Jin Chao ajunse la atelier cu Jiang Mu exact în momentul în care și mașina lui Wan Qing opri în față. San Lai aștepta nerăbdător la ușă:
– Repede, vino să vezi.
Jin Chao deschise atelierul și traversă zona de reparații, descuind magazia din spate. Când împinse ușa, rămase nemișcat. Curtea era complet devastată – cutiile împrăștiate peste tot, conținutul spart sau distrus. Privirea lui căzu încet asupra colțului unde prelata fusese smulsă, dezvăluind GTR-ul negru, acum de nerecunoscut, transformat într-o epavă.
De la început, Jin Chao nu-i pomenise nimic lui San Lai despre marfa sa. Fie că știa sau nu, Jin Chao nu voia să-l implice. Doar Cocoșul de Fier cunoștea originea acestui lot. În ultimele zile păziseră atelierul împreună, așteptând livrarea de mâine. Cu o oră în urmă, Cocoșul primise un apel și plecase de urgență.
San Lai simțise că ceva nu era în regulă abia când se întorsese și auzise lătratul ciudat al lui Lightning, moment în care îl sunase pe Jin Chao.
Wan Qing „se întâmplase” să o caute pe Jiang Mu în seara asta, „se întâmplase” să fie zărită de Zhang Fan, care îl chemase pe Jin Chao, și marfa „se întâmplase” să fie distrusă la doar câteva zeci de minute după plecarea lui.
Când coincid… devin conspirație.
Privirea lui Jin Chao mătură fiecare colț al magaziei înainte să se întoarcă încet spre Wan Qing:
– Ieși.
Wan Qing întâlni privirea lui întunecată și tresări:
– Nu știu nimic…
– Ieși dracului afară!
Wan Qing plecă cu ochii înroșiți. Jiang Mu stătea într-un colț, urmărindu-l pe Jin Chao. Nu știa cât l-ar costa pierderea acelui lot sau ce consecințe mai grave ar putea urma, dar înțelesese un lucru – dacă piesele chiar fuseseră de contrabandă, nu puteau apela la poliție. Nu exista nicio cale legală de rezolvare.
Vene albastre i se conturau pe tâmplă, ochii îi erau atât de întunecați încât păreau fără fund. Întregul lui trup emana o tensiune gata să explodeze. Jiang Mu nu-l mai văzuse niciodată atât de furios – până atunci, oricât de mare ar fi fost problema, Jin Chao rămânea calm, rezolva totul cu sânge rece.
Era pentru prima oară când vedea furia lui adevărată și nu îndrăznea nici să se apropie, nici să-i vorbească.
Jin Chao se întoarse spre San Lai:
– Ajută-mă, du-o pe Mu Mu acasă.
San Lai, aflat la celălalt capăt al atelierului, nu spuse nimic, doar încuviință.
Apoi Jin Chao se uită la Jiang Mu. Ea stătea ghemuită într-un colț, cu mâinile strânse la piept și privirea pierdută.
Jin Chao trase adânc aer în piept și se apropie de ea. Se opri în fața ei și îi făcu semn lui San Lai să iasă. După ce rămăseră singuri, coborî vocea:
– Te-ai speriat?
Jiang Mu chiar era speriată – fie că era vorba de descoperirea contrabandei, de scena devastată din magazie sau de furia lui Jin Chao. Fiecare clipă fusese o lovitură.
Văzând neliniștea din ochii ei, Jin Chao își încruntă ușor sprâncenele, îi puse mâinile pe umeri și se aplecă la nivelul ei:
– Ții minte când erai mică și ți-a fost frică să-i ceri mamei semnătura pe testul picat? Ți-am semnat eu, și profesoara a vrut să-ți sune părinții. Ai plâns ca și cum s-ar fi sfârșit lumea. Ți-am spus că nu-i mare lucru, că o rezolv eu. Ții minte?
Jiang Mu îl privi, fața palidă, ochii umezi de lacrimi. Mâinile lui îi strângeau umerii tot mai tare:
– Ai încredere în mine?
De când era mică, Jin Chao îi rezolvase toate necazurile. Încrederea în el devenise instinct, adânc înrădăcinată.
