Ji Lan și Shu Hong stăteau în spatele lui Han Yan, în timp ce matroana de nuntă își termina pregătirile. Privind-o pe Han Yan, matroana zâmbi:
— Domnișoara arată ca o zână cerească. Alteța Sa este cu adevărat binecuvântat.
Han Yan își ridică încet capul pentru a se privi în oglindă. Reflecția arăta ochi strălucitori și dinți albi, un zâmbet cu o urmă de sfială, obraji roz ca florile de piersic și o coafură elaborată împodobită cu perle și email – cu adevărat o femeie frumoasă. Își aminti brusc de viața anterioară, când fusese la fel împodobită, dar îi lipsise mult din strălucirea actuală. Oare trăirea unei alte vieți putea schimba nu doar soarta cuiva, ci chiar și înfățișarea?
Se cufundă în gânduri pentru o clipă, apoi zâmbi autoironic – poate era doar prea nervoasă.
Ji Lan și Shu Hong erau amândouă extrem de entuziasmate. În lumea lor, nimic nu putea fi mai fericit decât să o vadă pe Han Yan găsindu-și fericirea. Stăpâna lor era o persoană atât de bună; merita pe cineva minunat care să o prețuiască. Stăpâna lor suferise atât de mult, dar acum, în sfârșit, după amar venea și dulce.
Deng Chan stătea în partea cea mai interioară a camerei. După ce predase darurile de nuntă lui Ji Lan, se apropie să o ia pe Han Yan de mână:
— E minunat că te măriți cu Alteța Sa.
Han Yan zâmbi ușor:
— Când veți ține tu și Generalul Cheng nunta?
Han Yan știa despre relația dintre Deng Chan și Cheng Lei – moștenitorul unui general militar și fiica unui oficial civil formau o pereche neobișnuit de potrivită.
Deng Chan înroși, dar nu negă. După ce se gândi puțin, zâmbi:
— Ești cea mai bună prietenă a mea. Atunci, tu ne-ai salvat întreaga familie…
În viața anterioară, Ministrul Deng jignise pe cineva și sfârșise cu familia distrusă. În această viață, datorită planificării ei și a lui Fu Yunxi, Împăratul pusese în scenă un spectacol pentru a distinge între oficialii loiali și cei trădători. Ministrul Deng, pe atunci suferind de neglijare, arătase integritatea caracteristică unui savant-oficial drept și recâștigase încrederea Împăratului, schimbându-și astfel soarta. Deși Deng Chan nu știa exact ce se întâmplase, știa că tatăl ei recâștigase încrederea Împăratului datorită planului lui Han Yan și Fu Yunxi, așa că îi atribuia lui Han Yan meritul de a-i fi ajutat.
Han Yan nu-i spusese lui Deng Chan despre soarta tatălui ei în viața anterioară. Dacă acea viață fusese un coșmar confuz, aceasta era ca un viitor frumos creat în deplină conștiență. Deng Chan nu se căsătorise cu acel savant de la Academia Hanlin, ci îl urmase pe Cheng Lei. Cheng Lei era în mod inerent bun la inimă și cu siguranță o va trata bine pe Deng Chan. Totul era bine.
Ea zâmbi:
— Ce prostii, n-a avut nicio legătură cu mine.
Pe când Deng Chan era pe cale să spună mai multe, o voce strigă din afară:
— Ora fastă a sosit! Mireasa trebuie să urce în lectică.
Era timpul să plece.
Matroana de nuntă o acoperi pe Han Yan cu un voal roșu de mireasă și o conduse la ușă.
În mod tradițional, mireasa era purtată până la lectică de fratele familiei. Acolo, Zhuang Hanming o aștepta pe Han Yan. După ce adevărul ieșise la iveală, Han Yan aflase că Zhuang Hanming nu era fratele ei adevărat. Doamna Wang rămăsese fidelă Marchizului de Est toată viața. Zhuang Hanming era copilul unei prietene bune care născuse un copil în afara căsătoriei înainte de nuntă și o implorase pe Doamna Wang pentru ajutor. Doamna Wang, cu inima moale și neglijată de Zhuang Shiyang, adoptase copilul. Ceilalți presupuseseră că era al ei. Familia acelei prietene părăsise ulterior capitala, evitând orice complicații de-a lungul anilor.
Deși Han Yan și Zhuang Hanming nu aveau legături de sânge, legăturile lor familiale din zilele de demult, când Doamna Wang era în viață, nu puteau fi false. Han Yan nu-i spusese lui Zhuang Hanming despre adevărata ei identitate, dar el probabil ghicise. Niciunul nu vorbea despre asta, deși amândoi înțelegeau.
Han Yan urcă pe spatele lui. Tânărul care odată avea nevoie de protecția ei devenise un bărbat capabil. Îi auzi vocea familiară spunând încet:
— Dacă vreodată te va supăra, spune-mi. Îl voi răzbuna pentru tine.
Han Yan tresări, inima i se încălzi, în timp ce el continuă:
— Vei fi mereu sora mea.
Când termină de vorbit, Zhuang Hanming simți ceva cald curgându-i pe gât.
Han Yan murmură încet în semn de acord și nu mai spuse nimic.
