Deng Chan nu fu de acord:
– El este marele general care i-a izgonit pe barbarii din nord-vest! Tata spune că, de la întemeierea Marelui Zong, generalul Cheng este primul care i-a alungat atât de temeinic, și are doar douăzeci și unu de ani.
Han Yan o privi cu luare aminte pe Deng Chan, văzând cum se însuflețea vorbind despre generalul Cheng, și o tachină:
– Se pare că știi multe despre el – nu cumva îți tresare inima?
Deng Chan înlemni, iar fața i se făcu roșie ca focul. Rușinată și furioasă, o împinse pe Han Yan:
– Taci din gură! Cine te-a învățat să fii atât de îndrăzneață?
Han Yan ceru iertare râzând. După ce se jucară o vreme, Deng Chan spuse:
– La ospățul împărătesc vom vedea multe fețe importante. Generalul Cheng este doar unul dintre ei.
– Alții? întrebă Han Yan, fără să dea importanță.
Relația lui Zhuang Shiyang cu ea era rece – nici nu vorbea cu ea despre cele lumești, darămite despre cele de la Curte. Însă Deng Chan era fiica prețuită a ministrului Deng, iar acesta obișnuia să-i spună câte ceva din ce se întâmpla la palat. Auzind întrebarea, Deng Chan o trase mai aproape și șopti:
– Dintre tinerii de seamă ai capitalei, sunt Prințul Xuanqing, Prințul Moștenitor Wei, Tânărul Maestru He Lian, Generalul Cheng și bogatul negustor Jiang Yulou.
La auzul numelui lui Wei Rufeng, inima lui Han Yan tresări, apoi zâmbi cu amărăciune. Pentru ceilalți, el era cu adevărat un tânăr strălucit, dar acest om dăduse cu mâna lui o cupă cu vin otrăvit în viața trecută.
Fără să-i observe expresia, Deng Chan continuă:
– Pe Jiang Yulou nu-l vom vedea – e negustor, deci nu poate intra în palat. Dar pe ceilalți îi vom vedea cu siguranță.
Han Yan înțelese – înseamnă că va trebui să-l înfrunte pe Wei Rufeng în seara asta. Doar gândul acesta o neliniștea.
– Despre generalul Cheng deja știi, așa că nu mai spun. Cât despre tânărul maestru din familia He Lian, se spune că frumusețea lui întrece pe cea a femeilor. Dar… reputația lui nu e prea bună.
Han Yan își aminti de acel bărbat îmbrăcat în roșu. Acel chip seducător merita cu adevărat titlul de frumusețe de tezaur național. Fără să vrea, zâmbi.
Văzând zâmbetul ei, Deng Chan crezu că e interesată și vorbi și mai cu însuflețire:
– Apoi e Prințul Moștenitor Wei, Wei Rufeng – e blând, chipeș, bun la învățătură. Mai ales, e modest și politicos, un adevărat domn.
Domn? Han Yan își strânse buzele fără să spună nimic.
– Dar cel mai impunător e Prințul Xuanqing! continuă Deng Chan cu admirație. La paisprezece ani era deja pe câmpul de luptă, și se zice că este chiar învățătorul generalului Cheng. Dacă generalul Cheng e deja atât de grozav, gândește-te cât de extraordinar e Prințul Xuanqing! Tata spune că are atâta greutate la Curte încât până și Înălțimea Sa Împăratul îi ascultă sfatul. Poate că nu e la fel de frumos ca He Lian Yu, dar are un aer care îl întrece. Toate fetele din capitală care l-au văzut s-au îndrăgostit de el, dar din păcate…
Aici Deng Chan șopti:
– Se zice că-i plac bărbații!
Han Yan se miră, apoi izbucni în râs.
Deng Chan o privi nedumerită:
– De ce râzi?
– Mă gândeam doar că, dacă e chiar atât de extraordinar, e păcat să aibă o asemenea înclinație.
– Nu-i așa? se strâmbă Deng Chan.
Han Yan însă se pierdu în gânduri. Dintre cei menționați, îi cunoscuse deja pe Wei Rufeng, He Lian Yu și Jiang Yulou. Cei doi rămași îi trezeau curiozitatea.
Chiar atunci se auzi strigătul pițigăiat al unui eunuc:
– Sosește Înălțimea Sa!
Han Yan întoarse instinctiv capul și zări mantia dragon galben strălucitor a Împăratului, urmat de mai mulți dregători.
Toți cei prezenți îngenuncheară. După ce le făcu semn să se ridice, Împăratul conduse dregătorii către partea lor.
Sala era împărțită în două rânduri lungi, bărbați și femei, despărțite doar de un panou cristalin în formă de bujor. Împăratul și Împărăteasa ședeau alături pe tronuri imperiale, urmați în ordine de demnitarii de la rangul întâi până la al cincilea și familiile lor.
De îndată ce bărbații se așezară, partea femeilor deveni tăcută. Veselia de mai devreme se risipi. Doamnele își coborâră glasul, fiecare mișcare fiind făcută cu grație, iar domnițele își plecară capul rușinate, dar nu se putură abține să arunce priviri pe furiș către partea cealaltă.
După vârsta de șapte ani, bărbații și femeile nu se mai întâlneau. Dacă nu era acest ospăț imperial, domnițele nu ar fi avut prilejul să vadă atâția tineri în afara familiilor lor. Cele aflate la vârsta potrivită înțeleseseră deja gândurile mamelor lor și priveau în taină către posibilii viitori soți.
Han Yan găsi totul plictisitor. Când ridică privirea, îl văzu pe tânărul Ming făcându-i cu ochiul din depărtare. Fața i se lumină.
Dar zâmbetul îi pieri imediat când întâlni o privire străină. Când urmă direcția, rămase uluită – era el?
He Lian Yu nu voise deloc să vină la acest ospăț, dar nu putuse suporta mustrările părinților. Auzind că Fu Yunxi și Cheng Lei vor fi prezenți, în cele din urmă se lăsase convins.
Dar de când se așezase, simțea cum privirile domnițelor îl înțepau. Toate acele priviri pline de uimire și adorare îl scârbeau.
Întorcându-se, zări o fată ce-i zâmbea. Se încruntă – credea că era doar o alta dintre admiratoarele lui, și-i aruncă o privire disprețuitoare.
Han Yan, zărindu-l pe acel bărbat îmbrăcat în roșu, crezu că o recunoscuse, dar văzu disprețul din ochii lui și rămase perplexă.
Apoi văzu cum domnițele din jurul ei aruncau și ele priviri în direcția aceea și înțelese: He Lian Yu o confundase cu una dintre multele sale admiratoare. Dar ea zâmbise tânărului Ming! Ce vanitos!
He Lian Yu avea, într-adevăr, o frumusețe ieșită din comun, un amestec de demon și nemuritor, o ființă ce părea desprinsă dintr-o lume fermecată. Oricare fată simplă s-ar fi pierdut în fața unui singur zâmbet de-al lui. He Lian Yu era, fără îndoială, iscusit în chestiuni de amor, și tocmai de aceea se credea de neînvins.
Dar nu știa că Han Yan, după lecțiile vieții trecute, învățase bine: frumusețea nu spune nimic. Cei cu chipuri frumoase pot ascunde suflete hidoase. Cei urâți la înfățișare pot fi cei mai blânzi. Wei Rufeng părea un domn desăvârșit, dar o lăsase să moară cu sânge rece. În această lume, ce mai putea însemna un chip frumos?
