Domnița Ming Yi se clătină ușor când fu împinsă de Xu Tianji. Îi dădu drumul mâinii lui Ji Bozai, intenționând să se retragă. La urma urmei, nu-i mai păsa să stea lângă el în ziua aceea — oricum nu era nimic „de câștigat”, ce mai conta locul?
Doar că Ji Bozai nu-i dădu drumul.
Se feri într-o parte de Xu Tianji și, într-o mișcare fluidă, o trase pe Ming Yi în brațele lui. Fără să se uite înapoi, porni direct către locul principal.
Xu Tianji rămase uimită. Se întoarse, nevenindu-i să creadă, și-l văzu pe Ji Bozai conducând-o pe Ming Yi de umeri, așezând-o pe pernuța de alături.
Ming Yi îi făcu un gest neputincios cu umerii de la distanță.
O sfidare pe față. Și o demonstrație ostentativă!
Xu Tianji nu voia să cedeze, dar nici nu îndrăznea să plece. Ezită o clipă, apoi înghiți în sec și-i urmă, oprindu-se de cealaltă parte a lui Ji Bozai.
– Domnul meu, rosti cu capul plecat, această umilă va rămâne aici, gata să vă ajute, fără să vă încurce.
– N-are rost, spuse Ji Bozai iritat. Îmi plac oamenii inteligenți, dar tu nu te numeri printre ei.
Xu Tianji se alarmă.
– Această umilă poate că nu-i cea mai sclipitoare, dar nici proastă nu sunt. Cum poate Domnul să spună așa ceva?
Ming Yi nu mai suportă și o avertiză amabil:
– Domnișoarei Xu îi lipsește puțin simțul măsurii.
Ji Bozai era un om care detesta complicațiile și bătăile de cap. Când îi plăcea cineva, îl lăsa să se apropie. Dar dacă se plictisea, orice încercare de apropiere îl irita și mai tare.
Deși vorbise cu bună intenție, Xu Tianji păru și mai furioasă după replică. Ochii i se umplură de lacrimi.
– Eu vorbesc cu Domnul Ji. Ce treabă ai tu?
Tinerețea aduce impulsivitate, iar vorbele ei ieșiră aspre și nesocotite.
Ming Yi zâmbi ușor și, ținându-se de brațul lui Ji Bozai, spuse:
– El e soțul meu. Dacă îi vorbești lui, mă privește și pe mine.
Mâna lui Ji Bozai, care se legăna nepăsătoare, se opri brusc.
O privi pe sub sprânceană, apoi își plecă repede capul.
Ming Yi nu-i observă reacția și își ridică bărbia spre Xu Tianji.
– Nu ziceai mai devreme că n-am niciun statut? Ei bine, după cum îți doreai, Marele Sfetnic m-a ridicat la rangul de concubină favorită.
Xu Tianji înlemni.
Nu știa ce se întâmplase ieri, dar vestea o izbi ca un trăsnet.
Ming Yi devenise concubina lui Ji Bozai. Atunci ea? Ce avea să facă?
Dacă mătușa ei afla că nu doar eșuase, dar își și făcuse rău singură, mai scăpa cu viață?
Cu buzele tremurânde, Xu Tianji îl privi cu ochii în lacrimi pe Ji Bozai:
– Domnul meu, de ce vă lăsați orbit de înfățișare? Frumusețea se ofilește în timp. Eu sunt cea care vă poate fi cu adevărat de ajutor!
Ji Bozai, revenindu-și din visarea provocată de vorbele dulci ale lui Ming Yi, găsi remarca lui Xu Tianji chiar amuzantă.
„A fi de ajutor” în viziunea ei însemna doar să-i mențină imaginea și să nu stânjenească oaspeții. Dar și fără ea, el nu pierdea nimic. De ce se comporta ca și cum el n-ar putea trăi fără ea?
– Știi ce spune Capitolul 8, Secțiunea 2 din Manualul Duelantului? întrebă el.
Fața lui Xu Tianji se înțepeni. Își lăsă ochii în jos, jenată.
– Profesorul nu a ajuns încă la acea secțiune.
Ji Bozai încuviință, apoi se întoarse către Ming Yi:
– Tu știi?
– Cum ar putea să știe? îl întrerupse Xu Tianji cu dispreț. O simplă dansatoare probabil nici nu știe carte.
Ming Yi își scărpină capul, cu o ușoară jenă:
– Am citit Capitolul 8, Secțiunea 2.
– Oh? se arătă Ji Bozai curios. Ai înțeles ceva?
