneală o cuprinse din nou, și Jiang Mu se prefăcu că-și aranjează părul, întorcând fața într-o parte.
Era prima oară când Jiang Mu îi vizita locuința lui Jin Chao. La ușa lui, își dădu seama că venise cu mâna goală, ba chiar într-o zi de sărbătoare – ceea ce era, în mod tradițional, cam nepotrivit. Se opri brusc, iar Jin Chao se întoarse:
– Ce e?
Jiang Mu arătă spre lift:
– Nu ai nevoie de nimic? Poate ar trebui să cobor să cumpăr ceva.
Jin Chao deschisese deja ușa. Se uită la ea:
– E de-ajuns că ai venit tu. Intră.
Jiang Mu păși spre el ușor stânjenită, dar starea aceea dură doar o clipă, pentru că, în momentul următor, Lightning dădu buzna spre ea. Văzând că Jin Chao o aducea pe Jiang Mu acasă, era extrem de entuziasmat, cu labele din față gata să sară pe ea. Dar o singură privire severă din partea lui Jin Chao îl cuminți pe loc, și alergă spre dulapul de pantofi, scoțând o pereche de papuci și punându-i în fața lui Jiang Mu. Erau papuci mari, bărbătești.
Jiang Mu întrebă, intenționat:
– N-ai și papuci de femeie?
Jin Chao se uită în jos:
– Vrei să verifici dulapul?
Înțelesese perfect mica ei întrebare ascunsă, iar Jiang Mu mormăi:
– Voiam doar să zic că-s cam mari…
Își schimbă pantofii și se aplecă să-i mângâie lui Lightning capul cel mare, vorbindu-i drăgăstos:
– Cum ești tu așa cuminte, hă? Dragul meu Lightning.
Vocea ei voit dulce ajunse la urechile lui Jin Chao și îl făcu să zâmbească, chiar dacă nu i se adresa lui.
Uriașul bebeluș al lui Jiang Mu era extrem de încântat și se duse să-i aducă, generos, jucăria lui – un os mare de pluș. Jiang Mu îl strânse, apoi îl puse jos, dar Lightning îl ridică din nou și i-l împinse în mâini. Neputând să-i refuze amabilitatea a doua oară, fu nevoită să țină osul, în timp ce îl întrebă pe Jin Chao, care se îndrepta spre bucătărie:
– Pot să mă uit puțin prin casă?
Jin Chao tocmai scosese crabii și se întoarse spre ea. Jiang Mu stătea încă la intrare, ținând jucăria cea mare aproape cât ea. Sub insistențele entuziaste ale lui Lightning, nu avusese încotro. Privirea lui Jin Chao deveni caldă:
– Simte-te ca acasă.
Apartamentul era decorat în culori simple, cu un living spațios care reflecta stilul lui Jin Chao. Nu era dezordine, ceea ce făcea ca totul să pară curat și aerisit. O canapea confortabilă, fără decorațiuni inutile sau plante, nici măcar un televizor – o atmosferă ușor austeră.
Erau două camere, una cu ușa închisă. Cealaltă avea un raft mare cu cărți și un birou din lemn închis la culoare. Jiang Mu intră și găsi pe birou mai multe documente și dosare. Se uită fugitiv peste ele – toate legate de inginerie electrică. Raftul era plin de cărți de inginerie mecanică.
Privind în afară, balconul era mare, cu câteva aparate de fitness și dispozitive ajutătoare. Când ieși din acea cameră, Jin Chao pusese deja crabii la fiert. Jiang Mu întrebă:
– L-ai cumpărat sau îl închiriezi?
– Cumpărat, răspunse el lejer.
Jiang Mu se miră:
– Nu sunt ieftine apartamentele aici, nu?
Jin Chao scoase diverse ingrediente din frigider și răspunse:
– Am câștigat ceva din proiectele de-a lungul anilor. A fost suficient pentru avans.
Jiang Mu arătă spre camera cu ușa închisă:
– Asta e dormitorul?
Jin Chao mormăi afirmativ:
– Apă sau ceai?
– Nu te deranja, nu vreau nimic acum. Pot să-ți văd camera?
Jin Chao ezită puțin, apoi spuse:
– Pot să refuz?
Jiang Mu își arcuise buzele, ridicând bărbia:
– Ascunzi vreo femeie acolo care nu poate fi văzută?
Jin Chao își coborî privirea și zâmbi fără să răspundă. Tăcerea lui n-o făcu decât mai curioasă. Puse mâna pe clanță și întrebă provocator:
– Intru, da?
