Han Yan ezită înainte de a merge lângă el și a striga încet:
— Înălțimea Voastră.
Fu Yunxi își ridică ușor capul să o privească. Acei ochi de fenix întunecați nu mai erau atât de blânzi cum erau de obicei când o înfrunta, purtând ceva misterios pe care Han Yan nu-l putea înțelege pe deplin. Sub privirea lui Fu Yunxi, Han Yan simți inexplicabil o nervozitate, deși nu știa de ce – sentimentul venise prea brusc. De vreme ce Fu Yunxi nu arăta nicio intenție de a vorbi, Han Yan nu putu decât să-și dreagă glasul și să întrebe:
— Pleci curând la război?
— Da. — Răspunsul lui Fu Yunxi nu purta nicio emoție anume – nici regret, nici vreun sentiment. Han Yan găsi asta ciudat; atitudinea lui Fu Yunxi părea să fi revenit la cea de la prima lor întâlnire, păstrând distanța, rece ca gheața. Dacă ar fi fost Han Yan din viața anterioară, un astfel de tratament inexplicabil de nepoliticos ar fi rănit-o profund. Dar acum, Han Yan simțea doar confuzie, nimic mai mult.
— De ce atât de curând? — întrebă ea. — Nu trebuia să fie anul viitor?
Fu Yunxi o privi în tăcere, oftând în sinea lui. Această fată – asta era prima ei grijă? Fără să arate măcar o urmă de tristețe. Poate că era prea prezumțios – oare ocupa vreun loc în inima acestei fete? Orice altă femeie care își vedea iubitul plecând la război fie ar plânge de durere, fie l-ar implora să rămână. Dar Han Yan… niciuna dintre acestea nu părea probabilă.
— Xi Rong face mișcări majore. Trebuie să încheiem războiul rapid, — spuse el.
Han Yan încuviință, dar sprâncenele i se încruntară inconștient. Chiar și cu Xi Rong făcând mișcări majore, Dinastia Marelui Song nu ar trebui să se grăbească astfel la război. Oare se întâmplase ceva grav? Deși Marele Song era bogat și puternic, victoria nu era garantată. Han Yan își aminti de tentativa de asasinare a Prințului Moștenitor și de incidentul Zhuo Qi – păreau să indice trădători în curtea Marelui Song care colaborau cu Xi Rong. Cu astfel de amenințări interne și externe, Marele Song ar putea să nu obțină vreun avantaj în război. Atunci, Fu Yunxi, ca și comandant, n-ar fi în mare pericol?
Han Yan îi aruncă o privire pe furiș, văzându-l bând ceai calm, cu o postură degajată. Furia crescu în inima ei – oare Fu Yunxi se gândise deloc la ea înainte de plecarea sa? Nu părea înclinat să explice ceva. Han Yan întrebă rece:
— Înălțimea Voastră, cu expediția iminentă, când voi intra în gospodăria ta?
Nici măcar nu folosise termenul „servitoarea ta”, întrebând direct și fără curtoazie. Dacă alții ar fi auzit asta, ar fi fost șocați – femeile erau de obicei pasive în chestiunile de căsătorie. Ce femeie necăsătorită ar întreba atât de îndrăzneț un bărbat: când voi intra în gospodăria ta? Era atât de șocant încât chiar și Fu Yunxi, de obicei compus, aproape că se înecă cu ceaiul.
Lăsând jos ceașca de ceai gânditor, Fu Yunxi ridică privirea pentru a studia cu atenție expresia lui Han Yan. Fața ei era rece, ochii purtând o urmă de frustrare. În memoria sa, Han Yan arăta rareori o astfel de răceală față de el. Era supărată? Spuse:
— Ne vom căsători la întoarcerea mea din campanie.
Acum Han Yan era cu adevărat furioasă. Întoarcerea din campanie – asta era răspunsul lui Fu Yunxi? Orice se putea întâmpla pe câmpul de luptă, iar el rezolvase totul cu o singură propoziție. Han Yan râse mânioasă, privindu-l cu un ton ușor:
— Nu s-a gândit Înălțimea Voastră că, dacă se întâmplă ceva nefericit pe câmpul de luptă, nu va trebui oare Han Yan să rămână văduvă vie pentru Înălțimea Voastră?
