Han Yan aruncă o privire indiferentă, știind prea bine ce unelte puneau la cale cele două. Totuși, ce-ar fi putut face în plină zi? Deși zâmbea relaxat, rămânea în alertă.
Deng Chan o trase ușor de braț:
— Uite repede!
Han Yan ridică privirea, realizând că fusese atât de absorbită de Zhuang Yu Shan și tovarășa ei, încât nu observase că prințesa Yun Ni începuse deja să danseze.
Slujnica din spate începuse să cânte la țiteră. Dansul era unul extrem de vioi, iar prințesa Yun Ni, îmbrăcată în straie viu colorate, se mișca cu grație în ritm, ținând un tamburin pe care îl lovea ușor în timp ce se învârtea și sărea.
Han Yan recunoscu dansul — era Dansul Victoriei, pierdut de mult timp, al familiei imperiale. Cu mulți ani în urmă, mama împăratului îl compusese și-l dansase chiar ea, motiv pentru care Împăratul Emerit îi dăduse toată dragostea sa. Acum, faptul că Yun Ni reînvia acest dans rar văzut făcea ca nu doar împăratul și împărăteasa, ci toți demnitarii civili și militari prezenți să-și exprime uimirea și admirația.
Han Yan o urmărea atent pe tânăra care dansa. Era evident la vârsta cea mai fragedă a tinereții, cu obrajii ușor înroșiți de efort, chipul delicat și plăcut. Ceea ce frapa cel mai mult era sinceritatea și vivacitatea din expresia ei — greu de crezut că o astfel de fată făcea parte din familia imperială. Uneori pășea lent în ritm, alteori învârtea tamburinul, fiecare gest și zâmbet părând firesc și plin de bucurie. Tivul auriu al rochiei sale fâlfâia, perlele și podoabele clincheteau melodios.
Han Yan observă că privirea prințesei Yun Ni se abătea din când în când către zona unde ședeau bărbații, mai exact către înaltul bărbat așezat acolo — Cheng Lei.
Oare generalul Cheng era cel iubit de prințesa Yun Ni?
Han Yan îl privi discret pe Cheng Lei și văzu că acesta rămânea complet nepăsător, fără vreo urmă de bucurie sau emoție. Privind din nou expresia timidă a prințesei Yun Ni, înțelese că era o iubire neîmpărtășită.
Pe când Han Yan era absorbită de gândurile despre Yun Ni și Cheng Lei, nu observă că acțiunile ei atrăseseră atenția altcuiva.
He Lian Yu o privea insistent pe Han Yan de dincolo de sala ospățului:
— Trebuie să fie dintr-o familie nobilă invitată la banchetul palatului. Mă întreb a cui fiică e.
Bărbatul în alb de lângă el îi urmă privirea și răspunse rece:
— Dacă-ți place, cere-o în căsătorie.
He Lian Yu tresări, ridicând mâinile:
— Ferească cerul! Fata asta are curajul să-ți amenințe nepotul — dacă m-aș însura cu ea, mi-ar răsturna casa! În plus, e doar o copilă imatură. Ce rost are vorba despre însurătoare?
O copilă imatură? Fu Yunxi ridică ușor o sprânceană, ca și cum ar fi auzit o glumă. Viclenia acelei fete depășea, probabil, pe cea a multor femei mature.
He Lian Yu observă că prietenul său nu-și lua ochii de la femei și începu să bănuiască ceva. Glumi:
— Nu cumva te-a interesat pe tine? Ei bine, v-ați potrivi — unul rece ca gheața, altul plin de șiretenie. Cine știe cine pe cine ar îmblânzi? Ne trebuie doar să aflăm originea ei. Dacă familia e potrivită, ar putea fi un aranjament bun.
Fu Yunxi ascultă impasibil înșiruirea lui He Lian Yu, apoi spuse plat:
— Dacă vrei să te mai închidă tatăl tău câteva zile în sala ancestrală, mai vorbește.
He Lian Yu tăcu imediat, transpirat. Nu glumea — o nouă pedeapsă ar fi fost un chin.
Han Yan, între timp, urmărea dansul prințesei Yun Ni cu interes — era o raritate să vadă Dansul Victoriei. Shu Hong stătea alături, observând cum Li Jia Qi schimbă o privire cu Zhuang Yu Shan și îi aruncă lui Han Yan un zâmbet perfid.
Dansul prințesei Yun Ni era plin de grație, frumusețe și viață, iar mișcările ei captivaseră mulți din sală. Mulți bărbați din partea bărbătească priveau fascinați. Han Yan fu impresionată — atâta dăruire și sinceritate, totul pentru a-l încânta pe acel cineva, exprimat fără nicio reținere.
