— Ești din familia Zhuang, — spuse Fu Yun Xi, — și vei deveni domnița conacului Prințului Gardian — ești profund legată de el. — Făcu o pauză scurtă: — Din cauza ta, Zhuang Shiyang a fost retrogradat. L-ai înfuriat deja.
Han Yan rămase uimită — uitase de acest aspect. Auzind cuvintele lui Fu Yun Xi, își dădu seama că Al Șaptelea Prinț o remarcase devreme pentru că era menită să fie o unealtă pentru alianța dintre conacul Prințului Gardian și familia Zhuang, așteptată să fie obedientă și bine-crescută. Dar această unealtă devenise tot mai problematică, chiar interferând cu planurile lui, așa că Al Șaptelea Prinț intenționa să o pedepsească.
Gândindu-se la asta, Han Yan se simți alarmată. Al Șaptelea Prinț avea puterea regală în spate, legată de politica curții. Cu statutul ei actual de fiică legitimă nefavorizată, ar fi fost ușor pentru alții să-i găsească cusur. Deși ea ar putea fi bine, Zhuang Han Ming ar fi în pericol. Dacă Al Șaptelea Prinț și-ar îndrepta atacurile politice spre Zhuang Han Ming…
Îngrijorarea i se strecură inconștient pe chip. Fu Yun Xi, văzând o fată atât de tânără încruntându-se ca o bătrână, găsi asta amuzant și întrebă:
— De ce ai provocat retrogradarea lui Zhuang Shiyang?
Han Yan tresări, apoi îl auzi continuând:
— Dacă a fost doar răzbunare pentru neglijarea ta, astfel de metode nu erau necesare. Urci și cobori odată cu familia Zhuang — când cuibul e răsturnat, niciun ou nu rămâne intact. Retrogradarea lui Zhuang Shiyang nu aduce niciun beneficiu poziției tale.
Han Yan știa că perspicacitatea lui ascuțită făcea ascunderea lucrurilor inutilă, așa că admise sincer:
— În afară de a purta numele Zhuang, n-am nicio legătură cu familia Zhuang. — Văzând surprinderea fulgerând în ochii lui Fu Yun Xi, continuă: — A deveni domnița conacului Prințului e și mai absurd.
Fu Yun Xi privi în jos la fata din fața lui, observând ochii ei strălucitori și trăsăturile plăcute, dar detectând urme de dezgust și ură când vorbea despre familiile Zhuang și Wei, deși încerca bine să ascundă aceste emoții.
— De ce nu vrei să te măriți cu Wei Ru Feng? — întrebă el.
Han Yan ripostă:
— De ce ar trebui să mă mărit cu el?
— E un gentleman de virtute și talent, — Fu Yun Xi își întoarse ușor fața, incomod să laude pe alții. — Și va moșteni poziția de Prinț — ca soția lui, viitorul tău ar fi asigurat.
O fată nemăritată discutând despre căsătorie cu un bărbat adult într-un loc retras — un astfel de comportament i-ar putea afecta reputația. În viața ei anterioară, Han Yan l-ar fi numit ticălos. Dar în această viață, se simțea doar directă, și deși enervată de întrebarea lui stânjenitoare, nu era cu adevărat furioasă. Aruncând o privire lui Fu Yun Xi în robele sale albastre, cu purtarea lui demnă, așteptând serios răspunsul ei, se simți răutăcioasă.
Han Yan zâmbi:
— Dacă ce spui e adevărat, ar trebui să mă mărit cu orice om bun care mă cere. Dacă e o așa descoperire rară… — Îl înconjură jucăuș pe Fu Yun Xi, măsurându-l de sus până jos: — Vai, Alteța Voastră e înalt și drept, frumos, măiastru în arte marțiale și rafinat în gusturi. Cu adevărat excepțional atât în arte civile, cât și marțiale, unul la zece mii. Și atât de tânăr pentru a atinge poziția de Prinț. — Văzând expresia rară de nedumerire a lui Fu Yun Xi, deveni și mai încântată: — Cred că Alteța Voastră e un om și mai bun — decât să mă mărit cu Wei Ru Feng, de ce să nu mă mărit cu Alteța Voastră!
Fu Yun Xi își miji ochii de fenix — fata asta devenea tot mai îndrăzneață, îndrăznind să-l tachineze. Zâmbi leneș:
— De vreme ce vrei să te măriți cu mine, mâine voi pune pe cineva să ne verifice compatibilitatea zodiacală.
