Jiang Mu începea să bănuiască că Jin Zhao făcea ceva ilegal pe ascuns față de Jin Qiang. Dacă n-ar fi știut nimic, ar fi fost altceva, dar acum, știind că era ceva ce i-ar putea pune viața în pericol, nu putea să stea nepăsătoare.
Din fericire, găsise un fir — acel „Director” pomenit de Pan Kai.
Dacă Jin Zhao venise special la liceul afiliat să-l caute, înseamnă că știa ceva. Totuși, deși îl urmărise câteva zile, Jiang Mu nu reușise să dea de el.
Acest Zhang Fan întârzia mereu și pleca înainte de terminarea cursurilor, iar pauzele și le petrecea ascuns în baia băieților — cu adevărat un „Director” devotat postului său. Cum Jiang Mu nu putea, evident, să dea buzna în baia băieților, zilele treceau fără vreun progres.
Elevii din ultimul an de la liceul afiliat aveau cursuri și sâmbăta, însă avantajul era că vinerea scăpau de orele de studiu de seară. Așa că Jiang Mu își strânse repede lucrurile și, imediat ce sună clopoțelul, se grăbi spre clasa 1. Avu noroc — Zhang Fan tocmai ieșea din clasă, legănându-și brațele.
Strigă repede:
– Zhang Fan!
Băiatul se uită în jur, confuz, iar Jiang Mu, ascunsă după un pilon, îl chemă din nou:
– Aici.
Zhang Fan se întoarse după voce și o recunoscu imediat — era fata pe care o văzuse în mașina Fratelui You Jiu. Atitudinea lui deveni prietenoasă:
– Ah, tu erai.
Jiang Mu ieși de după pilon și întrebă:
– Îl cunoști pe Jin… adică pe Fratele You Jiu, nu?
– Ce s-a întâmplat?
– Am văzut atunci când v-ați întâlnit. Sunteți apropiați?
Răspunsul lui Zhang Fan o surprinse. Spuse:
– A fost prima dată când l-am văzut pe Fratele You Jiu. Îl auzisem pomenit de fratele meu.
– Fratele tău?
– A fost coleg de liceu cu Fratele You Jiu. Dar tu ce legătură ai cu el?
Jiang Mu își aminti cum Jin Zhao o avertizase să nu spună la școală că îl cunoaște. Ezită puțin, apoi răspunse:
– Stau în gazdă la el. Apropo, ce era în pachetul pe care i l-ai dat?
Întrebare riscantă, dar Zhang Fan răspunse direct:
– Schițe. Fratele meu m-a rugat să i le duc.
Jiang Mu clipi surprinsă:
– Schițe? Ce fel de schițe?
Zhang Fan râse:
– Eu de-abia înțeleg graficele funcțiilor. Cum aș ști eu ce schițe sunt?
Jiang Mu coborî privirea, cufundată în gânduri. După un moment, ridică din nou ochii și întrebă:
– Ești liber acum?
– Mă întâlnesc cu cineva la internet cafe. De ce?
Jiang Mu spuse repede, aproape dintr-o suflare:
– Trebuie să-l caut pe Fratele You Jiu. Știi unde îl pot găsi?
– Probabil la atelier. De ce nu-l suni?
– Am încercat, dar nu răspunde. M-ai putea duce tu?
Zhang Fan nu băgă de seamă nimic ciudat și acceptă:
– Sigur. Hai.
Ieșind pe poarta școlii, Zhang Fan opri imediat un taxi. După o scurtă cursă, coborâră pe o străduță din Tongren Lane. Zhang Fan arătă spre cealaltă parte a drumului:
– E acolo, hai.
Dar Jiang Mu îl trase repede înapoi după un arbore de ceară albă și, ascunsă, privi magazinul de peste drum. Un atelier mic, cu un panou roșu pe care scria „Service Auto Feichi”. În față, erau parcate câteva mașini, iar înăuntru, pe sub ușa rulantă ridicată, se vedea un automobil ridicat pe elevator și doi muncitori agitați.
Cineva strigă, iar din fața atelierului ieși cineva de sub mașina ridicată. Jiang Mu putu vedea clar — era Jin Zhao. Jumătate din trupul său ieșea de sub caroserie în timp ce vorbea cu cineva. Combinezonul său albastru era ud de sudoare și atât de murdar, încât abia i se mai distingeau culorile. Solul din jur era acoperit de pete negre de ulei și piese împrăștiate; Jin Zhao muncea întins pe jos, sub soarele arzător.
Strada dărăpănată, porțile ruginite, câinii vagabonzi lătrând, bărbații desculți fumând, scuterele abandonate — întregul peisaj părea desprins dintr-un tablou cenușiu.
