Ji Bozai întoarse capul, evitând privirea:
– Nu știu despre ce vorbești. Doar m-am trezit devreme și, fiind vreme frumoasă, am ieșit să iau aer. S-a întâmplat să te văd când plecai.
– Așa zici? făcu Yan Xiao, dând din cap. Atunci nu mai zic nimic. Oricum, fata e sănătoasă.
Ji Bozai își păstră înfățișarea nepăsătoare și-l însoți câțiva pași.
Yan Xiao începu să numere în gând. Când trecură de poarta lunii spre pavilionul de studiu, după cum se aștepta, Ji Bozai întrebă:
– Nicio urmă de simptome?
Râzând înfundat, Yan Xiao privi soarele dimineții și se prefăcu mirat:
– Despre cine vorbești?
Ji Bozai tăcu, dar degetele i se strânseră ușor, și o presiune invizibilă căzu pe umerii celuilalt.
– Bine, bine, nu te mai necăjesc, se dădu bătut Yan Xiao. Domnișoara Ming e bine-mersi, nicio urmă de boală.
Genele lui Ji Bozai tremurară ușor când își lăsă privirea în jos:
– Aha.
– Parcă ești puțin dezamăgit. Așa domnișoară frumoasă… chiar sperai să fie bolnavă?
– Nu, spuse el, inspirând adânc. Nu sper nimic.
– Atunci hai să bem ceva, îi dădu Yan Xiao o palmă prietenească pe umăr. Am auzit că ancheta cu prințul Ping e aproape gata și se ridică restricțiile din palat. Nu merită un pahar?
Cei ca ei, cu funcții onorifice și salariu bun, aveau băutura drept cea mai mare distracție. Iar Ji Bozai, bun la băut și de obicei sociabil, era mereu chemat la petreceri.
Dar de data asta spuse:
– Nu, n-am chef.
Yan Xiao rămase cu gura căscată.
Ji Bozai știa că o să-l mire. Se mira și pe el. Dacă nu avea chef de băut, ce mai rămânea?
Și totuși, în acel moment, în loc de vin, îl preocupa mai mult altceva: de ce îl respingea Ming Yi, dacă nu era bolnavă?
După multe gânduri, tot la Si Tu Ling ajunse.
Ming Yi era avidă după bani, iar Si Tu Ling îi oferise un farmec de dragoste atât de valoros – sigur că era recunoscătoare. Deși darurile lui Ji Bozai fuseseră mult mai scumpe, asta nu însemna că nu se putea simți atrasă de acel băiat. Nu era vorba de gelozie, dar pentru cineva să ajungă Sijun la o vârstă atât de fragedă, nu putea fi vreun suflet nevinovat. Iar Ming Yi, fără experiență, era ușor de păcălit.
După ce-l conduse pe Yan Xiao până la poarta laterală, Ji Bozai, încă adâncit în gânduri, îl chemă pe Bu Xiu.
Când Ming Yi se trezi, se privi în oglinda de bronz și văzu că era deja împodobită cu bijuterii și machiată cu grijă.
– Ce… ce se întâmplă?
– Felicitări, domniță, spuse slujnica. Stăpânul a poruncit să vă pregătiți – azi mergeți împreună pe strada Changrongus.
Ming Yi, încă amețită, se lumină pe loc când auzi de Changrongus:
– Repede, repede! Să nu-l facem pe Stăpân să aștepte!
Strada Changrongus era cea mai luxoasă din toată cetatea Mu Xing – plină de prăvălii vechi de o sută de ani, care vindeau haine și podoabe rafinate. Fără o avere de aur și argint acasă, nici nu cutezai să intri. Rar se întâmpla ca Ji Bozai să fie atât de darnic, iar Ming Yi voia să-și rotunjească bine pungile.
Când urcă în trăsură, îl găsi pe Ji Bozai deosebit de plăcut ochiului.
– Sclava vă salută, Stăpâne.
– Din moment ce te-a atins farmecul iubirii, se cade să arăt și eu o oarecare afecțiune, spuse el cu răceală.
Ming Yi pricepu imediat aluzia și zâmbi, apropiindu-se cu naturalețe.
– Mulțumesc, Stăpâne.
Se așeză aproape de el, iar căldura trupului ei trecu prin straturile de haine, purtând cu ea mireasma ușoară a unei femei frumoase.
Nu părea deloc că îl detesta.
