În ciuda tuturor împotrivirilor, Fu Yixiao se prezentă totuși la arena de întrecere. Acum își pregătea veșmintele, gata să intre pe teren. Feng Suige, privindu-i purtarea solemnă și ordonată, nu se putu împiedica să simtă o urmă de dulceață în inimă. Femeia aceasta, nu e de mirare că Xia Jingshi s-ar strădui atât pentru ea. Merita.
Deși scrisoarea lui Xia Jingshi era pecetluită cu ceară, Feng Suige tot avea o bănuială sâcâitoare. Ieri, ispravnicul Huang se întorsese în Su Sha din Jin Xiu, dar, potrivit rapoartelor secrete, fusese dus direct la palat de îndată ce trecuse porțile orașului. Nu era nevoie de multă imaginație pentru a ști că Regele Feng Qishan îl chemase. Și, având în vedere meticulozitatea lui Xia Jingshi, cum ar fi putut face ceva atât de imprudent precum să încredințeze cuiva un mesaj?
Astăzi, metoda aleasă de Feng Qishan pentru concursul de tir cu arcul era neașteptat de complicată. Poruncise ca o sută de cerbi de apă să fie eliberați într-o pădure deasă și închisă, permițând lui Fu Yixiao și lui Ye Duanfang să intre în pădure în același timp. După un ceas, învingătorul avea să fie decis prin numărul de urechi de cerb adunate…
Feng Suige păși înainte să-i strângă apărătoarea de încheietură a lui Yixiao, silindu-se să zâmbească în timp ce spunea:
– Doar n-o să mă dai altcuiva, nu-i așa?
Yixiao își plecă privirea, aranjându-și straiele fără să vorbească. Feng Suige oftă, acoperindu-și obrazul cu o expresie îngrijorată:
– Se spune mereu că femeile frumoase au adesea sorți tragice. Cu atât mai mult un bărbat desăvârșit ca mine? Nu pot decât să învinuiesc cerurile că m-au făcut atât de unic, având toate virtuțile care altora le lipsesc…
– Feng Suige! – strigă Yixiao în cele din urmă, neputând să se abțină. – Nu ți-e frică să fii trăsnit?
– Bineînțeles că nu, – chicoti Feng Suige. – Ești nervoasă? Pari cam tăcută.
– Nu, – negă Yixiao categoric. – N-am fost niciodată vorbăreață.
Feng Suige spuse doar „Aha”, cu ochii strălucindu-i în timp ce o privea.
– Văzându-te că te străduiești atât pentru mine, chiar dacă pierzi, nu te voi învinui. Ce zici de asta? Concurez eu în locul tău, consideră că te-am angajat.
Yixiao îl fulgeră cu privirea:
– Dar n-am bani să te plătesc.
Feng Suige o privi foarte serios:
– Să-mi permiți să te iubesc o viață întreagă ar fi de ajuns… – Înainte să termine, Yixiao își strânse cureaua care îi fixa tolba pe piept și ieși din cortul umbrit.
Privind-o cum intră pe teren, Feng Suige se adresă deodată lui Feng Qishan:
– Tată, încheietura lui Yixiao e încă umflată. Am putea oare… – Înainte să termine, un ministru bătrân chicoti:
– Proaspăt însurățeii sunt într-adevăr dulci ca mierea, dar dacă Prințul ar arăta părtinire față de Consortul Junior în acest loc și moment, mă tem că ar fi greu să potolești bârfele.
Feng Suige râse nepăsător:
– Excelența Voastră se îngrijorează prea mult. Doresc doar să desemnez pe cineva care să o urmeze pe Yixiao și să o ajute să adune urechile de cerb, nu să concureze în locul ei.
Feng Qishan cugetă scurt, apoi încuviință:
– Fie, dar pe cine are Suige în minte?
Feng Suige spuse rar și apăsat:
– Gu Yu.
Gu Yu, purtând un sac de pânză, alerga vesel în spatele calului lui Yixiao. Ieri, când Fu Yixiao fusese pedepsită pentru că îl salvase, fusese supărat toată noaptea. Dis-de-dimineață, când Feng Suige îl găsise și îi spusese că are nevoie de el pentru a o ajuta pe Fu Yixiao să adune vânatul în timpul concursului de tir, dansase de bucurie. În afară de a scoate niște silabe neclare și lipsite de sens, nu găsea alt mod de a-și exprima fericirea – Prințul nu-l disprețuia din cauza incidentului de ieri și chiar îi încredințase grija Consortului Junior…
Cei doi se mișcau iute prin pădurea deasă. Curând, straiele lui Gu Yu se acoperiră de sânge de cerb. Treptat, însă, Fu Yixiao începu să se încrunte după fiecare săgeată rapidă, precizia ei scăzând. De câteva ori, era cât pe ce să rateze ținta.
Gu Yu observă și el. Arătă spre Lang Xing și făcu un gest frustrat, mormăind:
– Consort Junior odihnește, Gu Yu merge ucide.
