O jumătate de minut de tăcere se întinse între ei. Lightning stătea culcat lângă pat, privindu-i pe rând pe Jiang Mu și pe Jin Chao. Mașina de spălat se rotea în fundal, iar sunetul ei mecanic părea deosebit de clar în liniștea nopții.
Jin Chao deschise dulapul apropiat și scoase din primul sertar un obiect alb mic, pe care îl învârtea în palmă. Vorbi cu un ton lejer:
– N-am casă, n-am mașină și viitorul meu e incert. Gândește-te bine.
Jiang Mu ridică privirea și îl privi drept în ochi.
– Ce să gândesc? Dacă o să-mi înșeli sentimentele? Sau dacă o să mor de foame că n-ai casă și mașină?
Jin Chao își ținu privirea în jos, genele lui lungi captând lumina camerei în nuanțe palide. Atenția îi rămase fixată pe bila albă de jad din palmă, în timp ce își controla respirația.
– În viața mea, oamenii au venit și au plecat. N-am fost niciodată serios cu cineva.
Își ridică ochii și o privi.
– Așa că, dacă vreodată voi fi serios, poate că nu-ți voi mai da șansa să regreți.
Intensitatea privirii lui nu-i lăsă lui Jiang Mu nicio cale de retragere. De parcă ar fi aprins ceva în ea, pielea i se încălzi, iar privirea i se încleștă pe a lui, răspunzându-i cu hotărâre:
– Nu voi regreta.
Buzele lui Jin Chao se arcuiră ușor. Aruncă bila de jad spre ea.
Jiang Mu o prinse și o privi cu atenție, recunoscând imediat obiectul familiar. Făcută din jad alb unsuros, cu un miez roșu de agat, mica sferă sculptată fusese atârnată de gâtul lui Jin Chao pe tot parcursul copilăriei lor. Răcoroasă vara și caldă iarna, încălzită de corpul lui, Jiang Mu adormea mereu ținând-o în palmă. Îi ceruse de nenumărate ori să i-o dea, dar Jin Chao refuzase mereu, fără să-i spună vreodată ce era.
Surprinzător, o păstrase până acum. Privind-o din nou, Jiang Mu îi remarcă frumusețea și măiestria sculpturii. Ridică bila și întrebă:
– Mi-o dai?
Jin Chao îi făcu semn să se apropie. Când ajunse lângă el, îi luă bila din mână și se mută în spatele ei, legând șnurul negru la gâtul ei. Jiang Mu privi în jos spre bila care îi atârna deasupra claviculei și mormăi în glumă:
– Acum te-ai îndurat să mi-o dai? Pe când eram mică, erai atât de zgârcit.
Vocea lui Jin Chao îi veni de deasupra capului:
– Știi de unde vine?
– Nu mi-ai spus niciodată.
– Mi-a lăsat-o mama.
Jiang Mu încremeni.
– Mama ta biologică?
Jin Chao aprobă scurt. Jiang Mu se întoarse brusc, strângând bila în palmă. Își aminti cum el tăcea de fiecare dată când ea îl întreba despre proveniența bijuteriei. Pe atunci nu-i putea spune adevărul – că nu era fratele ei. Acel secret nu putea fi înțeles de o copilă. Așa că îl ascunsese cu grijă.
Jin Chao fusese întotdeauna mai matur decât cei de vârsta lui. Multe lucruri pe care Jiang Mu nu le înțelesese în copilărie începeau acum să capete sens.
– Asta e tot ce ți-au lăsat părinții, nu?
Jin Chao nu negă. Jiang Mu întrebă din nou:
– Ești sigur că vrei să mi-o dai?
Privirea lui Jin Chao trecu de la bila de jad la fața ei. I se părea că i se potrivea perfect – delicatețea jadului, sprijinit pe clavicula ei, îi scotea în evidență grația naturală.
Ochii lui se îmblânziră.
– Pe atunci, chiar nu puteam să ți-o dau. Dar acum…
Jiang Mu îi completă gândul:
– Acum poți? De ce?
Zâmbetul lui Jin Chao se adânci.
– Totul începe cu povestea acestei bijuterii. Ți-o voi spune treptat.
Aruncă o privire spre gustările de lângă pat și întrebă:
– Te muți aici?
Jiang Mu atinse ușor bila de jad și întrebă cu prudență:
– Mmm… pot să rămân la noapte?
Jin Chao zâmbi și întrebă înapoi:
– Tu ce crezi?
– Cred că va fi cam greu. Adică… dacă mă sună tata, n-o să știu ce să zic. Așa că… mă ajuți să găsim o scuză?
