Ming Yi nu era o fire lacomă. Pe bune. Doar că, după toate necazurile prin care trecuse, începuse să țină mai mult la bani. Iar tocmai această mică schimbare o făcuse să accepte din nou să fie partener de antrenament pentru echipa Mu Xing, mai ales când Qin Shangwu îi oferise o sumă de… 500.000 de bei.
Cinci sute de mii de bei, prieteni! Asta însemna vreo o sută de mii de plăcinte cu ceapă verde – destule cât să înconjoare de treizeci de ori curtea ei, dacă le-ar fi întins una după alta.
Fără să mai stea pe gânduri, Ming Yi a pornit alături de ceilalți spre terenul pregătit de cetatea Feihua.
Deoarece la această competiție participau luptători de elită din mai multe cetăți, Feihua nu îndrăznise să folosească zona interioară. În schimb, alesese o regiune montană din suburbii, unde instalaseră un vast Tărâm al Întunericului. Se spunea că, în timp ce celelalte echipe încă se odihneau prin hanuri, Qin Shangwu își adusese oamenii devreme pentru o rundă suplimentară de antrenament.
Însă de îndată ce au pășit în Tărâm, expresia lui Ji Bozai s-a schimbat ușor.
S-a întors brusc către cei din spate și l-a întrebat scurt pe Qin Shangwu:
– Cine a fost cel care a venit mai devreme cu veștile despre celelalte echipe?
Qin Shangwu a clipit nedumerit:
– Cine altcineva dacă nu paznicii din cetatea Feihua, cu care ne-am întâlnit la poalele muntelui, când am fost în recunoaștere?
– Sunt aceiași doi pe care i-am văzut acum?
Qin Shangwu a stat puțin pe gânduri, încercând să-și amintească chipurile. Apoi fața i s-a întunecat.
– Nu… Nu sunt aceiași.
Așadar, nu erau aceleași persoane.
Un vânt ușor s-a stârnit, purtând în aer o urmă abia simțită de sete de sânge.
Ji Bozai voia să le strige să se retragă, dar era deja prea târziu. Odată ce pășiseră în Tărâmul Întunericului, deveniseră ținte. Din toate direcțiile se simțea o presiune grea, amenințătoare.
– Retragerea! – strigă el, arătând cu degetul o direcție anume.
Ming Yi a reacționat prima. Încă avea coșul cu unelte în spate, dar asta nu o împiedica să înainteze fulgerător, tăcută, străbătând trei zhang într-o clipă.
Văzând-o, ceilalți nu au mai stat pe gânduri și au pornit după ea.
Poziția lor fusese deja trădată. Nu era deloc în avantajul lor. Ming Yi a alergat în direcția indicată de Ji Bozai, apoi, după o clipă de gândire, a scos câteva artefacte divine obișnuite și le-a aruncat în depărtare, folosindu-și puterea Yuan.
Luo Jiaoyang, crezând că sunt vreo armă secretă, s-a rostogolit pe jos să se ferească. Dar când s-a uitat mai bine, a văzut cum artefactele aterizau și începeau să se umfle ca niște burdufuri, apoi se dezumflau, apoi din nou se umflau, scoțând un sunet asemănător respirației.
Atât?
A încrețit sprâncenele, dar nu apucase să comenteze, că deja mai multe raze de energie Yuan au țâșnit spre acele puncte, provocând explozii puternice.
Flăcările s-au înălțat cât un stat de om, iar toți și-au ținut respirația, ferindu-se sub scuturi, apoi au continuat să înainteze pe urmele lui Ji Bozai.
Acesta s-a uitat scurt înapoi spre Ming Yi, chipul i s-a destins ușor, apoi a condus echipa într-un pâlc de flori.
Trebuie spus că florile din Feihua nu erau niște fire amărâte până la gleznă – era o adevărată pădure de flori, unele atingând chiar și trei zhang înălțime. Condiții de luptă extrem de dificile. Din fericire, mai fuseseră o dată aici și știau cât de cât împrejurimile. Din păcate, păreau a fi ținta celorlalte patru cetăți.
Cei din Feihua, gazdele, nu își făcuseră apariția. În schimb, ceilalți veniseră pregătiți, instalând ambuscade. Chiar și cu sprijinul artefactelor lui Ming Yi, au dat repede nas în nas cu echipa din Zhu Yue.
Lupta a început pe loc. Ji Bozai s-a poziționat în față, iar ceilalți și-au ocupat locurile cunoscute din antrenamente, fiecare angajându-se într-un duel.
