După examenul de admitere la facultate, absolvenții își făceau bagajele, iar părinții îi luau din căminul școlii. Profesorul din locuința unde stătea Miao Jing o întrebă când avea de gând să se mute. Miao Jing nu știa ce să răspundă, așa că profesorul îl contactă direct pe Chen Yi.
El veni după ea la ora șase dimineața, cu o atitudine dominantă și nepăsătoare. Privirea îi era distantă și rece, iar corpul mirosea a fum de țigară, parfum și transpirație. Cercănele abia vizibile trădau o noapte nedormită. Aruncă valiza lui Miao Jing în mașină.
Pe drum spre casă, Chen Yi primi un telefon. Celălalt îi expuse o problemă dificilă, cerându-i părerea și câteva conexiuni. Chen Yi ascultă, răspunse scurt, apoi, după ce închise, o văzu pe Miao Jing privind încăpățânată pe geam, profilul ei liniștit și frumos, sprâncene și gene întunecate ascunzând o singurătate adâncă, cu o delicatețe greu de descris.
Când urcară lucrurile sus, casa era vraiște. Chen Yi abia fusese acolo în ultimele două luni și nu-l interesase să facă ordine. O împinse ca să înainteze, iar Miao Jing se împiedică și răsturnă o sticlă de bere de pe jos.
– Stai pe aici liniștită, nu ieși prea mult, nu-mi crea probleme. Orice ai de făcut, așteaptă până vine decizia de admitere.
Văzând-o mergând direct spre camera ei, Chen Yi strigă după ea:
– Ai auzit?
– Știu.
În casă nu lipseau lucrurile necesare. Pe căldurile alea, Miao Jing petrecea tot timpul făcând curat, citind, dormind și căutând joburi part-time online. Rămase cuminte în casă, așteptând rezultatele. Estimase că nota ei nu avea cum să fie mică — ar fi intrat sigur la o universitate bună.
Chen Yi nu venea zilnic acasă; uneori apărea o dată la două-trei zile, aducând câteva lucruri de mâncare pentru frigider și verificând ce făcea Miao Jing.
Părul îi crescuse prea lung, așa că și-l tăiase singură până la umeri. Cum nu ieșea din casă, stătea toată ziua în cămăși de dormit largi. Relaxată brusc, citea cărți, se uita la filme, iar programul i se răsturnase cu totul. Uneori, când Chen Yi intra pe la două-trei noaptea, o găsea ghemuită pe canapea, urmărind atent televizorul. Nicio lumină aprinsă, doar ecranul reflectând pe trăsăturile ei line, picioarele albe strânse la piept. Uneori adormea acolo pe loc, iar briza ventilatorului îi flutura părul peste obraji — o păpușă de porțelan liniștită, o Frumoasă Adormită.
Privirea lui întunecată rămânea fixată pe ea, rece și mută, cu gânduri de neînțeles. O trezea, bombănind:
– Fă-mi ceva de mâncare.
Cu obrajii încă roșii de somn, Miao Jing se ridica moale, căsca, și mergea la bucătărie să-i fiarbă tăiței simpli, turnând din greșeală o mână de sare, apoi scotea niște resturi din frigider. Apoi se întorcea la canapea, privind iar televizorul, iar Chen Yi mânca tăiețeii prea sărați simțind totuși… alt gust. Ei nu-i mai păsa.
Ingrata asta.
– Stai toată ziua acasă și nici măcar nu speli haine? După ce mâncă, bău apă dintr-o suflare, ținând sticla lângă canapea. Unde-s hainele mele?
– Spălate, răspunse ea cu capul sprijinit în palmă, fără să-l privească. Sunt pe balcon. Ia-le singur.
Chen Yi își mușcă obrazul și porni cu pași mari.
Uneori venea pe la prânz, casa era cufundată în liniște, iar ea încă dormea duș la duș. Chen Yi îi deschidea direct ușa ca s-o trezească. Pe Miao Jing o enerva, își acoperea ochii cu brațul, încercând să adoarmă la loc. El venea, îi trăgea brațul și o chema la masă. Ea își înghițea iritarea și mânca câteva înghițituri cu el. Nu o lăsa să gătească, aducea el mâncare comandată. După masă, ea lua un bol cu creveți curățați și pleca. Întrebată unde se duce, cu dezaprobarea lui clară pentru hainele ei casnice, ea își punea un cardigan:
– Merg doar jos, să hrănesc pisicile.
