O veste se răspândi ca focul prin Cetatea Sfântă: generalul Xia Jingshi, Regele Pacificator al Sudului, fusese reținut de Împăratul Sfânt sub acuzația că ascundea în taină arme și trupe. Se zvonea că Împăratul avea de gând să folosească vizita delegației Xi Sha pentru a-l învinui de complicitate cu aceștia, într-o tentativă de rebeliune. Ceainăriile și tavernele se umplură brusc de șoapte rostite în tot felul de graiuri, toate discutând despre acest subiect aprins. Până și povestitorii de pe stradă începură să istorisească legende vechi, despre cum Împăratul Fondator al Apusului își întemeiase țara tăindu-i capul Prințului Qi.
Oficialii de la curte, mereu sensibili la zvonuri atât dinăuntrul cât și din afara palatului, auziră șoaptele ce străbăteau străzile. Un grup de bătrâni demnitari din dinastia trecută se ridicară de îndată în timpul adunării curții. Nu doar că cerură eliberarea lui Xia Jingshi înainte ca adevărul să fie lămurit, ci se oferiră chiar să participe personal la ancheta privind armele ascunse.
După ce își revărsă furia în sala tronului, Împăratul Sfânt ieși trântind ușile. Primul impuls fu să meargă la Xia Jingshi și să-și verse mânia asupra lui, dar la jumătatea drumului se opri brusc și își schimbă direcția spre Palatul Chongning, unde era închisă Feng Xiyang.
După câteva zile de izolare, Feng Xiyang părea mult mai palidă și mai subțire. Îmbrăcată în veșminte simple, albe, fără niciun fard, pielea i se subțiase atât de mult încât venele fine de sub ea se zăreau cu ușurință.
Văzându-l pe Împărat intrând pe neașteptate, Feng Xiyang, până atunci abătută, se ridică brusc și se repezi spre el, apucându-l de mâneca brodată.
– De ce m-ai închis? Unde este soțul meu?
Împăratul încruntă din sprâncene și o smulse rece.
– Ce era la început o chestiune simplă a devenit o zarvă din vina ta. Cetatea întreagă e în fierbere. Crezi că ar trebui să te mai las afară să tulburi apele?
Feng Xiyang nu mai fusese niciodată mustrată astfel. Rămase încremenită, privind cum Împăratul trecu pe lângă ea.
– Am venit să-ți aduc o veste. Fratele tău imperial a ajuns împreună cu Fu Yixiao.
– Fratele Imperial? – ochii i se luminară de bucurie. – A venit Fratele Imperial? Chiar a venit?
– Nu a venit să te vadă, – pufni Împăratul. – De ce ești atât de fericită?
– Știu că nu a venit pentru mine, – zâmbi Xiyang cu sinceritate. – Dar nu l-am mai văzut de atâta timp… mi-a fost tare dor de el.
– Ce afecțiune fraternă adâncă, – zâmbi cu răceală Împăratul. – Chiar dacă ai uitat învoiala noastră, măcar ar trebui să-ți amintești cu cine a venit.
– Nu crede Înălțimea Ta că asta e perfect? – fața lui Xiyang se înroși de emoție. – Putem demasca firea ei adevărată chiar în fața tuturor!
– Am nevoie de dovezi, – rosti Împăratul, sec. – Fără dovezi, nu ne va crede nimeni. Și, în orice caz, crezi că Fu Yixiao e atât de ușor de suspectat?
– Dovezi? – ezită Xiyang. – Deși nu mă pricep la guvernare, tatăl meu spunea că tulburările interne slăbesc temelia unei țări. Vrea Înălțimea Ta să aștepte până ce acționează?
– Nu asta am spus, – răspunse iritat Împăratul. – Am nevoie de documente, corespondență, liste de complotiști.
Pe buzele Împăratului apăru un zâmbet slab și rece.
– Deocamdată mă ocup eu de investigație. Întrebarea este: știi ce ai de făcut când vor sosi?
Feng Xiyang clătină instinctiv din cap. Împăratul oftă ușor.