Jin Chao ridică ochii spre ea, privirea lui întunecată și pătrunzătoare. În cele din urmă, Jiang Mu lăsă clanța și nu intră. Se uită în schimb spre o altă ușă:
– Asta e baia, nu? Pot s-o folosesc?
Jin Chao părea că vrea să spună ceva, părând puțin stânjenit. Jiang Mu spuse uimită:
– Nu-mi spune că și în baie ascunzi vreo femeie?
Jin Chao își coborî privirea și se întoarse:
– Fă cum vrei.
După ce plecă, Jiang Mu deschise ușa băii. Spațiul era curat și bine organizat, cu zone umede și uscate separate. Chiar și blatul chiuvetei era impecabil – nici urmă de vreo femeie. Dar Jiang Mu încremeni totuși pe loc. Toate plăcile de pe podea erau antiderapante, pe pereți erau bare de sprijin, zona de duș era fără prag și avea un scaun rabatabil, iar lângă perete se afla un scaun cu rotile mobil.
Deși în acea zi aflase despre starea lui Jin Chao, faptul că intrase cu adevărat în viața lui și văzuse cu ochii ei toate acele instalații o lovi din plin.
Bărbatul care altădată fusese atât de capabil, care o ridica cu o singură mână fără efort, care o purtase în brațe până la etajul cinci fără să răsufle greu, ajunsese acum să fie constrâns de cele mai mărunte lucruri ale vieții. Inima lui Jiang Mu se strânse, ochii i se umeziră, dar se adună înainte să iasă din baie.
Jin Chao era ocupat în bucătărie, iar Jiang Mu i se alătură. Bucătăria în formă de L era spațioasă, iar mirosul de crabi fierți deja plutea în aer. Jin Chao pregătea cina, iar Jiang Mu se apropie, suflecându-și mânecile:
– Hai să gătesc și eu câteva feluri.
Jin Chao îi aruncă o privire în lateral, într-un ton ușor batjocoritor:
– Ai devenit pricepută, nu?
Jiang Mu îl privi cu ochii mari, făcându-se intenționat că-i e milă:
– Ce era să fac? N-a avut cine să mă îngrijească atâția ani, era să mor de foame?
Își scoase haina, iar Jin Chao se întinse să i-o ia. Văzându-i colțurile ușor roșii ale ochilor în ciuda tonului ei lejer, buzele lui se încordară și își întoarse privirea, întrebând într-o doară:
– Greu de crezut că n-ai avut pretendenți.
Jiang Mu izbi puternic ghimbirul cu spatele cuțitului și spuse cu indignare:
– Eu, fără pretendenți? Coada de bărbați după mine se întindea de la Canberra până la Opera din Sydney!
Jin Chao îi agăță haina și se întoarse:
– Și totuși n-ai ales pe nimeni?
Jiang Mu tocă ingredientele și le puse într-un castron, răspunzând:
– De unde știi că n-am ales? Am ieșit cu destui. Cel mai trăsnit era un rocker care, la prima întâlnire, m-a dus adânc în munți. Credeam că mergem la un grătar, dar el a sărit direct în râu, cu tot cu pantofi, și mi-a zis să sar și eu. Râul era aproape înghețat!
Sprâncenele lui Jin Chao se încruntară ușor, mișcările i se încetiniră și o privi cu un soi de expresie greu de descris. Jiang Mu începu imediat să râdă și își înclină capul:
– Chiar crezi tot ce spun?
Jin Chao o privi cu o intensitate intimidantă:
– Ai rămas fără subiecte?
– Mai sunt destule. Mai lucrezi cu mașini?
– Cam așa.
– Când m-am întors în China, am fost la Tonggang și l-am întâlnit pe Pan Kai. Mi-a dat numărul tău – o linie fixă din Changchun, dar nu am putut da de tine. Cum ai ajuns în Changchun?
– Am stat acolo doi ani. După absolvire am venit aici, dar încă am treabă acolo, mai merg din când în când.
– Ce fel de muncă?
– Proiecte, nu e ceva stabil. Locul la care ai sunat se mutase între timp, numărul nu mai era valabil.
Jiang Mu mormăi:
– Asta explică.
Apoi întrebă:
– Bac sau examen pentru învățământul pentru adulți?
Jin Chao curăța eficient bucățile de grăsime pe care ea nu le voia și răspunse:
– Examen de auto-învățare.
Jiang Mu se opri. Auzi vorbindu-se despre acel sistem – înveți pe cont propriu și treci peste o duzină de materii ca să obții diploma. Nu era deloc ușor, mai ales când trebuia să și muncești în același timp.
– A fost greu?