De pe balcon, o urmărea ghemuită lângă ghene, mângâind blând câteva pisici dolofane. Era evident că o mare parte din mâncarea adusă de el ajunsese în burțile pisicilor.
Când apărură rezultatele la examen, Chen Yi văzu știrea. Nu avusese timp să revină acasă în ultimele două zile, așa că o sună. Telefonul nu se conecta. Aruncă tot ce făcea și plecă în grabă. Miao Jing nu era acasă, dar telefonul, da. Chen Yi porni din nou pe străzi s-o caute – și o văzu venind cu un tort minuscul în mână. Privirea ei rece alunecă peste el, apoi se întoarse, continuând să meargă.
Chen Yi răsuflă ușurat și o întrebă de ce ieșise fără telefon.
– Am uitat, spuse ea încet.
Despre rezultat, verificase deja — 653 de puncte, suficient pentru o universitate foarte bună.
– Sărbătorești cu un tort atât de mic? Zâmbi el. O să trimit pe cineva să aducă un tort mare, să-l mâncăm ca lumea.
– Nu, e prea dulce, nu-mi place. Răspunse plat. Ăsta e o mostră promoțională de la brutărie, îl dau gratis dacă vii cu punctajul.
Chen Yi avu o idee, gândindu-se s-o scoată la masă. Dar răspunsul ei rece îi tăie elanul. Miao Jing desfăcu tortulețul, mâncă două linguri, apoi se întinse pe pat cu ghidul universitar în mână, citind.
– Miao Jing, ai auzit ce-am zis?
Ea îl ignoră, trase plapuma peste ea și adormi la prânz.
Miao Jing completă toate opțiunile universitare pentru școli aflate cât mai departe și i le trimise lui Chen Yi, exact cum își dorise el. Chen Yi era atunci la un banchet; când văzu mesajul venind pe telefon, aruncă o privire indiferentă, dar expresia i se schimbă ușor, ascunzând o umbră în privire. Nu spuse nimic, răspunse doar cu un singur cuvânt: bine.
După trimiterea opțiunilor, Miao Jing hotărî să iasă la muncă. Putea aplica pentru împrumuturi pentru taxe, dar avea nevoie de bani de trai și drum. Găsi un job de vară la o fabrică de electronice din suburbii, salariu 2500 pe lună, cu cazare și masă. Două luni erau suficiente. Își puse câteva haine în bagaj și plecă fără să-i spună lui Chen Yi.
Programul la fabrică era de zece ore pe zi. Munca era simplă, dar turele erau obositoare. După câteva zile, primi un telefon de la Chen Yi întrebind-o unde e. Miao Jing îi spuse că este la lucru. Tonul lui era neprietenos, amenințând că dacă mai dispărea iar fără să-l anunțe, o mai bătea o dată.
Miao Jing închise rece telefonul.
Chen Yi găsi singur fabrica, privi dezaprobator mediul, și îi ceru să-și facă bagajele. Miao Jing refuză; el o târî cu forța spre mașină, bombănind că e nerecunoscătoare, că nu are nevoie să câștige câțiva bani de nimic, că trebuie să stea acasă.
Se certară iar.
Miao Jing era epuizată de modul ăsta de viață. Nu voia să se întoarcă, nu voia să locuiască cu Chen Yi, nu voia banii lui, nici favorurile lui. Voia doar să trăiască liniștită de una singură, departe de el. Dacă ar fi putut alege din nou, ar fi plecat cu Wei Mingzhen atunci, ori s-ar fi întors în orașul natal – orice era mai bine decât viața de acum. Rămânerea în Teng era cel mai mare regret.
– Care e graba? Curând vei fi liberă. Când vine notificarea de admitere, poți să pleci unde vrei, nu te mai controlează nimeni.
– Da, vom fi liberi amândoi. Zise rece. Stai liniștit, o să plec departe și nu mă voi mai amesteca în treburile tale.
– Minunat. Te-am suportat atâția ani, să zicem că mi-am făcut o faptă bună pentru viața asta. Mai bine să nu te mai bagi în viața mea. Ne despărțim, suntem chit. Tu mergi pe poteca ta însorită, eu pe scândura mea îngustă. Să nu spui niciodată că mă cunoști, iar eu voi pretinde că nu te-am întâlnit în viața asta.
Ea strânse maxilarul:
– Bine.
