Yi Xiao aruncă frunza făcută fărâme în pârâul limpede, își scutură mâinile și se ridică, îndreptându-se spre cei doi bărbați care încă șușoteau în depărtare.
De îndată ce pășiseră pe teritoriul Su Sha, fuseseră întâmpinați, spre surprinderea lor, chiar de contele Ye Duanfang din Jianxin, care conducea trupele de la graniță. Comandantul Biaoji, Shang Yun, le mulțumise la despărțire cu un semnificativ: „Mulțumim, prințesă”, care încă îi răsuna în minte. Într-o clipă, Feng Suige fusese tras deoparte de Ye Duanfang pentru o discuție privată, la doar câțiva pași distanță. De atunci, cei doi se comportau suspect, se strângeau cap la cap ori de câte ori ea nu era atentă și, de fiecare dată când se apropia, schimbau subiectul într-un glas.
Exact ca acum.
– Despre ce anume nu ar trebui să știu? – îl întrerupse Yi Xiao pe Feng Suige, care se prefăcea că întreabă despre treburile curții, așezându-se lângă el, dar privind drept spre Ye Duanfang. – Să fie oare că surorile tale s-au mutat în reședința princiară?
Ye Duanfang fu luat prin surprindere și clătină din cap de mai multe ori. Feng Suige, părând stingherit, își acoperi jumătate de chip și îi aruncă lui Ye Duanfang o privire rugătoare să plece. Yi Xiao, cu privirea ageră, spuse înainte ca acesta să apuce s-o ia din loc:
– Explică totul, înainte să pleci!
Feng Suige oftă.
– Nu ți-am spus pentru că nu voiam să te neliniștesc. Dacă vrei să știi, îți povestesc totul când ne întoarcem în trăsură.
Coborând privirea, se jucă un timp cu degetele ei, apoi rosti:
– După ce am plecat din Su Sha, contele Jianxin l-a convins pe tatăl meu. Dar imediat după aceea, tatăl a ales mai multe domnițe de neam bun din ținut, spunând că le va cerceta pe îndelete la întoarcerea mea, și le-a adunat pe toate în reședința princiară. Eram pregătit pentru asta încă dinainte de plecare, așa că poți fi liniștită. Deși va dura ceva până le dau la o parte, până la urmă le voi rezolva.
– E vorba și de Xiyang – îi aruncă o privire atentă, și văzând că expresia ei nu se schimbă, continuă. – Vreau să-i vorbesc tatălui meu în persoană despre ce s-a întâmplat cu Xiyang, așa că, pentru moment, nimeni în Su Sha nu știe că ea a murit. Mi-e teamă că, aflând asta, tatăl ar putea porunci, de furie, un atac împotriva Jinxiu sau i-ar cere lui Xia Jingshi să-i predea Împăratul pentru a o răzbuna. Dar nu cred că Xia Jingshi va accepta. Cunosc bine întreaga situație și nu vreau război, dar tatăl meu nu se va opri până nu-și va atinge scopul. Eu rămân prins la mijloc… iar tu, nici nu mai e nevoie să spun…
Yi Xiao ascultă în tăcere până aici, apoi izbucni într-un râs rece.
– Te gândești cumva să fugi cu mine?
– Nu-mi vine să cred că asta ți-a trecut prin cap – clătină Feng Suige din cap, apoi, brusc, o privi cu îngrijorare. – Yi Xiao, de ce nu rămâi o vreme la contele Jianxin? Vin după tine când se mai liniștește tatăl, bine?
– De ce nu spui direct că vii după mine când s-o fi născut copilul? – zise Yi Xiao, cu un zâmbet ambiguu.
– Ar fi bine și așa – i se lumină chipul lui Feng Suige. – Dacă e băiat, tatăl meu sigur…
– Să nici nu te gândești – izbucni Yi Xiao, ridicându-se brusc. – Mai bine mă trimiți înapoi în Jinxiu chiar acum!
– Nu te supăra – oftă el și o trase aproape. – Nici eu nu vreau să ne despărțim, dar acum nu pot garanta că-l pot opri pe tatăl meu să nu-și verse furia pe tine. Nu vreau să mai treci prin niciun pericol, înțelegi?
– Chiar dacă ai uitat înțelegerea noastră, n-ar trebui să fi uitat de Guyu – spuse Yi Xiao, calmându-se brusc. – Dacă nu poți face asta, mai bine lasă-mă să plec devreme. E mai bine pentru amândoi.
Auzind-o repetând că vrea să plece, Feng Suige se încruntă și răbufni fără să gândească:
– Și unde vrei să duci copilul meu?!
Ochii ei scânteiară, iar vorbele îi fură aspre:
– Dacă doar asta te interesează, îți trimit copilul după ce se naște…
Un deget cald îi apăsă ușor buzele, iar vocea lui era plină de regret.
– Nu asta am vrut să spun. Știi bine.