Când dansul se încheie, sala izbucni în laude. Împăratul fu vizibil încântat, râzând cu poftă:
— Dansul lui Yun Ni a fost deosebit. M-a bucurat mult. Ca semn al prețuirii mele, îți ofer aur și un sceptru ruyi din jad.
Prințesa Yun Ni se înclină cu grație:
— Fiica mulțumește Tatălui Împărat pentru daruri.
La întoarcerea în zona femeilor, aruncă o privire către Cheng Lei, dar văzându-l preocupat doar de conversațiile sale, o umbră de dezamăgire îi întunecă chipul.
În acel moment, Zhuang Yu Shan se apropie de Han Yan și Deng Chan cu o ceașcă de ceai și spuse cu blândețe:
— Fiind așezate împreună, n-am apucat să stăm de vorbă cu adevărat. Îmi pare rău, așa că îngăduie-mi, te rog, să-ți ofer această ceașcă, domniță Deng. Sper că nu mă vei lua în nume de rău.
Deng Chan fu ușor surprinsă. Înainte ca Han Yan s-o poată opri, ea luă ceașca. Inima lui Han Yan se strânse — Deng Chan, fiind iubită de tatăl ei, ministrul Deng, nu știa să se ferească de răutăți. Luând acel ceai fără rezerve, ar fi putut cădea în capcana lui Zhuang Yu Shan.
Zhuang Yu Shan cu siguranță nu se apropiase cu ceaiul fără un motiv ascuns, dar în fața atâtor domnițe, Deng Chan nu putea refuza. Han Yan își putea permite să o înfrunte direct pe Zhuang Yu Shan, căci restul domnițelor nu aveau legături cu ea și nu-i păsa de aparențe. Dar pentru Deng Chan, era prima întâlnire cu Zhuang Yu Shan — nu-și putea permite o reputație de nesuferită din cauza influenței lui Han Yan.
În acea clipă, mii de gânduri îi fulgerară prin minte lui Han Yan. Ridică brusc privirea și întâlni privirea plină de ură a lui Li Jia Qi. Inima i se strânse și se întoarse repede — ceașca lui Zhuang Yu Shan era deja înclinată. Deng Chan, luată prin surprindere, nu avu timp să se ferească. Chiar în clipa în care ceaiul fierbinte era pe cale să o stropească, Han Yan o împinse și întinse mâna să o apere. Ceaiul căzu direct pe mâna ei și-i înmuiă mâneca.
— Han Yan! — strigă Deng Chan, speriată. Văzând fața palidă a lui Han Yan, se repezi să se uite mai atent. Ceaiul vărsat încă aburea, iar mâna lui Han Yan se înroșise deja.
Era ceai fierbinte!
Realizând că făcuse o mare greșeală, Zhuang Yu Shan își mușcă buzele și lăsă lacrimile să i se adune în ochi. Spuse cu o voce tremurată:
— Sora a Patra, ești bine? Eu… nu am vrut… Ar trebui să chemăm un doctor?
Vorbele ei erau pline de îngrijorare și teamă, blânde și slabe — cine nu ar fi știut mai bine ar fi crezut că ea fusese cea opărită.
Deng Chan se înfurie și o mustră pe Zhuang Yu Shan:
— La ce te gândeai? Han Yan și-a ars mâna!
Zhuang Yu Shan o privi neajutorată pe Deng Chan, apoi pe Han Yan, lăsând lacrimile să-i curgă:
— Eu… nu am vrut… Sora a Patra, te rog, nu fi supărată pe mine. Voi face orice dacă mă poți ierta…
Han Yan râse rece în sinea ei. Pentru cine era teatrul acesta? Cuvintele lui Zhuang Yu Shan erau atât de bine alese încât sugerau că Han Yan ar fi fost o tirană în casă, folosindu-și statutul de fiică legitimă ca să-și asuprească sora vitregă, încât până și o greșeală minoră o făcea pe Yu Shan să tremure de teamă.
Să caute milă? Yu Shan era cu adevărat naivă. Han Yan o disprețuia, dar știa că, fiind în fața Împăratului, nu putea lăsa o astfel de nimicnicie să devină un scandal. Și mai ales nu voia să o implice pe Deng Chan. Așa că spuse:
— Sora Yu Shan exagerează. Mă enervez zilnic din tot felul de pricini, dar nu te-am văzut niciodată atât de tulburată din cauza asta.