– Asociatul n-a fost. Licența a cerut mai mult efort, dar se poate face.
Jiang Mu procesă cu întârziere. Realiză că, neavând liceul terminat, Jin Chao începuse cu o diplomă de nivel inferior. Nu se putu abține:
– A trebuit să memorezi mult?
Jin Chao zâmbi abia sesizabil:
– Lucruri ca Principiile de bază ale marxismului – le-am învățat în timpul recuperării, n-aveam mare lucru de făcut.
La asta Jiang Mu nu avu niciun dubiu. Jin Chao fusese mereu isteț – încă din copilărie memora mai repede decât ea. Cuvintele învățate la școală peste zi, el le ținea minte până seara. Înainte de examenul ei de admitere, Jin Chao îi împărtășise o metodă ciudată de memorare – transforma sensul frazelor în ceva complet diferit, dar cumva, data viitoare când întâlnea aceeași idee, nu o mai uita niciodată.
– Ai studiat același domeniu?
Jin Chao curăța creveții cu dexteritate:
– Când Guangyu m-a recomandat la Changchun, aveam experiență dar nu și diplomă, așa că am ales proiectare și automatizări mecanice.
– Și acum faci masterul? Tot pe același domeniu?
– Inginerie termică și energetică. Termin anul viitor.
Jiang Mu rămase uimită. Poate că pentru unii nu era mare lucru să faci un master, dar pentru Jin Chao, mai ales după ce văzuse cum era amenajată baia, fiecare pas părea să fi fost urcuș printre stânci. Cu cât urca mai sus, cu atât simțea mai mult greutatea acelui drum.
Jin Chao îi simți starea și schimbă subiectul:
– Pui mai multe întrebări ca un recrutor. Vrei să-ți trimit o copie după diplomă?
Jiang Mu tăcu în sfârșit, zâmbind. Fără haină, purta un pulover crem cu guler seminalt, iar părul lung îl avea prins lejer la spate, cu câteva șuvițe căzându-i pe obraji. Părea blândă și caldă, aducând un soi de tihnă în bucătăria goală.
Jin Chao o privi în lumina caldă, apoi deschise un sertar și îi întinse un șorț. Jiang Mu încă marina carnea, mâinile fiindu-i pline de sos.
Ca să nu-i păteze hainele albe, Jin Chao se apropie din spate și i-l puse pe cap. Prezența lui o făcu să-și țină respirația, mâinile i se opriră din mișcare, dar el se trase imediat înapoi.
Jiang Mu se întoarse și-l privi. Chipul lui, profilat în tensiune, emana o căldură reținută. Apoi privi spre Lightning, întins în pragul bucătăriei. Totul părea ireal, ca un vis.
Ea gătise burta de porc crocantă și un cap de pește, iar Jin Chao pregătise alte câteva feluri. Crabul era gata – toți mari. Înainte de cină, Jin Chao primi un apel. Deși telefonul nu era pe difuzor, Jiang Mu crezu că recunoaște vocea de la celălalt capăt.
Se apropie de Jin Chao, ciulind urechile – era, într-adevăr, râsul exuberant al lui San Lai:
– Dacă tu nu vii la noi, venim noi la tine! Plecăm acum, e doar la două ore distanță. Ce rost are să petreci singur sărbătoarea?
Jin Chao o privi pe Jiang Mu, care aproape se lipise de el, și răspunse neutru:
– De unde știi că sunt singur?
San Lai se corectă imediat:
– Scuze, n-am luat în calcul și pe Lightning. Dar serios acum, chiar venim!
Jin Chao spuse:
– Nu e nevoie, merg eu săptămâna viitoare.
Jiang Mu începu să râdă și își schimbă intenționat vocea, spunând în telefon cu un ton dulce:
– Iubire, grăbește-te!
„…”
La capătul celălalt se făcu liniște. Jin Chao o privi cu răceală, iar Jiang Mu își acoperi gura, râzând fără să se poată opri.
După vreo zece secunde, San Lai izbucni:
– La naiba… bine, frate, ești ocupat, închid.
Când apelul se încheie, Jiang Mu încercă să fugă, dar Jin Chao o prinse de guler și o trase înapoi, pe un ton cât se poate de serios:
– Tocmai mi-ai distrus reputația de-o viață.
Jiang Mu chicoti:
– Atunci o să am eu grijă de tine, bine?
Privirea lui Jin Chao se adânci, aerul dintre ei deveni brusc static. Zâmbetul dispăru de pe chipul lui Jiang Mu, dar ochii ei rămăseseră ațintiți asupra lui, plini de intensitate.
