În acest schimb de replici, unii indivizi mai îndrăzneți începură să vorbească, sugerând că Prințul Xuanqing era meschin, păstrând resentimente chiar și după moartea Consortei Nobile, în timp ce Prințul al Șaptelea era extrem de filial, dispus să-și ceară scuze pentru mama sa, dar Prințul Xuanqing rămânea neînduplecat.
Fu Yunxi stătea tăcut pe loc, nemișcat. Veșmintele lui albe ca zăpada fluturau ușor în curent. După o lungă perioadă, vorbi în cele din urmă rar:
— A-i ajuta pe cei în nevoie, a simți durerea altora?
Tăcerea lui spartă îi reduse imediat pe toți la tăcere. Fu Yunxi se întoarse spre Zhuang Yushan, care stătea aproape de Wei Rufeng, și brusc își curbă buzele într-un zâmbet.
Zhuang Yushan înlemni, simțind instinctiv un fior, corpul ei devenind rigid. Trăsăturile lui Fu Yunxi erau reci, dar zâmbetul lui avea o cruzime jucăușă. El spuse:
— Prințul al Șaptelea nu e singurul care și-a pierdut mama la o vârstă fragedă. — Văzând postura retrasă a lui Zhuang Yushan, adăugă:
— Consorta Wei pare să fi uitat că Prințesa mea și-a pierdut mama acum doar un an. — O privi pe Zhuang Yushan:
— De ce n-am văzut-o pe Consortă grăbindu-se să ajute și să împărtășească acea durere?
Tonul lui era calm ca apa, dar fiecare cuvânt purta o răceală care pătrundea până în oase, ca un izvor înghețat în adâncul iernii, răspândind tăcut gheață în inimile oamenilor.
Sub întrebările lui, Zhuang Yushan începu să bâlbâie:
— Cum-cum aș putea să nu? A Patra Soră și cu mine suntem ca surorile…
— Vorbind despre Consorta binevoitoare, dacă îmi amintesc corect, mama ta a intrat în Conacul Zhuang la doar un an după moartea Doamnei Wang, — Fu Yunxi era decis să nu-i dea nicio șansă de recuperare. — Și această Consortă care pretinde că simte durerea altora a devenit recent intimă cu Tânărul Maestru Wei chiar înainte ca acesta să o ceară pe a Patra Domnișoară Zhuang. — Îi aruncă o privire lui Wei Rufeng:
— Ceea ce a dus la refuzul celei de-a Patra Domnișoare de a deveni concubină și la acel jurământ amar.
Situația se inversă instantaneu.
Aventura dintre Zhuang Yushan și Wei Rufeng avusese mulți martori în acea zi, și după răspândirea deliberată de părți interesate, aproape toți din capitală știau despre ea. Când fu menționată acum, combinată cu felul în care Doamna Zhou intrase în conac la doar un an după moartea Doamnei Wang, purta implicații neclare. În familiile bogate cu mulți copii, lupta dintre copiii legitimi și ilegitimi nu înceta niciodată. Dar a fura perspectiva de căsătorie a fiicei legitime și a încerca să o facă concubină era prea mult. Nu era de mirare că a Patra Domnișoară Zhuang făcuse un astfel de jurământ amar. Acum, privirile oamenilor către Zhuang Yushan, și prin extensie către Wei Rufeng, deveniră oarecum ciudate.
Wei Rufeng era cineva care ținea mult la aparențe. Văzând cum Fu Yunxi îi expunea deschis afacerile fără nicio încercare de a le ascunde, dar neavând cum să le respingă, era plin de furie. Apoi îl văzu pe Fu Yunxi zâmbindu-i slab și spunând:
— Mulțumită Tânărului Maestru, am putut să mă căsătoresc cu Yan’er ca Prințesa mea.
Modul lui intim de a se adresa ei îl înfurie pe Wei Rufeng, dar apoi Fu Yunxi se întoarse către Prințul al Șaptelea îndoliat și Doamna Chen, spunând:
— Nu pot opri fiarele să dea din coadă, așa cum nu pot opri pe Prințul al Șaptelea să-și admită vina. — Stătea cu mâinile la spate:
— Cât despre dacă Consorta Nobilă Chen a fost cu adevărat vinovată, Înălțimea Voastră ar putea dori să întrebe de ce Maiestatea Sa lipsește astăzi.
Absența Maiestății Sale era grăitoare – Consorta Nobilă Chen fusese cea mai favorizată consortă a celor șase palate, dar după moartea ei, Împăratul nu venise nici măcar să o vadă. Se părea că afirmațiile anterioare despre Prințul Xuanqing înscenând-o pe Consorta Nobilă Chen erau false. Altfel, de ce n-ar fi venit Maiestatea Sa?
Într-un loc ascuns de privirile celorlalți, mâna Prințului al Șaptelea se strânse într-un pumn la o parte, continuând să plângă jalnic, dar ochii lui căpătară o strălucire sinistră.