Purtată până la lectică, draperiile fură coborâte. Bărbatul de pe calul înalt purta haine roșii. Obișnuită să-l vadă în alb, această ținută de nuntă roșu aprins îndepărta gheața și indiferența obișnuită a lui Fu Yunxi, făcându-i trăsăturile rafinate să pară mai blânde, creând un farmec indescriptibil. Stătea liniștit pe cal, privindu-și mica soție urcând în lectică.
Astfel începu cortegiul de nuntă, cu gonguri și tobe, zece mile de splendoare roșie.
Străzile erau pline de oameni de rând veniți să privească. Bărbatul de pe cal și măreția cortegiului de nuntă depășeau chiar și ceea ce ar fi primit o adevărată prințesă. Desigur, oamenii nu știau că femeia din lectică era o adevărată prințesă. Născută cu o soartă de fenix, viețile ei anterioară și actuală erau atât de diferite. Poate asta dovedea că schimbarea modului în care trăiești îți poate schimba destinul.
În timp ce organiza darurile de nuntă, Ji Lan descoperi ciudat o cutie de jad. Cutia era extraordinară, strălucind cu lumină curgătoare. Deschizând-o, găsi o pereche de brățări de jad translucide, albe ca zăpada și strălucitoare, extrem de prețioase. Ji Lan găsi asta ciudat – ceva atât de valoros ar fi trebuit să fie memorabil, totuși nu-și putea aminti cine îl dăduse. După ce se gândi puțin, decise să-l pună deoparte mai întâi și să o întrebe pe Han Yan mai târziu.
Pe străzile aglomerate, la etajul al doilea al unei taverne, un bărbat mascat ținea o cupă de vin, buzele sale ușor curbate într-un zâmbet care părea singuratic și amar.
— Credeam că vei încerca să furi mireasa?
o voce răsună brusc din spatele lui.
Bărbatul mascat se întoarse, ochii săi verzi ca de lup sclipind rece. Văzând cine era, zâmbi rece:
— Deci ai venit special să mă oprești. Marele General Cheng mă onorează.
Cheng Lei zâmbi ușor:
— Dacă nu furi mireasa, atunci oferă-ți binecuvântările. Asta gândești și tu, nu-i așa?
Ceremonia de nuntă, căsătoria, ridicarea voalului – totul decurse ca și cum ar fi fost repetat de multe ori înainte.
În camera nupțială, cei doi se îmbrățișară, fiecare ținând vin ceremonial la buzele celuilalt, umbrele lor reflectându-se pe paravanul alb, cu adevărat împletite la nesfârșit.
Bărbatul își bău vinul dintr-o înghițitură, apoi, după o vreme, ridică o sprânceană la privirea nedumerită a femeii:
— Te întrebi de ce n-am leșinat?
Mireasa tresări, încercând să se elibereze, dar se trezi prinsă în îmbrățișarea lui, respirația lui caldă aproape.
— Fu Yunxi, ai trișat! exclamă furioasă mireasa.
— Și tu să mă droghezi nu înseamnă a trișa?
Cineva își abandonase calmul obișnuit, chicotind:
— Prințesa Consoartă e atât de puțin dispusă să împartă patul cu mine, pare să fi uitat că acum o jumătate de an, la Iazul Lotus Clar, cineva a încercat să profite de mine.
Han Yan se încruntă. Nu fusese pregătită să-și consume căsătoria, așa că îi ceruse lui Tang Sheng un drog de somn, dar fusese descoperit atât de repede. Oare nasul lui Fu Yunxi era al unui câine?
Fu Yunxi își scoase nonșalant hainele roșii de nuntă, dezvăluind lenjeria albă ca zăpada, și se întinse pe canapea. Văzând-o pe Han Yan stând acolo uluită, spuse încet:
— Vino aici.
Han Yan îl fulgeră cu privirea. Bărbatul întins pe canapea avea părul negru ca cerneala, și hainele drapate lejer, dezvăluind tivul albastru cu model întunecat de dedesubt. Cu o tragere, silueta mică din fața canapelei fu atrasă în îmbrățișarea lui caldă.
— Ce faci?
Ochii mari ai lui Han Yan se lărgiră, fața ei mică înroșindu-se, fie de furie, fie de sfială, nu era clar.
Fața lui frumoasă purta un zâmbet jucăuș. Corpul său înalt se mișcă ușor, în timp ce mâna sa mângâia capul persoanei mici din brațele sale, desfăcând ușor coafura elaborată de mireasă.
— Tu-tu-tu, nu înnebuni!
Tânăra tresări, răsucindu-se în stânga și în dreapta încercând să scape de strânsoarea lui. Apoi auzi o voce semnificativă, rece, dar seducătoare:
— Prințesa Consoartă a așteptat doar o jumătate de an pentru mine, dar eu am așteptat șapte ani pentru tine.
— Eh?
— Să ne ocupăm de chestiunile care ar trebui să fie între soț și soție astăzi.
Perdelele de lotus erau calde în noaptea de primăvară, și lumina lunii era frumoasă. Ea nu știa că se întâlniseră cu mulți ani în urmă, nici el nu știa de viața ei anterioară tragic de amară.
Dar ce mai conta? Timpul se întindea lung înaintea lor. Erau soț și soție acum, și în zilele ce vor urma, își puteau povesti încet totul despre trecuturile lor.