Yi Xiao nu se mișcă. Se priviră o vreme în tăcere, până când Feng Suige renunță, lăsă mâna jos și se lăsă înapoi pe perne.
– Bine… fie…
Ajunși în reședința princiară, lăsând în urmă plecăciunile funcționarilor care îi întâmpinau la intrare, zâmbetul lui Feng Suige deja începuse să se stingă. Își frecă obosit fața și se apropie de Yi Xiao, întrebând-o în șoaptă:
– Ești obosită? Mergi și schimbă-te. Trebuie să mergem la palat să-l vedem pe tatăl.
Yi Xiao încuviință din cap și se îndreptă direct spre camerele din spate. Însă, chiar înainte de a intra în coridor, un gardian din curtea interioară se apropie în grabă. Când îi văzu pe Yi Xiao și Feng Suige, se opri la câțiva pași și căzu în genunchi:
– Plecăciuni Prințului și Tinerei Țiitoare!
– Ce s-a întâmplat? – întrebă Feng Suige, nedumerit. În mod normal, gardienii din curtea interioară nu se arătau în zona din față.
Gardianul privi stânjenit spre Yi Xiao, apoi își coborî capul:
– Când s-au mutat, fiica Ministrului de Stat a ocupat cu forța Grădina Prunilor a Tinerei Țiitoare. I-am transmis de mult vestea întoarcerii Înălțimii Voastre, dar oricât am încercat s-o convingem, a refuzat să plece. A spus chiar că are poruncă de la Rege și poate sta în orice cameră dorește…
– Și ce dacă e fiica Ministrului de Stat – privirea lui Feng Suige se răci. – Mergeți și scoateți-o afară, cu tot cu lucruri.
– Nu e nevoie – îl opri Yi Xiao. – Dacă-i place acea grădină, să rămână câteva zile. Eu nu am multe lucruri personale, camera principală le poate cuprinde.
Se întoarse și, punând mâinile în șold, ridică din sprâncene spre un Feng Suige vizibil surprins.
– Mă duc să mă spăl. Le putem goli pe toate, pe rând, când vom avea timp.
– Bine – râse Feng Suige, cu inima ușurată.
Feng Qishan răsfoia toate rapoartele secrete adunate de spioni în ultima perioadă. Hârtiile erau aproape rupte de cât fuseseră întoarse, dar el continua, doar pentru a-și limpezi gândurile.
La doar câteva zile după ce aflase că Xia Jingshi fusese acuzat de trădare, venise vestea că Feng Suige îl salvase și, în treacăt, îl luase și pe Împărat. Crezuse că Feng Suige se va întoarce cu amândoi în Su Sha, dar apoi aflase că grupul lui se îndrepta spre Lu și fusese încercuit de trupele Yulin. Tocmai când se pregătea să trimită întăriri, sosise o nouă veste: răzmeriță internă în Jinxiu, armata schimbase tabăra, iar Xia Jingshi era pe cale să urce pe tron. Se aștepta ca Feng Suige să se întoarcă în Su Sha după asta, dar acesta îl urmase pe Xia Jingshi înapoi în Jinxiu și abia acum revenea acasă.
Ce se întâmpla, de fapt? Nu doar că evenimentele scăpau de sub control, dar până și fiul său, pe care îl cunoștea cel mai bine, devenea tot mai greu de citit.
Dintr-odată, un alt junghi inexplicabil îl lovi în piept. În ultima vreme, astfel de palpitații deveniseră frecvente. Feng Qishan se încruntă, își puse mâna pe inimă și bău câteva înghițituri de ceai cu ginseng. Lichidul ușor răcoros îl ajută să se liniștească.
Timpul nu iartă pe nimeni. Poate că venise vremea să abdice. S-ar putea bucura de odihnă și ar putea merge în Jinxiu s-o viziteze pe Xiyang. După urcarea pe tron a lui Xia Jingshi, Xiyang urma să devină, pe drept, Împărăteasă. Dacă ar fi știut că va veni această zi, i-ar fi predat mai demult cunoștințele despre treburile palatului interior, cât era încă în Su Sha.
Își îngustă ochii și zâmbi, imaginându-și cum fiica sa, odinioară gingașă și naivă, purta acum veșmintele mărețe ale unei împărătese Jinxiu și i se închina cu grație.
– Înălțimea Sa, Prințul, a sosit! – se auziră strigătele servitorilor, iar Feng Qishan nu omise nici acel „Tinerei Țiitoare să i se dea zece mii de binecuvântări și pace de aur”, rostit șoptit de slujnicele din sala exterioară.
Așa e, mai era și Fu Yi Xiao.
În timpul absenței lor din Su Sha, reflectase la multe lucruri. Acum că situația se stabilizase, existența lui Yi Xiao nu mai reprezenta o amenințare pentru Xiyang. Iar dacă era gestionată cu grijă, Yi Xiao putea deveni un pion extrem de util.
