He Suye a primit apelul de la Crucea Roșie a școlii foarte târziu.
În ultima vreme, observase că făcea des greșeli în lucrurile care implicau sfori – trăgea din greșeală suportul de pixuri când lua un cablu, se împiedica de fire și vărsa lucruri pe masă. A analizat atent problema și și-a dat seama că era vorba despre o deficiență cognitivă – o lipsă de gândire logică ce ducea la o înțelegere extrem de slabă a cauzei și efectului. Un dezavantaj dobândit.
Totul era din cauza acelei oferte. Îi neliniștea mintea și îi împrăștia gândurile.
Apelul telefonic i-a adus temporar liniște în haosul din capul său. Crucea Roșie organiza echipe medicale în fiecare an pentru a oferi servicii în zonele montane. Fusese acolo acum doi ani și cunoștea foarte bine locul.
În acel sat mic de munte, unde terasele de orez se întindeau departe și toate gospodăriile creșteau găini, rațe și porci acoperiți de noroi, el aducea apă, făcea focul, trata bolile sătenilor și preda lecții copiilor. Majoritatea locuitorilor erau foarte săraci, neavând bani pentru medicamente scumpe sau internări în spital. Unicul „doctor” din sat era un șarlatan care nici măcar nu știa să dezinfecteze înainte de a face o injecție.
Aerul era curat acolo, deși condițiile erau dure. Dar îi plăcea să audă copiii strigându-l frate mai mare, punându-i întrebări de matematică. Îi plăcea când sătenii îi mulțumeau cu legume proaspete și bătrânii îl invitau seara la vin de orez.
A avut un gând care i-a trecut prin minte – și-a dorit să rămână în acel sat de munte pentru tot restul vieții.
Când s-a întors, fusese certat de profesorul îndrumător și de superiorii săi. Colegii de cameră l-au tras fără ezitare la căminul fetelor, obligându-l să se urce pe cântar. Slăbise zece kilograme. Încă avea cicatrici pe glezne; pământul instabil din munți provoca frecvent alunecări de teren.
Mai târziu, devenise prea ocupat și uitase treptat de acel loc. Sau poate nu era vorba despre lipsa de timp, ci despre faptul că acea persoană nu mai conta, iar durerea se estompase împreună cu ea, transformându-se într-o amintire nesemnificativă.
Nu era lipsit de inimă. Doar că nu merita să se coboare pentru ea. Pește în mare există din belșug.
În oala de gătit, fierbea o supă de pui cu astragalus și ignam chinezesc.
– Astragalus-ul tonifică qi-ul, ridică yang-ul, stimulează stomacul și protejează exteriorul corpului. De asemenea, promovează diureza și reduce edemele. Ignamul chinezesc tonifică qi-ul și hrănește yin-ul, întărind splina, plămânii și rinichii.
Se spunea că domnișoarele de onoare erau mai obosite decât miresele la nunți – alergând în toate părțile, ocupându-se de toate detaliile, fără să aibă timp nici măcar să ia o masă. Chiar dacă fetița aceea se lăuda cu experiență, el tot era îngrijorat.
Poate că, pe lângă mesele suplimentare pentru ea și Qiu Tian, ar trebui să pregătească și niște plasturi. Potrivit lui Su San, una dintre perechile de pantofi ai lui Shen Xifan avea barete, iar mersul prea mult ar putea să-i provoace răni la picioare.
A oftat.
– Nunta asta e epuizantă. Slavă cerului că nu eu sunt cel care se căsătorește.
Stai… căsătorie? Eu? Cu cine?
O siluetă i-a fulgerat prin minte. A rămas nemișcat pentru o clipă, a deschis repede capacul oalei și, din grabă, s-a ars din nou la mână. Dar aroma supei de pui s-a răspândit în cameră, făcându-l să zâmbească involuntar.
Deja era nerăbdător s-o vadă îmbrăcată într-o rochie de mireasă.
– Qiu Tian! – a strigat în sinea lui. – Îmi pare rău! Dacă știam, nu te lăsam să mă legi de trei ori. Măcar aș fi putut să câștig de trei ori!
A doua zi, He Suye a fost trezit dis-de-dimineață de un apel telefonic. Qiu Tian răcnea de cealaltă parte a firului.
– Vino repede la Li Jie! Crezi că poate să se însoare îmbrăcat așa?!
