Odată cu ivirea zorilor, trupa ar fi trebuit deja să fie pregătită de plecare. Dar Feng Suige nu era nicăieri. Yi Xiao căută nedumerită prin tabără și, în cele din urmă, îl găsi scăldându-se în voie în pârâu.
– Hei!
Yi Xiao se repezi, apucă haina de pe stâncă și i-o aruncă.
– Îți dai seama cât e ceasul? De ce lenevești aici? Nu știi că toți te așteaptă?
Feng Suige prinse haina în grabă, dar un colț atinse totuși apa. Oftă în timp ce stoarse partea udă.
– N-ai fost tu cea care a spus că, dacă nu vrem să plecăm, putem să ne odihnim?
– Tu… – Yi Xiao se înfurie, bătând din picior. – Asta ai înțeles tu? Îmbracă-te repede! Trebuie să plecăm!
Feng Suige își puse haina pe umăr, zâmbind larg.
– Ce atâta grabă? Credeam că și tu ai vrut să ne odihnim o jumătate de zi.
– Când am zis eu că vreau să ne odihnim? – făcu Yi Xiao un pas înainte, îi smulse haina de pe umăr, o scutură și i-o ținu în față. – Pune-o pe tine. Acum.
Feng Suige își vârî încet brațele prin mâneci, tot întrebând:
– Nu vrei să ne odihnim? Sigur nu vrei?
– Ești atât de enervant! – îi strânse ea haina la piept cu forță. – Ce încerci, de fapt? Nu cred că vrei doar să te odihnești.
– Corect, – zâmbi larg Feng Suige. – Devin tot mai uimit de cât te deștepți. Vrei să ghicești ce am de gând?
Yi Xiao îl ignoră și se întoarse să plece. Zâmbetul lui îngheță. O strigă cu părere de rău:
– Nu vrei să ghicești?
Yi Xiao se întoarse brusc, mâinile pe șolduri.
– Tu! Fă baie cât vrei. Le spun celorlalți că ne mai odihnim o vreme!
Xue Ying stătea tolănită pe un covor moale, întins sub un copac. De când căzuse, toți o tratau ca pe o porțelană, interzicându-i orice mișcare. Se plictisea de moarte. Dacă nu găsea ceva care s-o amuze, simțea că înnebunește.
Privirea i se opri asupra lui Fu Yixiao, care se ghemuise nu departe.
De când se hotărâseră să se odihnească, Yi Xiao părea ușor instabilă. Ochii mari i se mișcau întruna, urmărindu-l cu atenție pe Feng Suige. Iar el, în loc să-i vorbească, părea chiar mai energic decât de obicei: glumea cu unii, lovea în joacă pe alții, dar nu-i adresa niciun cuvânt lui Yi Xiao.
Să fie…
– Yixiao, – o chemă Xue Ying. – Vino puțin, vreau să te întreb ceva.
Yi Xiao se apropie, iar Xue Ying o trase lângă ea.
– V-ați certat, tu și Feng Suige?
– Nu mă obosesc eu să mă cert cu el, – oftă Yi Xiao, aruncând o privire spre bărbat. – Vreau doar să văd ce mai pune la cale.
Xue Ying o trase mai aproape și-i șopti:
– Tu… aseară l-am auzit strigând să nu te atingă nimeni. Să nu fie cumva că ai vrut să…
Ochii lui Yi Xiao se măriră.
– Ce tot îți imaginezi?
Xue Ying scoase limba.
– Doar am ghicit. Dar n-ai auzit cât de tare a strigat?
Deodată, un fluierat strident se auzi dinspre marginea taberei. Yi Xiao se ridică brusc, în alertă.
– Stai în preajma celorlalți. Nu te îndepărta.
Se îndreptă repede spre sursa sunetului.
Feng Suige era deja în mișcare. Yi Xiao îl ajunse din urmă în câțiva pași.
– Din ce direcție a venit semnalul?
– De acolo, – răspunse vag, arătând într-o parte.
