În acea seară, Jiang Mu participă la masa organizată de Gu Zhijie, dar de data asta nu mai veni singură – îl aduse cu ea pe Jin Chao. Restaurantul se afla chiar la poalele muntelui, nu departe de locul unde erau cazați.
Era prima dată când Jin Chao intra în cercul ei social și, de asemenea, prima dată când Jiang Mu aducea un bărbat la o astfel de întâlnire. De îndată ce intrară, toate privirile se îndreptară spre Jin Chao. El rămase calm, salutând cu un zâmbet. Gu Zhijie se ridică și îi întâmpină:
– Poftiți, luați loc înăuntru.
Jin Chao își scoase paltonul și îl atârnă într-un colț al sălii private. Gu Zhijie profita imediat de ocazie să o tachineze pe Jiang Mu:
– Nu mă mir că nu ți-a plăcut Thoas – fostul tău arată așa de bine?
– Actualul, îl corectă Jiang Mu.
Gu Zhijie rămase uimit o clipă, apoi izbucni în râs. Se întoarse spre Jin Chao, care tocmai se apropia:
– Ar fi trebuit să ne cinstești tu azi – ai furat femeia visurilor întregului nostru departament.
Jiang Mu își întoarse capul și întâlni privirea zâmbitoare a lui Jin Chao. Deodată, o cuprinse rușinea.
Jin Chao se așeză lângă ea și răspunse serios:
– Chiar așa ar fi trebuit. Vă rog, serviți-vă liber – nu vă sfiiți din cauza mea.
Toată lumea izbucni în râs și ridică paharele în semn de felicitare, întrebând când vor putea gusta din bomboanele de nuntă.
Gu Zhijie interveni:
– Când i-am văzut azi după-amiază, nici măcar nu-și defineseră relația. Acum deja întrebați de nuntă? Nu-i cam devreme?
Ridică paharul spre Jiang Mu și Jin Chao:
– Așadar, când e nunta?
– Mi-e rușine, cruțați-mă, protestă Jiang Mu.
Jin Chao ridică paharul cu un zâmbet discret:
– Voi încerca să fie cât mai curând.
Jiang Mu îl trase de mânecă:
– Tu poți să bei? Ai grijă.
Jin Chao părea bine dispus. Coborî privirea și răspunse:
– Azi e o zi specială.
Cele patru cuvinte îi încălziră inima lui Jiang Mu, făcând-o să se înmoaie.
Zhang Yu, colegă din același grup, întrebă:
– Xiao Jiang, când dai testul de conducere?
– Am trecut proba teoretică, acum exersez pentru traseu, răspunse ea.
– Foarte rapid! Ai avut timp să te antrenezi?
– Îl storc de pe unde pot.
Jin Chao o privi, iar Jiang Mu observă că nu prea se atinsese de mâncare. Își aminti brusc ceva și întrebă:
– N-ar trebui să mănânci hotpot?
Jin Chao oftă ușor:
– Se pare că te-am speriat atunci. Nu e chiar atât de strict.
În ciuda vorbelor lui, Jiang Mu îi șopti:
– Îți voi găti ceva special după asta.
Mai târziu, în timp ce discuțiile se învârteau în jurul muncii, Jin Chao asculta în liniște, ajutând-o din când în când pe Jiang Mu să curețe creveți sau să pună carne la fiert. După anii petrecuți conducând serviciul de transport, întâlnise tot felul de oameni, așa că se integră ușor în conversație, câștigând simpatia tuturor.
Către finalul mesei, ieși pentru scurt timp, iar când Gu Zhijie se duse să plătească, descoperi că Jin Chao achitase deja nota.
Îi puse o mână pe umăr:
– Glumeam când am zis că trebuie să ne cinstești, dar ai făcut-o.
Se întoarse spre Jiang Mu:
– Prietenul tău e prea politicos. Data viitoare, vă scot eu.
După ce își luară rămas-bun, Jiang Mu și Jin Chao se întoarseră acasă. Ea nu se îmbrăcase prea gros – după-amiaza fusese plăcută, dar când ieșiră din restaurant, vântul aduse o ploaie ușoară și rece. Jiang Mu tremura, iar Jin Chao își deschise paltonul și o trase în brațe. Căldura trupului lui o învălui imediat, iar ea ridică privirea spre el, zâmbind:
– Chao Chao.
Privirea lui se lăsă peste ea, plină de blândețe:
– Hmm?
