– Raport…
Anunțul răsunător se prelinse în toată sala mare.
– Cărturarul de frunte al acestui an vine din Cetatea Zhuyue, urmat de aproape de Cetatea Chaoyang. Câștigătorul locului al treilea este din Cetatea Xincao.
Paharele de jad cu margini aurii rămăseseră suspendate în aer, iar fustele dansatoarelor se opriră stângaci. Demnitarii ce până atunci glumeau voioși pe podium se înțepeniră, schimbând priviri ușor stingherite. Cetatea Muxing iarăși nu reușise să ajungă între primele trei.
După o tăcere prelungită, Marele Ministru de pe tronul principal rosti:
– De multă vreme, Muxing este în declin. E de înțeles că nu putem întrece aceste cetăți mărețe.
Se opri puțin, apoi continuă:
– Dar nu-i nimic. Anul viitor vor fi noi prilejuri. Azi e sărbătoare, să nu ne lăsăm umbriți de nimicuri. Ridicați cupele!
Imediat ce rosti acestea, sala se umplu iarăși de voie bună. Ca să acopere stânjeneala dinainte, strigătele de toast și glume se întețiră.
Marele Ministru întoarse capul, iar privirea i se opri, fără să vrea, asupra bărbatului așezat în stânga sălii.
Acesta își înclină ușor capul, dezvăluind sprâncene fine și ochi pătrunzători, cu o privire ce fermeca. Purta o robă subțire din borangic galben-pal, iar în ochi sclipea o lumină de chihlimbar.
Părea complet dezinteresat de „prilejurile de la anul”, șezând cu picioarele încrucișate, sorbind băutura. Ridică paharul, iar ultimele picături de vin îi umeziră gulerul de borangic, ca rădăcina de lotus.
După ce se sătură, făcu un semn să se retragă dansatoarele ce-i ținuseră tovărășie și începu iar să privească fustele împodobite ce se învârteau în sală.
Tânăr și aprig, avea, fără îndoială, inima unui romantic.
Marele Ministru zâmbi și clătină din cap, întorcându-și privirea.
Odată ce privirea impunătoare dispăru, umerii lui Ji Bozai se relaxară ușor. Privi domnițele din față, gata să mai aleagă una, când, dintr-odată, un pahar de vin zbură din partea cealaltă a sălii.
Se feri ușor, întorcând capul, și încruntă sprâncenele, căutând cu privirea sursa. Tocmai atunci zări o fustă din mătase în culoarea ceții de bambus desfăcându-se ca o floare, dezvăluind gleznele albe ca neaua ale purtătoarei.
– Iertare, domnul meu.
Odată ce fusta căzu, fata îngenunche în față, trupul ei tremura precum o salcie, iar glasul îi era limpede ca trilul unei mierle.
Sprâncenele lui Ji Bozai tresăriră ușor.
Ce siluetă gingașă și plină de farmec.
Fusta căzuse larg, iar brâul galben-ca-gâsca îi strângea mijlocul cu atâta putere, încât abia de putea fi cuprins cu mâna. Sânii îi erau plini, dar umerii subțiri și fragili. Cocul dublu era neted ca lacul, vârful nasului alb ca jadul fin. Buzele mici și delicate tremurau în timp ce-și tot cerea iertare.
În fața ei stătea Ministrul de Stânga al Finanțelor, Qian Li. Deja rotund din fire, mânia i se urcase în obraji și-l făcea să pară o stâncă ce se năpustea asupra fetei.
– Du-te și ridică-l chiar acum! urlă el.
– Da, domnul meu, vă rog nu vă mâniați.
Se ridică șovăielnic și păși spre el cu pași clătinători.
Paharul de aur lovise stâlpul de piatră din spate și căzuse chiar la picioarele lui.
Ji Bozai o urmărea cu interes, sperând să-l privească în ochi. Dar domnița părea prea speriată ca să ridice privirea. Doar murmură un „Iertați-mă”, apoi se aplecă să ridice paharul.
El oftă și-și puse piciorul pe marginea paharului.
Tânăra ezită, apoi îl privi cu teamă, ochii negri și umezi întâlnindu-i privirea.
– Domnul meu?
Glasul ei era o desfătare pentru auz.
Ji Bozai zâmbi.
– Bea cu mine un pahar și ți-l dau.
Panica îi umplu numaidecât ochii.
– Dar… eu… Ministrul Qian m-a chemat la el…
– Nu te va lua. Are o nevastă cumplit de aprigă. Nici vorbă de concubine, n-are nici măcar o slujnică în curtea din spate – zise el, ciupindu-i ușor bărbia, cu o dispoziție vizibil mai bună. – Eu, însă, aș putea să te iau cu mine acasă.