Yixiao își înclină capul să-și șteargă sudoarea ce i se scurgea pe obraz pe umărul drept.
– Avem doar un ceas. Cât noi ne odihnim, Marchizul Cheng Xin nu se odihnește. Dacă Gu Yu nu e obosit, continuăm?
Gu Yu își umflă pieptul și dădu din cap cu putere:
– Nu obosit, deloc obosit.
Yixiao încuviință ușor și își îmboldi calul să continue.
Dacă Feng Suige mai avea un singur om de încredere, acela era fără îndoială Gu Yu. Poate că inteligența lui Gu Yu era cam slabă, dar loialitatea sa era de neclintit. Când Feng Suige îi spusese să o protejeze pe Fu Yixiao, o va face negreșit. Astfel, când căzu în capcana pregătită dinainte, își aminti chiar să strige:
– Fii atentă!
Yixiao simți doar un gol brusc înaintea ochilor. Gu Yu, care alerga în față să taie urechi de cerb, dispăru brusc de pe pământ. Urmând strigătul lui neclar „Fii atentă” și zgomotul unui obiect greu căzând, un nor de praf uscat se ridică de la sol.
Yixiao trase instinctiv de frâie. Privind cu atenție, fu cuprinsă de sudoare rece. Pe pământul galben și neted din față, apăruse deodată o groapă uriașă – era o capcană iscusit ascunsă!
– Gu Yu! – Yixiao sări de pe cal și alergă la marginea gropii, privind în jos. – Gu Yu, ești bine?
Gu Yu, cu trupul său masiv răsucit, zăcea amețit la fundul gropii. Auzind-o strigând, păru să-și recapete oarece conștiință. Se strădui să se miște, bolborosind din nou:
– Fii atentă…
Fără timp să se întrebe de ce o astfel de capcană uriașă ar apărea în mijlocul pădurii, Yixiao se întoarse și se ridică să dezlege frâiele calului.
– Gu Yu, vezi dacă ești rănit. Voi găsi o cale să te trag sus…
Gu Yu se foi în fundul gropii, făcând pământul de pe pereții gropii să cadă cu un foșnet. Yixiao se întorsese deja la marginea gropii cu frâiele. Își legă un capăt în jurul taliei și aruncă celălalt capăt jos.
– Gu Yu, vezi dacă te putem trage cu asta.
Rezemat pe jumătate de peretele gropii, Gu Yu se străduia să apuce ceva de pe jos, mormăind:
– Stai, urechi…
Yixiao observă atunci că sacul pe care îl purta fusese aruncat deoparte, urechile de cerb rostogolindu-se din gura deschisă, mânjite de sânge și noroi.
– Gu Yu, urcă întâi, – strigă Yixiao.
Dar Gu Yu strânse cu încăpățânare urechile de cerb înapoi, legă sacul cu grijă și îl fixă la brâu. Abia apoi întinse mâinile mari să apuce frâiele. Totuși, Yixiao era prea slabă, iar Gu Yu prea greu. După câteva încercări, nu doar că nu reușiseră să-l tragă pe Gu Yu sus, ci Yixiao era cât pe ce să cadă în groapă. Furoră nevoiți să renunțe.
După o scurtă odihnă, Yixiao se ridică hotărâtă.
– Gu Yu, așteaptă-mă. Mă întorc să-l găsesc pe Prinț și voi aduce oameni să te salveze.
Auzind cuvântul „Prinț”, Gu Yu păru să aibă o revelație și începu să-și caute ceva pe corp. Curând, ridică două săgeți de foc, rânjind prostește:
– Prinț spus, trage sus și ajutor vine…
Pe terenul de întrecere, o luptă cu arme era în desfășurare. Feng Suige privea absent, cu gândurile zburând la pădurea deasă aflată la câteva mile depărtare.
Se întreba câte urechi de cerb adunase până acum… Gu Yu ar trebui să fie un ajutor bun și concentrat… Pe când era pierdut în gânduri, auzi deodată pe cineva din apropiere exclamând:
– Priviți, de unde vin acele săgeți de foc?
Feng Suige ridică instinctiv privirea spre pădure, inima coborându-i în călcâie. Pe cerul clar, fără nori, două urme albe distincte de fum se curbau în sus, îndreptându-se direct spre ceruri.
Oamenii din alte corturi observaseră și ei. Mulțimea, care până atunci încurajase luptătorii de jos, începu să zumzăie de agitație.
– Sunt săgeți de foc… de unde vin…
Acelea erau săgețile de foc pe care i le dăduse lui Gu Yu, poruncindu-i să le folosească doar în caz de pericol. Și, surprinzător, fuseseră trase două deodată!
Feng Suige nu mai ținu cont de etichetă. Ignorând mustrările lui Feng Qishan, alergă spre zona de legare a cailor din spatele terenului. Dezlegă un cal la întâmplare și galopă nebunește spre pădurea deasă.
Pericol… pericol, pericol… Yixiao era în pericol!!!
