Dis-de-dimineață, proprietarul Pierre se certa iar cu menajera Lia, de data asta din cauza unei pungi cu pâine dispărute.
La știri se anunța o explozie într-un cartier mărginaș, cu mai multe victime. Poliția condamna ferm acest act laș de terorism.
Chen Yi își lăsa telefonul jos și îi spunea lui Miao Jing că un turist chinez fusese înjunghiat cu o zi înainte, după ce opusese rezistență unui jaf. Viața nu îi fusese pusă în pericol, dar incidentul tulburase pe toată lumea.
Bogotá era la fel de bogată în soare pe cât era în ploaie. Întreg orașul era împărțit în niveluri de la 1 la 6 – cei săraci abia își duceau traiul, iar cei bogați trăiau în desfrânare luxoasă, ca într-un oraș de realism magic desprins dintr-un roman. Când Miao Jing alesese Columbia, pariusese că Chen Yi o va urma aici. Așa cum își dorise, libertatea ei devenise limitată – ieșise rar singură. Libertate? Doar în vis.
Si Nan și Miao Jing se înscriseră la cursuri de salsa. În weekend, Chen Yi le conducea cu mașina și își petrecea ora fumând afară, sprijinit de perete. Instructorul, cu ochii albaștri, îi surprindea de fiecare dată privirea întunecată și iritată, abia reținută.
Dacă ar fi vorbit mai normal, poate privirea lui Chen Yi ar fi fost mai blândă.
– Pot să fac o poză cu tine? Vreau să le arăt prietenilor mei că îngerii există.
Când auzise prima oară replica asta, Miao Jing izbucnise în râs. Complimentele pe care Chen Yi nu le spunea, le primea acum din plin de la alții.
Într-o conversație lejeră, instructorul o întrebă în ce cartier locuiește. Înainte să apuce să răspundă, zâmbi brusc:
– Ah, știu… locuiești în inima mea.
Si Nan, care înțelegea mai bine spaniola, bău calm jumătate de sticlă de apă și strânse capacul fără să reacționeze. Era deja obișnuită. Toți erau așa.
Deși nu se ajungea la hărțuire, flirturile continue, laudele directe și apropierea asta nestânjenită aveau nevoie de timp ca să devină normale pentru Miao Jing.
Aici, cultura întâlnirilor era liberă, cuplurile se formau și se destrămau cu ușurință. Chiar și în restaurante, mulți o abordau în fața lui Chen Yi, până când expresia lui devenea amenințătoare, gata de izbucnire.
Credeau că înălțimea lui de 1,87 era doar de decor?
Bărbații latino erau ca niște golden retriever – lipicioși, entuziaști, cu ochii plini de afecțiune, dar după puțin flirt o luau spre altcineva.
Chen Yi era mai degrabă ca un câine sălbatic – tăcut, cu coada jos, ochii fixați, arătând uneori colții în avertisment. Când devenea periculos, își țintuia prada pe pat. După, cobora liniștit, ca și cum nimic nu se întâmplase.
Miao Jing ajunsese complet sleită de el. Un zâmbet politicos către un chelner prea arătos, o conversație puțin mai lungă cu turiști nordici, mesaje insistente pe telefon – toate se transformau în sertarul de noptieră plin de ambalaje mici din folie colorată, cu un consum anual alarmant.
Aici nu era nimeni rigid. Sexul era natural. Oricând – era normal.
– Nu te ascunde după muncă. Dacă nu ne dezlănțuim acum, ce, așteptăm pensia? spunea el batjocoritor. E ca mâncarea – odată ce-ți lărgești stomacul, te obișnuiești.
Miao Jing dădea ochii peste cap.
– N-ai observat că ți s-a îmbunătățit și pofta? îi zâmbea fără rușine.
Ea îl ignora, dar obrajii ușor înroșiți o trădau.
Simțea că se mai îngrășase puțin, probabil din cauza deserturilor prea cremoase. Lenjeria adusă din China dispărea treptat. Modelele locale fie nu îi veneau bine, fie erau mult prea îndrăznețe. Chen Yi se apropia pe la spate, măsura cu palmele și îi șoptea ceva fierbinte la ureche.
