Prințul al Șaptelea, îmbrăcat în haine de doliu, îngenunche în fața Ministrului Chen și a soției acestuia, prosternându-se de mai multe ori.
— Bunicule, Bunico, acum că Mama a plecat, voi îndeplini datoriile filiale în locul ei față de voi. N-o voi dezamăgi pe Mama.
Doamna Chen ridică privirea și se uită la nepotul din fața ei, a cărui înfățișare semăna izbitor cu fiica ei. Văzându-i ochii înroșiți și expresia îndurerată, nu se putu abține să nu simtă o durere în inimă. Îl trase pe Prințul al Șaptelea în brațe:
— Bietul meu nepot.
Cei îndoliați din jur oftară compătimitor. Unul dintre ei bătu reconfortant umărul Prințului al Șaptelea:
— Morții nu se pot întoarce la viață. Înălțimea Voastră, vă rugăm să încercați să vă controlați durerea.
Prințul al Șaptelea ridică privirea și schimbă o privire cu Wei Rufeng. Fața lui Wei Rufeng arăta o simpatie și condoleanțe perfect măsurate. Fără a mai spune ceva, se întoarse și merse în sala principală a familiei Chen pentru a conversa cu ceilalți.
Femeia care îl însoțea pe Wei Rufeng, deși îmbrăcată în haine simple, emana un aer inconfundabil de noblețe. Fața ei frumoasă era plină de mândrie – era Zhuang Yushan. Până acum, toți știau că devenise concubina cea mai favorizată a lui Wei Rufeng, cu un statut remarcabil de înalt în Conacul Prințului Wei și deosebit de prețuită de Wei Rufeng.
— Domnul meu, — întrebă ea nedumerită, — de ce n-a venit Prințul Xuanqing să-și prezinte omagiile?
La aceste cuvinte, întreaga sală amuți. Zvonurile recente din palat sugerau că presupusa aventură a Consortei Nobile Chen fusese o înscenare de către Fu Yunxi. Acum că Consorta Nobilă Chen își luase viața, Fu Yunxi devenise centrul atenției tuturor. Dacă ar veni, să înfrunte pe cineva a cărui moarte o cauzase indirect ar fi nepotrivit. Dacă nu ar veni, ar părea o admitere a vinovăției. În acest punct, orice alegere ar fi fost greșită, totuși concubina lui Wei Rufeng adusese subiectul în discuție, aparent întâmplător.
Wei Rufeng zâmbi și spuse împăciuitor:
— Poate că Prințul și Prințesa au fost reținuți de o chestiune și n-au putut veni. — Aceste cuvinte stârniră și mai multe speculații. Ca oficiali ai curții, chestiunea Prințului al Șaptelea era semnificativă, iar Prințul Xuanqing, fiind unchiul regal al Prințului al Șaptelea, ar fi trebuit să vină în mod firesc să-și prezinte omagiile. Sugestia lui Wei Rufeng că au fost reținuți aminti oamenilor de conflictul zvonit dintre Consorta Nobilă Chen și Prințesa Xuanqing. Oare Prințul Xuanqing se simțea cu adevărat prea vinovat pentru a veni?
— Prințul Xuanqing sosește… — Ca la un semn, anunțul unui servitor răsună. Toți ridicară privirea să-l vadă pe Prințul Xuanqing pășind cu pași mari, expresia lui rece și emanând o vagă răceală. Anunțul se stinse treptat.
Wei Rufeng nu se așteptase să vină astfel. După ce se calmă, păși înainte cu un zâmbet:
— Înălțimea Voastră a venit să-și prezinte omagiile, dar de ce n-ați adus-o pe Prințesă? — Nevăzând-o pe Han Yan, Wei Rufeng nu putea spune dacă se simțea dezamăgit sau ușurat. Nu voia să o vadă stând lângă Fu Yunxi, dar voia să o vadă. Între iubire și ură, Wei Rufeng nu-și putea clarifica sentimentele. Singura emoție clară față de bărbatul din fața lui era gelozia și resentimentul.
Văzând asta, Zhuang Yushan zâmbi isteț și spuse:
— Da, de ce nu e aici a Patra Soră? Speram să vorbesc cu ea. Când m-am întors la Conacul Zhuang zilele trecute, n-am văzut-o deloc.
Aceste cuvinte implicau că Han Yan nu mai stătuse la Conacul Zhuang de mult timp. Unde altundeva ar putea sta decât la Conacul Prințului Xuanqing? Pentru o femeie necăsătorită, chiar și cu un acord de căsătorie, a locui în casa viitorului soț era nepotrivit. Cei îndoliați începură să-și formeze speculațiile. Zâmbetul lui Zhuang Yushan părea autentic, dar privirea ei era ascuțită ca o lamă.
Fu Yunxi doar zâmbi slab:
— Prințesa a răcit recent în palat. Îngrijorat de sănătatea ei, am adus-o special la Conacul Prințului Xuanqing. — Îi aruncă lui Wei Rufeng o privire semnificativă și continuă:
— O înmormântare e un loc unde se poate fi ușor afectat de energie negativă. Cei bolnavi nu ar trebui să participe.
