În miez de noapte, soldații moțăiau în mici grupuri răsfirați prin poienile pădurii. Xia Jingshi încă stătea de vorbă cu câțiva ofițeri din Jinxiu rămași ca gardă. Feng Xiyang, ținând o pătură de lână în brațe, se plimba în apropiere de ceva vreme, înainte de a se întoarce cu reținere la vatra de foc.
– Xiyang, vino aici, zise Feng Suige, așezat umăr lângă umăr cu Yi Xiao, zâmbind și făcându-i semn să se așeze lângă el. – N-ai mai fost niciodată în campanie militară. Trebuie să fie obositor, nu-i așa?
Feng Xiyang încuviință, își întinse cu grijă păturica și se așeză.
Preț de o clipă, toți trei rămăseseră tăcuți.
După un timp, Yi Xiao se ridică și se întinse ușor.
– Mai putem odihni puțin. Mă duc să mă sprijin de ceva acolo. Voi doi vorbiți.
Feng Suige făcu un sunet scurt de încuviințare și se ridică, dându-și jos mantia pentru a i-o oferi. Yi Xiao nu întinse mâna, ci arătă în tăcere către Xiyang. Feng Suige ezită, dar Yi Xiao deja făcuse o grimasă și se îndepărta alergând. Rămase doar să-și retragă mâna și se întoarse către Xiyang:
– Xiyang, îți este frig? Această mantie…
– Crede Fratele Împărătesc că mi-aș dori ceva ce ea refuză? întrebă Xiyang fără să-și întoarcă privirea, ochii deja plini de lacrimi. – Așa mă vede Fratele Împărătesc?
Feng Suige oftă neputincios:
– Xiyang, trebuie să fii chiar atât de aspră?
Feng Xiyang tăcu multă vreme, apoi izbucni cu voce tremurândă:
– Frate Împărătesc, sunt atât de enervantă?
Feng Suige îi înfășură cu grijă mantia și o trase în brațe, mângâind-o cu blândețe:
– Cum să fie așa? Încă ești bolnavă, de aceea ești mai tulburată. După ce ne stabilim și te odihnești, o să-ți fie mai bine.
– Nu știu… Nu înțeleg… Xiyang își sprijini capul pe genunchii lui Feng Suige, lăsând lacrimile să-i curgă una câte una, udându-i hainele. – Am încercat mereu să-l mulțumesc, dar cu cât mă străduiesc mai mult, cu atât se îndepărtează. De ce toată lumea mă plăcea înainte, dar acum…
Feng Suige tăcu o clipă, apoi întrebă din senin:
– Fratele Împărătesc te-a întrebat odată: de ce îl iubești? Îți amintești ce-ai răspuns atunci?
– Îmi amintesc. Am spus că pentru că e Xia Jingshi…
– Și acum? întrebă el, bătând-o ușor pe umăr. – Acum, nu mai este Xia Jingshi?
Xiyang uită pentru o clipă să mai plângă și se ridică încet, privind în gol către flăcările pâlpâitoare ale focului.
Feng Suige se aplecă, luă câteva crenguțe și le aruncă în foc. Se întoarse către ea și spuse:
– Xiyang, lasă-l pe Fratele Împărătesc să te mai întrebe ceva: Xia Jingshi este cu adevărat cel pe care îl iubești?
Xiyang stătu nemișcată un timp, apoi răspunse mecanic:
– Desigur. Dacă nu-l iubeam, de ce m-aș fi măritat cu el?
Feng Suige clătină din cap:
– Nu la asta mă refer. Te întreb: îl înțelegi cu adevărat?
Xiyang tăcu îndelung. Mai întâi încuviință, apoi clătină din cap, apoi se grăbi să riposteze:
– Chiar dacă nu-l înțeleg, ce-i cu asta? Nici Fratele Împărătesc n-a înțeles-o pe Fu Yi Xiao la început, nu? Și totuși sunteți împreună acum!
