Miao Jing nu glumea.
Cuțitul pentru fructe era un obiect vechi, dăruit de Chen Yi cu mai bine de zece ani în urmă, ca să-l țină sub pernă pentru apărare. Avea un mâner argintiu, era greu pentru dimensiunea lui, mic, dar extrem de ascuțit — suficient ca, la cea mai mică neatenție, să rănească un deget. Iar acum, se dovedea surprinzător de eficient și pe obrazul lui Chen Yi; indiferent cât de groasă îi era pielea, la cea mai mică apăsare, sângele începu să se prelingă lent din locul unde fusese atins.
Acea durere măruntă nu însemna nimic pentru el. Chiar și cu brațul bandajat, degetele îi puteau controla cu ușurință încheietura ei. Dar, văzând expresia ei serioasă, îi veni un impuls jucăuș și nu se putu abține să nu zâmbească — chiar știa micuța asta în fața cui stătea?
Naiba, chiar avea curaj. Îi punea cuțitul la gât, pe patul de spital.
– Chen Yi!!
Când văzu zâmbetul lui nepăsător, își înălță sprâncenele subțiri și apăsă puțin mai tare. O durere rece, ascuțită, îi străbătu obrazul. Sângele se adună într-o linie subțire, alunecând încet, iar zâmbetul lui începu să se tempereze, transformându-se într-un rictus ironic. Ochii lui negri străluceau, vocea rămânând calmă.
– Vrei să mă omori?
Chipul ei rămase frumos, dar neînduplecat, bărbia ușor ridicată, privirea rece și severă.
– Vorbește!
El își întoarse fața, evitând lama.
– Despre ce?
– Tot. De ce a ars sala de biliard? De ce vine mereu ofițerul Zhou după tine? E un caz penal?
– De unde să știu eu? Du-te și întreabă-l pe el. Se plictisesc polițiștii, orașul e prea liniștit, răspunse fără grabă. Ia mai întâi cuțitul ăsta de pe mine. Nu vezi că sângerez?
Genele ei dese fâlfâiră ușor, buzele i se albiseră sub tensiune. Lama se ridică o fracțiune, apoi coborî lent, glisând cu o precizie rece de-a lungul obrazului până sub bărbie. Vârful ajunse la mărul lui Adam, iar Chen Yi fu silit să-și ridice capul.
Amenințare pură.
Mărul lui Adam pulsa sub pielea subțire, pătat ușor de sânge. În fața lamei reci, întreaga scenă devenea periculos de tensionată. Chiar și el simți un fior rece pe șira spinării.
– De ce încerci mereu să mă îndepărtezi?
– De ce ai încetat să-mi mai răspunzi când am plecat la facultate?
– Unde ai fost toți acești ani? Ce-ai făcut? De ce ai ajuns să deschizi o sală de biliard?
Vocea ei era calmă, dar tăioasă. Mâna care ținea cuțitul nu tremura deloc.
– Ce importanță are? Ți-am mai spus odată, murmură el, căutând instinctiv cu privirea pachetul de țigări. Când ești nervoasă devii periculos de atrăgătoare… Adu-mi țigările.
– Răspunde-mi întâi. Chen Yi, uită-te la mine când vorbesc.
El făcu un sunet iritat și clipi leneș.
– Miao Jing, eu te-am crescut. Cine ți-a dat voie să-mi vorbești așa?
Privirea ei rece îl străpunse. Înainte să reacționeze, simți o înțepătură ascuțită pe gât. Nu era adâncă, dar suficient cât sângele să păteze ușor gulerul halatului de spital. Se încruntă brusc.
– Ești nebună?!
– Ce înseamnă „nebună”? îl privi ea fix, resentimentul adunat peste ani strălucind în ochii ei. Lama coborî lent pe gâtul lui, rece ca gheața, desfăcând cu o mișcare ușoară primul nasture al halatului. Se opri pe pieptul lui, iar colțurile buzelor i se arcuiră într-un zâmbet abia sesizabil. Vrei să vezi dacă am curaj? Ești atât de apropiat de ofițerul Zhou, de ce nu-l chemi? Să mă aresteze… pentru tentativă de omor…
Pieptul lui îi era descoperit, pielea caldă contrastând puternic cu lama argintie. Chen Yi o privea fără teamă, ci mai degrabă cu un interes ciudat, ca și cum ar fi contemplat o frumusețe rece și periculoasă — o floare de gheață, pură și letală.
– Să te denunț? spuse el leneș. Te-am crescut atâția ani și acum vrei să mă omori? N-am impresia că-ți datorez ceva, nerecunoscătoareo. Sau cum plănuiești? Mă ții legat și mă înjunghii încet până mor?
Cuvintele lui o făcură să-și schimbe expresia. Sprâncenele i se relaxară ușor, iar degetele îi alunecară lent de-a lungul brațului lui, ca o atingere ambiguă.