Toți înțeleseră brusc de ce Prințesa Xuanqing nu venise. Deci Prințul Xuanqing era atât de atent, arătând că relația cuplului era într-adevăr excelentă. Anterior, unii spuseseră că Prințesa nu era demnă de Prinț, dar acum părea că Prințul ținea cu adevărat la Prințesă.
Zhuang Yushan fierbea de furie. Cuvintele lui Fu Yunxi o puseseră într-o poziție stânjenitoare. El evitase să o aducă pe Han Yan pentru că o considera de rău augur, în timp ce Wei Rufeng o adusese pe ea aici. Intenționase să o umilească pe Han Yan că nu era favorizată, dar acum părea că Wei Rufeng pur și simplu nu-i păsa suficient de bunăstarea ei pentru a lua în considerare astfel de lucruri.
Expresia lui Wei Rufeng se crispă ușor. Știa despre faptul că Han Yan fusese drogată cu afrodiziac în acea noapte. Inițial, dacă lucrurile ar fi mers conform planului între el și Han Yan, situația de astăzi n-ar fi avut loc. Dar mai târziu aflase că Han Yan fusese salvată de Fu Yunxi. La acea vreme, inima lui era plină de durere, știind că efectele afrodiziacului erau puternice și puteau fi contracarate doar prin relații intime. Han Yan fusese dusă la Conacul Prințului Xuanqing, deci, firește, Fu Yunxi trebuie să fi ajutat-o să depășească efectele drogului. Gândindu-se că cei doi deveniseră deja intimi ca soț și soție, era torturat de durere și voia să-l taie pe Fu Yunxi în mii de bucăți. Mai târziu, când Împărăteasa Mamă încercase să-i facă rău lui Han Yan verificându-i virginitatea, auzise de la spionii săi din palat că Han Yan era încă virgină. Sentimentele lui erau amestecate – fericit că Han Yan era încă pură, dar frustrat că ratase o oportunitate de a lovi în Fu Yunxi. Acum auzind pe Fu Yunxi spunând că Han Yan fusese lăsată la conac, se simțea confuz, întrebându-se despre starea ei actuală. Deși afrodiziacul fusese neutralizat, trebuie să fi avut un impact asupra sănătății ei.
Prințul al Șaptelea se ridică în acest moment și se înclină în fața lui Fu Yunxi:
— Unchi Regale. — Strigă o singură dată înainte de a se îneca, înclinându-se profund și rămânând aplecat.
Fu Yunxi întrebă:
— Ce faci?
Prințul al Șaptelea clătină din cap:
— Am auzit mai devreme că Mama a avut un conflict cu tine. Acum că Mama a plecat, eu, ca fiu al ei, doresc să-ți cer scuze în numele ei.
Prințul al Șaptelea fusese întotdeauna filial și bine mannered. Acum, pierzându-și mama la o vârstă atât de fragedă, era emoționant că putea fi încă atât de rațional.
Fu Yunxi nu întinse mâna să-l ridice și nici măcar nu se uită la el. După o lungă perioadă, spuse rece:
— Nu e nevoie, au fost doar zvonuri.
Prințul al Șaptelea, fiind respins, rămase tăcut. Își ridică poalele, pregătindu-se să îngenuncheze în fața lui Fu Yunxi:
— Cuvintele Unchiului Regale arată că n-ai iertat-o pe Mama. Nu pot decât să mă prostern în fața ta în numele Mamei.
Pentru un prinț să îngenuncheze în fața unui simplu prinț consort era ceva ce ceilalți găseau greu de privit, dar dată fiind puterea imensă a Prințului Xuanqing la curte, nimeni nu îndrăznea să-l jignească. Nu puteau decât să ofteze în sinea lor. Chiar atunci, o voce indignată răsună:
— Înălțimea Voastră poate deține rang și putere înalte, dar nu ar trebui să hărțuiască astfel un copil. Prințul al Șaptelea e totuși de sânge de dragon – de ce trebuie să-l împingi atât de tare?
Toți se întoarseră să privească. Vorbitorul era Doamna Chen. Pierzându-și fiica la bătrânețe, durerea ei era de nedescris, iar părul îi albise semnificativ peste noapte. Văzând-o pe Doamna Chen, Prințul al Șaptelea strigă:
— Bunico… — incapabil să spună mai mult.
Viziunea bunicii și nepotului îmbrățișându-se și plângând împreună îi făcu pe cei neștiutori de întreaga situație să simtă că Fu Yunxi îi hărțuia într-adevăr cu puterea sa. Zhuang Yushan vorbi delicat:
— Ah, acum că Înălțimea Sa a trecut în neființă, lăsând în urmă această bătrână și copil să sufere – e cu adevărat sfâșietor. De ce nu arată Înălțimea Voastră ceva empatie pentru situația lor urgentă și să le simtă durerea?
Wei Rufeng clătină și el din cap și oftă:
— Într-adevăr, acum Prințul al Șaptelea e copleșit de durere. Cine ar putea înțelege cu adevărat amărăciunea din inima lui?
