Corpurile lor se apropiară brusc.
Ea putea auzi respirația rapidă a lui, în timp ce el își aținti privirea asupra gâtului delicat și alb ca zăpada al tinerei femei.
Pe fereastră, siluetele lor se suprapuneau.
Gura lui Long Dan se deschise de uimire.
În cameră, Jiang Si își dădu seama de nepotrivirea gestului ei și făcu un pas înapoi, dar tot îi bloca calea lui Yu Jin.
Yu Jin nu se putu abține și zâmbi:
– Unde crede domnița Jiang că mă duc? Voiam doar să merg la latrină.
Fața lui Jiang Si se înroși.
Cum putea un bărbat atât de mare să aducă în discuție latrina chiar în fața unei tinere? Cum de avea atâta nerușinare?
Nu, stai! Yu Jin era totuși încă un tânăr. Poate că nu dobândise încă simțul decenței unui bărbat.
Da, trebuie că acesta era motivul pentru care o făcea să se simtă atât de incomodă de când s-au întâlnit din nou.
Yu Jin observă subtilitățile schimbării de expresie a tinerei și simți un disconfort inexplicabil.
Avea senzația că fata se gândea la ceva care îl va deranja.
Yu Jin se așeză la loc.
– Nu trebuia să mergi la latrină? întrebă Jiang Si, recăpătându-și calmul și ridicându-și sprâncenele.
– Dacă domnița Jiang nu vrea să mă las să plec, atunci nu voi mai merge, spuse Yu Jin cu fața serioasă. Mă pot abține.
O venă pulsa pe tâmpla lui Jiang Si.
Ar fi vrut să-l omoare pe acest ticălos!
Yu Jin se aplecă brusc înainte, fața lui fermecătoare crescându-i brusc în fața ochilor:
– Vrei să continuăm discuția?
Închizând ochii și respirând adânc, Jiang Si își suprimă impulsul de a-l omorî.
Cu un zâmbet forțat pe colțurile gurii, Jiang Si spuse:
– Hai să discutăm!
– Atunci e rândul meu să întreb. Yu Jin se așeză drept, zâmbind.
Jiang Si ridică o sprânceană:
– Tânărul stăpân Yu m-a întrebat cum am aflat de crimele moștenitorului Marchizului de Changxing. Acum ar trebui să fie rândul meu să întreb.
Tânărul din fața ei clipea inocent:
– Domnița Jiang a pus deja întrebarea.
Jiang Si rămase un moment nedumerită.
Yu Jin zâmbi:
– Chiar adineauri, domnița Jiang m-a întrebat unde mă duc.
Jiang Si:
– …
Văzând că fata chiar era pe cale să explodeze, Yu Jin întinse mâna și îi răsuci ușor părul, iar tonul lui nu putea ascunde afecțiunea:
– Bine, pune orice întrebare vrei. Îți voi răspunde la toate, sincer, bine?
Această fată naivă. Era deja dispus să se vândă pentru a-și plăti datoria. Întreaga sa ființă ar putea fi a ei. Și totuși, ea încă se chinuia din cauza unui simplu schimb de întrebări.
Jiang Si își întoarse capul:
– Tinere stăpân Yu, te rog, arată puțină măsură!
Mâna de pe capul ei se opri. Yu Jin își plecă privirea și oftă:
– Cred că trebuie să ies un pic. Domnița Jiang poate nu știe, dar am o problemă.
– Ce problemă?
– Când sunt supărat, simt nevoia să ucid pe cineva. Și coincidență, moștenitorul Marchizului de Changxing nu este un om bun. Voi merge să-l ucid diseară și Er Niu nu va mai trebui să se îngrijoreze de mâncare pentru câinii pentru următoarele câteva zile.
Câinele mare care stătea lângă Long Dan își ridică capul cu dispreț și își mișcă coada.
Era foarte pretențios la mâncare!
Jiang Si îl privi pe Yu Jin direct în ochi pentru un timp îndelungat înainte de a întreba:
– Pot înțelege asta ca pe o amenințare din nou?
Yu Jin râse, râsul lui clar trecând prin fereastră și ajungând afară.
Long Dan se scărpina pe cap, arzând de curiozitate.
– Comportamentul tânărului stăpân Yu nu este demn de un gentleman.
Yu Jin dădu din cap:
– Știu.
Ar putea fi un gentleman pentru a câștiga inima fetei pe care o admira?
Heh. Când se comporta ca un gentleman modest, abia putea schimba câteva cuvinte cu ea. Dar după ce s-a dat drept ticălos, a reușit să o aducă acasă în mijlocul nopții.
Superioritatea era evidentă, chiar fără să se gândească prea mult la asta.
– Ești așa… Jiang Si voia să spună că nu va putea niciodată să-și găsească o soție, dar având în vedere identitatea lui, își înghiți cuvintele.
Ca al Șaptelea Prinț, cum ar putea el să se îngrijoreze de așa ceva?
– Poate că domnița Jiang încă îl plânge pe moștenitorul Marchizului de Changxing? întrebă Yu Jin.
Jiang Si zâmbi rece:
– Pentru unii oameni, nici măcar viața lor nu este suficientă pentru a ispăși răul pe care l-au făcut!
Cum ar putea o viață să fie de ajuns?