Continuară atacurile: el zicând că ea e fără inimă, ea că el e crud și ambițios, până ajunseră să spună că nu vor mai avea nicio legătură, devenind străini cu adevărat. Amândoi tremurau de furie. Miao Jing stătea rigidă pe canapea, Chen Yi în picioare, încruntat, fumând țigară după țigară. Primi un alt telefon, de la o femeie; cu toate că fața îi era rece, reuși să flirteze în mod natural, râzând, întrebând cu ce clienți importanți avusese de-a face aseară, de la ce birou era mai-marele, apoi întrebind când are timp să-l însoțească.
După ce închise, expresia i se întunecă și mai mult. Scutură cenușa groasă din țigară, expiră adânc, apoi se întoarse spre Miao Jing. Fața ei încăpățânată și rece, buza mușcată, ochii în lacrimi. Genele îi tresăriră, iar o lacrimă i se prelinse tăcut pe obraz.
Inima lui Chen Yi se strânse dureros. Se apropie fără un cuvânt, trăgând ultimele fumuri în tăcerea grea. Aruncă mucul, se aplecă și o cuprinse brusc, strângând-o cu forță, lipind-o de piept, prinzându-i tot trupul în brațe.
Mirosul lui puternic o învălui, iar strânsoarea dură îi durea umerii. Miao Jing încercă să se smulgă, dar el o trase înapoi, chemând-o cu voce joasă, fiecare chemare grea ca fumul, dureroasă ca o arsură în plămâni. Lacrimile ei cădeau necontrolat, iar când le văzu, el ridică mâna să i le șteargă. Lacrimile reci îi udară vârful degetelor. Privirea i se adânci în lumina aceea stinsă, înclinând capul să-i sărute urma lacrimilor, de pe obraji până în colțurile ochilor, buzele lui fierbinți apăsând pe pleoapele ei închise, sorbindu-i încet lacrimile fragile.
– Fii cuminte, Miao Jing…
Umerii ei tremurau în plânsul mut, amintindu-și doar părțile lui întunecate. Nu o tratase bine niciodată, din copilărie până la optsprezece ani. De atâtea ori o abandonase, de atâtea ori spusese vorbe care o răneau, uitând de zilele ei importante, total neatent la sentimentele ei.
Lacrimile nu se opreau. Buzele lui alunecară ezitant spre ale ei, amândouă perechile tremurând. Le cuprinse, neliniștit, buzele lui cu gust de tutun înghițindu-i buzele mici, testând cu grijă să adâncească acest sărut moale și dulce. În visurile care-l nelinișteau, în fanteziile care-i grăbeau inima când o privea, limba lui umedă alunecă din greșeală, atingând vârful umed al limbii ei.
Miao Jing se trezi brusc din acea amețeală, lovindu-l furioasă cu pumnii, ciupindu-l, zgâriindu-l, răsucindu-l. Chen Yi îi prinse încheieturile, oprind acel sărut umed și tandru, durerea fiind nesemnificativă pentru el. Îi ascunse fața udă de lacrimi la gâtul lui, degetele netezindu-i părul negru, privirea pierdută înainte, ținând-o strâns și în tăcere.
Ce ar fi trebuit să spună? Să spună că își dăduse seama că o place, că vrea s-o iubească, că e importantă, că vrea s-o țină lângă el și să formeze o familie? Abia se putea proteja pe el însuși acum, trăind fiecare zi cu teamă, așteptând să fie expus și să-și ia un glonț în cap. Să-i spună că n-a vrut s-o trateze așa, că se temea că cineva ar putea descoperi că are o soră, un punct slab? Fără platoșă, încă putea fi de neclintit — când începuse să crească în el tandrețea și vulnerabilitatea? Regreta că n-o lăsase să plece cu Wei Mingzhen atunci, în școală, să ia banii și să termine totul acolo.
Și el avea regrete.
Miao Jing stătea tolănită pe umărul lui, cu ochii limpezi deschiși, inima goală și pustie. Îl auzi întrebând cu voce răgușită dacă vrea bani. Avea să-i cumpere cele mai la modă rochii și bijuterii, cele mai noi telefoane și laptopuri. Pleca oricum în curând, nu mai avea rost să se certe, era mai bine să vorbească puțin și să petreacă în liniște zilele care le mai rămâneau.