Picăturile fine de ploaie i se strecurară în ochi, făcând-o să clipească deranjată. Jin Chao îi acoperi capul cu paltonul, ferind-o de umezeală. Prin deschizătura de jos a hainei, ea urmărea pașii lor sincronizați.
Jiang Mu râse:
– Acum nu mai pot decât să te urmez. Nu mă vinzi, nu?
– Poate, răspunse el.
Când Jin Chao o eliberă din haina lui, ajunseseră deja acasă. Jiang Mu era abia umezită, dar părul scurt al lui Jin Chao era plin de picături, iar paltonul îi era ud leoarcă.
Înăuntru, Jiang Mu îl grăbi:
– Schimbă-te repede.
Jin Chao își scoase paltonul și intră în baie. Jiang Mu se așeză pe covor și se jucă o vreme cu Lightning, ascultând sunetul apei. Observă că ușa dormitorului era întredeschisă și, după ce privi de câteva ori spre baie, nu se putu abține și se apropie.
Împinse ușor ușa. Înăuntru, spațiul întunecat se lumină. Ochii îi căzură pe patul mare cu lenjerie gri, simplă și de calitate, aranjat cu grijă. Nicio urmă de vreo femeie ascunsă, nimic ieșit din comun.
Dar când întoarse capul, Jiang Mu înlemni.
La piciorul patului, se afla o vitrină mare din sticlă, în care trona un model LEGO uriaș al unei stații spațiale – cu centru de lansare, cameră de control, astronauți, și o rachetă cu inscripția „China Space Program”.
Fiecare detaliu era realizat din mii de piese. Jiang Mu nu văzuse niciodată modelul terminat – era chiar mai impunător decât și-l imaginase. Își acoperi gura cu mâna, copleșită de amintiri, cu inima tremurând.
Pașii se auziră în spate. Jin Chao se opri în prag când văzu ușa deschisă. Jiang Mu se întoarse spre el. Genele lui dese coborau ușor, profilul neted și expresiv.
Lacrimile îi încețoșară privirea când întrebă:
– Cât ți-a luat să-l construiești?
Jin Chao ezită o clipă, apoi răspunse:
– Destul de mult, dacă adun ambele dăți.
– Ambele?
Jin Chao explică pe scurt:
– S-a dezintegrat o dată, când l-am transportat. Când m-am mutat aici și l-am reconstruit, pierdusem instrucțiunile. A doua oară a fost mai greu.
Nu spuse însă nimic despre prima dată – când Jiang Mu plecase la studii în străinătate, iar el era imobilizat în scaun cu rotile, fără speranță, fără orizont.
Setul LEGO îl însoțise în acele zile lungi și apăsătoare. Fără el, viața lui se transformase într-o baltă stătută.
Nici nu mai știa cât durase. Uneori uita să mănânce, alteori nu dormea o noapte întreagă. Dar într-o dimineață, când racheta cu inscripția „China Space Program” era în sfârșit montată pe rampă și răsăritul începuse să mijească, își privi lucrarea terminată și își imagină cum, peste ani, Mu Mu avea să pătrundă în acest domeniu.
Atunci, pentru prima oară, își dorise cu disperare să se ridice în picioare. Din acel moment, avu un țel.
Jiang Mu se apropie de vitrină, atingând piesele, rememorând promisiunea lor de a construi împreună acel model. Atunci, crezuse că au tot timpul din lume. Nu-și imaginase că „pentru totdeauna” putea trece într-o clipă.
Reflexia lui Jin Chao apăru în sticla vitrinei când o cuprinse din spate, mirosul proaspăt după duș învăluind-o, iar respirația caldă i se strecură pe la guler. Întrebă:
– Cine e Thoas?
Privind profilul lui reflectat în sticlă, aproape de părul ei, Jiang Mu răspunse mândră:
– Un geniu celebru în departamentul nostru. Jumătate australian, jumătate francez.
Brațele lui Jin Chao se strânseră încet, deși tonul îi rămase lejer:
– Te-a curtat?
Jiang Mu încuviință sincer:
– Ți-am spus că mulți m-au curtat. Ai crezut că glumeam?
Jin Chao îi prinse bărbia, întorcându-i fața spre el, răsuflarea grea:
– Ai curaj să spui asta chiar în fața mea.
Jiang Mu ridică sprâncenele:
– Nu tu mi-ai spus să ies și să cunosc mai mulți bărbați? Te-am ascultat cuminte. Știi, în toți anii ăștia, am devenit destul de experimentată în ale iubirii.