Ce se întâmpla cu acele fete aflate în floarea vârstei care fuseseră ucise de acea bestie? Ce se întâmpla cu familiile care își pierduseră cu durere fiicele iubite?
Nu erau Marchizul de Changxing și soția lui responsabili pentru creșterea unui astfel de fiu?
Nu putea sta cu mâinile în sân și să lase reședința Marchizului de Changxing să prospere în continuare după moartea bruscă a moștenitorului lor, așa cum se întâmplase în viața ei anterioară.
Nu meritau acea glorie exterioară!
Auzind cuvintele lui Jiang Si, Yu Jin rămase un moment uimit, apoi zâmbi.
Știa el. Cum ar putea o fată care vorbea cu calm despre tăierea unei părți vitale ale unui bărbat să fie blândă cu o asemenea bestie?
În viziunea lui, nu era vorba de bunătate, ci de prostie.
– Așadar, te rog, tinere stăpân Yu, nu te amesteca în treburile mele și nu-mi distruge planurile, spuse Jiang Si, cu o voce rece.
Yu Jin afișă o expresie îngrijorată:
– Dar dacă nu omor pe cineva, nu îmi pot restabili starea de bine. S-ar putea să nu dorm bine zile întregi. Nu este domnița Jiang dispusă să-mi ofere vreo compensație în schimbul unui sacrificiu atât de mare?
Jiang Si rămase stupefiată.
Ce anume sacrificase el de fapt?
Dar, în viața ei anterioară, acest ticălos nu era unul care să urmeze reguli sau convenții. Dacă voia să facă ceva, nu exista nimic ce nu putea îndeplini.
Yu Jin, născut în familia imperială, era deosebit de frații săi care încercau cu toții să se remarce pentru tron.
– Ce fel de compensație vrei? întrebă Jiang Si cu o voce rece.
Situația cu Xiu Niang Zi, frumoasa vânzătoare de tofu, fusese rezolvată temporar, dar mai rămânea de rezolvat problema de la Templul Lingwu. Nu avea timp de pierdut aici.
Yu Jin se aplecă brusc înainte și o sărută ușor pe fruntea netedă și albă a tinerei femei.
Jiang Si rămase complet șocată, incapabilă să reacționeze o perioadă destul de lungă.
– Așa, gata, spuse Yu Jin, afișând un zâmbet satisfăcut.
Surprinzător, nu fusese înjunghiat. Ce surpriză plăcută! Se părea că norocul favorizează pe cei îndrăzneți.
Jiang Si își reveni în sfârșit și ridică mâna pentru a-l plesni pe Yu Jin.
Ah Man, care stătea în așteptare în sala mare, privi spre cer.
Atâta timp cât domnița nu pățea nimic, era bine.
Sunetul clar al palmei ajunse până și la urechile persoanei și câinelui din curte.
Er Niu ridică o lăbuță și își acoperi ochii.
Stăpânul său fusese bătut? Era prea rușinos să privească.
Long Dan înghiți instinctiv.
Nu-și imagina că stăpânul ar încerca să o forțeze pe fată! Dar cum ajunsese el să fie lovit în schimb?
– Nu mă așteptam ca fata pe care stăpânul a adus-o să fie atât de pricepută! spuse Long Dan.
– Asta pentru că stăpânul nu s-a ferit, spuse Leng Ying cu un ton rece, apărând de undeva.
– Ce cauți tu aici?
– Dacă rămâi ghemuit acolo, stăpânul te va bate de moarte mâine.
Long Dan se ridică, dezamăgit, și se îndreptă spre odaia de lângă, întorcându-se și privind înapoi din când în când.
Er Niu își scutură blana.
Asta era când avantajele de a fi câine deveneau evidente. Putea privi cât dorea, scuturându-se în același timp.
Privind către tânărul din fața ei cu zâmbetul său ușor, mâna lui Jiang Si tremura de furie.
El își luase libertăți cu ea și încă se comporta atât de îndrăzneț și fără rușine!
Yu Jin se lăsă comod pe spătarul scaunului, cu o palmă roșie pe față:
– Domniță Jiang, hai să discutăm afaceri acum. Mi-am recăpătat starea de bine.
– Nu ți se pare că comportamentul tău din ultima vreme este lipsit de rușine?
Yu Jin își întinse brațele, având pielea groasă ca un porc mort care nu se sperie de apa clocotită:
– Dar aceasta a fost compensația pe care o voiam. Altfel, aș fi mers să omor pe cineva.
Spunând aceste cuvinte, ochii lui se schimbară, iar zâmbetul său deveni fermecător:
– Domniță Jiang, noi nu suntem nici rude de sânge, nici căsătoriți. Nu te aștepți să accept orice condiție pe care o propui, nu-i așa? Așa nu se fac lucrurile. Dacă nu putem folosi puterea pentru a presa oamenii, atunci schimbul echitabil este principiul corect.
Jiang Si era furioasă.
De când avea el o logică atât de strâmbă?
Tonul lui Yu Jin se schimbă:
– Desigur, deși poate nu sunt un gentleman, sunt totuși bărbat. Sunt dispus să îmi asum responsabilitatea pentru sărutul pe care l-am dat domniței Jiang. Ai fi dispusă să mă iei de soț?
Vorbea cu o lejeritate care ascundea însă o tensiune interioară, căci mâna de lângă el era strânsă, trădându-i nervozitatea interioară.