– Soțul tău se află în temnițele mele. Firește că ești foarte îngrijorată și vrei să-l salvezi. Așa că, atunci când Fratele tău Imperial va ajunge în Jin Xiu, va trebui să-l rogi cu stăruință să mă ajute să lămuresc adevărul și să-i redau nevinovăția.
Se opri o clipă, apoi zise:
– Doar dându-i lui Fu Yixiao destul timp să acționeze singură își va trăda, încet-încet, adevărata fire. Nu crezi?
– Mi-e teamă că nu voi putea ascunde adevărul de Fratele Imperial prea mult timp, – murmură Xiyang. – Nu i-am ascuns niciodată nimic.
– Nu va fi pentru mult timp, – zâmbi Împăratul, atingându-i ușor obrazul. Degetele reci o făcură pe Xiyang să tresară și să se retragă. – Dar te previn: dacă mai tulburi încă o dată planurile mele, mă voi supăra. Aceasta este Jin Xiu, nu Xi Sha, unde poți face ce vrei!
Purtând steaguri fluturânde, delegația din Xi Sha pătrunse încet în Cetatea Sfântă, escortată de Cavaleria Pădurii cu Pene din Jin Xiu. Gărzile Imperiale din Xi Sha purtau în continuare roșu, iar cele din Jin Xiu – negru, dar granița clară dintre roșu și negru de la plecare nu mai era atât de distinctă. Până și locuitorii Cetății se strânseră curioși la porțile orașului, arătând cu degetul și șoptind despre această alăturare ciudată de roșu și negru.
Când prima trăsură, trasă de opt cai impunători, pătrunse pe poarta cetății, un val de aplauze și urale izbucni din mulțime.
– Uitați, e Prințesa Generală! Și cu ea e Prințul Moștenitor din Xi Sha!
Vocea unei persoane se ridică deasupra celorlalte, apoi fu urmată de altele, până ce întreaga mulțime începu să strige într-un singur glas:
– Prințesa Generală… Prințesa Generală… Prințesa Generală…
Yi Xiao ședea nemișcată în trăsura pe jumătate deschisă, cu pumnii strânși pe genunchi. Mai văzuse astfel de scene la întoarcerea din luptă, dar atunci toată gloria și laudele îi erau adresate lui Xia Jingshi. Ea mergea doar călare în spatele lui, privindu-l cum zâmbea și saluta mulțimea.
O mână îi atinse talia, făcând-o să tresară. Se întoarse și întâlni privirea zâmbitoare a lui Feng Suige.
– Se pare că ești foarte iubită în Jin Xiu. Cum e să fii în centrul atenției?
Corpul ei încordat se mai relaxă puțin.
– Nu e mare lucru.
– Te simți stânjenită, nu știi ce să faci cu mâinile și picioarele, nu-i așa? – râse el. – Relaxează-te, vor mai fi și alte ocazii. Te vei obișnui.
Yi Xiao încuviință neputincioasă. Când privi din nou în afară, un zâmbet slab îi apăruse pe chip. Dar în clipa următoare zâmbetul i se șterse și se ridică brusc în picioare.
Feng Suige, atent, o prinse și se ridică alături de ea.
– Ce s-a întâmplat?
– Unul dintre subcomandanții lui Ning Fei e deghizat în mulțime, – răspunse repede Yi Xiao. – S-a arătat intenționat. A vrut să-l văd.
– Nu e momentul pentru recunoașteri, – îi spuse Feng Suige cu un zâmbet larg, făcând cu mâna spre mulțime și vorbind încet. – Va găsi cu siguranță un mod să te contacteze. Hai, urmează-mi exemplul. Zâmbește.
Roțile trăsurii se rostogoleau pe pietrele drumului regal. Prințesa Generală din rândul poporului și soțul ei stăteau alături în trăsură, zâmbind. Cetățenii din Cetatea Sfântă a Jin Xiu-ului aclamau fericiți, privind trăsura care înainta încet spre orașul imperial.
Porțile roșu-brun închis ale cetății imperiale se vedeau deja în depărtare.
