Gardianul își ținea capul plecat, fără să scoată un cuvânt.
Lumina soarelui străbătea frunzișul și cădea peste chipul lui Xia Jingshi. Surprinzător, zâmbea.
– Nu mai e nevoie să cercetăm. Chiar dacă aflăm, ce s-ar schimba? Ce-a fost, a fost.
– Feng Suige! strigă de departe o voce iritată. – Unde te ascunzi? Ieși repede!
Când Feng Suige se pregătea să răspundă, Xia Jingshi ridică mâna, oprindu-l, și înclină capul spre direcția opusă.
– Nu o lăsa să vină aici. Mă ocup eu.
Feng Suige încuviință din priviri, trase aer adânc în piept și o luă la fugă în cealaltă parte a pădurii.
Xia Jingshi îl urmări cu privirea, apoi se întoarse din nou spre gardianul care încă îngenunchea.
– A fost ea? întrebă încet.
– Toți sunt ocupați, iar tu lenevești pe aici…
Yi Xiao îl găsise în cele din urmă pe Feng Suige tolănit în umbră. Enervată, se repezi la el și-l ciupi.
– Ridică-te! E mișcare jos!
Feng Suige se tresări și se sprijini rapid.
– Ce fel de mișcare?
Yi Xiao îl apucă de mână, trăgându-l în picioare.
– Cred că au ajuns oameni… Nu știu cum să-ți explic, vino și vezi cu ochii tăi!
În doar câteva clipe, petele violet de la poalele muntelui se strânseseră în nori de culoare intensă, formând o formație de luptă orientată spre exterior. Judecând după aspect, sosiseră întăriri.
Erau la un pas de deznodământul așteptat. De ce trebuia să apară o asemenea greșeală chiar acum? Comportamentul suspect al gardianului îl făcea pe Feng Suige tot mai sigur de bănuielile sale. Și totuși, nu înțelegea de ce…
– Sunt Weiran și ceilalți? întrebă Yi Xiao, cu ochii ațintiți în jos. – N-ar trebui să ne pregătim și noi?
Nerăspunzându-i multă vreme, ea se întoarse suspicioasă spre bărbatul de lângă ea, care părea cufundat în gânduri.
– Ce s-a întâmplat?
Feng Suige întâlni privirea ei limpede și tresări, forțând un răspuns:
– Hm… nimic. Mă gândeam la următorul pas…
– Când încep lupta directă, ne vom concentra forțele și vom coborî, spuse Yi Xiao cu entuziasm, fără să observe neliniștea lui. – Atunci vor trebui să se lupte și cu Weiran, și cu noi, iar inevitabil vor lăsa o breșă – da! Dacă profităm de moment, putem străpunge!
Feng Suige răspunse absent.
Se întreba dacă acea persoană fusese prinsă. Dacă nu…
Brusc, corpul i se încordă și se întoarse să alerge spre tabără.
N-apucă să intre în pădure, că se ciocni de Xia Jingshi, care tocmai ieșea încet.
Feng Suige se opri în loc, înmărmurit.
– Xiyang…
– Și ea a plecat, răspunse calm Xia Jingshi.
Ca și cum ar fi fost stropit cu apă rece, un fior îl traversă pe Feng Suige din cap până-n picioare.
Privirea lui Xia Jingshi trecu peste umărul lui, oprindu-se asupra lui Yi Xiao, care îi urmase. Un zâmbet blând îi înflori pe buze.
– Până la urmă, v-am târât și pe voi în asta.
Yi Xiao nu-și amintea de câte ori căzuse pe poteca accidentată, nici nu simțise cum i se tăiaseră obrajii în iarba ascuțită. Furia pe care o ținuse în ea de zile întregi izbucni în clipa în care află adevărul. Îi smulse lui Feng Suige sabia și o rupse la fugă pe cărarea îngustă din spatele muntelui. Strigătele lui Feng Suige și Xia Jingshi rămaseră în urmă după doar câteva cotituri.
Chiar dacă era o urmărire oarbă, chiar dacă nu exista nicio urmă, trebuia să alerge.