Un val de emoții se îneca în întunericul din ochii lui Jin Chao. Strânse ușor bărbia ei:
– Nu e nevoie să-mi povestești detaliile, mulțumesc.
Privirea ei căzu pe machetă:
– Asta a fost darul meu pentru tine. Dacă ea are voie să rămână aici, de ce n-aș putea și eu?
Mâinile lui Jin Chao i se încolăciră în jurul taliei, vocea scăzută, mai adâncă:
– Mâine te ajut să te muți.
Jiang Mu se întoarse în brațele lui, privind în sus:
– Atunci mă duc acum. Ne vedem mâine.
Privirea lui Jin Chao strălucea de amuzament:
– Ai grijă. Nu-i nevoie să te conduc.
Totuși, mâinile lui o țineau strâns de talie, fără s-o lase să se miște nici măcar un pas. Jiang Mu realiză că, deși corpul lui nu mai era ce fusese odinioară, dacă dorea, încă o putea opri fără niciun efort, fără să-i lase scăpare.
Apăsă ușor cu palma, iar ea căzu cu totul în brațele lui. Îi coborî capul, frecându-și nasul de al ei, apoi îi gustă ușor buza înainte de a o săruta pe deplin. Parfumul lui amețitor o învălui, iar gândurile lui Jiang Mu se întrerupseră. Răspunse instinctiv, iar Jin Chao o strânse și mai tare, ridicând-o de la pământ și culcând-o pe patul din spate. Bătăile inimilor lor se ciocneau, iar el zâmbi seducător:
– Mai poți pleca?
În această rundă, Jiang Mu se simți în dezavantaj. Voia să dovedească faptul că nu se lăsa dusă cu vorba, dar trupul ei nu răspundea. Din fericire, nu era singură în acel moment – o umezeală neașteptată îi atinse palma. Întorcându-și capul, văzu, surprinsă, că Lightning stătea lângă pat, lingându-i mâna. Cine știe de cât timp o privea?
Chiar dacă era câine, era unul care înțelegea firea omenească. Fiind privită atât de atent de el, lui Jiang Mu i se făcu rușine. Se strecură de sub Jin Chao și spuse:
– N-am adus haine.
Jin Chao scoase o pijama de bumbac din dulap și i-o întinse, apoi se rezemă de ușă, privindu-o cu un aer șăgalnic până când Jiang Mu simți că tot trupul i se înfierbântă. Deși de obicei era serios și rezervat, când zâmbea, inima ei se înmuia. Fugi repede în baie.
Jiang Mu nu mai era o fată naivă. Când Jin Chao îi ceruse să rămână, înțelesese ce voia. Spre deosebire de teama și ezitarea din trecut, acum se simțea mai sigură, chiar nerăbdătoare. Ce nu se schimbase era ușurința cu care el îi făcea inima să bată nebunește.
Când Jiang Mu ieși din baie, Jin Chao stătea rezemat de tăblia patului, cu o tabletă în mână. De îndată ce o văzu, o închise și o lăsă deoparte, privind-o adânc:
– Stai de pază?
Deși serile de toamnă erau reci, casa lui Jin Chao avea sistem de climatizare, așa că nu era frig. Pantalonii de pijama erau prea lungi, așa că Jiang Mu purtă doar bluza lui. Mânecile, largi ca-ntr-o piesă de operă, fluturau când mergea. Picioarele ei albe și fine i se arătau dinainte, dar nu mai avea seninătatea de altădată când se urca nestingherită în patul lui. Acum trebuia să păstreze o aparență – să se bage singură în pat ar fi fost cam jenant.
Întrebă, prefăcându-se serioasă:
– Să dorm pe canapea?
Jin Chao nu spuse nimic. Zâmbea ușor, urmărindu-i jocul. Jiang Mu se prefăcu că pleacă, dar, văzând că nu o oprea, își trecu mâna prin păr și îi aruncă o privire peste umăr.
Din spate, Jin Chao nu i se adresă ei, ci lui Lightning. Câinele alergă repede, iar Jin Chao rosti încet două cuvinte:
– Închide ușa.
Lightning sări și trase clanța, închizând ușa și rămânând el însuși afară.
Jiang Mu privi ușa închisă, buzele arcuindu-i-se într-un zâmbet pe care-l ascunse repede, apoi se întoarse spre Jin Chao. El bătu ușor spațiul de lângă el.
