— Domniță Zhuang, observ că scrii caracterele cu mâna stângă cu mare iscusință, iar caligrafia ta este excepțională. Cine ți-a fost maestru? întrebă deodată Împăratul.
Han Yan răspunse calm:
— Maiestate, această umilă supusă n-a fost învățată în mod formal. Străbunicul meu mi-a povestit odată despre experiențele sale pe câmpul de luptă, care m-au mișcat profund. Mai târziu, Fratele meu al Cincilea, care își dorea să devină un erou pe câmpul de luptă, obișnuia să discute uneori aceste lucruri cu mine. Inspirată de aceste convorbiri, am exersat adesea, scriind piese despre viața la frontieră pentru plăcerea mea. Mă tem că slaba mea prestație de astăzi a jignit ochii nobililor oficiali și doamnelor de față.
Deși purtarea ei era fermecător de inocentă, vorbea cu o logică clară și inteligență, părând atât adorabilă, cât și înțeleaptă. Împăratul rosti cu voce gravă:
— Generalul Zhuang a fost odată un războinic viteaz al dinastiei noastre Marele Song. Priceperea sa pe câmpul de luptă era remarcabilă. Acum, că Fratele tău al Cincilea arată interes pentru artele marțiale, ar trebui îndrumat cum se cuvine pentru a sluji Imperiul Marele Song în viitor.
Fără îndoială, expresia lui Zhuang Shi Yang trebuie să fi fost tare neplăcută în acel moment. Întotdeauna favorizase studiile savante în detrimentul celor marțiale, disprețuind pe cei ce mânuiau armele. Totuși, laudele de astăzi veneau în întregime din asocierea cu gloria militară. Când Împăratul întrebase despre trecutul lui Han Yan, Zhuang Shi Yang se așteptase ca ea să-i atribuie meritul pentru educația sa excelentă, dar răspunsul ei nu-l menționase nici măcar o dată. Cum mai putea acum să-și privească în ochi colegii? Unde-i era demnitatea?
Atingându-și scopul de a atrage atenția asupra lui Han Ming, Han Yan știa când să se oprească. Zâmbi și spuse:
— Această umilă supusă nu va dezamăgi așteptările Maiestății Voastre.
Împăratul observă că, spre deosebire de alte domnițe care tremurau în prezența sa, ea răspundea cu calm. Aceasta însemna fie că era extrem de calculată, fie pur și simplu inocentă și lipsită de teamă. Dat fiindă prestația sa actuală, părea să fie cea din urmă – o persoană cu inima curată și inteligentă. Privirea sa se adânci – cum de crescuse Zhuang Shi Yang o fiică atât de limpede la minte?
— Prin decret imperial, a Patra Domniță Zhuang a familiei Zhuang a arătat o inteligență și o iscusință excepționale în prestația sa. I se acordă zece lingouri de argint, două coliere de aur și argint și un sceptru de jad ruyi.
Această răsplată generoasă le făcu pe celelalte domnițe prezente să pălească de invidie. Han Yan era cu adevărat norocoasă astăzi – mai întâi câștigând favoarea Împărătesei Văduve, apoi atrăgând atenția specială a Împărătesei și acum primind laudele Împăratului. Această a Patra Domniță neînsemnată a familiei Zhuang era cu adevărat uimitoare.
Deng Chan și Han Ming erau copleșiți de bucurie, mai ales Han Ming, care se umfla de mândrie. Între timp, Doamna Zhou și Zhuang Yu Shan o fulgerau pe Han Yan cu priviri veninoase, unghiile înfigându-li-se în palme în timp ce se străduiau să-și păstreze expresiile compuse.
Han Yan îngenunche în semn de recunoștință:
— Această umilă supusă mulțumește Maiestății Voastre pentru daruri.
În sinea ei, însă, era îngrijorată. Deși răsplățile Împăratului aveau să împiedice pe alții să o privească de sus pe termen scurt, aveau să aducă și necazuri. Deja, privirile invidioase ale celorlalte domnițe păreau gata să o mistuie.
Li Jia Qi își mușca buza, inima tulburată ca valurile unei furtuni. Până mâine, când vestea acestui banchet se va răspândi prin oraș, titlul de cea mai talentată domniță a capitalei va schimba, probabil, mâinile!
Han Yan se întoarse la locul ei sub privirile tuturor, cu Deng Chan apucându-i mâna entuziasmată și vorbind neîncetat. Printre oaspeții bărbați, interesul pentru această a Patra Domniță Zhuang, brusc ieșită în evidență, creștea. „O doamnă virtuoasă atrage domni nobili” – această tânără talentată captase atenția multor tineri lorzi. Deși părea cam tânără, așteptarea câtorva ani nu era o problemă.
