După selecția anuală din cele șase mari cetăți, Dueliștii aleși urmau să meargă la Academia Yuan Shi din fiecare cetate. Acolo, bătrâni cu renume predau, iar cristale rare și suluri secrete ale artei spirituale erau la îndemână. Dacă mergeai pe stradă purtând mantia cenușie-albăstruie, cu model de ploaie măruntă a Academiei, nu doar funcționarii civili și militari, ci chiar și membrii familiei regale descălecau să-ți spună două vorbe de grijă și îți dădeau întâietate.
Așa că, ori de câte ori se deschidea Academia Yuan Shi, Strada Yong’an se umplea de lume, pe trei rânduri, de la margine până în mijloc. De la nobili până la plebei, toți se înghesuiau să vadă ce figuri impunătoare s-au ridicat anul acesta, pentru a se lăuda mai târziu la un pahar.
Firește, frumusețile nu puteau lipsi de la un asemenea spectacol. Fetele care primiseră Floarea Cozii de Pheonix apăreau și ele în acea zi, cu văl pe chip, pentru a ghida noii Dueliști și a-i ajuta să se adapteze vieții din Academie.
Deseori, din acest obicei se înfiripau povești de dragoste. În anii trecuți, cei mai mulți Dueliști își luaseră ghidul drept concubină, iar femeile cu rang mai înalt ajungeau chiar soții de drept. Din această pricină, deschiderea Academiei fusese poreclită Examenul Mic al Dueliștilor.
Liang Xiuyuan și prietenii lui își rezervaseră de cu vreme cele mai bune locuri într-o ceainărie de lângă Academie. De pe terasa de la etajul doi, aveau o priveliște perfectă asupra forfotei din stradă.
Xu Tian Ji purta o fustă plisată roșu-lotus, cu broderie aurie, acoperită de o robă subțire, de culoarea aurului pal, cu model de nori ruyi. Stătea drept, pe treptele laterale, și dădea indicații femeilor de dedesubt.
– Xiu Yun, mergi pe stânga și întâmpină-l pe Luo Jiaoyang. Îi plac fetele cu pielea deschisă.
– Liu Cai, ia-o pe dreapta. Chu He nu cunoaște drumul, ai răbdare cu el.
– Qie Yu, ocupă-te de Fan Yao. Iar tu, Yu Lan, ține piept vulpilor bătrâne de la Academie.
Le rândui cu iscusință, apoi își potrivi acul roșu din păr și se ridică pe vârfuri, ca să cerceteze împrejurimile.
În ceainărie, Liang Xiuyuan o zări și se ridică deodată, făcându-i semn cu mâna.
– Ați văzut? Care altă fată din vremea noastră se poate compara cu ea? spuse mândru. Poate conduce o astfel de adunare cu atâta calm… E mai mult decât vrednică să fie soție de prim rang.
Shu Zhonglin încuviință:
– Nu e rea… dar să zici că e măiastră… hai să nu exagerăm. Sunt treburi mărunte.
– Ce știi tu? Din lucruri mici se vede măreția. Ea nu și-a păstrat locul ca să iasă în față, doar ca să mă protejeze. O femeie atât de devotată e comoara oricărui bărbat. – Liang Xiuyuan își deschise evantaiul cu o mișcare largă și dădu din cap, mulțumit.
Yan Xiao privi o vreme. Fata într-adevăr nu își rezervase vreun rol central, dar când privise spre ceainărie… nu părea că-l căuta pe Xiuyuan cu ochii.
– Apropo, unde e Bozai? Era aici mai devreme, întrebă Yan Xiao către Ming Yi.
Ming Yi și doamna Xun stăteau la o masă apropiată, bând ceai și gustând dulciuri. Ea se întoarse puțin:
– Ar fi timpul. Domnul meu a coborât deja.
Deși Ji Bozai participase la Conferința celor Șase Cetăți, era pentru prima oară când pășea în Academia Yuan Shi. Trebuia să treacă prin toate formalitățile.
Yan Xiao încuviință și se întoarse să-l asculte pe Xiuyuan în continuare.
Doamna Xun mormăi în timp ce ronțăia dintr-o prăjiturică:
– Poate din cauza selecției, dar de ceva vreme se răspândește un curent tare ciudat: femei care vor să devină Dueliste.
Ochii lui Ming Yi se lumină:
– Și nu e bine?
