Han Yan mai văzuse privirea Prințului Xuan Qing — deși limpede și senină, părea că putea pătrunde prin oameni. Instinctiv, simțea că Prințul Xuan Qing era poate chiar mai primejdios decât Prințul Moștenitor.
După o vreme, o voce delicată răsună din mijlocul sălii:
— Fiica voastră aduce omagii tatălui imperial.
Han Yan ridică privirea și zări o tânără de paisprezece-cincisprezece ani, pășind încet dinspre partea din spate a sălii. Purtând podoabe din perle în păr, o fustă plisată de culoarea rodiilor coapte și o jachetă brodată cu fir de aur, domnița avea ochii asemenea perlelor negre, iar sprâncenele trasate precum tușul. În zâmbetul ei voios se simțea o noblețe firească.
Han Yan recunoscu chipul — era Prințesa Yun Ni, pe care o întâlnise cândva. Nu se așteptase să o vadă apărând atât de brusc.
Împăratul părea și el surprins, dar fiind vorba de fiica lui cea mai iubită, urmărea în tăcere să vadă ce intenții avea.
Prințesa Yun Ni înclină capul și zâmbi:
— La banchetul de astăzi, fiica voastră a învățat un dans și dorește să-l închine Tatălui Imperial, rugând Cerurile să binecuvânteze dinastia Song cu prosperitate veșnică.
Îndată se iscară șoapte din toate părțile. Domnițele nu se cuveneau să se afișeze în văzul lumii. Iar o prințesă, fiică a familiei imperiale, voind să danseze în fața curtenilor și a doamnelor, însemna o coborâre de rang — de neosebit de curtezane. Fața Împăratului se întunecă, însă vorbele lui Yun Ni nu-i lăsau loc de împotrivire. Dansa pentru binele țării — cum s-ar fi cuvenit să o oprească? Dar dacă îngăduia, unde mai era demnitatea casei imperiale?
Han Yan privi cu o ușoară admirație spre prințesă. Părea curajoasă și îndrăzneață, gata să înfrunte voia tatălui ei. O libertate de invidiat.
Împăratul era vizibil nemulțumit, iar sala căzu în tăcere. Nimeni nu cuteza să-l înfrunte — toți sperau doar ca mânia lui să nu se reverse asupra lor.
Atunci, o voce clară de bărbat frânse liniștea:
— Tată, fiul vostru crede că ideea surorii nu e rea.
În rândul doamnelor imperiale, mâna Nobilei Concubine Chen îngheță în aer în timp ce ridica ceșcuța de ceai, iar chipul i se întinse într-o expresie ușor tensionată.
Han Yan privi în direcția vocii și văzu un tânăr frumos, îmbrăcat în straie regale. Se întreba cine putea fi, când îl auzi pe Împărat rostind cu o expresie de nepătruns:
— Al șaptelea fiu, ce părere ai?
Han Yan tresări — Prințul al Șaptelea?
Acesta se înclină respectuos și vorbi:
— Fiul vostru crede că victoria Generalului Cheng asupra inamicului e un prilej de sărbătoare pentru întreaga țară. Gândul surorii este vrednic de laudă, iar bucuria împărtășită e dublă bucurie. Am auzit că domnițele din Marele Song se remarcă prin talent și frumusețe, mai ales fiicele înalților dregători. De ce să nu le rugăm pe toate domnițele de față să ne încânte cu o mică reprezentație? Astfel, sora nu se va simți stingheră, iar noi vom vedea ce familie a crescut cea mai aleasă fiică!
Han Yan fu surprinsă. Vorbele lui transformaseră dansul prințesei — care altfel ar fi fost considerat o umilință — într-o ocazie de a evidenția talentul fiicelor de rang. Împăcând și pe prințesă, și pe ceilalți curteni, fără a-l contrazice pe Împărat — era într-adevăr un om abil.
Iar ea, având un asemenea adversar, ce șanse mai avea?
Când Împăratul, mulțumit, spuse:
— Bine zis. Yun Ni, îți îngădui să dansezi. Invit și pe fiicele dregătorilor să-și arate talentele, să-mi lărgească orizontul.
