Zhou Tingzhao nu era nicidecum un prieten atent.

Era extrem de dificil.

Sang Ru se gândea la asta în timp ce se sprijinea de umărul lui.

Se mișcă ușor, dar Zhou Tingzhao nu reacționă deloc, de parcă îmbrățișarea aceea bruscă, atât de încărcată de sens, nici măcar nu venise din partea lui.

Dacă ar fi plecat mai devreme, acum s-ar fi relaxat confortabil acasă, nu ar fi fost ignorată de un prieten atât de lipsit de considerație.

Nu-i ajunsese lui Zhou Tingzhao să vorbească cu ea prin geamul mașinii; imediat ce urcă pe scaunul din dreapta, începu o altă conversație, de data aceasta extrem de serioasă.

În confuzia lui Sang Ru, Zhou Tingzhao se încruntă, iar tonul lui deveni la fel de sever.

– Nu ai avut niciodată intenția să pleci.

– Și ce dacă?

Exact, și ce dacă. Tocmai de aceea ajunseseră din nou la hotelul acela, unde personalul de la recepție devenise deja atât de obișnuit cu ei, încât le oferea mereu aceeași cameră, cu un zâmbet profesional impecabil.

În acel zâmbet era o urmă de familiaritate. Sang Ru se prefăcu că nu o observă, dar își spuse că data viitoare poate ar trebui să-l invite la ea acasă – gând pe care îl respinse imediat, convinsă că își pierduse mințile.

Zhou Tingzhao mergea în urma ei, păstrând o distanță nici prea mare, nici prea mică.

Cartela camerei era în mâna lui Sang Ru. Chiar înainte să o introducă în fanta pentru electricitate, o mișcare bruscă îi schimbă traiectoria, iar cartela căzu pe podea cu un sunet slab.

Întunericul îi cuprinse din toate părțile. Respirația lui Zhou Tingzhao era foarte aproape, caldă lângă vârful urechii ei.

Era rece prin fire, dar prezența lui era neașteptat de fierbinte – mâinile și atitudinea lui emanau o căldură stranie. Când umărul ei fu atins pe neașteptate, făcu instinctiv un pas înapoi, lucru care nu făcu decât să o apropie și mai mult de el.

Zhou Tingzhao o ghidă cu blândețe. Sang Ru fu luată prin surprindere când el o așeză cu spatele la perete și deveni imediat tensionată.

Zhou Tingzhao auzi cum îi scăpă un mm abia auzit, o reacție confuză, plină de nesiguranță. Mâna lui îi atinse brațul într-un gest liniștitor.

Se opri. Apoi, brusc, se retrase un pas. Zâmbi ușor și spuse:

– Niciun avertisment înainte să vii să mă vezi azi?

Vocea lui era foarte joasă, atât de joasă încât doar urechea ei o putea prinde, misterioasă până la sufocare. Sang Ru se enervă, dar la suprafață încercă să rămână calmă.

– A fost o decizie luată pe loc. N-am avut timp să planific.

Zhou Tingzhao mormăi nepăsător, privind-o atent. Acea legătură abia sesizabilă o făcea să se simtă inexplicabil de incomod.

– Mm… spune-mi atunci de ce ai venit…

– A fost prea brusc.

Zhou Tingzhao ignoră întrebarea și continuă să păstreze distanța, ca o declarație clară.

– A trecut ceva timp de când am vorbit. Aș fi fost la fel și dacă nu erai aici.

Imediat ce rosti aceste cuvinte, Sang Ru se simți mulțumită, mai ales când auzi râsul indiferent al lui Zhou Tingzhao.

– Mm, spuse el, chiar aprobând.

În clipa următoare, se îndepărtă de ea. Chiar când Sang Ru, fără să-și dea seama, făcu un pas după el, Zhou Tingzhao aprinse brusc lumina.

Lumina o făcu pe Sang Ru să clipească des. Înainte să-și revină, Zhou Tingzhao apăru clar în câmpul ei vizual. Păși mai adânc în cameră, își slăbi cravata, apoi se uită peste umăr și spuse:

– Am nevoie de un minut.

Ticălos! Un ticălos adevărat!

Când Sang Ru își reveni complet, era atât de furioasă încât îi pulsa tâmpla. Se gândi că dacă ar fi fost plătit să fie acolo, măcar ar fi putut cere despăgubiri pentru timpul irosit.

Dar Zhou Tingzhao nu era un angajat și nici nu ducea lipsă de bani. Începuseră ca egali, într-o relație de prietenie complicată.

Sang Ru îl urmă și, luându-l prin surprindere, îl trase și îl împinse pe canapeaua lungă.

Rolurile se inversară.

Zhou Tingzhao se conformă fără împotrivire, se lăsă pe spate, sprijinindu-se de perna moale, și o privi cum se așeză rapid în fața lui.

Într-o clipă era cald, în următoarea se retrăgea și dispărea – un comportament care nu putea fi descris decât ca arogant, iar Sang Ru îl detesta.

Și totuși, simplul fapt că Zhou Tingzhao o privea astfel îi făcea fiecare nerv din corp să se încordeze de iritare.

În contrast cu gesturile ei aproape disperate de mai devreme, mișcările îi deveniră brusc lente. Se așeză aproape de el, îi puse câteva întrebări pe un ton calm, apoi flutură mâna într-un gest de respingere, arătându-și nemulțumirea față de atitudinea lui.

În timp ce îi vorbea, întreaga ei postură trăda iritarea. La început voia să-l facă să răspundă, dar mai târziu era doar o descărcare a propriilor emoții.

Înainte să apuce să-și ducă explicațiile până la capăt, Zhou Tingzhao o întrerupse brusc.

– Mi-ai distrus complet seara.