– Bine? Yuan-ul se cultivă din copilărie. Trebuie cel puțin zece ani ca să se vadă un rezultat. Uite câte a pătimit Domnul nostru ca să ajungă la nivelul de azi, să merite titlul de Duelist. Dar ele? Citesc două cărți, participă la trei cursuri și gata, se cred înzestrate? – Doamna Xun părea iritată. – Se plâng că n-au avut parte, dar în realitate… vor doar să se apropie de Dueliști cu rang înalt.
Parcă răspuns la vorbele ei, la poarta Academiei se stârni forfotă.
Ming Yi privi pe fereastră și o văzu pe Tian Ji, cu ochii sclipind, conducând o ceată de domnițe direct spre Ji Bozai, care se afla pe trepte.
– Ducele Ji! – făcu un pas înainte și se înclină.
Ji Bozai o privi, zâmbi elegant și se întoarse să-l lămurească pe enervantul Luo Jiaoyang.
Tian Ji păru ușor dezamăgită, dar se stăpâni repede și vorbi iar:
– Domnul meu nu-și amintește de mine? Când ați fost la Conferința celor Șase Cetăți, am avut o scurtă întâlnire.
Ji Bozai se uită din nou la ea. Cum nu obișnuia să dezamăgească nicio frumusețe, zâmbi politicos:
– Îmi permiteți să vă întreb… ce nume purtați, domniță?
Ea înflori la față și răspunse:
– Sunt din familia Xu, din vestul cetății, a treia fiică.
Fiica a treia a familiei Xu? Nu era asta fata de care era Xiuyuan îndrăgostit?
Ji Bozai ridică o sprânceană și aruncă o privire către ceainărie. Perdelele fluturau, ascunzând vederea.
După o clipă de gândire, considerând că era vorba de fata prietenului său, nu voi s-o pună într-o lumină proastă. Încuviință:
– Domniță Xu, e o plăcere.
– Onoarea e a mea, Ducele Ji. Permiteți-mi să vă fiu călăuză azi.
– Cu recunoștință.
Luo Jiaoyang, care tocmai discuta chestiuni serioase cu el, se încruntă văzându-l cu capul la flirt.
– Nu numai că nu ești în stare să câștigi respectul oamenilor, dar ești și un afemeiat? Păcat de frumusețea din casa ta!
Ochii lui Ji Bozai se îngustară. Se întoarse încet spre el.
– Ce-ai spus?
– Am greșit? – îl înfruntă Luo Jiaoyang. – Fata asta te place. Se vede clar. Și tu? Te faci că nu observi. Nu-i spui nimic, n-o respingi… Nu ești afemeiat? Am văzut-o pe fata care ți-a căutat leacuri data trecută. Te avea în inimă și-n ochi. Și ce-am auzit? Că nici măcar un titlu nu are.
Clătină din cap, făcând din limbă:
– O să plătești scump pentru asta.
Ji Bozai era gata să-i răspundă, când Tian Ji făcu un pas înainte și se puse în fața lui, strigând furioasă:
– Nu-ți permit să vorbești astfel cu Domnul meu!
Luo Jiaoyang înlemni. Toți cei din jur se întoarseră spre ei.
Era poarta Academiei Yuan Shi. Indiferent ce-ar fi fost, Luo Jiaoyang era un Duelist abia numit, îmbrăcat în mantia cea cenușie-albăstruie. Cum îndrăznea o simplă femeie să-i țipe în față?
Și totuși, Tian Ji o făcu. Și nu doar atât – îl privi cu ură.
– Ducele Ji a fost ales de Marele Preceptor! E cel ce va aduce slavă Cetății Mu Xing! Dacă-ți pasă cât de cât de locuitorii ei, ar trebui să-l respecți!
Luo Jiaoyang rămase o clipă mut, apoi pufni:
– Și cine crede Ji Bozai că e, de vorbește în numele tuturor?
– Tu…! – Tian Ji se înfuriă și ridică mâna.
Luo Jiaoyang nu era genul să rabde asemenea obrăznicii. Își adună imediat energia Yuan, pregătit s-o lege și s-o arunce la o parte.
Dar chiar atunci, o sclipire neagră țâșni din cealaltă parte și o învălui pe Tian Ji ca un șarpe, apărând-o.
– Vai! Putere Yuan de culoare neagră! E Ducele Ji!
– Se spune că, cu cât e mai pură Puterea Yuan, cu atât culoarea e mai intensă. Negrul acesta… e de o raritate nemaivăzută!
– Cine e femeia aceea, de o apără Ducele Ji cu asemenea putere?
În jur, începu zumzetul. Toți priveau cu invidie spre Tian Ji.