Jin Chao o privi fără să spună nimic. Sub acea privire, Jiang Mu coborî capul și mormăi:
– Poate că mă port puțin rebel.
Acea reflecție bruscă îl făcu pe Jin Chao să-și înghită un râs, dar ea își schimbă repede tonul și murmură:
– Dar n-am terminat examenele? La tata nu e internet, mă plictisesc acolo. Nu pot să… rămân aici doar pentru Wi-Fi?
După o clipă de tăcere, Jin Chao luă telefonul și ieși din cameră. Jiang Mu îl auzi vorbind cu Jin Qiang, dar nu înțelese ce spune. Când se întoarse, avea în mână două căni de cafea aromată. Îi întinse una lui Jiang Mu, care încă stătea la marginea patului. O primi cu surprindere – era prima dată când Jin Chao îi oferea cafea. În trecut, de câte ori ceruse, îi spunea că e prea mică, de parcă vârsta ei o făcea potrivită doar pentru sucuri și iaurt.
Cana aceasta din mâinile ei avea acum o semnificație aparte. Ridică privirea, întrebătoare. Jin Chao sufla ușor deasupra cănii, aroma cafeinei răspândindu-se în aer. Pe buze îi juca o expresie greu de descifrat. Își ridică ușor ochii:
– Nu guști?
Jiang Mu duse în sfârșit cana la buze. Se pregătise pentru un gust amar și luă o sorbitură mică. Când lichidul catifelat i se răspândi pe limbă, îl privi surprinsă și încântată.
Ochii lui Jin Chao zâmbeau.
– E dulce?
Două cuvinte simple, dar care ajunseră direct în inima lui Jiang Mu. Mai luă o înghițitură mare, obrajii înroșindu-i-se.
– Dar data trecută era amară.
Jin Chao continuă să zâmbească. Jiang Mu privi spre cana lui și întrebă:
– Dar a ta?
Fără să aștepte să i-o întindă, se aplecă și gustă direct din cafeaua lui. Gustul amar îi făcu sprâncenele să se încrunte.
– A mea e mai bună. De ce e dulce cafeaua mea?
Jin Chao învârti ușor cana, creând mici valuri în lichid. Privirea i se aprinse, arzând când o fixă din ochi.
– Nu toată cafeaua trebuie să fie amară.
Coborî ochii și adăugă:
– N-o să te las să guști amărăciunea.
Preț de o clipă, Jiang Mu simți că Jin Chao nu vorbea doar despre cafea, ci făcea o promisiune nespusă. Aerul deveni greu, iar inima ei se topi.
Jiang Mu trase o gură mare de cafea ca să-și ascundă bătăile inimii. Poate bău prea repede – când ridică privirea, avea o urmă de cafea deasupra buzei superioare, ca o mustață falsă. Jin Chao râse, luă ambele căni și le puse deoparte. O trase aproape, ștergându-i ușor buza cu degetul mare, căldura gestului alunecând de la buza de sus spre colțul gurii. Se aplecă spre ea, privirea lui hipnotizantă.
– Ce vrei să simți?
Îi ridică bărbia și o sărută ușor în colțul gurii.
– Așa?
Privirea lui Jiang Mu tresări când îi privi trăsăturile de aproape, corpul încordat de emoție. Jin Chao o sărută din nou, de data asta pe buze, atingerea lentă mângâindu-i conturul.
– Sau așa?
Vocea lui coborî într-un murmur care părea să-i domine mintea. Încet, îi cuprinse întreaga conștiință.
– Sau poate… așa?
O sărută mai apăsat, pătrunzând în spațiul ei, stârnindu-i simțurile cu o lentoare stăpânită. Fiecare gest i se întipărea în memorie, fiorii necunoscuți făcând-o să tremure.
Era primul sărut conștient al lui Jiang Mu cu Jin Chao. Buzele și limbile lor se amestecau în aroma intensă de cafea, un amestec de amar și dulce, greu de uitat.
Nu știa cât timp se sărutară, dar când Jin Chao o eliberă, simți buzele umflate. El îi spuse să facă un duș, iar ea se supuse, intrând în baie. Când porni apa, respirația îi era încă neregulată. Trupul îi era parcă locuit de insecte invizibile care o rodeau, fără oprire. Nu înțelegea de ce se simțea așa, doar că lumina caldă din baie îi părea ireală, iar sufletul îi era agitat.
Când ieși, Jin Chao pornise deja un film. Se întoarse spre ea în timp ce mergea spre pat. Jin Chao se trase ușor, făcându-i loc, dar ea se așeză rigid la margine, prea jenată ca să se întindă.
Jin Chao zâmbi vag.
