Întrebarea Judecătorului Suprem Zhao nici nu fusese rostită bine, că acesta se înălță în fața lui Ming Yi, prezența lui impunătoare înghețând deodată întreaga încăpere. Chipul lui Ji Bozai se întunecă, iar degetele i se încleștară ușor.
– Bozai, rosti repede prințul Gong, simțind încordarea și apăsându-i mâna, – e doar o întrebare sau două. Nu-i rost de pedeapsă.
Pentru alții, poate erau doar câteva întrebări. Dar fetița lui era fricoasă, lesne s-ar fi speriat până la lacrimi. Era viu și de față, cum putea să lase pe altul s-o facă să plângă? Era gata să-l dea afară pe judecător, dar atunci Ming Yi vorbi:
– Onoratul judecător e cunoscut pentru dreptatea sa. Desigur că mă voi supune cercetării, spuse cu voce calmă, îngenunchind cu grație și întâmpinând privirea judecătorului fără teamă ori supunere. – Vă rog, luați loc, domnia voastră.
A întreba stând în picioare ar fi fost o insultă la adresa lui Ji Bozai, dar a sta la masă, cu vinul alături, părea doar o discuție între cunoscuți. Răspunsul ei cumpătat și chibzuit îl surprinse pe Ji Bozai, care îi aruncă o privire plină de prețuire.
Ming Yi îi apăsă ușor mâna, care încă era strânsă în poală, apoi se întoarse către Judecătorul Zhao, care se așezase.
– Ce doriți să aflați, domnia voastră?
– Domniță, ați văzut cumva pe Wei Hongfei și Zou Wancheng la ospățul din curtea interioară?
– Desigur. Cei doi erau așezați în al doilea rând, în partea stângă a sălii mari.
– Oh? – îl cercetă Judecătorul Zhao cu atenție. – Le-ați oferit un toast?
Ming Yi zâmbi cu amărăciune.
– Oare domnia voastră nu știe ce înseamnă rostul unei dansatoare? Toți cei de față au fost cinstiți, firește.
– La ce oră le-ați oferit paharul?
– În sală nu era clepsidră, deci nu știu timpul exact. Dar când am mers la dânșii, încă stăteau de vorbă, cu chip senin.
Judecătorul tăcu, iar privirea lui pătrunzătoare coborî încet peste fața fetei. Dar Ming Yi îl înfruntă fără să clipească, fără urmă de panică.
După un timp, judecătorul rosti:
– Tu ești cea mai suspectă.
Și totuși, ochii ei nu trădau nici vină, nici teamă – semn că nu ascundea nimic și nici nu mințea.
Prințul Gong privi îndelung către Ming Yi, apoi spuse:
– E doar o bănuială. Domnița Ming are o origine curată și cercetabilă, nu a intrat niciodată în contact cu iarba Wuyou. Nu poate fi condamnată.
– Au fost peste șaptezeci de dansatoare în acea seară, dar doar domnița Ming vine din comitatul Yuan, i-a cinstit pe cei doi înainte de moarte și a părăsit curtea interioară fără să fie interogată, spuse Judecătorul cu nemulțumire. – O jumătate de lună e destul timp să-și coasă o poveste fără cusur. Chiar dacă n-o putem osândi, tot nu e lipsită de suspiciune.
Chipul lui Ming Yi se înăspri, o umbră de mânie răsărind în privirea sa:
– Ce înseamnă asta, domnia voastră? Dacă nu puteți afla ucigașul, atunci puneți o etichetă pe mine doar ca să dați bine?
Judecătorul Zhao o țintui cu o privire aspră. Dacă n-ar fi fost Ji Bozai de față, ar fi recurs de mult la metode aspre.
– Credeam că Lordul Zhao este un slujitor al dreptății, ce nu greșește niciodată în judecăți. Nu m-am așteptat să prețuiască mai mult faima decât adevărul, spuse ea, ridicându-se, sprâncenele încruntate. – Dacă n-ar fi fost acești oficiali martori, oare nu m-ați fi silit să mărturisesc și m-ați fi numit vinovată?
Judecătorul se înverși la față. Era un om de vază, și totuși fusese dojenit de o dansatoare! Dar, aruncând o privire spre Ji Bozai, înghiți furia și răspunse rece:
– Fii cu băgare de seamă, domniță. Defăimarea unui slujitor al tronului se pedepsește cu răzuirea oaselor.
Ming Yi râse ușor.