– Așa este, n-am înțeles-o înainte. Dar oamenii sunt diferiți, rosti Feng Suige, iar fața i se îmblânzi pomenind de Yi Xiao. – Ea e mai simplă, mai directă decât Xia Jingshi. Cu ea, poți înțelege ușor dacă e veselă, supărată sau rănită. Dacă o rănești, îți va răspunde. Dacă ești bun cu ea, va accepta și va încerca să-ți întoarcă bunătatea…
Observând privirea iritată a lui Xiyang, zâmbi împăciuitor și reluă:
– Xia Jingshi e poate cel mai greu om de citit pe care l-am cunoscut. Un om ca el nu-și va deschide inima cu ușurință, decât după mulți ani de apropiere și înțelegere.
– Dacă Fu Yi Xiao a reușit, pot și eu! izbucni Xiyang. – Nu sunt lacomă. Vreau doar să-i fiu alături, să-l aud vorbind – chiar dacă nu vorbește, doar să fiu lângă el îmi ajunge…
– Xiyang, nu poți. Dacă ai putea, n-ai mai compara totul cu Yi Xiao. Și n-ai urî-o atât – în Su Sha, nu ți-a plăcut ea foarte mult?
Un vânt rece trecu prin tabără, iar Feng Xiyang se zgribuli, strângând mantia în jurul ei și îngropându-și fața pe jumătate în pliurile călduroase.
– Eram geloasă. Nu voiam să fiu… dar viața lui e plină de Fu Yi Xiao. Nu pot… nu pot să o șterg de acolo!
– Tocmai de aceea spun că nu-l înțelegi, îi dădu părul după ureche cu duioșie. – Deși nu înțeleg nici eu de ce a dat-o pe Yi Xiao la o parte cu mâna lui, știu că o prețuiește mai mult decât orice. Dacă aș fi în locul tău, nu m-aș mai gândi cum s-o îndepărtez, ci cum să conviețuiesc cu ea.
– Asta a făcut Fratele Împărătesc? șopti Xiyang, ca și cum abia atunci pricepea. – Când Fu Yi Xiao se gândea la soțul ei, Fratele Împărătesc… chiar n-a fost deloc gelos? N-a fost deloc furios?
– Cum să nu fi fost? râse încet Feng Suige. – Desigur că m-a durut. Dar apoi m-am gândit: oricum ar fi, dintre noi doi, pe mine m-a ales. Și abia atunci m-am liniștit.
– Frate Împărătesc… rosti Xiyang încetișor.
Feng Suige întoarse capul, dar fu întâmpinat de o privire plină de amărăciune.
– Ai câștigat. De aceea stai aici și te lauzi cu victoria în fața mea… Crezi că merit asta, nu-i așa? Crezi că mi-am făcut-o cu mâna mea, nu-i așa? Vă gândiți cu toții doar cum să-i găsiți scuze lui Fu Yi Xiao. Niciunul dintre voi nu înțelege durerea mea!!!
După acest strigăt furios, Feng Xiyang se ridică brusc și fugi înspre pădure. Nu apucă să facă mai mult de câțiva pași, că se împiedică și căzu greu la pământ. Se ridică cu greu, iar durerea din trup se amestecă cu năduful din inimă, făcând-o să izbucnească în plâns cu sughițuri, fără să-i mai pese dacă trezește pe cineva.
Plânsese doar câteva clipe, când cineva îi apucă brusc încheietura. Înainte să poată reacționa, fu smulsă în picioare, uluită până uită și să mai plângă.
Era Yi Xiao.
Yi Xiao o scutură de praf, încruntându-se:
– Stai dreaptă! Cum poate Marchiza de Zhennan să se tăvălească pe jos și să facă crize în fața tuturor?
Fără să-i dea timp să răspundă, o trase de braț și se îndepărtă fără să privească înapoi.
– Yi Xiao, întrebă Feng Suige, urmând-o îngrijorat. – Ce vrei să faci?
Yi Xiao nu răspunse.
Feng Suige se opri și privi spre Xia Jingshi. Acesta îi urmărea cu îngrijorare. Văzând că Suige se întorsese, ridică încet mâna dreaptă și își lovi ușor pieptul cu pumnul stâng.
Feng Suige ezită o clipă, apoi încuviință din cap și se așeză din nou lângă foc.
Înțelesese ce voia să spună Xia Jingshi.