Nici nu apucă biata să răspundă, că bărbatul de lângă ei scuipă vinul din gură.
– Asta ai spus-o și ultimei dansatoare – înghiți în sec Yan Xiao. – Nu poți născoci o vorbă nouă?
Ji Bozai îi aruncă o privire tăioasă și râse scurt.
– Bea-ți vinul.
– Domniță, să nu te lași păcălită de chipul lui frumos și vorbele lui dulci – se întoarse Yan Xiao către ea cu aer serios. – Casa lui e goală ca pustiul, dar s-a jucat cu destule flori de primăvară. Dacă vrei cu adevărat să urmezi pe cineva, mai bine vii cu mine. Eu mă țin de cuvânt.
Tânăra îl privi, apoi ochii i se opriră pe însemnul de pe mâneca hainei sale. Se îndreptă și spuse:
– Domnul meu, mă numesc Ming Yi. Ming ca în „lună luminoasă”, Yi ca în „drăguță”.
Ji Bozai: „…”
Se adapta mai repede decât o cârmă în furtună.
Yan Xiao bătu din palme:
– Lună Drăgălașă, ce nume fermecător! Vino aici.
Ea se ridică veselă, apoi îl privi pe Ji Bozai, cu ochi ce păreau să ceară iertare, să aducă o urmă de regret, poate chiar și dorința de a fi plăcută.
Dar acea urmă de regret, deși nu-l rănea adânc, era cumplit de jignitoare. De parcă fusese un vas de porțelan splendid, dar care, la o privire mai atentă, avea un cusur fin, suficient cât să fie părăsit.
– Spune clar – rosti Ji Bozai cu o furie zâmbitoare, apucând-o de încheietură și trăgând-o aproape. – Ce nu-i în regulă cu mine?
Ming Yi se sperie și clătină din cap cu disperare.
– Cum aș putea, o servitoare umilă ca mine, să îndrăznesc a spune că domnul meu, atât de măreț, ar avea vreun cusur?
– Atunci de ce vrei să mergi cu el?
Se juca nervos cu degetele și zâmbi stânjenită.
– Domnul meu este, desigur, minunat, dar nu deține încă o funcție oficială. Acest domn are, după însemn, cel puțin rangul al treilea.
Oficialii de rang înalt erau cu adevărat buni. Aveau conace mari și leafă grasă. Dacă ar fi luată de unul dintre ei, ar putea trăi în desfătare.
Ochii lui Ming Yi străluciră la acest gând.
Yan Xiao rămase o clipă mut, apoi izbucni în râs:
– Haha! Bine, bine! Domnița asta e simpatică și plină de judecată!
Chipul lui Ji Bozai se întunecă. Îl alungă din mână pe Yan Xiao și o trase pe Ming Yi în poală, vârându-i în mână o bucată de jad de pe masă.
– Iată răsplata ta.
Simțind răceala în palmă, Ming Yi privi în jos și trase un sunet uimit, gurița făcând un „O” perfect.
– Acesta este jad de grăsime de oaie de cea mai bună calitate. Atât de prețios!
– A fost oferit chiar de Marele Ministru – zise Ji Bozai cu nepăsare. – Dintre toate Departamentele și Ministerele, doar eu am primit unul.
– Uau – clipi ea. – Atunci, domnul meu trebuie să fie cu adevărat deosebit.
– Nimic ieșit din comun, doar un pic mai bun decât acest oficial de rang trei de lângă mine – ridică ușor din sprânceană. – Îți mai dau o șansă. Pe cine alegi?
Ming Yi mângâie jadul din brațe, clipind rapid.
– Dacă-l aleg pe el, domnul meu îmi va lua înapoi jadul?
– Da – răspunse Ji Bozai fără ezitare.
Spre surprinderea lui, deși știa aceasta, copila doar mângâie cu regret bucata de jad, apoi i-o înapoie.
– Ceea ce a zis el are sens. Un domn de rangul dumneavoastră, cu siguranță, nu ar lua pe cineva ca mine acasă. Mi-ar fi doar o bucurie în van, așa că mai bine aleg liniștea – și-l arătă pe Yan Xiao. – Vreau să merg cu acest domn. Rog îngăduință.
„…”
În toți anii săi de viață, Ji Bozai nu fusese vreodată atât de înfuriat.
Zâmbi, dar zâmbetul nu-i atinse ochii. Cu degetul mare, îi mângâie ușor buzele.
– Nu pot îngădui asta. Dintre toate dansatoarele din seara asta, doar tu mi-ai fost pe plac.
Yan Xiao ridică o sprânceană.
– Și asta ai zis și mai devreme…
– Taci.
– Așa să fie.