– Desigur că nu… murmura ea cu un zâmbet abia schițat.
Se așeză pe marginea patului de spital și își lepădă pantofii. Rochia lungă îi cădea ușor peste picioarele fine, netede. Ridicând din nou privirea spre el, ochii îi erau timizi, dar încărcați de un sens greu de descifrat. Trupul ei se apropie de pieptul lui, iar parfumul ei discret îl învălui brusc. Chen Yi crezu că avea să se întindă lângă el și se trase instinctiv puțin într-o parte, dar, pe neașteptate, Miao Jing își răsuci talia subțire și, într-o mișcare scurtă, se așeză deasupra picioarelor lui.
Mai puțin o scenă de crimă, mai degrabă o provocare tulburătoare.
Chen Yi: …
Ținând în mână cuțitul mic, încă pătat de sânge, îl apăsă ușor pe pieptul lui. Genele îi coborâră, iar lama rece alunecă încet pe pielea lui, smulgându-i un fior, nu atât de dureros cât surprinzător. Cu o concentrare rece și totodată irezistibilă, desfăcu un alt nasture al halatului de spital, lăsând țesătura să se deschidă, dezvăluind pieptul său puternic, presărat cu urme vechi și mușchi bine conturați.
Adrenalina îi cuprinse din nou pe amândoi.
Privirea lui Chen Yi deveni adâncă, intensă, ușor scăpărând. Ea înțelese și îi vorbi clar.
– Ofițerul Zhou tot vine după tine. Ai făcut ceva ilegal? Ești suspect într-un caz?
– Normal că nu, răspunse el fără ezitare.
– Atunci vă acoperiți unul pe altul?
– Nu! ripostă el iritat.
Părând mulțumită, Miao Jing coborî lama cu o mișcare prea hotărâtă, smulgându-i o ușoară înțepătură, suficient cât să-i încrețească fruntea.
Cuțitul continuă să coboare ușor, desfăcând încă un nasture.
– În toți anii ăștia, ai făcut lucruri rele care nu s-au aflat? Furt, jocuri ilegale, afaceri murdare?
Privirea lui se schimbă pentru o clipă, dar tonul rămase ușor ironic.
– Nu mi-ai spus tu să nu?
– Și doar pentru că ți-am spus, chiar n-ai făcut?
– N-am făcut!
Un zâmbet aproape imperceptibil îi încolți pe buze. Își continuă mișcarea, desfăcând alți nasturi, apoi ridică ochii spre el, strălucirea lor fiind atât de puternică, încât părea să-l ardă.
– Ai mai umblat cu alte femei?
– Nu.
– Chiar deloc?
– Nu! bombăni el. Tu mă blestemai că o să mă îmbolnăvesc, apoi mi-ai spus să-mi văd de viață și să fiu cuminte. Și acum mă întrebi dacă umblu? Asta crezi despre mine?
– După ce am plecat, câte iubite ai avut?
Sprâncenele lui se adunară. Vârful lamei apăsă din nou, aducând un alt junghi scurt.
– Două!
– Care? Tu Li și cine?
– O femeie cunoscută la un meci pariat.
– Minți, spuse ea rece. Când eram la începutul facultății, mi-ai spus că ai alte femei și că n-am ce căuta în viața ta.
Expresia lui se înnegri.
– Nu era nimeni atunci… eram îngropat în treburi, nu aveam timp nici să respir. Tu tot mă căutai, iar eu… încercam să te îndepărtez.
– De ce m-ai mințit?
– Pentru că nu mai erai atentă la nimic altceva, doar la mine. Știi cât de haotică era viața mea? oftă el, iritat. Erai o povară… dar și tu nu știi să mă lași în pace.
Ea îl privi în tăcere câteva clipe, apoi desfăcu ultimul nasture. Halatul se deschise complet, iar privirea îi alunecă involuntar peste trupul lui. Chen Yi își aruncă și el o privire scurtă, cu o urmă de orgoliu tăcut – nu mai era tânărul impulsiv de altădată, ci un bărbat cu o forță matură și evidență.
Vârful cuțitului coborî lent pe abdomenul lui, oprindu-se la tivul pantalonilor. Ezită două secunde, ridică ușor șnurul alb, dar nu continuă.
Respirația lui deveni mai grea, ochii întunecați, acele răni mici complet uitate sub valul de emoții.
Vocea ei se făcu brusc calmă.
– Ți-a fost dor de mine?
– Da…
– Cât de mult?
– Foarte mult…
– Cât înseamnă „foarte mult”? Cât timp?
Vocea lui deveni joasă, răgușită, purtând atât tensiune, cât și un adevăr greu ținut sub control.
– Mult timp… zi după zi… an după an.