– Cred că da, spuse ea, aruncând o privire către Xu Tianji, care o privea năucă. Continuă, cu glas blând:
– E vorba despre atitudinea duelantului. Cei prea siguri pe ei ajung adesea să piardă lamentabil. De aceea, când îți concentrezi puterea, trebuie să fii complet prezent, fără distrageri. Indiferent cât de slab pare adversarul, trebuie tratat ca pe un rival redutabil.
După ce termină, mormăi încet:
– E cam moralizator, totuși…
Buzele lui Xu Tianji se făcură albe de furie. Iar când auzi acel comentariu final, izbucni:
– Cine te crezi să critici autorul Manualului Duelantului?!
Strigătul ei fu atât de puternic încât solii din Cetatea Chaoyang, așezați la masa principală, auziră clar, ba chiar și cărturarii și duelanții de la capătul sălii.
Banchetul încă nu începuse, Marele Sfetnic nu-și făcuse apariția, așa că lumea nu era prea reținută. Cineva strigă imediat:
– Cine îndrăznește să-l critice pe fiul legitim al familiei Ming? Reprezentanții din Chaoyang sunt chiar aici!
– S-au săturat de viață, adăugă altcineva.
Acuzările curgeau din toate părțile, iar Xu Tianji își ridică bărbia cu mândrie și arătă spre Ming Yi:
– Ea a fost!
Ming Yi o privi cu milă.
Fata asta avea atâtea atuuri, dar din păcate, nu era prea isteață. Se aflau pe Platforma Tage, în cetatea Muxing. Să acuze pe cineva de jignirea celor din Chaoyang aici nu le-ar plăcea localnicilor. Iar cei din Chaoyang, deși distinși, tot musafiri erau — nu puteau dicta ei regulile în Muxing.
Asemenea gesturi nu făceau decât să stârnească tensiuni, dar nu puneau în pericol viața lui Ming Yi.
Și, într-adevăr, după agitația stârnită, Shan Er de la masa principală interveni:
– Aici ne-am adunat pentru schimb de idei și competiție amicală. Să nu scoatem vorbe din context. Sper ca tânăra domniță să fie mai atentă cu vorbele.
Xu Tianji înlemni. Nu se așteptase ca trimisul să reacționeze așa. Își întoarse repede privirea spre Shen Tianlin. Maestrul Shen era profesorul respectat al lui Ming Xian – cum putea lăsa pe cineva să-i jignească discipolul?
Însă Shen Tianlin, după rumoare, se uită zâmbind la Ming Yi și o întrebă:
– După părerea ta, cum ar trebui scris acel fragment?
Ming Yi nu îndrăzni să-l privească în ochi și mormăi:
– Dacă tot se numește Manualul Duelantului, poate era suficient să scrie doar despre tehnici de duel.
– Asta i-am zis și eu lui Ming Xian pe vremuri, dar n-a vrut să asculte, râse Shen Tianlin cu poftă.
Râdea atât de sincer, încât cei din jur se uitau nedumeriți. Doar o doamnă oarecare comentase puțin deplasat despre fiul familiei Ming — de ce era atât de amuzant?
Maxilarul lui Xu Tianji se încordă până la durere. Voia să mai spună ceva, dar câțiva servitori imperiali se apropiară și o conduseră discret afară.
Întreaga întâmplare deveni pretext pentru conversații, iar în scurt timp, toată lumea discuta despre Manualul Duelantului, uitând incidentul. Ming Yi oftă ușurată și se aplecă puțin într-o parte, doar ca să-l audă pe Ji Bozai:
– Shen Tianlin pare cam prea familiar cu tine.
Inima i se strânse. Își plecă privirea:
– Maestrul Shen e o persoană amabilă. Așa se poartă cu toată lumea.
– Așa? încuviință el. Dar Manualul Duelantului a ajuns în Muxing abia anul ăsta. Tu de unde știai de Capitolul 8?
Ming Yi rămase fără replică. Plănuise totul, dar uitase acest detaliu.
Deschise gura, dar nu reuși să spună nimic.
– Nu te grăbi, zâmbi Ji Bozai cu calm, privind-o cu ochii întunecați. Am tot timpul din lume. Poți inventa ceva pe îndelete.
De vreme ce deja o bănuia că minte, n-avea rost să mai încerce. Oricum n-ar fi crezut-o.
Ming Yi făcu o grimasă și-l ignoră.
Murăturile de pe masă arătau apetisant. Luă o bucată și o puse în gură, dar chiar atunci auzi de dincolo de masă o voce:
– Tânăra domniță de mai devreme părea destul de pricepută. Oare ar putea demonstra ceva din tehnicile de duel?