…nimeni nu mai îndrăzni să comenteze. Han Yan privi în jur și văzu entuziasm pe chipurile domnițelor. Înțelese — acest prilej era o rampă de lansare. O ocazie să-și câștige faimă, să-și atragă un soț de rang. Pentru fiicele concubinelor, putea fi chiar o șansă de schimbare a sorții. Pentru domnițele nobile, o probă a viitorului lor.
Zhuang Yu Shan își încleștase deja pumnii de emoție, aruncând priviri insistente spre partea bărbătească. Han Yan observă că privirea i se opri de mai multe ori asupra Prințului Xuan Qing și a lui He Lian Yu. Zâmbi batjocoritor în sinea ei — la rangul lor, Zhuang Yu Shan ar fi trebuit să se întrebe dacă era vrednică măcar de a fi țiitoare.
Li Jia Qi avea o expresie sigură pe sine. Observând privirea lui Han Yan, nu se putu abține:
— Domnița Zhuang pare atât de liniștită — fără îndoială, trebuie să aibă un talent ieșit din comun?
Han Yan găsi remarca de-a dreptul ridicolă. Fiică de dregător de rang trei, nu era treaba ei să se etaleze. Iar despre talente… Han Yan nu simțea nevoia să-și arate măiestria — nu era o artistă care să distreze pe alții. De ce s-ar fi grăbit să se dea în spectacol?
Așa că zâmbi:
— N-am niciun talent deosebit, spre deosebire de măiestria ieșită din comun a domniței Li.
Li Jia Qi o privi disprețuitor și se prefăcu mirată:
— Domnița Zhuang e, desigur, prea modestă. Toată lumea știe că petreci toată ziua în conac, brodând și cântând la țiteră. Cu o asemenea dăruire, îți închipui că talentele tale trebuie să fie ieșite din comun.
Înainte ca Han Yan să poată răspunde, interveni Zhuang Yu Shan:
— Așa e, Sora a Patra. În tot conacul se știe cât de frumos cânți la țiteră — muzica ta atrage până și fluturii. Cu siguranță vei avea o prestație minunată mai târziu.
Auzind-o pe Zhuang Yu Shan, Li Jia Qi privi imediat spre Han Yan cu invidie, comentând cu răceală:
— Așadar, domnița Zhuang doar se prefacea modestă. De ce să ascunzi un asemenea talent? Se pare că ne pregătești o surpriză.
Han Yan o privi calm pe Zhuang Yu Shan și, abia apoi, spuse:
— Sora glumește. N-am mai atins țitera de când mama s-a îmbolnăvit, acum trei ani. Sora se interesează cu adevărat de mine — deși abia ai pășit în conac, deja știi tot ce făceam în urmă cu trei ani.
Zhuang Yu Shan înțepeni, obrajii înroșindu-i-se. Vorbele lui Han Yan dădeau de înțeles că era lipsită de cuviință: abia intrată în familie, dar deja se interesa de chestiuni vechi ale surorii legitime — semn de amestec necugetat.
Văzând-o fără replică, Han Yan zâmbi din nou:
— În plus, cum mi-ar veni mie rândul să mă arăt? Întotdeauna sunt altele mai bune. Nu m-aș încumeta să fiu obraznică — mai bine să nu mă fac de râs și să pătez numele casei Zhuang.
Privirea de avertisment pe care i-o aruncă lui Zhuang Yu Shan era limpede. Dacă aceasta avea de gând să-și etaleze frumusețea și să ajungă să fie folosită de cineva cu gânduri ascunse, ar fi atras rușinea asupra întregii case Zhuang. Deși Han Yan nu simțea nicio afecțiune pentru familia Zhuang, știa bine că, dacă se răstoarnă cuibul, nici oul nu rămâne neatins. Până când avea să se desprindă de ei, orice scandal i-ar fi atins și pe ea și pe Zhuang Han Ming.
Zhuang Yu Shan, fiind frumoasă și vanitoasă, era genul cel mai ușor de atras într-o capcană la curtea imperială. Han Yan își plecă gânditoare privirea — dacă Zhuang Yu Shan ajungea să câștige sprijin, nu avea s-o mai doboare ușor.
Rămasă fără cuvinte în fața vorbelor lui Han Yan, Zhuang Yu Shan ar fi vrut să o sfâșie pe loc. Privirea i se întunecă, plină de ură, și, după câteva clipe de gândire, se aplecă spre Li Jia Qi și îi șopti ceva la ureche.