În partea oficialilor, Prințul al Șaptelea îi aruncă lui Han Yan o privire semnificativă în timp ce ea se întorcea la locul ei. Bătu ușor în cupa de vin, iar un slujitor într-o robă maronie scurtă se apropie imediat. Cu un zâmbet ușor, ordonă în șoaptă:
— Cercetează imediat trecutul lui Han Yan.
După ce slujitorul în robă maronie plecă, Mu Feng, care așteptase în afara sălii banchetului, sări de pe grinzi și dispăru în noapte, urmărindu-l.
Mâna dreaptă a lui Han Yan o durea mai tare după toată agitația, când o slujnică drăguță într-o robă albastru-verzuie se apropie și se înclină, spunând:
— Domniță Zhuang, acesta este un leac de la stăpânul meu pentru mâna dumneavoastră rănită.
Han Yan tresări:
— Stăpânul tău?
Slujnica zâmbi și privi în urmă. Urmărindu-i privirea, inima lui Han Yan se opri, mintea golindu-i-se o clipă de confuzie. Cel care îi zâmbea era Prințul Moștenitor Wei Ru Feng, pe care îl evitase cu bună știință toată seara.
După surpriza inițială, Han Yan își reveni rapid, își plecă fruntea și își strânse pumnii. Deși nu era clar care erau adevăratele intenții ale lui Wei Ru Feng, știa că acceptarea leacului de la el, fie public, fie în privat, era imposibilă în situația ei actuală.
Ridică privirea și zâmbi slujnicei:
— Te rog mulțumește Tânărului Lord pentru grija sa, dar sunt bine acum. Leacul este prețios, și nu îndrăznesc să-l accept. Te rog returnează-i-l.
Slujnica păru surprinsă de răspunsul lui Han Yan, ochii mărindu-i-se în timp ce deschise gura să mai spună ceva. Dar Han Yan luase deja ceaiul și începuse să bea, clar concediind-o. Slujnica rămase o clipă stingheră, apoi se retrase cu reticență.
După ce slujnica plecă, Han Yan oftă ușurată în tăcere, doar pentru a întâlni zâmbetul ștrengar al lui Deng Chan:
— Hai, spune drept!
Han Yan întrebă:
— Despre ce?
Deng Chan îi făcu cu ochiul:
— De ce ți-ar trimite Prințul Moștenitor Wei un leac? Când v-ați întâlnit voi doi?
Han Yan era și ea nedumerită – în această viață, astăzi ar fi trebuit să fie prima dată când îl întâlnea pe Wei Ru Feng. Ce voia să spună trimițându-i brusc un leac? Clătină din cap spre Deng Chan și răspunse sincer:
— Nu știu. Astăzi a fost prima dată când l-am văzut.
Văzând că nu se preface, Deng Chan se gândi o clipă, apoi zâmbi din nou:
— Să fie oare interesat de tine? Prințul Moștenitor Wei este cunoscut ca un cărturar talentat în capitală. Poate că, văzându-ți talentele mai devreme, s-a îndrăgostit. De asta a trimis leacul, să-și arate grija.
Han Yan răspunse serios:
— Cum poți spune astfel de lucruri? Prințul Moștenitor Wei și cu mine putem fi doar străini.
În sinea ei, însă, deveni îngrijorată. În viața ei anterioară, Zhuang Yu Shan menționase într-adevăr că Wei Ru Feng aprecia talentul și era el însuși foarte realizat, arătând astfel o apreciere sinceră pentru alți indivizi talentați. De aceea, ea petrecuse mai târziu timp citind și scriind în conac, sperând să atragă într-o zi privirea lui Wei Ru Feng. Dar acum, darul său brusc de leac – să fie oare pentru că îi trezise caligrafia aprecierea pentru talentul ei?
Deng Chan își sprijini bărbia în mână, privind-o ciudat:
— Dacă stau să mă gândesc, Prințul Moștenitor Wei este de un rang apropiat de al tău, iar caracterul și înfățișarea sa sunt ambele excelente. Nu te interesează? Peste doi ani, vei fi la vârsta măritișului. E bine să începi să te pregătești pentru căsătorie din timp.
Deng Chan fusese dintotdeauna îndrăzneață în vorbire, iar Han Yan nu se supăra, dar oftă și spuse:
— Cum să fii interesat de cineva pe care nici nu-l cunoști? A judeca pe baza unei singure întâlniri ar fi prea pripit. Căsătoria și dragostea sunt chestiuni ale sorții, nu ceva ce poate fi forțat.
Deng Chan fu ușor surprinsă, simțind că expresia lui Han Yan în timp ce rostea aceste cuvinte era ciudat de nefamiliară. Cuvintele ei păreau să poarte greutatea cuiva care trecuse prin multe furtuni. Împreună cu tot ce se întâmplase în acea seară, această prietenă din copilărie i se părea deodată oarecum insondabilă.