După ce văzuse atâtea trupuri voluptoase latino, ceea ce vedea acum i se părea și mai ispititor. Fuma leneș, sprâncenele ușor încruntate, privirea adâncă lipită de corpul ei în timp ce ajusta bretelele de mătase verde pal. Urmele degetelor lui rămăseseră pe pielea ei fină, semne roșiatice care îi dădeau un aer periculos de atrăgător.
Vocea îi curgea groasă, ca îmbibată în alcool, în timp ce îi atingea ușor pielea.
– Te doare?
– E puțin amorțit… și mai sunt, murmura ea, privind în jos cu un ușor reproș.
Mai erau. Urmele mușcăturilor lui. Nu se așteptase ca pielea ei să fie atât de delicată.
O privi cum își îmbrăcă bluza, fusta lungă și puloverul larg. Toată acea ispită dispărea, redevenea aceeași femeie rece, elegantă, impecabilă.
Doar buzele, ușor umflate, îl trădau.
Viața curgea intens, dar și liniștit. În weekend priveau filme americane care nu ajunseseră încă în China. Stăteau lipiți, încercând să urmărească subtitrările în spaniolă. După film, mâncau în zona universitară și jucau biliard. Unele fete îi urmăreau posteriorul perfect și se apropiau direct să flirteze cu el.
Miao Jing stătu puțin deoparte și ridică o sprânceană când îl văzu pe Chen Yi sprijinindu-se nonșalant de tac, vorbind cu două femei cu siluete ondulate, aproape ostentative.
El îndreptă tacul spre ea și spuse că are iubită, dar fetele ridicară din umeri, nepăsătoare, și insistară să-i lase numerele de telefon, glumind că le poate suna după ce se desparte.
De data asta, Miao Jing suspină ușor, privind blugii lui rupți și amintindu-și fără voie imaginea coapselor lui bine conturate și a posteriorului perfect.
Pe măsură ce se apropia Sărbătoarea de Primăvară, îl întrebă dacă vrea să se întoarcă în China. Avea douăzeci de zile de concediu.
Biletele erau scumpe. Chen Yi o întrebă dacă intenționa s-o vadă pe Wei Mingzhen, dar ea clătină din cap.
– Nu. Mă întorc doar în Teng.
De când venise în Columbia, o sunase pe Wei Mingzhen de câteva ori, vorbiseră despre muncă și viață, dar fără apropiere reală. Wei Mingzhen era încă tânără, avea familie și copii, iar Miao Jing simțea că nu sosise momentul să o încarce cu griji.
Întoarcerea în Teng? Chen Yi mai vorbise din când în când cu Bo Zai și Mao, nu simțea nevoia unei vizite speciale. În plus, Anul Nou puteau să-l petreacă oriunde, iar biletele nu meritau cheltuiala.
Cum nu se întorceau în China, Miao Jing rezervă bilete și hoteluri pentru o vacanță în Caraibe.
Ajunul Anului Nou îl petrecură în Bogotá. Comunitatea chineză organizase evenimente, se făceau colțunași, se urmărea Gala de Anul Nou, se pregăteau mici spectacole. Chen Yi își făcuse și el prieteni, iar o masă cu hotpot în prima zi a anului nou părea un început frumos.
În ajun, Chen Yi făcu mai multe drumuri între supermarket și piață. Cumpărară carne, pește viu, băutură și gustări, apoi condimente și orez de la magazinul chinezesc, iar de la piață legume, fructe de mare și flori.
În ziua aceea Miao Jing era deosebit de frumoasă. Își ondulase părul împreună cu Si Nan la un salon numit Manhattan East, iar acum avea acel aer seducător, sofisticat. Îmbrăcase și rochia cea mai scumpă, păstrată special.
Privirea lui Chen Yi coborî și urcă pe silueta ei, apoi zâmbi larg, fluierând cu mâinile în buzunar.
– Te-ai îmbrăcat așa frumos… vine vreun lider în inspecție?