– Defăimare? Dacă a spune adevărul e o vină, atunci ceea ce faceți azi e o cursă. Sunt recunoscătoare stăpânului pentru bunăvoință și n-aș vrea ca numele său să fie pătat de vorbe fără temei. Cercetați bine înainte să aruncați cuvinte.
Așa cum se spune: „Privește cui aparține câinele, înainte să-l lovești.” Iar ea, în clipa de față, era în grija stăpânului. Dacă ea ar fi găsită vinovată, și el ar fi tras la răspundere.
Zicând acestea, se așeză înapoi lângă Ji Bozai, încruntată.
Ji Bozai fusese la un pas să se mânie, dar văzând-o cum îl înfruntase pe judecător, simți că i se însenină inima. Îi mângâie părul și spuse:
– Dacă ai fi ucigașa, nu te-aș apăra. Dar cât timp știu că nu ești, cât sunt viu, nu va îndrăzni nimeni să te învinovățească pe nedrept.
Cuvintele păreau adresate ei, dar erau spuse pentru urechile Judecătorului Zhao.
Acesta se ridică, dar prințul Gong îl apăsă pe umăr:
– Cazul e într-adevăr greu și pare de nepătruns. Nu e vina domniei tale, zâmbi el. – Hai să lăsăm vorba asta. Azi e ospățul de o sută de zile al fiului meu, nu e loc de asemenea discuții.
– Așa e! Vinul din conacul prințului Gong e de neîntrecut. Cum mai putem vorbi de altceva? Hai, să bem!
– Lord Zhao, gustați ceva!
– Stăpâne, închin paharul în cinstea voastră!
Lumea schimbă repede vorba, îndemnându-i pe Zhao și Ji Bozai să se așeze, cu spatele unul către celălalt.
Ming Yi, încă mâhnită, își turnă vin și mormăi:
– Nici n-am știut că au fost doar șaptezeci de dansatoare. Și nimeni altcineva. Oare de ce se interoghează doar dansatoarele? Pentru că suntem mai ușor de apăsat?
Yan Xiao, care stătea aproape, râse:
– Domniță Ming, potolește-te. Otrava folosită era iarba Wuyou, care se găsește doar în curtea interioară. În afară de voi, nimeni nu se putea apropia de oficiali. De aceea sunteți cercetate.
– Atunci nu înțeleg, spuse Ming Yi, lăsând cupa. Dacă iarba Wuyou e doar în curtea interioară, cum ar putea cineva din afară s-o obțină? Dacă niciun oficial n-are acces, cum am avea noi, niște simpli artiști?
– Și apropo de apropiere – dansatoarele se pot apropia, da… Dar nu s-a gândit nimeni că poate cei doi au ridicat paharul și au mers ei să cinstească pe cineva? Pe cine au întâlnit? I-a întrebat judecătorul pe toți?
Yan Xiao rămase uimit, iar Judecătorul Zhao, deși încă încruntat, întoarse brusc capul spre ea.
Fără să-și dea seama, Ming Yi continua:
– Cum poți înlătura suspecți doar după două-trei dovezi? Cine știe cât e adevăr și cât e presupunere? Până nu e probă clară, oricine poate fi vinovat.
Vorbea din supărare, dar pentru judecător cuvintele ei fură ca o rază de lumină. Se ridică brusc.
– Ce faceți? – se trase ea instinctiv în brațele stăpânului.
– Ai spus un lucru înțelept, răspunse Judecătorul, privirea sa mai blândă. – Recunosc că am greșit. Îți datorez o scuză.
Ming Yi își încreți nasul. Ce om schimbător… Dar cum era slujitor al tronului, acceptă paharul întins.
Cei de față se mirară.
– Ce l-a apucat pe Lordul Zhao?
– După ce am descoperit că otrava era Wuyou, am eliminat mulți suspecți din afară, pe baza registrelor din farmacia curții, explică Judecătorul prințului Gong. – Dar cuvintele domniței Ming mi-au arătat o cale nouă.
Prințul Gong o privi cu admirație:
– Așadar, domnița Ming a adus contribuție vrednică.
Întoarse capul spre slujitori:
– Aduceți două cutii din noul fard de la palat pentru domnița Ming.
Ochii ei se lumină, gata să mulțumească, dar se opri, privind spre stăpânul.
El nu vorbise deloc în ultimele clipe. Deși toți o lăudau, chipul lui rămânea netulburat, fără urmă de mulțumire.
Oare spusese prea mult?