Nu era un zeu, dar pentru ea era cineva pe care putea conta oricând. Tocmai de aceea, niciodată nu crezuse că Jin Chao s-ar băga în contrabandă.
Dar acum nu mai era vorba de un test semnat în locul părinților – era un pariu pe viață. Corpul îi tremura, ochii îi erau plini de teamă.
Jin Chao o privi fix:
– Dacă ai încredere, întoarce-te și concentrează-te pe examen. Fă ce trebuie să faci.
Se îndreptă, îi mângâie capul:
– Fii cuminte. Mergi cu San Lai.
Îi puse rucsacul în spate. Mașina era deja pornită. Jiang Mu păși spre ieșirea atelierului, pas cu pas, fiecare pas dureros. Când ajunse în prag, se opri și se întoarse.
Jin Chao încă o privea, zâmbindu-i slab. Dar Jiang Mu nu putea să-i răspundă. Îi aruncă o ultimă privire îngrijorată și se îndreptă spre mașina lui San Lai.
…
Cu o săptămână înainte de examen, studiul de seară luă sfârșit. Profesorul Ma îi încurajă pe elevi:
– Acum trebuie doar să vă odihniți bine și să vă păstrați energia pentru examen.
Pentru Jiang Mu, ritmul intens al celor patru ani părea că încetinise. Comparativ cu colegii ei, era deja pregătită.
De când San Lai o dusese acasă în noaptea aceea, nu mai călcase în atelier.
Cu două zile înainte de examen, având un pic de timp liber, voia să-i revadă pe toți, și pe Lightning. Coborî cu un autobuz mai departe decât de obicei, până la ceainăria unde mergeau des. Își amintea gusturile tuturor: Cocoșul de Fier voia zahăr pe jumătate, fără frișcă, San Lai – zahăr întreg și brânză, Xiao Yang nu voia perle, iar Jin Chao bea doar ceai oolong.
După ce stătu la coadă și cumpără băuturile, porni spre atelier. Trecând peste podul suspendat, un taxi opri sub el. Un bărbat coborî cu două pungi de fructe și se îndreptă spre un complex de locuințe pentru vârstnici.
Privirea lui Jiang Mu se opri asupra lui. Părea cunoscut. Când bărbatul se întoarse să salute pe cineva, fruntea lată și nasul coroiat îi amintiră de cine era – venise la Flying Speed anul trecut. În ziua aceea nu fusese nimeni altcineva acolo, și ea îl văzuse vorbind cu Jin Chao. Ținuse minte pentru că Jin Chao îi spusese să nu mai vină prea des.
Dar după Anul Nou, când îl întâlniseră din nou la piață, Jin Chao spusese că nu-și amintește deloc de el. Cum să nu-și amintească Jin Chao, cu memoria lui?
Cu cât se gândea mai mult, cu atât i se părea mai ciudat, și porni după el.
Zona Xiwa era o rețea de blocuri vechi, foste cămine de cadre și locuințe de familie. Datorită vechimii, clădirile erau legate între ele, fără porți propriu-zise. Trăiau în special bătrâni, cu aparate de exerciții și tarabe de legume la tot pasul.
Jiang Mu îl urmă până pe o stradă aglomerată. Bărbatul se opri să întrebe cât costau roșiile. Jiang Mu se opri la intrarea unui frizer, prefăcându-se că citește lista de prețuri. Bărbatul cumpără o pungă și continuă. Jiang Mu îl urmă din nou.
După ce trecu de acea stradă, intră într-un complex. Era din ce în ce mai puțină lume. Jiang Mu scoase telefonul și se prefăcu că îl butonează. Ajunsă în curte, văzu câteva bătrâne pe scăunele și copii cu skateboarduri luminoase. Dar bărbatul dispăruse.
Alergă până în mijlocul curții. Erau mai multe clădiri în jur, dar nu știa în care intrase. Tocmai voia să plece când văzu o pungă cu roșii apărând în spatele unei clădiri. Un copac mare de phoenix acoperea o parte din vizibilitate. Jiang Mu se apropie, dar când ocoli copacul, bărbatul nu mai era.
Fugi în spatele clădirilor – doar un spațiu cu biciclete, nici urmă de om.
