— Da, pe vremuri, când mergeam să-l văd, îmi bloca mereu calea cu Puterea Yuan. N-am reușit niciodată să-i pătrund bariera — spuse Zheng Tiao, în timp ce se ferea și contraataca. — Dar în ziua aceea, nu a mai așezat vreo barieră. Am crezut că dorește să mă vadă, așa că am intrat în curte.
Shen Tianlin se opri din mișcare, încruntându-se.
Ming Xian era renumit pentru precauția sa extremă. Era greu de crezut că nu și-ar fi ridicat o formațiune de apărare. Și totuși, spusele lui Zheng Tiao aveau sens. Dacă Ming Xian ar fi activat o formațiune, Zheng Tiao n-ar fi avut destulă Putere Yuan ca s-o străpungă.
Oare era ceva mai mult la mijloc?
— N-am făcut decât să stau în curte și să schimb câteva vorbe cu el. I-am zis doar că anul acesta am de gând să-l înving. Atât. Nici măcar nu i-am văzut chipul. Cum aș fi putut să-i fac rău? — zise Zheng Tiao și, profitând de ezitarea adversarului, trimise un val de Putere Yuan.
Shen Tianlin, pierdut în gânduri, nu observă atacul.
— Feriți-vă! — strigă Ming Yi fără să-și dea seama.
Shen Tianlin tresări, întorcând privirea spre ea. În acea clipă, Bo Yuankui pătrunse prin Domeniul de Luptă al Tărâmului Umbrelor și, cu greu, reuși să-i pareze lovitura lui Zheng Tiao, trăgându-l pe Shen Tianlin înapoi, la adăpost.
Puterea lui Zheng Tiao era cu adevărat înfricoșătoare. Deși Bo Yuankui era pregătit, a ieșit din acea confruntare palid ca varul. Totuși, în sufletul său, se bucura că dobândise recunoștința lui Shen Tianlin. Tocmai se îndrepta spre el, cu gândul să-i adreseze câteva cuvinte, când văzu cum bătrânul se repezea dintr-odată către capătul zonei de mese.
Ming Yi tresări și se ghemui iar, închizând ochii cu frustrare.
Soarta era potrivnică. Dacă n-ar fi strigat, bătrânul Shen n-ar fi supraviețuit. Dar prin acel strigăt, se dăduse de gol.
Își acoperi capul cu mâinile și se ascunse sub masă.
Nu voia ca bătrânul Shen să o vadă așa.
— Maestre Shen — îl opri deodată un tânăr zâmbitor, salutându-l cu respect. — Aș putea oare să aflu dacă se poate dobândi arma divină pe care ați folosit-o mai devreme?
Mintea lui Shen Tianlin era încă buimacă și îi luă o clipă să priceapă vorbele tânărului. Treptat, rațiunea reveni.
Nu putea merge mai departe. Dacă nu era ea, acțiunile lui puteau stârni bănuieli între cetăți. Dacă era ea, o putea pune în pericol.
Inspirând adânc, se liniști. Privindu-l pe tânăr, scoase un caleidoscop și i-l întinse:
— Mai devreme, am observat cum ochii domniei tale s-au luminat văzând această armă. Am venit cu gând s-o dăruiesc. Primește-o, te rog.
Situling zâmbi larg și o luă fără ezitare:
— Maestrul Shen este într-adevăr darnic. Fie ca toate dorințele să vi se împlinească.
Fu Yue, care stătea în spate, rămase mut.
A fost… atât de ușor?
Un val de admirație străbătu mulțimea. Bo Yuankui, de la masa principală, simți o ușoară invidie.
— Maestrul Shen e cu adevărat mărinimos…
Shen Tianlin îl privi și-i înclină capul:
— Mulțumesc pentru sprijin. În curând, o nouă armă făurită în casa noastră va fi trimisă la reședința domniei tale.
La auzul acestor cuvinte, Bo Yuankui se lumină și căută să domolească tensiunea:
— Când v-am văzut atât de înfocat, am crezut că ați venit să vă răzbunați. Nu mă așteptam să fi venit cu gânduri pașnice. Excelent, excelent!
Shen Tianlin aruncă o privire scurtă spre locul unde acea persoană nu se vedea, strânse buzele și se așeză la locul său, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Zheng Tiao, rănit, refuză leacul adus de slujitorii palatului și se retrase la locul său, în capătul sălii.
Ming Yi simți mirosul puternic al sângelui.
Un miros prea familiar — mai ales fiindcă era sângele lui Zheng Tiao. Îl simțise în fiecare an, în trecut.