Dacă nu reușea să-l prindă pe Împăratul Sacru fugit, în scurt timp, sutele de vieți de pe vârful muntelui urmau să fie strivite de cavaleria de fier a Taberei Yulin Jinxiu. Cât despre Feng Xiyang, dacă se încăpățâna în continuare, atunci chiar cu prețul de a fi urâtă de Feng Suige, Yi Xiao avea să o ucidă. Chiar dacă ar fi însemnat să-și piardă viața.
Zărind o umbră cu coada ochiului, Yi Xiao nu-și întrerupse avântul, ci schimbă brusc direcția spre dreapta și scoase sabia.
Sunetul metalic al impactului se auzi clar. Lama fu deviată, iar Yi Xiao făcu un pas înapoi. În același timp, o voce o strigă:
– Comandante Fu…
Yi Xiao se redresă, își retrase lama și făcu un pas înapoi. În fața ei se afla unul dintre locotenenții lui Xia Jingshi, plin de noroi și cu hainele rupte, privind-o cu disperare.
– Nu e nicio urmă. Se pare că nu-i vom mai găsi…
– Taci, porunci Yi Xiao rece, învăluindu-și sabia și întorcându-se să plece. – Dacă mai ai putere, continuă căutarea. Dacă nu, urcă și ajută acolo sus!
– Dar nu știm în ce direcție au luat-o. E ca și cum am căuta un ac în carul cu fân…
– Dacă ai fi tu în locul lor, pe unde ai merge? Yi Xiao se opri, întorcându-și ușor capul spre el. Glasul îi era răgușit, ca o întrebare, dar și ca o constatare șoptită.
– Două persoane răsfățate, pe un drum ca acesta de munte… pe unde ar merge…
Privirea lui Yi Xiao se opri pe panta domoală din depărtare.
– Pe acolo.
Sărind de pe o stâncă, Împăratul Sacru căzu greu jos, gâfâind. După o vreme, din iarba de alături se auzi un fâșâit. Feng Xiyang, care făcuse un ocol din cauza fricii de înălțime, ieși poticnindu-se din desiș și se ghemui lângă el, trăgând aer cu greu.
Dacă femeia asta nu i-ar fi fost încă de folos, nici nu s-ar fi obosit s-o aducă. Împăratul își încruntă sprâncenele, o privi o clipă, apoi se ridică și spuse încet:
– Hai.
Feng Xiyang se ridică anevoie. Făcură doar doi pași, când Împăratul se întoarse brusc și o trânti la pământ, acoperindu-i gura cu mâna, suprimându-i strigătul.
În apropiere, se auzeau pași în iarba înaltă. Se opriră pentru câteva clipe, apoi se îndepărtară.
Corpul încordat al Împăratului se relaxă treptat. Rânji:
– Se mișcă repede. Deja sunt pe urmele noastre.
Xiyang, derutată, îl împinse și se ridică:
– Au aflat…
– Regreți acum? Împăratul se ridică, privi cu atenție împrejurimile, apoi îi întinse o mână. – Haide. Trebuie să ne mișcăm mai repede.
Xiyang ezită, plecând capul ca să-i evite mâna.
– Du-te singur. Eu… vreau să mă întorc.
– Înapoi? rânji batjocoritor Împăratul. – Fă cum vrei. Dar dacă te întorci, tot ce ți-am promis mai devreme nu mai e valabil. Să nu regreți când Tabăra Yulin va rade vârful muntelui.
Feng Xiyang scrâșni din dinți și se forță să se ridice.
– Mergem.
– Ești de nevindecat, răsună o voce rece, făcând-o pe Xiyang să tresară cu un țipăt înfundat.
Împăratul se întoarse brusc. Din iarba deasă se ridica încet o siluetă.
Era Yi Xiao.
Aruncă teaca sabiei deoparte și îndreptă vârful spre cei doi, apropiindu-se pas cu pas.
– Întoarceți-vă singuri. Sau treceți peste trupul meu ca să coborâți muntele. Alegeți.