– O altă echipă vine dinspre nord-vest – a șoptit Ming Yi. – Judecând după mișcări, par a fi cei din Xin Cao.
Qin Shangwu s-a uitat mirat la ea. Dacă n-ar fi fost situația atât de tensionată, ar fi întrebat cum își dă seama.
Fără ezitare, Ji Bozai a ridicat un ecran de lumină în fața lor și i-a spus:
– Tu blochează-le drumul. Noi mergem spre sud.
Ming Yi a încuviințat și a rămas în urmă.
– Domnița Ming e o femeie… cum s-o lăsăm singură în spate… – a îndrăznit să murmure Chu He.
Dar nici n-a apucat să-și termine vorba, că zeci de „Florile de par” au zburat din mâna ei, explodând în fața inamicilor. Ace sclipitoare s-au încrucișat în aer cu un sunet asemenea pădurii de bambus.
Ming Yi nici nu s-a uitat înapoi. L-a împins pe Chu He înainte, spunând serios:
– Mergi! Aici nu e loc de ezitare.
Acesta s-a trezit din uluială și a alergat după ceilalți.
Tufișurile făceau prea mult zgomot când le traversau, așa că Ji Bozai a ales să zboare pe o sabie formată din energie Yuan. Consuma multă energie, dar era singura opțiune. Toți ceilalți au fost nevoiți să-l urmeze.
Chu He a mai aruncat o privire spre Ming Yi și a observat că postura ei pe sabia zburătoare era mai elegantă și mai sigură decât a lui Fan Yao. Cu o mișcare ușoară a mânecii, a ajuns în stânga-spate a lui Ji Bozai.
În ciuda haosului, ea nu părea nici speriată, nici neliniștită. Transmitea calm și analize:
– Cei din Xin Cao sunt buni pe acest tip de teren. Se ascund de obicei în zone plate, cu iarbă scurtă. Să nu vă lăsați păcăliți.
– Ai atras prea multă atenție la banchetul de bun venit. Au venit cu o zi înainte și au pus această ambuscadă special ca să-ți dea o lecție. Nu te vor ucide, dar dacă te rănesc grav, mâine vor avea avantajul.
– Noi n-am avut timp să ne coordonăm bine. Dacă ne ciocnim direct, ne dăm în vileag slăbiciunile. Trebuie să-i înconjurăm și să-i doborâm pe rând. Asta e cea mai bună cale.
Cuvântul „ambuscadă” i-a ieșit de pe buze la fel de simplu ca o glumă. Ji Bozai a zâmbit ușor.
– Nu-ți pasă că o să-ți pierzi fața?
Ming Yi s-a uitat la el de parcă era prostuț.
– Ce-ai alege? Să-ți pierzi viața sau fața?
Noaptea în Feihua era fără stele, întunecată ca o cerneală. Ca s-o vadă, trebuia să se uite foarte atent. Silueta ei era conturată abia de o undă albastră.
Calmul ei era asemenea unui pin crescut într-o vale pustie.
Ji Bozai a oftat și și-a mutat atenția înapoi. Ea tocmai folosea „Apusul Râului Stelar” ca să detecteze câțiva spioni, apoi se îndrepta spre ei fără să atragă atenția.
Cei din Xin Cao se coordonaseră cu echipa Zhu Yue. Zhu Yue trebuia să atace prima, iar când Ji Bozai își termina energia, ei veneau să lovească decisiv.
Dar când se uitau la locul luptei, focul dispăruse dintr-odată.
Mai mulți dintre ei stăteau ascunși în iarbă, folosind puterea Yuan pentru a cerceta împrejurimile, când un fior le-a trecut pe șira spinării. Au apucat la limită să-și scoată săbiile și să respingă o lovitură grea.
Lama lui Fan Yao le-a ciobit săbiile. Acesta a ridicat din nou arma și le-a zburat săbiile din mâini.
Realizând că au fost descoperiți, ceilalți s-au ridicat în grabă să se regrupeze. Dar tocmai atunci un dragon negru a apărut, blocându-le retragerea.
Chiar în acel moment, Luo Jiaoyang a izbit ceafa unui inamic cu o lovitură puternică.
Ochii aceluia s-au dat peste cap, și imediat a fost eliminat din Tărâm.
– Aha! Așa merge! – a țipat Jiaoyang. – Repede, toți! Lovim în ceafă!
Dar înainte ca vorbele lui să se stingă, o siluetă întunecată s-a ridicat în spatele său, pregătindu-se să-i aplice același tratament.
