Situ Ling strănută zdravăn.
Își scoase capul pe fereastră și zări trăsura cu fiară a lui Ji Bozai ridicând praful în urma ei. Mormăi cu un rictus:
– Sigur mă blestemă.
– Cine? întrebă Ming Yi, deja urcată în trăsură, fără să fi văzut afară.
– Nimeni… doar un om mic, spuse el râzând, apoi se așeză. Văzând-o pe Ming Yi concentrată asupra cultivării, nu se putu abține:
– Până ajungem la prăvălia lui Zhangtai e o oră. Merită să te obosești, soră?
Cultivarea consuma energie, iar într-un timp atât de scurt nu aducea prea multă evoluție.
Dar Ming Yi era obișnuită:
– Obișnuiam să cultiv chiar și în timp ce mâncam sau dormeam. A devenit o a doua natură.
Până nu demult, trebuia să se ascundă de Ji Bozai. Iar cu meridianele grav afectate, renunțase o vreme. Acum, fără supraveghere și cu o metodă nouă de a le folosi, voia să recupereze timpul pierdut.
Situ Ling se încruntă:
– Sora mea, viața ta de Duelist a fost așa de grea…
– Nu doar viața de Duelist. Așa a fost de când aveam cinci ani, zâmbi ea.
– M-am născut cu meridiane roșii aprinse, semn vădit de talent. Cine m-ar fi lăsat să mă odihnesc?
Unii își descopereau meridianele abia la adolescență, având ani întregi de libertate. Dar pentru cei ca Ming Xian, ale căror meridiane străluceau încă de la naștere, era o minune că fusese lăsată în pace măcar în copilăria mică.
Situ Ling simți că nu mai invidia Dueliștii atât de tare. Să nu ai deloc Yuan avea avantajul de a-ți aparține ție însuți.
Cum cetatea încă primea soli, magazinele cu daruri scumpe erau pline. Când Ming Yi coborî din trăsură, Zhangtai tocmai înmâna zâmbitoare o cutie unui client.
– Yi’er! Ochii i se lumină când o zări. Se înclină iute în fața clientului, apoi alergă spre ea, apucându-i mâinile.
– Ești bine?
Ming Yi făcu un tur complet, zâmbind:
– Sunt bine.
– Mi-ai băgat spaima-n oase! Cu ochii ușor umezi, Zhangtai făcu semn unei ajutoare să tragă zăvorul prăvăliei, apoi o conduse pe Ming Yi în curtea din spate.
– De când cu focul de la Conacul Ji, numai zvonuri aud despre tine. Nu mai știam ce să cred.
Zvonuri? Ridică o sprânceană.
De când se retrăsese la conacul Situ, nu mai ținuse legătura cu lumea de afară.
– Se spune că ai devenit Duelistă cu Ace de Aur, că ai dat foc conacului și că domnul Ji te-a alungat, se încruntă Zhangtai. Numai prostii.
Ming Yi râse sec:
– Ei, în afară de al doilea, celelalte chiar par adevărate.
Zhangtai încremeni.
Își amintea cât de tandru fusese domnul Ji cu Ming Yi. O admira pe atunci cu o urmă de invidie. Cum să o abandoneze după doar câteva luni?
Ming Yi era atât de bună – frumoasă, deșteaptă, blândă. Nu ea era problema… ci bărbații.
Privind cum chipul lui Zhangtai trecea de la șoc la tristețe, apoi la furie și, în cele din urmă, la o stângace încercare de a o consola, Ming Yi ridică mâna și zâmbi:
– Nu sunt supărată. Nu te necăji pentru mine.
Zhangtai își înghiți lacrimile și-i strânse mâna:
– Așa e! Nu ne mai necăjim! Dacă nu ai unde să stai, vii la mine. Eu și Zhang Liu câștigăm acum un ban cinstit. N-o să te lăsăm pe drumuri.
Simțind o căldură în inimă, Ming Yi încuviință zâmbind, apoi spuse:
– Am unde sta, așa că deocamdată nu vin. Dar o să am nevoie de ajutor la niște cumpărături.
– Ai nimerit perfect! făcu Zhangtai, umflând pieptul. Am ajuns să cunosc piața ca-n palmă. Obțin prețuri bune la orice.