Li Jie a strigat, neajutorat.
– Sunt fermecător ca Pan An, o floare de pară într-o mare de flori, cum să arăt urât în costumul ăsta?
Dar Qiu Tian nici nu l-a băgat în seamă și a continuat să-l tachineze.
– Ești sigur că vrei să te însori așa? Vrei să porți o pălărie verde?
He Suye a ascultat totul cu o expresie de profundă neputință și a chemat imediat un taxi spre casa lui Li Jie. Când a ajuns, a găsit un mire răvășit și un Qiu Tian îmbrăcat strălucitor. A oftat.
– Qiu Tian, arăți ca un pește auriu!
Până la urmă, au ales cea mai decentă ținută de nuntă dintre toate.
– N-ați probat hainele înainte? De ce e haos azi?
Qiu Tian a ridicat din umeri.
– Eu l-am avertizat, dar tipul ăsta nu a vrut să colaboreze!
Li Jie a dat ochii peste cap.
– Mama a venit brusc cu un maldăr de haine, am fost și eu presat!
Dar când cei trei au ieșit în sfârșit, întreaga familie Li a rămas uluită. Verișoarele lui aproape că au leșinat.
– Doamne, ăștia trei ar putea juca într-un serial idol!
Era dimineața devreme, aerul era proaspăt și blând, cu o ușoară ceață și un miros plăcut de ierburi.
În curte, Qiu Tian s-a agățat de He Suye într-un mod dezagreabil și i-a șoptit la ureche, chicotind.
– Colțuri Ascuțite, crezi că Xifan va leșina când te vede?
Inima i-a tresărit, așa că l-a împins imediat pe Qiu Tian deoparte.
– Nu mai spune prostii. Fii un cavaler de onoare cum trebuie și nu crea probleme.
Qiu Tian nu s-a lăsat.
– Colțuri Ascuțite, de ce nu i-ai mărturisit încă? Spune-i acum! Repede!
He Suye a zâmbit amar.
– Nu pot ignora sentimentele ei și să mă impun. Și… sunt lacom. O vreau întreagă, nu doar puțină bunăvoință.
Shen Xifan a chicotit.
– Su Shan, vrei să semnezi un contract post-marital chiar acum? Putem fi toți martori.
În cele din urmă, Su Shan a ieșit singură, cu ochii roșii, și s-a aruncat în brațele părinților, plângând cu sughițuri. Shen Xifan a rămas uimită.
– De ce n-ai plâns când te tachinam mai devreme? Acum parcă s-au rupt zăgazurile.
Li Jie, complet pierdut, ținea strâns un pachet de șervețele și i le întindea unul câte unul cu atenție.
He Suye a luat punga cu rochia pe care o purta ea.
– Legătura dintre părinți și copii e așa. Verișoara mea a plâns de-a rupt când s-a măritat, iar soțul ei părea un tiran care răpise o fecioară neajutorată.
Shen Xifan a zâmbit.
– Cred că și eu aș plânge necontrolat dacă m-aș mărita. Nu suport să-mi părăsesc părinții.
Qiu Tian, părând ușor sentimental, a spus.
– Dacă mă însor eu, ai mei vor plânge de bucurie.
Apoi, mirele și-a luat mireasa în brațe, s-au urcat în mașină, au mers la casa mirelui și, în cele din urmă, la hotel. Alaiul de nuntă ocupase aproape toate străzile principale din oraș, grandios și spectaculos, amintind de procesiunile regale de odinioară.
După ce au coborât din mașini, Shen Xifan și Qiu Tian au fost ocupați până peste cap – retușuri de machiaj pentru miri, colectarea plicurilor roșii, împărțirea bomboanelor de nuntă. Până când ceremonia a început, gâturile lor erau uscate de sete, dar tot trebuiau să țină pasul cu toasturile și să îi protejeze pe miri de băuturile în exces.
Festivitățile nu s-au încheiat decât după ora două după-amiaza, iar seara urma un alt eveniment. Cei doi erau extenuați și aproape că le venea să plângă.
Qiu Tian s-a plâns, cu voce înecată.
– Nici măcar n-am apucat să gust supa cu aripioare de rechin.
Shen Xifan a făcut o grimasă.
– De când am văzut purcelul de lapte prăjit, l-am tot pândit, dar când m-am dus să-mi iau, nu mai rămăsese decât pielea.