– Nu erai așa politicoasă când te urcai în patul meu, copil fiind.
O trase lângă el, iar ea căzu în brațele lui, înțepenită. Jin Chao o cuprinse lejer și continuă să se uite la film, dar Jiang Mu, prinsă în căldura trupului lui, nu înțelegea nimic din ce se întâmpla pe ecran.
Îl privi pe furiș, iar Jin Chao îi întâlni privirea.
– Sunt mai interesant decât filmul?
Jiang Mu întoarse repede capul, prefăcându-se că se uită atent, deși nu reținea nimic.
De Anul Nou își dorise să se poată întinde din nou lângă Jin Chao, cum făceau când erau mici, jucându-se fără rețineri. Dar acum, întinsă lângă el, simți că nimic nu mai era la fel. Nu mai putea să-i bage capul sub tricou și să iasă pe la guler, spunând că e bebelușul lui, nici să-l muște de bărbie până o imobiliza și o gâdila.
Acum, stătea întinsă ca o mumie, cuminte și nemișcată. Oftă în gând după libertatea copilăriei.
Să stea liniștită uitându-se la un film cu Jin Chao ar fi trebuit să fie un moment de liniște rară, dar nu înțelegea de ce, dintr-o dată, în comedia aceea apăru o scenă intimă.
Nu urmărea acțiunea, dar brusc, când pe ecran apăru un bărbat și o femeie sărutându-se pasional și dezbrăcându-se, Jiang Mu înțepeni. Inima i-o luă razna, abia mai respira și nici măcar nu îndrăznea să se uite la Jin Chao. Era mai stânjenitor decât să vadă astfel de scene alături de părinți.
Jin Chao stătea rezemat de tăblie, cu brațul în jurul ei, mâna sprijinită pe pernă, atingându-i din când în când umărul cu atingeri ușoare. Jiang Mu deveni și mai rigidă, privirea blocată în tavan.
Scena părea interminabilă, fiecare secundă un chin. În cele din urmă, Jin Chao mormăi:
– Enervant.
Se întoarse pe o parte, profilul lui blocându-i tavanul din câmpul vizual, iar apoi o umbră căzu peste ea. Îi sărută pleoapele, obrajii, linia părului, cu o tandrețe rară. Jiang Mu încordă tot trupul, respirația i se frângea.
Buzele lui alunecară spre gâtul ei, fierbințeala arzându-i nervii. Simțind cum tremura de emoție, Jin Chao nu mai continuă. Se retrase la locul lui și reluă filmul.
Jiang Mu se întoarse cu fața spre marginea patului și dădu cu ochii de Lightning, care o privea fix. Se sperie atât de tare că aproape căzu din pat.
Rămase în acea poziție până adormi. Înainte să stingă filmul, Jin Chao o trase spre partea interioară a patului.
Dimineața, Jiang Mu se trezi cu o senzație umedă și lipicioasă. Deschise ochii și îl văzu pe Lightning dând din coadă lângă pat și lăsându-i limba pe mână. Poate pentru că Jiang Mu nu rămânea des peste noapte, câinele era deosebit de entuziasmat.
Îi mângâie capul pufos, se ridică să se spele și îi puse lesa.
Jin Chao și Xiao Yang erau ocupați în atelier, vorbind cu un client. Jiang Mu îi aruncă o privire scurtă, apoi ieși cu Lightning la plimbare.
Când San Lai își deschise magazinul, văzu o siluetă mică în halat de casă plimbând câinele lui Jin Chao. Se întrebă ce fată venise atât de devreme să-l ajute, până când Jiang Mu se întoarse și, căscând, îi făcu cu mâna:
– Bună dimineața, frate San Lai.
Apoi o luă înapoi spre garaj cu Lightning. San Lai rămase împietrit, ieși din pet shop până la intrarea în garaj și privi lung silueta ei îndepărtându-se.
Când Jin Chao își termină treaba și ieși, îi aruncă o țigară lui San Lai. Acesta o puse după ureche și întrebă imediat:
– Mu Mu n-a mai fost aseară acasă?
Jin Chao ridică privirea o clipă, dar nu zise nimic.
San Lai continuă:
– N-ai venit nici la mine. Deci cum ați dormit voi doi?
Jin Chao rămase tăcut, se duse la robinet și începu să se spele pe mâini cu săpun. San Lai îl urmă, arătând cu degetul, șocat:
– Ești nebun… n-ai făcut…
Jin Chao ridică ochii și îi coborî mâna, vocea calmă:
– Anumite lucruri e mai bine să nu fie spuse, dacă vrem să rămânem frați.
Și plecă, lăsând în urmă un San Lai complet bulversat.