Fata care cândva se rușina de negoț vorbea acum cu ochi strălucitori despre afaceri.
Ming Yi o prefera așa. Deși avea burta rotundă și picioarele ușor umflate, părea mai vie decât atunci când era în curtea interioară a palatului.
Îi înmână o listă – materiale obișnuite pentru făurirea armelor divine, ieftine dar în cantitate mare. Îi dădu și câteva lingouri de aur, primite de la She Tianlin.
Zhangtai nu întrebă nimic, doar dădu din cap:
– După ce le cumpăr, unde le trimit?
– La reședința Jing, lângă conacul Situ, zise Ming Yi, înmânându-i o hartă.
– Urmează asta.
Deși să stea la conacul Situ era mai ieftin, Ming Yi nu se simțea în largul ei. Ji Bozai îi lăsase câteva lingouri de aur, iar reședința Jing, aflată chiar alături, era la vânzare la un preț bun. A cumpărat-o – aproape, dar suficient de departe cât să aibă spațiu pentru a făuri arme divine.
Gândise totul: ca să se poată întreține, avea nevoie de bani. Deși avea destui acum, nu țineau veșnic. Avea titlul de Duelistă cu Ace de Aur oferit de Marele Sima și cunoștințele transmise de bătrânul She – era păcat să nu le folosească.
– Dacă tot ești aici, hai să te duc la verișoara ta și la Min’er, zise Zhangtai, ridicând perdeaua din spate.
Când intră, Ming Yi o văzu pe Zhang Liu brodând.
Fosta concubină a Regelui Păcii, cândva învăluită în mătăsuri, stătea acum în haine simple, în fața gherghefului. Părea senină, împăcată.
– Ne-a vizitat binefăcătoarea, zâmbi ea fără să-și întrerupă lucrul.
– Iartă-mă că nu mă opresc, e o comandă urgentă.
– Te rog, continuă, spuse Ming Yi, așezându-se lângă ea. Privind broderia, aplaudă:
– Nu mă mir că merge prăvălia bine. Îndemânarea ta e de neîntrecut!
– Prea multă laudă, binefăcătoareo. Sunt norocoasă că am un meșteșug din care pot trăi, zâmbi Zhang Liu, privind spre Min’er, care se juca în apropiere. După o clipă de ezitare, spuse:
– Dar cu puterile noastre de acum, nu știu dacă-l vom putea crește cum se cuvine.
Min’er învârtea o morișcă, vesel. Dar cuvintele ei trădau o umbră de îngrijorare.
Ming Yi înțelese și-l chemă:
– Min’er, vino să te vadă sora.
Băiețelul veni ascultător și o privi cu ochii mari, ușor măslinii, fără să clipească.
Ming Yi zări o fâșie albă înfășurată la încheietura lui și tresări. Întinse mâna și o desfăcu.
Sub pânză apăreau meridiane roșiatice.
Privirea i se întunecă:
– Când i-au apărut?
– Tocmai alaltăieri dimineață, oftă Zhang Liu.
– Am crezut că n-are Yuan, căci nici eu, nici tatăl lui n-avem meridiane deosebite. Cine s-ar fi gândit… În alte familii ar fi fost o veste bună. Dar pentru el, nu știu dacă e noroc sau nenoroc.
Min’er avea un statut prea sensibil ca să devină Duelist pe față. Zhang Liu spera doar la o viață liniștită pentru el.
Ming Yi tăcu o clipă:
– Nu e rău. Va putea să se apere singur. Poate chiar să vă apere pe voi. Dar e prea mic. Nu-l lăsa să cultive acum. Așteaptă să împlinească zece ani, apoi trimite-l la She Tianlin, în Cetatea Chaoyang. E un maestru bun, știe să prețuiască talentele. Îl va învăța ce trebuie.
Ochii lui Zhang Liu se lumină:
– Când va fi vremea, ne poți duce tu, binefăcătoareo?
Să-l ducă pe Min’er la Chaoyang peste șase sau șapte ani?
Ming Yi coborî privirea și zâmbi cu amărăciune.
Se temea că nu va mai trăi până atunci.