Nu mai erau multe zile bune. De curând era tensiune, toți erau în gardă. Judecând după mișcările lui Zhou Kang’an, poliția plănuia să dărâme întreaga rețea a lui Zhai Fengmao, deși nu era clar cât de adânc puteau curăța. Strategia poliției era să lase mai întâi conflictul intern să izbucnească, să provoace ciocniri cu alte bande din Teng ca să se slăbească reciproc, apoi să intervină când erau deja răniți, profitând să-i prindă pe toți deodată. Iar Chen Yi era prins la mijloc, cu final necunoscut.
Miao Jing nu se mai certa cu el. Stătea cuminte acasă, spăla haine, gătea, făcea treburile casei. Chen Yi venea acasă pe la unu sau două dimineața, uneori beat, alteori purtând o armă. Ea mai auzea ocazional frânturi din discuțiile lui vulgare la telefon, dar nu mai voia să știe nimic, doar îi pregătea supa anti-mahmureală. Când era beat, o vedea în bucătărie în maieu subțire, pielea ei albă strălucind în lumina slabă; după ce o privea mult timp, ochii i se înroșeau. În cele din urmă, după ce termina țigara, venea din spate, o îmbrățișa și își lăsa săruturile mirosind a alcool pe gâtul și urechile ei.
Erau tineri — ea optsprezece ani, el douăzeci — trupurile lor pline de vitalitate, mințile lor pline de curiozitate aprinsă despre sexul opus. El avea DVD-uri în cameră pe care le mai punea uneori, și vedea destule și în oraș. Trăia zilnic din fantezii. După ce trăiseră atâția ani împreună, chiar dormind în același pat uneori, nu erau deloc stricți cu hainele prin casă. Unele lucruri, chiar dacă le vedea doar în treacăt, erau suficiente să-i aprindă imaginația.
Chen Yi nu explica nimic. Era normal ca un bărbat tânăr să simtă dorință pentru o fată frumoasă. Cu doar ei doi în casă, era ușor să treacă granițele când era nervos sau beat… Pe lângă asta, voia doar s-o țină în brațe, pe această umbră subțire și rece, fără să îndrăznească să ducă mai departe gândurile murdare.
Când o ținea, Miao Jing simțea vag schimbările corpului lui. Când îi făcea curat, văzuse DVD-urile. Le urmărea și ea, privind cu sprâncenele încruntate, rece și limpede, fără urmă de rușine sau plăcere. După film, chiar îl disprețuia puțin — un nenorocit adevărat, cu prietene, telefoane cochete, femei peste tot.
Au venit rezultatele admiterii la facultate, iar Miao Jing primise scrisoarea de admitere. Școala trimisese un plic gros prin curier, cu introduceri despre viața de campus și oraș, suficient cât să facă pe oricine să viseze. Chen Yi le citi pe toate cu atenție — transport, proceduri de înscriere, instrucție militară, prezentări de specializări, viața de cămin, activități sociale, cartele SIM, carduri bancare…
Ochii îi străluceau, pe față îi apăruse un zâmbet mic, iar trupul îi trăda o mândrie liniștită. Cum să nu fie impresionant? Miao Jing crescuse cu el. Oricât de nesăbuit era, reușise totuși să crească o viitoare studentă universitară. Peste câțiva ani avea să poarte costume elegante, să intre și să iasă din clădiri de afaceri, să călătorească peste tot vorbind engleza fluent, să devină parte din lumea oamenilor de succes.
Chen Yi își rezervă ziua doar pentru ea, comandă mâncare pentru o masă întreagă și aduse două sticle de vin de la club pentru a închina pentru viitorul lor luminos. Despărțirea însemna și reușita fiecăruia. Suferiseră împreună destule. Parcă vedea o pasăre șchioapă crescând în sfârșit aripi, transformându-se în lebădă, gata să zboare departe.
Miao Jing nu mai avea niciun motiv să rămână la Teng.
În noaptea aceea, Chen Yi fumă multe țigări și bău mult. De obicei când era beat, nu-i plăcea să vorbească, doar să intimideze prin privirea rece, dar cu Miao Jing vorbi fără oprire. Ea îi răspunse rece și absent, ajutându-l în cele din urmă să se întoarcă în cameră. Îi șterse fața și trupul cu un prosop rece, îi curăță corpul întins neglijent pe pat, apoi îl hrăni cu puțin lapte. Deschise ochii încețoșați o singură dată ca să o privească. Ea se întinse lângă el, sprijinindu-și obrazul pe braț, privind direct spre el, cu ochii ei moi și frumoși.
Buza lui Chen Yi se arcuise într-un zâmbet când o trase neglijent în brațele lui.
