Luo Jiaoyang se simțea confuz. — De ce e supărat iar?
Fan Yao a ezitat să vorbească, în timp ce Chu He și-a frecat neputincios fața. — Tu ești… greoi la minte.
Nu puteau să se comporte cu domnișoara Ming ca și cum nu ar fi o domnișoară doar pentru că era capabilă. Ea era persoana lui Ji Bozai; cum putea el să sugereze să împartă o cameră cu ea?
Cu toate acestea, domnișoara Ming nu părea să aibă sentimente pentru Domnul Ji. Altfel, cum ar fi putut să accepte asta?
— Ming Yi, a decis Qin Shangwu să vorbească după ce s-a gândit. — Ar trebui să împarți o cameră cu Bozai. Temperamentul lui este instabil și tocmai a aflat despre trecutul lui. Sunt îngrijorat că ar putea crea probleme dacă nu se poate controla. Cu tine având grijă de el, mă voi simți mai în largul meu.
Cu el spunând asta, Ming Yi nu a putut refuza. A putut doar să dea din cap: — Aproape că am creat probleme pentru maestru și pentru toți astăzi. Vă mulțumesc pentru înțelegere, maestre.
Fluturând din mână, Qin Shangwu i-a spus: — Deși orașul nostru Muxing este mic, înțelegem conceptul de a împărți gloria și rușinea. Din moment ce ești dispusă să ne ajuți să forjăm arme, ești una de-a noastră acum. Nu e nevoie să vorbim despre înțelegere sau nu.
Inițial, ea nu plănuise să se alăture cu adevărat echipei orașului Muxing, deoarece era obișnuită să lupte pentru gloria orașului Chaoyang. Dar acum…
Ming Yi s-a înclinat în fața lui Qin Shangwu fără a mai spune nimic.
În curând s-au instalat în Conacul Fanghua. Seara, Ming Yi l-a văzut pe Ji Bozai intrând cu reticență în camera ei. Nici măcar nu s-a uitat la ea cum trebuie, doar și-a întins o așternut de pat în camera exterioară.
Camera era atât de liniștită încât se puteau auzi respirațiile unul altuia.
Ming Yi a vorbit prima: — S-ar putea să nu fie ușor să părăsim acest loc. Este Domnul pregătit?
Ji Bozai a dat un răspuns slab, „Mm”.
Împrejurimile au căzut din nou în tăcere.
Ming Yi a simțit că este supărat, dar nu a înțeles de ce. Se întâmplaseră prea multe lucruri astăzi, fiecare demn de furia lui, iar ea nu știa de unde să înceapă să-l consoleze. Pur și simplu s-a întors și s-a culcat.
Ji Bozai a simțit că persoana asta era naivă. El venise din proprie inițiativă, iar ea nici măcar nu a încercat să-l consoleze o dată înainte de a se culca.
Și a adormit atât de repede. Într-un timp scurt, respirația ei a devenit uniformă și profundă.
Culcat pe o parte, cu ochii deschiși, Ji Bozai era prea furios ca să poată dormi.
El a simțit că tot ce s-a întâmplat astăzi era trivial, cu excepția atitudinii ei. Ce a vrut să spună cu „Există un paravan în cameră, va fi bine dacă vom fi separați”? Să separe ce? Era atât de departe de ea, și totuși simțea parfumul de pe corpul ei. Cum a îndrăznit să lase pe alții să împartă o cameră cu ea?
Nu era gelozie; a simțit pur și simplu că nu are simțul cuvenit!
Însemna asta că el, dormind acum aici, în ochii ei, nu era diferit de Luo Jiaoyang?
Și-a îngustat ochii, s-a întors și s-a așezat, privind spre paravan.
Ming Yi era epuizată atât mental, cât și fizic astăzi și a dormit profund. Nu a observat când a mers el, ci doar și-a deschis brusc ochii când el era pe punctul de a o atinge.
— Domnul meu, nu ești obosit? Ochii ei erau încețoșați, plini de somnolență.
Ji Bozai a râs cu furie: — Podeaua e tare, te face și mai obosit.
Gândind că avea sens, Ming Yi s-a dat la o parte, făcându-i loc: — Atunci poți dormi aici.
După ce a spus asta, și-a închis ochii și s-a culcat la loc.
— Crezi că ești pe punctul de a muri, așa că nimic nu mai contează? a spus el, lovind patul ei tare.
Ming Yi a fost trezită brusc și s-a întors să se uite la el cu confuzie.
Învelită în pătură, cu doar fața ei goală vizibilă, arăta ca un lotus care iese din apă limpede, natural de frumoasă, fără podoabe. Privirea lui Ji Bozai s-a înmuiat și și-a strâns ușor buzele: — Clătitele cu ceapă pe care ți le-am adus înainte, au fost gustoase?