Într-adevăr, urma să vină un reprezentant important. Ca să se potrivească cu ea, Chen Yi se îmbrăcă și el mai rar formal – cămașă simplă, pantaloni eleganți, pantofi lucioși și ceas argintiu. Arăta matur, demn, cu o eleganță discretă, cicatricea subțire dintre sprâncene adăugându-i acel aer aspru care îl făcea și mai atrăgător.
Chiar și Miao Jing, obișnuită cu imaginea lui dezordonată și rebelă, nu se putu abține să-l privească mai mult.
– La ce te uiți așa? îi cuprinse umerii cu brațul, vocea calmă și caldă. Ai rămas fără cuvinte?
Ea nu negă, răspunse cinstit cu un mm.
Adevărul era simplu – puțini bărbați, oricât de remarcabili, i-ar mai fi putut atrage privirea.
Seara, toți se adunară în living, vorbiră și priviră emisiunea. La făcut colțunași, Chen Yi stătea lângă ea, lucrând în același ritm, mișcările lor aproape simetrice. Arătau armonios, cu o eleganță naturală care atrăgea priviri.
Colegii lui Miao Jing nu îl mai văzuseră așa și făcură glume spunând că parcă era alt om, serios și demn, nu e de mirare că ea îl alesese. Întrebară dacă se gândesc la căsătorie, dar Miao Jing evită subiectul, spunând că e prea devreme și munca e prioritară. Chen Yi confirmă și el, adăugând că sunt încă tineri și nu s-au hotărât.
După ce se întoarseră acasă, era încă devreme. Chen Yi o privi cu ochi strălucitori și îi spuse fără ocolișuri că vrea să bea ceva, într-un bar fierbinte, cu lumini colorate, să o țină strâns în brațe pe ringul de dans, să-i sărute buzele sub muzica amețitoare, apoi să se piardă împreună într-o noapte care să nu semene cu niciuna alta.
Miao Jing zâmbi și spuse că nu, nu vrea bar, ci o plimbare în noaptea asta blândă. Acasă, în perioada asta, ar fi fost mijloc de iarnă, iar chiar și în orașul Teng frigul mușca în oase. Deși vremea din Bogotá nu era grozavă, nu era nici aspră. Sezonul uscat se așezase deja, iar aerul nopții devenise surprinzător de plăcut.
Chen Yi acceptă fără protest, îi prinse mâna și o ascunse în buzunarul hainei, coborând împreună pe străzi liniștite, apoi cotiră spre zona comercială luminată. Văzură un mic local coreean cu pui prăjit și se opriră. Cumpărară o porție de pui picant și două beri, apoi se așezară în curtea mică a localului, mâncând și vorbind în tihnă.
Vorbiră despre multe lucruri – despre cum petreceau Anul Nou odinioară, deși nu fusese niciodată prea festiv pentru ei. Viața de acum li se părea deja suficient de frumoasă.
Chen Yi menționă că soția lui Bo Zai născuse o fetiță, abia de o lună, grasă și adorabilă. Până și Mao își găsise o fată și se grăbea, neliniștit, spre căsătorie.
Familie și copii… păreau noțiuni îndepărtate pentru amândoi.
După ce terminară puiul și porniră spre casă, îi sună Si Nan, invitându-i la ea să mai stea de vorbă și să joace ceva. Cineva scosese un Monopoly și un joc de dame chinezești. Puteau juca și cărți, chiar și mahjong, pe sume mici, doar pentru noroc în noul an.
La auzul cuvântului joc, Chen Yi se animă pe loc. Își știa bine mâna, stăpânise tot felul de jocuri. Câștigă fără efort un pot întreg, doar ca la final să-l piardă pe tot în fața lui Miao Jing.
Rămăseră până dimineață, apoi se întoarseră acasă și adormiră.
După ce mâncară hotpot în prima zi a anului, Chen Yi ieși pentru o vreme fără să spună unde merge. Miao Jing rămase acasă, făcând bagajele pentru vacanță.
În cele din urmă ajunseră la aeroportul din Bogotá și se îmbarcară într-un avion cu destinația Caraibe.
Insula San Andrés.