Când se întoarse, îl văzu pe bărbat apărând din partea opusă a copacului. Inima i se strânse, chipul i se încremeni. Bărbatul păși spre ea cu pungile în mână, o privi câteva clipe și spuse:
– Domnișoară, pe mine mă căutați?
– Nu, nu, spuse Jiang Mu.
– Atunci de ce mă urmărești?
Văzând cu coada ochiului bătrânele încă în curte, Jiang Mu își ridică ușor umerii și răspunse calm:
– Nu găsesc casa unei colege.
Bărbatul o privi atent. Atunci, din curte, cineva strigă:
– Jiang Nanshan!
Jiang Mu întoarse capul și îl văzu pe Moșul Hai. Îi făcu semn. Bărbatul cu nas coroiat plecă în liniște.
Jiang Mu ocoli copacul și se întoarse în curte. Moșul Hai, cu ceaiul în mână, zâmbi:
– Ce cauți pe aici?
– Caut pe cineva, caut pe cineva, zise ea jenată.
Pe drum spre ieșire, Moșul Hai întrebă brusc:
– Îl cunoști pe fiul lui Lu Wan?
– Cine?
– Cu cine vorbeai mai devreme.
Jiang Mu ezită:
– Nu prea. Dar… cu ce se ocupă?
– Lu cel mic? Lucrează la vamă.
– La vamă? Cu ce?
– Parcă era de la Anticontrabandă…
Era prima oară când Jiang Mu auzea despre „Biroul de Anticontrabandă”. După ce se despărți de bătrân, scoase telefonul și căută. Site-ul spunea că Biroul de Anticontrabandă era parte importantă a autorității vamale, responsabil cu combaterea severă a activităților de contrabandă.
Capul lui Jiang Mu se lumină brusc. Un agent de la Anticontrabandă venise la Flying Speed, Jin Chao îi spusese să nu mai vină, iar după Anul Nou începuse să transporte piese în loturi mari.
Totul se lega printr-un fir invizibil, conturând în mintea ei o teorie îngrozitor de posibilă:
„Dacă tot poți învăța singură cursuri de facultate, de ce nu-ți iei o diplomă?”
„Fiecare etapă are sarcina ei. A ta acum e examenul de admitere. A mea… e alta.”
„E vorba de mulți bani? Despăgubiri civile?”
– Nu e vorba de bani.
Un fior de gheață păru că i se scurge prin fiecare por al pielii, în timp ce o revelație uluitoare se contura dincolo de o pânză subțire. Fiecare fir de păr i se zbârlea, iar trupul părea cuprins de un lichid rece și coroziv.
Da, Jiang Mu simțise că era păcat că Jin Chao renunțase la școală. Și da, i se păruse că își irosește talentul muncind manual într-un atelier obscur. Dar niciodată nu fusese dezamăgită din pricina asta. Nici măcar când aflase că participa la curse ilegale – atunci crezuse că se va opri după câteva. Ceea ce o zdruncinase cu adevărat în ultimele zece zile fusese să afle că Jin Chao risca totul pentru astfel de fapte – asta trecea dincolo de o limită pe care ea nu o putea accepta. După despărțirea de atunci, simțise că viața îi forța să meargă pe drumuri opuse, iar el se îndepărta tot mai mult de ea. Disperarea aceea fără scăpare o făcea adesea să se simtă ca o persoană care se îneacă, lipsită până și de puterea de a se zbate.
Dar acum, în clipa în care adevărul i se înfățișa într-un fel cu totul neașteptat, Jiang Mu simți cum în ea se aprindea o lumină puternică, orbitoare. Avea teamă, dar în același timp, acea lumină părea să-i lumineze calea înainte.
Fugi aproape alergând spre atelier. Jin Chao nu era acolo. Cocoșul de Fier și ceilalți se pregăteau să închidă. Xiao Yang îi spuse:
– Nu-l aștepta, nu știm când se întoarce Maestrul.
Și într-adevăr, Jin Chao nu se întoarse devreme. Abia târziu, în noapte, ridică oblonul metalic. O lumină slabă ardea în camera de odihnă. Jiang Mu stătea la masă, liniștită, așteptându-l. Când păși în atelier, ea ridică privirea. Ochii îi erau limpezi și senini.