Ji Bozai era contrariat. Se aplecă puțin spre ea, dar Ming Yi își acoperi fața cu evantaiul, lăsând la vedere doar ochii limpezi ca o apă de toamnă:
– Stăpâne?
El înțelese. Ming Yi era supărată că el stătuse prea mult la Huamanyu Lou și, din acest motiv, nu voia apropiere.
Îi venea și să râdă, și să se enerveze:
– Ți-am spus deja că n-am atins-o pe Qing Li.
– Ah? se prefăcu Ming Yi mirată.
– Chiar n-am atins-o. Bu Xiu o ducea să-și ia haine și bijuterii. Iar noaptea… dormea el cu ea. Eu stăteam singur, în camera de oaspeți, ocupat cu afaceri.
Ming Yi zâmbi forțat:
– Stăpânul e tare conștiincios.
Să zici că ai lucrat, într-un loc ca Huamanyu Lou, era ca și cum ai jura că ai citit scripturi într-un bordel. Pe cine voia să păcălească?
– Qing Li nici nu e așa frumoasă ca tine, nici nu-i la fel de amuzantă. De ce-aș mânca legume, când am carne acasă?
Destul de convingător. Ming Yi începu să se clatine înăuntru.
– Și-apoi… de ce ți-aș spune minciuni? Chiar dacă s-ar fi întâmplat ceva, ce importanță avea? Ce rost aveam să-ți explic tocmai ție?
– Atunci de ce-mi explicați acum?
– Pentru că ești proastă! spuse el printre dinți, uitându-se pe fereastră. Dacă nu-ți spun clar, o să stai cu supărarea pe tine.
Ea nu era supărată… dar altcineva da.
Ming Yi însă se simți mai ușurată. Bine. Era curat. Îl mai putea folosi.
Așa că, atunci când el se aplecă din nou spre ea, nu se mai feri.
Ji Bozai știa foarte bine că Ming Yi trecea o limită. Era o femeie, cu o poziție oricum inferioară. Ce drept avea să ceară unui bărbat „curăție”? Era o pretenție ridicolă. Dar, tocmai când se pregătea s-o pună la punct…
…renunță.
Toți știau cum e lumea. Dar când o femeie chiar ține la un bărbat, devine posesivă și egoistă. Și-atunci, de ce să o certe?
Scutură ușor din cap și o „pedepsi” mușcându-i buza de jos.
Ming Yi se strâmbă de durere și îi aruncă o privire plină de foc. Ji Bozai o privi și simți cum i se luminează sufletul. Toată supărarea de ieri dispăruse. Râse și o trase în brațe.
Trăsura opri cu fast pe strada Changrongus. Ming Yi crezuse că va avea noroc dacă va primi două agrafe și-un inel. Dar Ji Bozai spuse:
– Ia tot ce-ți place.
Ochii lui Ming Yi străluciră ca steaua nordului.
– Stăpâne, nu vă e teamă că exagerez?
– Să vedem ce poți.
Cu așa vorbă, Ming Yi nu se mai abținu.
Deși ar fi fost mai rentabil să ia direct aur, asta ar fi fost prea sec. Așa că decise să viziteze fiecare magazin în parte, luând câte două-trei lucruri: haine, bijuterii, oglinzi, cutii de farduri…
Toată strada întoarse capul. Nobilimea ieșită la plimbare începu să murmure.
– Nu e acela Ji Bozai? întrebă judecătorul Zhao, oprindu-l pe Si Tu Ling. Nu se zicea că dansatoarea aia căzuse în dizgrație?
Si Tu Ling privi spre ei și ridică din umeri:
– Poate că sora Ming a fost mai isteață decât părea.
– Hm… dacă-i așa, cazul prințului Ping merită cercetat din nou, spuse judecătorul Zhao. O întâmplare poate fi întâmplare. Dar mai multe… înseamnă un plan.
– Domnul a trimis deja raportul la Dasi. N-are rost să mai complice lucrurile, răspunse Si Tu Ling.
Adevărat. La vârsta lui, să-și păstreze reputația și să iasă liniștit la pensie era mai important.
Judecătorul Zhao privi lung spre Ming Yi și murmură:
– Ce fată frumoasă… cum a ajuns tocmai pe mâna lui Ji Bozai?
Si Tu Ling o urmă și el din ochi, dar zâmbi:
– Cine a ajuns pe mâna cui… încă nu e sigur.