Ochii ei au devenit și mai confuzi. A întins încet mâna pentru a se freca pe pleoape: — Domnul meu mi-a adus clătite cu ceapă de multe ori. Despre care dată vorbești?
— Despre cea cu antidotul înăuntru.
— A, cea cu antidotul… Ming Yi a căscat.
În mijlocul căscatului, și-a deschis brusc ochii larg, atât de uimită încât i-a venit sughițul: — Ce-ai spus?
— Antidotul pentru Lihengtian. Am avut doar sticla aia. Dacă cineva folosește otrava asta pe mine în viitor, nu voi mai avea leac. a spus el, uitându-se la ea cu răceală. — Nu ai observat că meridianele tale nu mai sunt corodate?
Ming Yi era acum complet trează.
Nu era lumină în cameră, dar erau suficient de aproape încât să poată distinge ușor contururile feței lui. Era Ji Bozai însuși, nu cineva care-i juca o farsă.
— Tu… tu ai amestecat sticla aia cu antidot în clătitele cu ceapă și mi-ai dat-o? s-a bâlbâit ea puțin. — Dar… dar de ce? Atunci, în orașul Muxing, nu-ți eram de niciun folos.
— Nu-mi ești de niciun folos nici acum, a rânjit el. — Am vrut doar să văd cum vei fi dacă vei trăi mai mult.
Ming Yi a rămas cu gura deschisă, incapabilă să reacționeze mult timp.
Cum ar fi dacă ar trăi mai mult? Nu se gândise la asta. Se gândea doar să meargă în multe locuri cât timp era încă în viață, să se culce cu un bărbat, să facă toate lucrurile pe care nu îndrăznise să le facă înainte.
Dar acum, el îi spunea că luase antidotul.
Mintea ei a zumzăit. Ming Yi a vrut să râdă, dar a simțit și că plânge. A apucat tivul hainelor lui, vocea ei fiind răgușită: — Mă placi? Altfel, de ce mi-ai da ultima ta sticlă de antidot?
— Dacă nu te-aș fi plăcut, ai fi murit de o mie de ori, a spus el, ridicându-și bărbia. — Dar tu m-ai plăcut prima, de aceea te plac.
Trebuia să se întreacă pentru a vedea cine l-a plăcut primul?
Râzând și plângând în același timp, Ming Yi a reușit să spună: — Mulțumesc.
— Totul în lumea asta are un preț. Nu te grăbi să-mi mulțumești, a spus Ji Bozai, fluturând din mână. — Ți-am dat antidotul, așa că viața ta este a mea acum.
Zâmbetul ei a devenit treptat rigid. Și-a strâns buzele și a întrebat, oarecum palidă: — Domnul meu vrea să continui să fiu o concubină?
Într-adevăr, la asta se gândise. Nicio femeie nu-l părăsise vreodată atât de ușor și fără nicio urmă de atașament.
Dar văzându-i expresia oarecum disperată, brusc s-a simțit puțin reticent.
— E atât de insuportabil pentru tine să fii alături de mine?
— Domnul meu are propria lui viață de trăit, iar eu o am pe a mea. Se pare că viețile noastre nu pot fi trăite împreună, a spus Ming Yi, coborând privirea. — Îl pot asista pe Domnul meu în competiții, sau pot îndeplini câteva sarcini pentru dumneavoastră pentru a plăti datoria.
Inima i s-a strâns inexplicabil, iar fața lui Ji Bozai s-a întunecat: — Crezi că ai de ales?
— Domnul meu mi-a dat deja antidotul. Nu depinde de mine să aleg? a spus ea, ridicând o sprânceană. — Se poate scuipa antidotul acum?
Această expresie a ei, jucând feste, era exact ca a lui când era obraznic. Îl imita.
Ji Bozai a pufnit în râs și s-a așezat lângă ea: — Chiar nu ar fi trebuit să te salvez.
Și Ming Yi a râs: — Domnul meu este milostiv.
— Știi bine dacă asta e milă sau altceva. a spus el, întorcându-i spatele. — E ca și cum ai arunca perle la porci.
După ce s-a amestecat atâta timp cu acele dansatoare, Ming Yi nu era cu adevărat ignorantă în privința romantismului. Doar că sinceritatea lui Ji Bozai era prea rară; de cele mai multe ori era doar tachinare și flirt. Râdea de acele femei proaste care se îndrăgosteau, iar acum nu avea să fie ea însăși proastă.
A-i da antidotul era cu siguranță demn de recunoștință, dar această recunoștință ar trebui exprimată prin a-l ajuta să câștige, nu în alte moduri.
Ceea ce un luptător își dorește cel mai mult este cu siguranță victoria!
Așadar, când a început antrenamentul a doua zi, Qin Shangwu a observat că Ming Yi se schimbase.