– Nu e direcția pe unde am venit? – întrebă Yi Xiao, uimită.
– Ba da, – încruntă Feng Suige sprâncenele, ascunzând cu grijă sclipirea din ochi. – Să fie cineva pe urmele noastre?
Tocmai atunci, după o cotitură apăru o trăsură, cu doi călăreți în față și alți patru în spate. Văzând grupul, nu încetiniră, ci îndemnară caii să grăbească pasul.
Privirea precaută a lui Yi Xiao se transformă treptat în nedumerire. Când perdeaua trăsurii fu trasă și zări chipul cunoscut, expresia i se limpezi.
Se întoarse spre Feng Suige, care făcuse deja câțiva pași înapoi, râzând ușor.
– Ai făcut-o intenționat!
Pe drumul de piatră scăldat în soare, caii se opriră tropăind. Yi Xiao se repezi înaintea tuturor, agățându-se cu lacrimi în ochi de marginea trăsurii.
– Weiran! Weiran! Weiran! Weiran!
Xiao Weiran zâmbi și o opri din urcarea grăbită.
– Mai bine cobor eu.
– Urmam drumul de lemn ca să te căutăm, dar am aflat că v-ați schimbat traseul. Așa că ne-am întors și v-am ajuns după câteva zile… – explică el, întorcându-se spre medicul din preajma lui. – Nu e nevoie…
– Ba da! – interveni Yi Xiao, pe neașteptate serioasă. – După atâtea zile de drum, trebuie să te vadă un medic. Nu-ți poți neglija sănătatea!
Xiao Weiran clătină capul, râzând ușor.
– Ai învățat să dojenești lumea. – Îi aruncă o privire lui Feng Suige. – Cu siguranță îți dă bătăi de cap.
– Se suportă, – zâmbi Feng Suige.
După câteva schimburi de politețe, în timp ce medicul se pregătea să plece după leacuri, zâmbetul lui Xiao Weiran se stinse. Coborî tonul și povesti pe scurt ce se întâmplase.
– Inițial, voiam să o trimit pe Yixiao în Lu City să ceară ajutor. Dar acum, cum traseul nostru a fost descoperit și statutul ei este cunoscut, nu mai putem risca. Va trebui să găsim altă cale.
– Ce păcat că suntem deja atât de aproape de Orașul Sfânt, – spuse Feng Suige. – Dacă am fi avut mai mult timp, am fi putut concepe un plan mai bun.
Xue Ying, aflată alături, era deja palidă de îngrijorare.
– Ar fi trebuit să-mi dau seama că Feng Xiyang nu gândește limpede! Minciunile acelea sunt absurde. Dacă i-ar fi spus de la început Înălțimii Sale, nu s-ar fi ajuns aici! Chiar crede că lumea e plină de binevoitori? Să-și folosească mintea, nu?!
Feng Suige o privi cu ușoară neplăcere.
– Deși Xiyang a gestionat prost lucrurile, a crescut departe de intrigile palatului. E de înțeles că s-a lăsat păcălită. N-o judeca prea aspru.
– Eu o judec? – Xue Ying se ridică furioasă. – Să gândească astfel despre Ning Fei și Yixiao, iar eu sunt blândă în comparație cu ce aș putea spune!
– Tu… – Feng Suige se ridică și el, dar zări expresia încruntată a lui Yi Xiao. Se opri și, simțind o urmă de vină, se așeză la loc. – Nu mă cert cu tine acum. Mai important e să-l salvăm pe cel în pericol. Consilier Xiao, ai vreo idee?
Xiao Weiran rămase pe gânduri o vreme, apoi clătină capul.
– Câtă vreme Înălțimea Sa se află în mâinile lui, orice mișcare trebuie făcută cu grijă…
Feng Suige zâmbi slab.
– Când ești prea implicat, nu mai judeci limpede. Toate acțiunile lui sunt întunecate și nu pot rezista luminii. Așadar… de ce să nu-l scoatem noi la lumină? Oricum, zvonurile sunt cele care se răspândesc cel mai repede pe lume.
