– Sunt bine… răspunse Yi Xiao, încă ușor amețită, lăsându-se cuprinsă de brațele lui. – Am crezut că a fost porunca Împăratului…
Maxilarul lui Feng Suige se încordă de câteva ori, ca și cum mesteca otravă. Privirea i se încruntă spre slujnica ce se prosterna în tăcere pe podea, prea înfricoșată ca să se miște.
– Du-te la cancelarie pentru a fi pedepsită. Sau aștepți să mă ocup personal? vocea lui era tăioasă.
Fata se făcu albă ca varul, dar nu îndrăzni să se roage pentru milă. Îngenuncheată, ieși târându-se înapoi. Gărzile care îl însoțiseră pe Feng Suige o escortară imediat. El chemă înapoi unul dintre ei și arătă spre bolul de leac.
– Ia-l și du-l la medicul curții. Să-mi aduci un răspuns cât mai curând.
Garda plecă cu un scurt salut, iar în odaie rămăseseră doar Feng Suige și Fu Yi Xiao.
– Voi cerceta cu atenție fiecare slujitor din reședință, spuse el, coborând glasul. – Așa ceva nu se va mai întâmpla.
Yi Xiao oftă ușor și se desprinse din îmbrățișarea lui.
– E bine… ai venit repede.
– Mă învinovățești, rosti Feng Suige, suspinând și el. – Recunosc, a fost egoism din partea mea să te pun într-o situație atât de riscantă. Dar de acum înainte, îți promit, voi face tot ce-mi stă în putință să te apăr. Poți încerca să ai încredere în mine.
– Am încredere în tine, spuse Yi Xiao întorcându-se spre el. – Dar nu crezi că ar trebui să fii mai sincer? Câți oameni mă așteaptă la cotitură? Sau, mai bine zis, întreaga Su Sha mă așteaptă?
– Nu e chiar așa de rău, zâmbi neputincios Feng Suige. – Există și oameni neutri. Și cei care te sprijină: ca mine, bătrânul Qin, Ju Yu…
N-apucă să încheie, că o slujnică năvăli speriată înăuntru.
– Stăpână… ah! Când îl văzu pe Feng Suige, se poticni, apoi căzu în genunchi.
– Trăiască Prințul!
– Ce e cu graba asta? se încruntă Feng Suige. – Cum îndrăznești să intri în odaia stăpânei fără a anunța? Ai uitat de bunul-simț?
Fata înghiți în sec și bâigui:
– Ofițerul Xing Ling… și Ju Yu s-au certat la poartă… iar ofițerul dăduse deja ordin să-l… să-l închidă pe Ju Yu…
– Cine se crede să aresteze oameni în casa Prințului?! izbucni Yi Xiao. – Ce caută Xing Ling în reședința Prințului? Tot din cauza mea?
– Shh, nu te înfuria încă, spuse Feng Suige, liniștind-o. – Ju Yu nu va păți nimic. Hai să mergem la poartă.
Ju Yu era față în față cu un grup de gardieni în armuri brodate. Lanțuri rupte erau împrăștiate pe jos. Xing Ling, palid, se ascundea în spatele unei lectici, țipând:
– Trădare! Un simplu servitor care atacă un oficial…
În toiul tensiunii, se auzi un hohot ușor.
– Ți-e frig, Yi Xiao? întrebă Feng Suige, atingându-i obrazul. – Ți s-a făcut pielea de găină.
Yi Xiao îi izbi mâna, iritată.
– La cât de strident țipă, numai o bucată de lemn n-ar avea nicio reacție.
– Pr… Prințule, Stăpână! strigă Ju Yu când le auzi vocile și se repezi spre poartă. – Ju Yu a… a prins… găină…
Se opri în loc, uitându-se pierdut la Fu Yi Xiao.
Ea aruncă o privire glacială spre Xing Ling, palid ca varul, apoi spuse domol:
– Găină?
– Da, piele de găină! zise Ju Yu, zâmbind larg. – Ju Yu are și el piele de găină!
– Supusul vă salută, Înălțimea Voastră, Stăpână, spuse Xing Ling, revenind în față. Se înclină.
Feng Suige mormăi doar:
– Ce cauți aici? Ce s-a întâmplat între tine și Ju Yu?