Han Yan încremeni, văzând că nu părea să glumească, ci o privea în jos cu un zâmbet ambiguu. Parfumul lui curat și ascuțit îi persista în jurul nasului, inexplicabil de fermecător și romantic. Dintr-un motiv oarecare, inima îi tresări, și bâigui:
— Doar glumeam…
Văzând-o speriată ca o căprioară, Fu Yun Xi renunță și el la maniera jucăușă și spuse:
— Căsătoria unei femei a fost întotdeauna decisă de poruncile părinților și cuvintele pețitorilor — cum poți refuza?
Han Yan clătină din cap:
— Pur și simplu nu mă voi mărita…
Fu Yun Xi o privi gânditor:
— Dacă chiar nu vrei să te măriți, există căi.
Han Yan se lumină la cuvintele lui, având încredere deplină în ele:
— Ce căi?
Dar îl văzu ridicând lent colțurile buzelor și rostind două cuvinte răutăcioase:
— Imploră-mă.
Han Yan se întoarse, răspunzând leneș:
— Călătorie plăcută, Alteță. Această plebeie e beată și trebuie să se odihnească acum. Rămas bun.
Fu Yun Xi n-o opri, privindu-i silueta îndreptându-se spre Curtea Qing Qiu, destul de grațioasă. După ce o privi o clipă, zâmbi ușor și dispăru într-o fulgerare.
Banchetul familiei Zhuang continua în toi.
După prânz, în timp ce doamnele erau adâncite în conversație, iar bărbații erau încinși de vin, cineva sugeră să viziteze grădina familiei Zhuang.
Grădina familiei Zhuang era excepțional proiectată, abătându-se de la stilul grandios și demn al cetății. Adopta o abordare diferită, concentrându-se pe pârâiașe delicate și pavilioane, cu multe paravane, ca o gentilomă din regiunea acvatică Jiangnan, rafinat de elegantă. Era considerată unul dintre locurile pitorești ale cetății.
Totuși, puțini știau că designerul grădinii fusese răposata doamnă principală a familiei Zhuang.
Doamna Da Zhou mergea alături de doamna Zhou, vorbind ocazional cu ea, zâmbetul ei fermecător fiind mai plăcut ochiului decât peisajul însuși.
Concubina Mei mergea ultima, grea de sarcină, înconjurată de multe slujnice, extrem de atentă cu sarcina ei.
Doamnele ajunseră în adâncul grădinii, unde prunii înfloreau abundent. Deși nu se comparau cu grădinile palatului, boschetele strategic plasate creau o scenă poetică de „puncte roșii printre zece mii de verzi”. Slujnicele serveau ceai proaspăt de Ac de Argint din Muntele Jun, iar doamnele și domnițele relaxate se odihneau pe băncile de piatră din grădină.
O doamnă nobiliară stătea la dreapta doamnei Da Zhou. În timp ce doamna Da Zhou vorbea cu ea bând ceai, mâna îi tremură brusc, ceșcuța se înclină, și ceaiul se vărsă peste hainele doamnei.
— Of, ce stângace sunt! — se ridică doamna Da Zhou scuzându-se: — Te-ai opărit? — Ordonă slujnicei: — Ce mai stai acolo? Ia repede unguent pentru arsuri!
Văzând atitudinea ei sinceră, și cum ceaiul nu era foarte fierbinte, doamna zâmbi:
— Nu e nimic.
Doamna Da Zhou clătină din cap:
— Nu se poate — o rochie atât de frumoasă, acum pătată. — Părea tulburată: — Nu știu ce să fac.
Doamna Zhou vorbi brusc:
— Soră, dacă doamna nu se supără, ar putea purta hainele mele. Croitorul de la Turnul Ru Yi mi-a făcut ieri două seturi de haine. Doamna e de aceeași înălțime cu mine, și cu tenul ei deschis, culorile deschise i-ar sta bine.
— Nu e nevoie… — încercă doamna să refuze, dar doamna Da Zhou îi luase deja mâna:
— E perfect. Dacă nu accepți, chiar n-aș ști cum să mă revanșez. — Se uită la doamna Zhou: — Soră, e vreun loc de schimbat prin apropiere?
Doamna Zhou zâmbi:
— Da, da, la câțiva pași mai în față, e un pavilion cu o cameră mică lângă el, unde oamenii se odihnesc de obicei când obosesc admirând florile. Dacă doamnele și domnițele sunt interesate, puteți merge câțiva pași mai departe — pavilionul e destul de delicat și drăguț, cu o galerie de privit care poate găzdui zeci de oameni. Puteți sta acolo și privi caracudele din iaz.