Dar acum, dintr-un motiv necunoscut, nu avu curajul să se întoarcă să-l privească.
Xiu Yun, care nu înțelesese nimic din cele petrecute, fu mult mai îndrăzneață. Văzându-l aproape, îi vorbi:
— Lordule Zheng, nu trebuie să vă bandajați rana?
— De obicei, nu — răspunse el neașteptat. — În trecut, doar Ming Xian și Ji Bozai reușeau să mă rănească. Loveau repede, precis și curat, astfel că rana putea fi sigilată cu Putere Yuan.
Rana lăsată de Shen Tianlin nu se putea închide cu Putere Yuan.
Xiu Yun păru fascinată și trase de mânecă pe Ming Yi:
— Ai auzit? Puterea Yuan se poate folosi și ca să bandajezi rănile!
Ming Yi tăcu, prefăcându-se că n-a auzit nimic.
— Ce-i cu domnița asta? — întrebă Zheng Tiao. — De ce stă așa, cu fața-n jos? A scăpat ceva?
Dacă Ming Yi avusese vreo îndoială că fusese recunoscută, acum nu mai avea.
Chiar dacă se îmbrăcase ca femeie și-și schimbase postura, Zheng Tiao tot o recunoscuse. Iar dacă el o recunoscuse, cu siguranță și Shen Tianlin putea.
Inima i se strânse. Nu mai încercă să-l menajeze:
— Am pierdut zece taeli de aur, îi caut. I-ați văzut, lordule?
Zheng Tiao încuviință:
— Dacă ești dispusă să lupți cu mine din nou, îți dau o sută.
Nebunul ăsta.
Ming Yi se înfurie.
În capul lui nu era nimic altceva decât lupte? Situația era riscantă, mulți ochi îl urmăreau, iar el voia să se dueleze cu ea?
Oare credea că ea nu participa la Turnirul celor Șase Cetăți de bunăvoie?
Întoarse capul încet, îl fulgeră cu privirea, apoi se trânti iar pe pernă, prefăcându-se moartă.
Zheng Tiao vorbise încet, așa că doar Xiu Yun îl auzise. Aceasta îl privi contrariată, apoi își întoarse ochii spre dansatoarea needucată de lângă ea, neînțelegând nimic.
De ce voia Lordul Zheng să se dueleze cu Ming Yi? În ce? Dans?
Nu i-ar fi trecut niciodată prin minte că un războinic atât de puternic putea să știe să danseze.
Privindu-l din nou, ochii lui Xiu Yun căpătară o lumină de admirație.
Mulți bărbați din lume stăpâneau Puterea Yuan, dar puțini puteau și să danseze. Erau mai rari decât penele de phoenix.
O adevărată raritate, își spuse ea.
Zheng Tiao continuă să o observe pe Ming Yi. Entuziasmul inițial se stinse, iar privirea i se făcu mai gravă.
Când o cunoscuse prima dată, observase că meridianele încheieturilor ei erau neclare, iar trupul nu dădea niciun semn instinctiv. Raportase atunci lui Ji Bozai că această fată nu poseda Putere Yuan.
Dar ea era Ming Xian — descendentă directă a clanului Ming și campioana Turnirului celor Șase Cetăți timp de șapte ani la rând. Cum ar fi fost cu putință să aibă meridiane atât de slabe?
Amintindu-și de spusele lui Shen Tianlin, expresia lui Zheng Tiao se întunecă.
Oare fusese rănită?
Ospățul de bun venit continua.Spre surprinderea tuturor, cele Trei Cetăți Superioare nu jefuiesc cetatea Muxing ca în alți ani. Chao Yang ceru doar jumătate din cât cerea de obicei, iar Zhu Yue și Xin Cao nu cerură nimic în plus. Tributul total era sub două treimi din anul precedent.
Oamenii din Muxing se simțeau și ușurați, și tulburați. Moralul combatanților crescu, iar mulți coborâră să provoace luptători din cele Trei Cetăți Superioare, animând atmosfera.
Când ospățul se mai relaxă, domnițele Florii de Iris se puseră în mișcare. Xu Tianji, profitând de un moment în care Ji Bozai părăsi masa, trimise pe cineva s-o aducă pe Xiu Yun înapoi.
— Ce conversație v-a amuzat atât de tare? — o întrebă, cu ochii scrutători.
Xiu Yun se îmbujora și răspunse încântată:
— Lordul Zheng Tiao a zis că, după ospăț, ne va conduce personal pe mine și pe Ming Yi acasă!
