În timp ce majoritatea lumii asociază semaforul cu roșu, galben și verde, în Japonia există un detaliu unic care stârnește curiozitatea vizitatorilor: în anumite zone, culoarea care ar trebui să fie verde la semafor are, de fapt, o nuanță apropiată de albastru. Și nu este vorba despre o simplă alegere estetică, ci despre un detaliu cultural și lingvistic cu rădăcini adânci în istoria japoneză.
Timp de secole, limba japoneză nu a făcut o diferență clară între verde și albastru. Ambele culori erau descrise cu același cuvânt: “ao”, care înseamnă literalmente „albastru”. Chiar și astăzi, multe lucruri pe care noi le-am numi „verzi” în japoneză păstrează această denumire. De exemplu, merele necoapte, semaforul și chiar anumite frunze proaspete sunt descrise tot prin “albastru”, chiar dacă nuanța lor este, evident, verde.
Atunci când semafoarele au fost introduse în Japonia, pentru a rămâne consecvenți tradiției lingvistice, autoritățile au ales să folosească o nuanță de verde extrem de apropiată de albastru, astfel încât culoarea să corespundă cuvântului folosit de oameni. Astfel, nu doar că semaforul indică același lucru – că este sigur să treci –, dar în unele locuri chiar pare că „albastrul” îți dă undă verde.
Este un exemplu fascinant despre cum limbajul modelează realitatea, iar cultura influențează chiar și cele mai practice lucruri din viața de zi cu zi, cum ar fi culorile semaforului. Acolo unde restul lumii vede verde, Japonia a găsit loc pentru o tradiție veche de sute de ani, păstrată discret în luminile intersecțiilor.