Jiang Mu urcă în pat cu pași grațioși, dar când se apropie, văzu proteza sprijinită lângă pat. Se opri. Era pentru prima oară când o vedea. Ce vezi cu ochii tăi nu-i la fel cu ce auzi.
Privirea îi rămase fixată acolo până când Jin Chao o trase înapoi, acoperind-o direct cu plapuma.
Jiang Mu se ghemui ușor sub plapumă, dar Jin Chao o trase înapoi, lângă el. Îi ridică bărbia și o privi în ochi:
– Pot… să mă uit?
Sprâncenele lui Jin Chao se încruntară ușor:
– Nu e o priveliște plăcută.
– Atunci ai de gând să porți pantaloni toată viața în fața mea?
Privirea i se întunecă și se întoarse. Jiang Mu se strecură sub plapumă și începu să-i sucească pantalonii. Era stângace. Încercă să i-i dea jos, dar Jin Chao îi prinse mâinile.
O întrebă privind-o de sus:
– Ce faci?
– Vreau doar să văd. Fii cooperant.
Privirea lui era calmă și adâncă:
– Nu poți să fii cuminte?
– Nu.
Jin Chao întoarse capul și începu să-și dea singur pantalonii jos. Jiang Mu coborî și mai adânc sub plapumă, acoperindu-și chipul. Era prima oară când îi vedea piciorul amputat și, pentru amândoi, era o situație stânjenitoare. Se înveli până peste cap.
În amintirea ei, Jin Chao avea picioare lungi, bine proporționate. Îl văzuse sprijinindu-se de mașini la Flying Speed, cu piciorul stâng urcat pe un scaun, natural și impunător.
Dar acum, privind cu ochii ei, simți că trăia suferința lui. Nu mai putea privi. Se ghemui lângă el cu pieptul strâns, rămânând mult timp sub plapumă.
Părul ei alunecă pe picioarele lui Jin Chao. Respirația i se adânci. Deși încerca să se controleze, răsuflarea ei, uneori ușoară, alteori grea, îl amețea.
Jiang Mu era concentrată doar pe piciorul lui, nepăsându-i de altceva. Într-o clipă, Jin Chao o trase spre el și se lăsă peste ea.
Nu știa când se stinseseră luminile, dar în lumina caldă, galbenă, Jin Chao îi sărută buzele cu grijă, alungându-i tristețea. Atmosfera deveni intimă. Mișcările lui o făceau să amețească, iar fața i se înroși.
Privirea lui Jin Chao căpătă o nuanță stacojie. Îi atinse buzele și întrebă:
– Vrei să-mi arăți, mică expertă în iubire?
Deși glumise mai devreme, acum Jiang Mu era amețită. Prin pijama, mâinile lui fierbinți o cuprinseră. Se încordă și se arcuise fără putere.
Jin Chao simți stângăcia ei și își domoli mișcările. Se aplecă spre ochii ei umezi și spuse blând:
– Mu Mu, deschide ochii.
Voia, dar nu putea. Se simțea amețită ca de vin, fără vlagă. Când clipi, Jin Chao o privi cu foc în privire și întrebă:
– N-ai zis că ai avut mulți iubiți?
Inima i se zburli și ea, disperată, spuse:
– Da, mulți. Dar și când îmi atingeau mâna, aveam senzația că te trădez…
Zâmbetul lui Jin Chao se lărgi. O trase în brațele lui:
– Copilă prostuță.
– Nu… nu te obosești? Vrei să…?
Jin Chao ridică o sprânceană și-i trase cămașa care-i venea prea larg. Când trupul ei i se arătă gol, dorința i se întipări în priviri. Văzând-o încordată, îi trase mâinile care se ascundeau și zâmbi larg:
– Știi cum?
Jiang Mu era cu mâinile prinse de pernă, iar privirea lui îi cerceta trupul. Ea își întoarse capul și-și mușcă buza:
– Aș putea… să învăț.
Fata pe care o crescuse de mică, pe care nici nu îndrăznise s-o atingă prea mult, acum era sub el, atât de frumoasă încât îl făcea să-și piardă mințile.
– Pentru prima dată, nu se cade ca femeia să conducă – spuse el cu voce joasă.
După asta, Jiang Mu simți că trupul ei nu-i mai aparținea. Parcă ardea, pierzând șirul întâmplărilor. Doar senzația clară a unei dureri sfâșietoare îi aduse aminte cine era și-o făcu să se strângă, încercând să se retragă.
Jin Chao îi ținu talia, chemând-o iar și iar:
– Mu Mu, relaxează-te, fii cuminte…