Fu Yunxi merse spre ușă și aruncă nonșalant un ultim comentariu:
— În plus, după trecerea în neființă a Împăratului precedent, în această lume, cu excepția Maiestății Sale și a Împărătesei Mamă, pot accepta prosternarea oricui. — Cu asta, plecă, mânecile fluturându-i în urmă.
Ce aroganță!
Oamenii priveau acea siluetă ascuțită ca o lamă dispărând în depărtare, simțindu-se oarecum înspăimântați. Mu Feng, care urmărise totul din umbră, sări în sfârșit afară și făcu un gest către Fu Yunxi:
— Stăpâne, ați gestionat asta genial!
Această prezență – nici Împăratul însuși n-ar fi putut face mai bine. Voiau să o hărțuiască pe Prințesă, dar Prințul le amenințase întreaga familie în schimb.
Între timp, într-un anume han din capitală, un bărbat înalt stătea pe un scaun în centrul camerei.
— Ai văzut clar?
Tânăra femeie frumoasă de lângă el încuviință:
— Frate, da, ei erau.
Bărbatul, născut cu ochii de un căprui verzui, și-i miji acum ca un prădător care zărește prada:
— Foarte bine, Irina. Ține-le fiecare mișcare sub supraveghere. Când vor acționa, vom putea și noi să ne luăm partea.
Tânăra încuviință:
— Înțeles, Frate. — Trei șerpi verzi înfășurați pe brațele ei de culoare mierii își scoteau limbile roșii.
În spatele prosperității aparent pașnice a capitalei, o furtună se pregătea în tăcere.
La scurt timp după începerea noului an, ziua Sacrificiului de Primăvară se apropia.
Han Yan se întorsese la Conacul Zhuang cu câteva zile în urmă. Orice i-ar fi spus Fu Yunxi lui Zhuang Shiyang, de data aceasta la întoarcere, nici Zhuang Shiyang, nici Doamna Zhou nu-i făcură probleme. Nimeni nu păși în Curtea Qingqiu a lui Han Yan, nici măcar Zhuang Hanming. Han Yan profită de ocazie pentru a se odihni liniștită în Curtea Qingqiu. Shu Hong nu se întorsese cu ea, parțial pentru că situația complexă de la Conacul Zhuang nu era propice recuperării lui Shu Hong, și parțial pentru că medicii de la Conacul Prințului Xuanqing erau în mod natural mai buni decât cei de la Conacul Zhuang. Dacă Shu Hong ar putea dezvolta ceva cu garda lui Fu Yunxi în acest timp, ar fi și mai bine.
Han Yan o vizită o dată pe Concubina Mei, constatând că viața ei nu era atât de confortabilă pe cât își imaginase. Doamna Zhou cea Bătrână o vizita pe Doamna Zhou la fiecare câteva zile, și cumva reușea să-l vrăjească pe Zhuang Shiyang, care încă refuza să o ridice pe Concubina Mei la statutul de soție principală.
Asta era în așteptările lui Han Yan. Chiar și fără influența Doamnei Zhou cea Bătrână, Zhuang Shiyang n-ar fi promovat-o ușor pe Concubina Mei, deoarece ținea mult la aparențe și n-ar face o dansatoare străină de origine joasă soția sa. Totuși, Han Yan era suspicioasă – vizitele frecvente ale Doamnei Zhou cea Bătrână la Conacul Zhuang păreau să aibă un scop clar.
În dimineața Sacrificiului de Primăvară, Han Yan se trezi devreme. Ji Lan și Doamna Chen discutau ce haine ar trebui să poarte. Han Yan nu acordase niciodată mare importanță unor astfel de lucruri, dar Doamna Chen nu era de acord:
— Acum toți din capitală știu că Domnița e persoana cea mai dragă inimii Prințului. Dacă nu vă îmbrăcați corespunzător, acei oameni nobili vor bârfi cu siguranță.
Han Yan tresări la fraza Doamnei Chen „cea mai dragă inimii,” știind că recent, de fiecare dată când apărea în public, trebuia să joace rolul complet. Acum, cu atâția oameni urmărind-o îndeaproape, nu era sigură dacă găsirea adăpostului sub marele copac al Prințului Xuanqing însemna găsirea unei protecții de încredere sau începutul necazurilor.
Ji Lan își înclină capul să o privească:
— Domniță, Maiestatea Sa va fi și ea la Sacrificiul de Primăvară de astăzi. Ar fi mai bine să vă îmbrăcați mai frumos. — Făcu o pauză:
— Să nu lăsați pe a Doua Domnișoară să vă eclipseze.
Han Yan râse:
— Ce e de temut? Nici măcar nu vom sta împreună.
Într-adevăr, în timpul ceremoniilor precum Sacrificiul de Primăvară, familiile stăteau împreună să privească. Zhuang Yushan, fiind căsătorită cu Conacul Prințului Wei, va sta cu Wei Rufeng. Deși Han Yan era Prințesa lui Xuanqing, nu se căsătorise oficial încă, așa că nu putea sta decât cu Zhuang Shiyang.
