După domnia lui Yao, lumea părea un grădinar bătrân care-și ține cu grijă florile între palme. Dreptatea și măsura Cerului se așezaseră peste oameni, dar Yao știa că ordinea nu poate dăinui doar prin legi – ci trebuie purtată mai departe de o inimă curată.
Așa a început povestea lui Shun, omul care avea să fie numit împăratul virtuoșilor.
Shun nu era născut din sânge nobil. Era fiul unui om orb și al unei mame vitrege, care-l urau și-l asupreau încă din copilărie. Fratele său vitreg încerca adesea să-l omoare, iar tatăl său îl pedepsea pentru lucruri pe care nu le făcuse.
Și totuși, Shun nu s-a răzvrătit. Când era alungat, își construia o colibă; când era bătut, tăcea și continua să lucreze.
„Cel care nu răspunde urii cu ură, acela cunoaște adevărata putere”, spunea el.
Se spune că într-o zi, Shun a arat pământul în câmpurile de la Li. Pământul era uscat, plin de pietre, dar el nu s-a plâns. A muncit până când norii s-au adunat și ploaia a căzut peste brazdele sale. Oamenii din sat au văzut și au spus:
„Unde trece Shun, plouă. Unde vorbește Shun, vântul tace.”
Faima lui s-a răspândit până la palatul lui Yao. Împăratul, ajuns bătrân, a trimis soli să-l caute pe acest om simplu despre care se spunea că aduce pacea chiar și între cei mai aprigi vecini.
Yao l-a chemat și l-a privit în tăcere.
– Oamenii spun că ești drept, i-a spus.
– Nu știu dacă sunt, a răspuns Shun. Dar încerc să fiu bun cu fiecare zi care trece.
– Atunci, du-te și încearcă să conduci poporul, a zis Yao. Dacă lumea te va asculta, Cerul îți va vorbi.
Așa a fost pus Shun la încercare. A fost trimis să organizeze ceremoniile, să adune tributurile, să judece certurile dintre sate și să coordoneze lucrările câmpurilor.
Sub el, recoltele au fost bogate, oamenii s-au împăcat, și chiar animalele păreau mai blânde. În scurt timp, toată lumea spunea:
„Yao a fost drept, dar Shun este virtuos.”
Când Yao a simțit că sfârșitul se apropie, nu și-a pus fiul pe tron, ci l-a chemat pe Shun și i-a spus:
– Eu am condus lumea cu măsura Cerului. Tu o vei conduce cu inima ta.
Shun a refuzat la început:
– Nu pot primi tronul unui sfânt, sunt doar un țăran.
Dar poporul l-a aclamat, și Cerul a trimis un curcubeu peste capitală. Așa a devenit el împăratul Lumii Subcerești.
În anii domniei lui, Shun a fost iubit ca niciun alt conducător. Nu a domnit prin legi, ci prin exemplu. Când un om greșea, Shun nu-l pedepsea imediat – îl chema și-i vorbea, încercând să-l înțeleagă. Se spunea că după o discuție cu el, și cei mai înverșunați hoți se rușinau și se întorceau la muncă.
Pe vremea lui au fost aleși marii înțelepți ai lumii vechi: Yu, care a domolit apele revărsate; Hou Ji, care a învățat oamenii să cultive grânele; Xie, care a pus bazele educației; și Gao Yao, care a scris primele legi ale dreptății.
Shun îi asculta pe toți și spunea:
„Cel care are urechi să audă mai multe glasuri, acela conduce mai bine decât cel care strigă singur.”
Dar viața lui Shun nu a fost doar o poveste de virtute. Legendele spun că într-o zi, când a mers să viziteze muntele Cangwu, cerul s-a întunecat și un vânt puternic l-a ridicat deasupra norilor. Când vântul s-a potolit, Shun dispăruse.
Unii spun că a fost ridicat la Cer ca zeu al dreptății, alții că a murit acolo, înconjurat de păsări care i-au cântat cântecul final.
Pe locul unde a pierit, oamenii au ridicat Mormântul celor Doi Dragoni, pentru că se spune că două ființe cerești au coborât și i-au dus trupul către stele.
De atunci, împărații din toate vremurile au fost măsurați după numele lui Shun.
Cronicarii spuneau:
„Dacă Yao a fost drept, Shun a fost bun. Dacă Yao a fost Cerul, Shun a fost inima omului.”
Iar în popor, un vechi proverb a rămas până astăzi:
„Când lumea se ceartă, cheamă-l pe Shun în gând, și se va face liniște.”
🌿 Dacă v-a plăcut acest capitol, vă invit să rămâneți aproape. Mâine vom merge mai departe cu povestea – către vremea lui Yu cel Mare, cel care a potolit mânia apelor și a pus temelia primei dinastii omenești, Xia.