Jiang Mu privea scena năucită. Chiar dacă Jin Zhao ar fi fost dispus să riște totul, niciodată nu și l-ar fi imaginat astfel: culcat pe pământul murdar, făcând o muncă grea și epuizantă.
În amintirea ei, fratele fusese mereu curat, îngrijit. Când venea transpirat de la fotbal, primul lucru pe care îl făcea era să se spele și să-și spele hainele. Nu-l văzuse niciodată neîngrijit. Chiar dacă, cu trecerea anilor, uitase multe despre el, își amintea și acum mirosul acela curat.
Pe la unsprezece-doisprezece ani, Jin Zhao era plin de viață și îi spusese cu încredere:
– Vreau să devin om de știință, poate astronom, să studiez tainele universului.
Atunci, Jiang Mu crezuse cu toată ființa ei în vorbele lui. După ce se despărțiseră, își imaginase că, adult fiind, va fi avocat, doctor, profesor sau cercetător într-un zgârie-nori de sticlă. Orice meserie ar fi avut, era sigură că va fi demn, curat, strălucind de încredere. Niciodată nu și-l imaginase așa cum îl vedea acum.
Ar fi trebuit să înțeleagă mai devreme. În prima zi când ajunsese la Tonggang, tricoul alb al lui Jin Zhao fusese pătat de murdărie. Dar atunci, el doar își suflecase mânecile, ascunzându-și realitatea.
Îl întrebase ce face acum, dar Jin Zhao niciodată nu îi răspunsese limpede. Nu voia ca ea să-i vadă viața — iar Jiang Mu nu realizase asta până acum.
Văzând-o cum se ascundea după copac, fără să îndrăznească să meargă mai departe, Zhang Fan spuse:
– Ce faci? Nu ai venit să-l cauți pe Fratele You Jiu? E chiar acolo!
Jiang Mu ezită, cu inima apăsată de un nod nedefinit. Dădu din cap:
– Nu mai contează. Hai să plecăm.
Văzând-o atât de precaută, Zhang Fan râse obraznic:
– Ai venit până aici doar să-l admiri de departe? Să nu-mi spui că ai o iubire secretă pentru el!
Jiang Mu înlemni și răspunse serios:
– Nu mai vorbi prostii.
Zhang Fan, neînțelegând deloc stânjeneala ei, glumi trăgându-i de rucsac:
– Ce-ți pasă? Dacă-ți place, du-te și spune-i! Nu suport oamenii care rămân blocați.
Jiang Mu își trase repede rucsacul:
– Nu, nu vreau. Trebuie să mă întorc.
Tocmai atunci, San Lai, ieșind din magazinul de animale de lângă service, strigă:
– Zhang Fan!
Zhang Fan privi spre el. San Lai îl întrebă râzând:
– Ce tot tragi acolo?
Luând aminte, muncitorii din atelier se întoarseră și ei spre ei. Speriată, Jiang Mu întoarse capul, dar nu înainte să-l audă pe Zhang Fan strigând:
– Fata asta are o pasiune secretă pentru Fratele You Jiu, dar îi e rușine să-i spună!
Jiang Mu îl privi, înmărmurită, în timp ce bărbații izbucniră în râs. Cineva strigă:
– You Jiu, o fată a venit să te caute!
Altul bătu vesel în caroseria ridicată.
Jin Zhao ieși de sub mașină și, după un moment de ezitare, își scoase mănușile și se îndreptă spre grup. Luminile străzii se aprinseseră, luminând-o pe Jiang Mu care încerca zadarnic să se ascundă după copacul subțire.
Privirea lui Jin Zhao se întunecă, dar, oftând, îi făcu semn să vină.
Fără scăpare, Jiang Mu păși spre atelier. Îl auzea pe Zhang Fan râzând:
– Vezi? Te-a chemat! Curaj, jumătate din drum e parcurs!
Ajunsă mai aproape, saluta stângaci muncitorii:
– Bună, frate mai mic.
Se opri la câțiva pași de Jin Zhao. El își lăsase mănușile murdare pe un butoi și o privea în tăcere.
Atmosfera era apăsătoare. Simțindu-se de parcă ar fi comis o crimă, Jiang Mu își strânse curajul și spuse încet:
– Eu… am venit să iau cheia de la casă. Nu le-am spus că nu am astăzi program de seară. Mi-a fost teamă că nu o să fie nimeni acasă…
Pe măsură ce vorbea, Jin Zhao făcu un pas înapoi. Numai atunci Jiang Mu observă murdăria de pe hainele lui, mirosul greu de ulei și transpirația care îi curgea pe sub combinezonul gros. Se retrăgea instinctiv de lângă ea.
Gestul acesta îi sfâșie inima.
