— Acestea sunt cele mai bune instructoare ale noastre. Alege pe care o dorești, spuse Yang Qi direct.
Han Yan observă cu atenție – toate cele vreo doisprezece femei păreau viteze și pricepute în arte marțiale. Doar privindu-le, se observa purtarea lor eroică, și nu se putu abține să nu le admire.
Totuși, a alege dintre cele doisprezece era destul de dificil.
Han Yan se opri în fața unei femei în roșu. Părea impunătoare, înaltă și plină de forță. Privirile li se întâlniră, luminoase și directe. Li cel Mic se grăbi să explice:
— Această instructoare a studiat anterior sub comanda unui general; artele ei marțiale sunt destul de impresionante.
Han Yan rămase tăcută și continuă să înainteze spre una cu pielea închisă la culoare și o constituție robustă. Li cel Mic spuse:
— Maestra He a fost cândva gardian la o moșie rurală. Priceperea ei era atât de mare, încât un prinț bătrân a recrutat-o ca gardă pentru prințesa sa.
Următoarele instructoare aveau fiecare specialitățile lor – unele excelau în scrimă, altele în tehnici cu cuțitul sau în luptă corp la corp. Unele erau simple, altele frumoase, unele aproape indistinguibile de bărbați. Poveștile lor de viață erau la fel de impresionante. Pe măsură ce Han Yan înainta, înțelese de ce secția de arte marțiale pentru femei a lui Yang Qi devenise atât de succes, dată fiind grija acordată selecției instructoarelor.
Ajungând la ultima instructoare, Han Yan simți deodată o strânsoare în inimă. Ridică instinctiv privirea, întâlnind o pereche de ochi de un căprui deschis.
Era o tânără în haine simple de mătase neagră, cu trăsături atât de obișnuite încât ar fi fost imposibil s-o găsești într-o mulțime, scundă și slabă. Nimic la ea nu părea remarcabil la prima vedere. Ceea ce o surprinse pe Han Yan nu fu înfățișarea, ci faptul că această femeie aparent obișnuită avea ochii plini de intenție ucigătoare.
Acei ochi erau ca apa moartă – apropie-te, și ai simți frigul lor pătrunzător până în oase. Cineva care trecuse prin moarte era deosebit de sensibil la o astfel de privire. Han Yan înțelese clar – natura acestei femei nu era doar calmă sau intensă, ci dezvăluia un dispreț fundamental față de viață și o familiaritate cu moartea.
Li cel Mic, văzând-o pe Han Yan zăbovind în fața acestei persoane, deveni neliniștit. Instructoarea Chai era ciudată și abia interacționa cu celelalte instructoare. Îl speria întotdeauna. Având o impresie bună despre Han Yan, nu voia ca ea să se arunce în necazuri, gândind că trebuie să fie încremenită de frică. Încercă să intervină:
— Domniță, v-ați decis…
Înainte să termine, Han Yan o întrebă pe femeia în negru, cu blândețe:
— Îmi permiteți să întreb ce făcea Instructoarea înainte?
Tânăra răspunse rece:
— Asasin.
Tonul ei era plat, fără nicio undă de emoție.
Han Yan cugetă o clipă, apoi se înclină respectuos:
— Vă rog primiți această umilă persoană ca elevă.
Cuvintele ei îi șocară pe toți cei prezenți. Celelalte instructoare nu se așteptaseră ca Han Yan s-o aleagă pe aceasta. Li cel Mic și cele două slujnice o priviră pe Han Yan cu neîncredere – cum putuse alege pe cineva atât de înspăimântător?
Chai Jing se încruntă, privindu-o pe Han Yan, care se purta respectuos, cu confuzie, își strânse buzele și rămase tăcută. De pe scaunul său, Yang Qi îi aruncă lui Han Yan o privire semnificativă și sorbi din ceai.
— Ești sigură? întrebă Yang Qi.
Han Yan răspunse:
— Această umilă persoană este foarte sigură.
— Foarte bine, spuse Yang Qi, fluturând mâna. Chai Jing, tu vei învăța această domniță arte marțiale.
Chai Jing rosti sec un cuvânt:
— Bine.
După ce acceptă instructoarea, celelalte se retraseră, lăsând doar grupul de trei al lui Han Yan și pe Yang Qi.
— Fetițo, de ce ai ales-o pe ea? întrebă Yang Qi.
Han Yan zâmbi:
— Am simțit doar o legătură.