– Sire, am venit din porunca Împăratului să aduc omagii Stăpânei. Dar portarul a refuzat cu îndârjire să mă lase… Nu știam că Înălțimea Voastră se află în reședință. Am tulburat liniștea…
– A spus că vine din partea Împăratului, mințind! țipă Ju Yu. – A vrut ca Ju Yu să cheme stăpâna. A zis că Împăratul… o cere…
– Înălțimea Voastră, acest umil supus n-a spus asemenea lucruri, îl întrerupse Xing Ling, căzând în genunchi. – Portarul a înțeles greșit. Nu l-am mințit!
Ju Yu era roșu la față, răsuflând greu.
– A mințit… Ju Yu nu…
– Ce-i aici? întrebă Feng Suige, ignorând vorbele lui Xing Ling. Împinse cu vârful cizmei un lanț rupt. – Lanțuri de gardă, folosite pentru a imobiliza?
– Înălțimea Voastră are ochi ager… râse stânjenit Xing Ling.
Ju Yu plecă capul, jenat ca un copil certat.
– Le-am rupt… dar mi le-au pus mie, nu intenționat…
– Portarul meu n-are alt talent, dar corpul său e din fier, zise Feng Suige cu un zâmbet rece. – Dacă vrei să-l imobilizezi, îți trebuie lanțuri mai groase.
Yi Xiao își pierdu răbdarea și spuse cu un zâmbet amar:
– Ofițerul Xing are metode directe. Dacă era vorba de mine, probabil acum aș fi fost legată deja.
Fruntea lui Xing Ling se umplu de sudoare rece.
– Cum să mă ating de Stăpână? Ar fi o crimă… Nu îndrăznesc…
– Zece mii de galbeni? râse Yi Xiao. – Nu faceți glume. Toată lumea știe că Fu Yi Xiao nu face nici măcar o mie. Cum de am ajuns brusc atât de valoroasă?
– Cum să nu, interveni Feng Suige cu un zâmbet. – Chiar și pentru zece milioane, tot n-aș fi dispus s-o dau.
Yi Xiao îl privi pe sub gene, apoi ridică vocea:
– Împăratul dorește să mă vadă?
Xing Ling privi spre Feng Suige, apoi în jos.
– De fapt… Majestatea a…
– Răspunde doar cu da sau nu, îl tăie Yi Xiao.
Xing Ling încuviință, rușinat:
– Da.
– A venit timpul să ne prezentăm în fața Regelui-Tată, spuse Feng Suige, sprijinind-o pe Yi Xiao. – Oricum am de discutat chestiuni de stat. Du-te înainte și raportează. Noi ne schimbăm și venim.
Xing Ling plecă cu capul plecat.
– Ce părere ai, Sui Ge? întrebă Regele Feng Qishan cu răceală, când tinerii apăru în sală, ținându-se de mână.
Auzi-se încă de dimineață că Feng Suige petrecuse noaptea în odaia lui Fu Yi Xiao. Dacă lucrurile continuau astfel, cine mai putea garanta că moștenitorul de drept al tronului va fi din linia directă a Su Sha?
Feng Suige părea nesigur. Făcu un pas înainte, oprind-o pe Yi Xiao să vorbească.
– Tată, Yi Xiao n-a mai avut legături cu armata de ani. Mă tem că n-ar putea împlini așteptările Înălțimii Tale…
– Cum să nu? spuse Regele, ridicând o sprânceană. – Cele două săgeți ale lui Fu Yi Xiao mi-au rămas în minte. Acum are și un arc legendar. Am mare încredere în ea. Tu ce zici, Fu Yi Xiao?
– Mă întrebați dacă voi pregăti arcașii din Su Sha pentru război? întrebă Yi Xiao calm, privirea ridicată.
Feng Qishan nu se așteptase la această întrebare. Tăcu o vreme, apoi spuse lent:
– Acum că ești țiitoarea unui Prinț din Su Sha, ar trebui să pui interesele ținutului pe primul loc. De-a lungul anilor, cavaleria și infanteria au fost instruite cum se cuvine. Doar arcașii lipsesc…
– Dacă nu greșesc, în războiul prelungit dintre Su Sha și Jin Xiu, arcașii lui Jin Xiu au avut un rol esențial, spuse Yi Xiao, vocea clară și dreaptă. – Deși m-am măritat în Su Sha, trupul și sufletul meu sunt din Jin Xiu. N-am să fac niciodată ceva ce ar putea dăuna Jin Xiu. Așadar, nu pot accepta cererea Înălțimii Tale.