Vocea i se stinse. Jin Zhao luă o cheie de roată și spuse, cu ton neutru:
– Acum că ai văzut, ești dezamăgită?
Întrebarea o lovi drept în inimă. Cu capul plecat, Jiang Mu nu răspunse.
Jin Zhao adăugă:
– Așteaptă acolo. O să mâncăm ceva mai târziu.
Se întoarse apoi la muncă.
Jiang Mu făcu câțiva pași să plece, dar San Lai apăru în fața ei cu o ceașcă de ceai:
– Unde pleci? You Jiu a zis să rămâi la masă. Hai, îți aduc un scăunel.
Intrând în atelier, San Lai, cunoscând locul ca în palma lui, scoase un scăunel de lemn și îl așeză la intrare. Văzând-o pe Jiang Mu stând în picioare, ținându-și rucsacul strâns, râse:
– Ce, ai ascuns lingouri de aur în geanta aia de nu o lași din mână?
Jiang Mu, stânjenită, își dădu jos rucsacul, dar îl strânse în brațe când se așeză pe scăunel. San Lai se rezemă lângă ea și îi făcu prezentările:
– Ăla e Xiao Yang, ucenicul lui You Jiu, iar celălalt se cheamă Cocoșul de Fier, că-i atât de zgârcit că nici o pană n-ar da.
Auzind, Cocoșul de Fier ridică un șurub și îl aruncă spre San Lai:
– Sunt eu mai rău ca tine, domnul Mână Spartă, care habar n-ai să pui un ban deoparte?
San Lai se feri, șurubul trecându-i razant pe lângă pantaloni. Râzând, îi strigă înapoi:
– Ai grijă, să nu lovești domnița!
Apoi se aplecă spre Jiang Mu și adăugă:
– Pe mine mă cheamă San Lai, ai reținut?
Jiang Mu încuviință:
– San Lai.
– Fratele San Lai, o corectă el râzând.
„…”
Cocoșul de Fier, întorcându-se la lucru, bombăni:
– Știi de ce-i zice San Lai? Că umblă din casă în casă și se întinde fără să facă nimic.
În timp ce cei doi se înțepau cu vorbe, privirea lui Jiang Mu căzu pe Jin Zhao, de partea cealaltă. Muncea cu seriozitate, schimbând o anvelopă. Proprietarul mașinii, un bărbat mai în vârstă, stătea ghemuit lângă el:
– You Jiu, schimbăm toate patru?
Jin Zhao răspunse calm:
– Nu-i nevoie. Mutăm cele din față în spate și schimbăm doar două. Mai bine faci economie.
Bărbatul dădu repede din cap:
– Cum spui tu.
Jiang Mu îl urmărea în liniște. Combinezonul albastru, murdar și ud, îi contura trupul înalt. Ridică cu ușurință o roată nouă și, când se aplecă, i se văzură mușchii largi ai spatelui. Brațele expuse, ferme și puternice, nu erau rodul vreunei săli de sport, ci al muncii grele.
În timp ce se pierduse în gânduri, San Lai se aplecă și o întrebă:
– Cum te cheamă?
– Jiang Mu, răspunse ea absentă.
San Lai își opri ceasca la jumătate și o privi din nou atent:
– Mu, precum în “gânduri de seară”?
Jiang Mu încuviință. San Lai sorbi din ceai, își aruncă o privire spre Jin Zhao și păru cufundat în gânduri.
Muncind rapid, Jin Zhao termină schimbul roților, schimbă câteva cuvinte cu proprietarul și îl conduse până la poartă. Când se întoarse, ochii lui căzură pe Jiang Mu, ghemuită pe scăunel, cu rucsacul strâns la piept.
Imaginea îi trezi o amintire veche. Într-o zi, Jiang Yinghan nu putuse veni să o ia de la școală. Profesoara o pusese pe Jiang Mu să aștepte la poartă, dar ea, micuță cât un degetar, refuzase să stea jos, ținându-și rucsacul greu și tremurând de oboseală. După cine știe cât timp, plină de curaj, se întorsese în școală și-l căutase etaj cu etaj până îl găsise pe Jin Zhao.
Atunci, găsise o fetiță plângând în colțul sălii, strângându-și rucsacul cu ultimele puteri. Îi prinsese mâna mică și, pe drum, micuța nu-i mai dăduse drumul deloc.
Înapoi în prezent. Multe lucruri se schimbaseră, dar unele rămăseseră la fel. Jiang Mu venise să-l caute singură, așteptând cumințică într-un colț, cu San Lai ținându-i de urât.
Jin Zhao se apropie în câțiva pași. Când Jiang Mu ridică privirea spre el, îi spuse simplu:
– Hai înăuntru.