Cu aceste cuvinte, aerul din cameră păru să înghețe. Fu Yunxi rămase tăcut, doar privindu-o intens pe Han Yan, cu o privire ca un bazin adânc. Han Yan regretă cuvintele de îndată ce le rosti. Dintre toate lucrurile de spus, de ce glumise despre viața lui Fu Yunxi? Astfel de vorbe erau tabu înainte de bătălie – cuvintele ei fuseseră cu adevărat excesive, aproape ca un blestem răutăcios.
Fu Yunxi o privi, întrebându-se dacă nu cumva o răsfățase prea mult pe această fată, lăsând-o să devină atât de neîngrădită. Dacă altcineva ar fi spus astfel de lucruri, ar fi murit de multe ori. Dar venind din partea lui Han Yan, simțea doar neputință, ca și cum el ar fi împins-o într-adevăr prea departe – altfel, cum ar putea spune astfel de lucruri copilărești, capricioase?
Așa că Fu Yunxi zâmbi brusc, spunând blând:
— Îți e atât de frică să nu mor? Îngrijorată că nu vei mai putea să te măriți cu altcineva?
Han Yan rămase uluită, neașteptându-se la acest răspuns, și nu știa ce să răspundă. Dar văzând expresia lui Fu Yunxi – deși doar un zâmbet ușor – și tonul său de tachinare revenind la modul lor obișnuit de interacțiune, atmosfera apăsătoare de mai devreme se risipise.
Han Yan își întoarse capul:
— Ce prostii. Ce înseamnă că n-aș putea să mă mărit?
Fu Yunxi se ridică, forțând-o pe Han Yan să ridice privirea spre el. Se aplecă și șopti lângă urechea ei:
— Pari foarte nerăbdătoare să intri în gospodăria mea, dorind să te căsătorești cu mine chiar acum.
Vocea lui era blândă și profundă, respirația sa caldă lângă urechea ei creând un moment intim. Inima lui Han Yan începu să bată cu putere. La urma urmei, acest corp era doar al unei fete de treisprezece sau paisprezece ani, și în fața cuiva care îi plăcea, nu se putea abține să nu simtă emoție. Dar Han Yan nu îndrăznea să arate asta, făcând în schimb un pas înapoi:
— Înălțimea Voastră gândește prea mult. Doar că chestiunile de pe câmpul de luptă sunt imprevizibile. De vreme ce Înălțimea Voastră a luat această decizie, trebuie să fi gândit-o bine. — Până acum, furia ei se domolise, înlocuită de calm, și întrebă:
— Pot întreba, Înălțimea Voastră, ce rol joacă căsătoria noastră în toate acestea?
Cuvintele lui Han Yan nu erau întâmplătoare. Fu Yunxi nu indicase niciodată că va merge la război cu Xi Rong atât de curând – chiar și Han Yan presupusese că se va căsători cu ea mai întâi. Fu Yunxi nu era genul care să schimbe planurile brusc, ceea ce însemna că această expediție timpurie fusese intenția sa de la început. Deci, căsătoria ei făcea și ea parte din acest plan? Deși nu era clar în ce scop, momentul căsătoriei ar afecta diferit funcția acesteia.
Fu Yunxi oftă în sinea lui. Han Yan era bună în toate privințele – inteligența și perspicacitatea ei erau de neegalat. Nu considera că a avea planuri adânci era neapărat rău. Cheng Lei spusese odată că femeile ar trebui să fie pure și bune ca o hârtie albă pentru a fi frumoase, dar Han Yan nu era o hârtie albă.
Necruțarea și hotărârea ei în acțiuni o făceau mai degrabă ca un tablou pătat de cerneală, plin de semnificații mai profunde. Poate pentru că lui Fu Yunxi îi plăcea Han Yan ca persoană, vedea natura ei intrigantă nu ca un defect, ci ca o calitate admirabilă. Dacă ar fi fost altcineva cu aceeași natură calculatoare, atitudinea lui Fu Yunxi ar fi fost probabil foarte diferită.
— Căsătoria nu are nicio legătură cu războiul. — Acesta era adevărul – Fu Yunxi nu văzuse niciodată căsătoria cu Han Yan ca pe o monedă de schimb sau un mijloc pentru un scop. În viziunea sa, căsătoria cu Han Yan și acceptarea acestei căsătorii erau pentru că o plăcea. Dar, evident, fetița din fața lui nu credea deloc cuvintele sale, privirea ei spunând clar: minți, nu te cred.