Qiu Tian s-a trântit pe canapea și l-a privit pe He Suye cu ochi de cățeluș abandonat.
– Colțuri Ascuțite, dacă știam, nu mă mai dădeam viteaz. Te lăsam pe tine cavaler de onoare și eu mergeam la ospăț!
Shen Xifan a râs, arătând spre el.
– He Suye, cu fața ta, cine ar îndrăzni să te invite cavaler de onoare? Ai eclipsa mirele complet!
He Suye a ridicat din umeri.
– Vă e foame? Am mâncare la mine acasă!
Așa că cei doi au fugit de la nuntă și s-au dus la el.
Toate preparatele mai trebuiau doar încălzite în cuptorul cu microunde. He Shouzheng a adus două caserole mari și s-a lăudat.
– Unchiule, ți-am pus deoparte mâncare.
Apoi s-a uitat spre Qiu Tian.
– Unchiule, mănâncă mai puțin, să nu furi mâncarea Surorii!
Pe masă era supă de pui cu ignam chinezesc și astragalus, ciuperci braizate, vinete cu sos și salată rece de vită. Qiu Tian a făcut un gest din mână.
– Mai adu o sticlă de Pepsi!
He Shouzheng i-a turnat în schimb un pahar cu suc, foarte serios.
– Unchiule, bărbații ar trebui să bea mai puțină cola.
Shen Xifan se înfrupta fericită din supă, iar He Suye a întrebat-o.
– Vrei un măr? Sau o portocală?
Cu gura plină de carne, nu putea răspunde, așa că a ridicat mâna și a făcut un semn. He Suye a zâmbit.
– Portocală? Ți-o storc și fac suc pentru tine.
Shen Xifan a dat din cap, mulțumită, iar Qiu Tian a exclamat surprins.
– Poți să înțelegi și asta? Colțuri Ascuțite, ai putea fi dresor de animale!
He Shouzheng a clipit.
– Nu se spune că femeile sunt tigroaice? – Oh! Unchiule, asta a zis tata!
Seara, agitația s-a intensificat. Shen Xifan simțea că picioarele nu o mai țin, dar trebuia să rămână alertă. Când în sfârșit s-a terminat banchetul, și-a privit picioarele din nou. În câteva locuri, pielea îi fusese frecată până la sânge. A tras aer în piept de durere.
Tocmai când ezita dacă să-și scoată pantofii cu toc, He Suye a intrat, ținând o cutiuță și oftând ușor.
– Qiu Tian a zis că ți-ai rănit picioarele, așa că m-a trimis să mă uit la ele.
S-a așezat într-un genunchi și i-a scos pantofii cu grijă, cu mișcări firești, ca și cum ar fi tratat un pacient. Shen Xifan nu a simțit nicio atmosferă ambiguă și a început să se plângă cu o voce copilăroasă. Piciorul ei delicat, alb ca jadul, odihnindu-se pe genunchiul lui, avea mai multe zone iritate.
A luat un tampon de vată și a șters ușor rănile cu alcool, apoi a scos o sticluță și a presărat o pudră brună. Shen Xifan a privit curioasă.
– Ce e asta?
– O rețetă de la bunicul meu, pudră de Sanqi. Ingredientul principal din Yunnan Baiyao e Sanqi.
– Deci… e pentru tăieturi, vânătăi, răni și zgârieturi?
– Oprește sângerarea și dizolvă hematoamele, e bună și pentru răni externe, și pentru cele interne. Se folosește și în tratarea bolilor coronariene, anginei pectorale, sechelelor de hemoragie cerebrală.
– E așa de miraculos! Dă-mi și mie mai mult, să am în caz că mă tai!
He Suye a aplicat puțină pudră pe rană, apoi a acoperit locul cu un plasture și a verificat încă o dată.
– Gata, în două zile se vindecă. Pe viitor, poartă mai puțin astfel de pantofi, te rănesc ușor…
Înainte să termine ultima silabă din „picior”, Fang Keyin a împins ușa și a intrat. Când i-a văzut, s-a oprit brusc, a înlemnit pentru o clipă, apoi a închis ușa la fel de repede.
Shen Xifan a privit-o nedumerită.
– Ce s-a întâmplat, Fang Keyin? Ai nevoie de ceva?