Văzând că nu voia să detalieze, Yang Qi nu insistă, întrebând doar:
— Când îl aduci pe fratele tău?
Han Yan fu surprinsă, apoi încântată:
— În următoarele zile. Mulțumesc pentru grija ta, Bătrâne. Îți sunt cu adevărat recunoscătoare.
Scoase bancnota din mânecă:
— Te rog acceptă asta.
Yang Qi nu luă banii ei, oftând în schimb:
— Fie. Am câștigat destul beneficiu din secția de arte marțiale pentru femei. Cum aș putea accepta banii tăi? Poate… nici nu știai toate implicațiile înainte.
Mintea lui Han Yan se trezi, ghicind că Yang Qi se referea la relația dintre școala de arte marțiale și interesele Prințului al Șaptelea. Dar aceasta nu era ca în viața ei anterioară – dacă Oficialul Chen ar deschide o școală de arte marțiale pentru femei trei ani mai târziu, cu siguranță n-ar avea același efect. Să fie implicațiile deja vizibile?
Totuși, ca domniță dintr-o familie nobiliară, nu putea arăta interes pentru treburile curții în fața altora. Așa că zâmbi:
— Bătrâne, despre fratele meu…
Yang Qi o fixă intens o vreme, apoi spuse:
— Alege o zi să-l aduci. Dacă e isteț, n-o să fiu zgârcit cu învățarea lui a artelor marțiale.
Han Yan observă că atitudinea lui Yang Qi față de ea devenea tot mai familiară și prietenoasă, ceea ce, firește, o bucura. Apoi scoase o perniță:
— Slujnicele mele au făcut acest genunchier. Bătrânul practică arte marțiale zilnic și trebuie să-și solicite articulațiile, mai ales iarna. Bunicul meu folosea genunchiere pentru a alina durerea. Chiar dacă articulațiile tale sunt bine, poate ține picioarele calde. Te rog nu fi politicos.
Yang Qi fu surprins. Ji Lan pășise deja înainte cu genunchierul. Privindu-l, văzu că era făcut din blană de iepure și mătase gri-albastră, cu cusături fine și fără decorațiuni stridente, în afară de un mic pixiu în colț. Grija celui care-l făcuse era evidentă, lăsându-l cu sentimente amestecate.
Yang Qi nu se căsătorise niciodată și nu avea copii. Ridicând privirea spre Han Yan, mică de statură și adorabilă în aparență, dar posedând o înțelepciune și o statornicie dincolo de anii ei, nu se putu abține să nu se simtă mișcat. Dacă un copil atât de strălucitor și adorabil ar fi fost fiica sa, cu siguranță ar fi fost lumina ochilor săi, mândria și bucuria lui.
— Ești foarte atentă, oftă Yang Qi în cele din urmă.
Han Yan se înclină:
— Slujnicele au făcut toată munca. Eu doar am dat instrucțiuni – nu îndrăznesc să-mi asum meritul.
Făcu o pauză, apoi adăugă:
— Un maestru pentru o zi e un părinte pe viață. Ești maestrul fratelui meu, așa că, firește, trebuie să arăt respectul cuvenit.
Yang Qi râse cu poftă:
— Încă n-am fost de acord.
Li cel Mic rămase uluit – Maestrul Yang râdea. În toți acești ani, în afară de rare momente de fericire extremă, Maestrul Yang păstrase o atitudine serioasă. Văzându-l atât de jovial astăzi, privirea sa alunecă gânditoare spre Han Yan.
Han Yan doar zâmbi în tăcere.
După ce își luă rămas-bun de la Yang Qi, Han Yan o găsi pe Chai Jing așteptând în curtea de antrenament. Chiar și acum, cu relația lor de maestră-elevă stabilită, Han Yan simțea încă un fior privindu-o pe Chai Jing.
Chai Jing o privi calm și întrebă:
— Când începem?
Întreba când să înceapă antrenamentul. Han Yan se gândi scurt, apoi se adună și spuse:
— Mâine.
Chai Jing fu surprinsă. De obicei, domnițele erau reticente să practice arte marțiale, cu excepția unor fiice din familii militare. Deși antrenamentul de arte marțiale devenise la modă printre femeile capitalei, multe domnițe urmând trendul, cine știa câte doreau cu adevărat să învețe? Alegerea lui Han Yan de a o avea ca instructoare fusese deja neașteptată, dar acum părea nerăbdătoare – de ce?