Fang Keyin a rămas nemișcată lângă ușă, până când Qiu Tian a strigat-o, readucând-o la realitate. Scena de mai devreme îi rula în minte ca un ghimpe, străpungându-i inima, imposibil de ignorat.
*De ce am așteptat atât de mult lângă tine, în tăcere? Am așteptat ca trecutul să treacă, ca viitorul să vină, și totuși nu văd nici măcar o fărâmă de lumină între noi.*
*Dacă m-ai trata bine, chiar și puțin, mi-ar fi de-ajuns ca să renunț.*
În camera nupțială, petrecerea continua în forță. Oamenii din domeniul medical se căsătoresc, de obicei, mai târziu decât alții, iar viața într-un spital e stresantă, așa că, atunci când se ivește o ocazie de sărbătoare, petrecerea este întotdeauna exuberantă.
Camera fusese decorată cu tot felul de capcane de către prietenii glumeți. Podeaua era plină de mere, curmale roșii și cireșe, iar mirii trebuiau să le mănânce ca să poată trece mai departe. Li Jie și Su Shan băuseră ceva alcool și, deși nu puteau să nu se tachineze reciproc, erau vizibil epuizați.
În cele din urmă, Li Jie și-a pierdut răbdarea.
A ridicat din sprâncene, a împins-o pe Su Shan ușor spre perete și și-a lipit corpul de al ei. Apoi a strigat spre mulțimea gălăgioasă.
– Cei care sunt cu adevărat îndrăgostiți, să plece acum!
Și a urmat un sărut pasional, care a stârnit un val de aplauze și chiote entuziaste.
Qiu Tian, ascuns într-un colț, a oftat.
– Îmbătrânesc. Nu mai pot suporta atâta emoție. Mă duc acasă să dorm. Am operație mâine, iar dacă-mi supăr șeful, sunt terminat.
Când ceilalți au auzit asta, au început să se retragă unul câte unul, plecând cu pumnii ridicați spre Li Jie.
– Li Jie, bine jucat!
Shen Xifan a vrut să se ridice să-și ia rămas-bun, dar picioarele îi erau prea dureroase, așa că a rămas așezată. O mână i s-a întins înainte.
– Hai să te duc acasă. Poți merge?
Era deja târziu în noapte. Când au coborât din taxi, singurele lumini aprinse erau cele de la ghereta paznicului din cartier, iar felinarele de pe străzi abia pâlpâiau.
Văzând cum șchiopăta, He Suye n-a mai rezistat.
– Lasă, te duc în brațe. La ritmul ăsta, nici până dimineață nu ajungi la ușa ta.
Shen Xifan s-a simțit ofensată. Inițial, voia să-l privească furios, dar era prea obosită ca să mai aibă energie. S-a uitat la el cu o privire plină de milă.
He Suye a oftat.
– Nu fi încăpățânată, hai să te car.
Când a ridicat-o, aroma slabă de alcool și mirosul delicat al fetei i-au pătruns pe piele. Temperatura corpului i s-a ridicat brusc, ca și cum cărbuni încinși s-ar fi aprins în el. Dintr-odată, a simțit un impuls puternic să o strângă tare în brațe, să o întrebe dacă simțea ceva pentru el.
Apoi, brusc, vocea ei a spart momentul, ca o găleată cu apă rece, înghețându-i tot corpul.
– He Suye, plec să studiez în străinătate.
I s-a părut că fruntea îi arde de la căldura nopții, un junghi i-a trecut prin gât, iar degetele i s-au răcit și înțepenit brusc.
– Felicitări. Unde pleci?
Shen Xifan nu i-a observat reacția ciudată și a răspuns fără ezitare.
– America, Universitatea Cornell, una dintre școlile Ivy League.
Bănuielile i se adeveriseră. A fost cuprins de un sentiment de indiferență, ca și cum fusese trecut cu vederea.
– Ah, felicitări. Și eu plec pentru o vreme.
– Unde?
– Școala organizează o echipă medicală pentru asistență rurală.
– Cât timp vei sta?
– Nu știu. Conform experienței anterioare, un număr mic de oameni vor fi selectați să rămână mai mult. E posibil să fiu unul dintre ei.
– Viața la sat va fi grea? Fără mâncare și fără haine?
– Prostuțo, nu e chiar așa cum îți imaginezi. Doar că nu se compară cu orașele mari.
Inițial, nu fusese hotărât să se alăture echipei medicale. Nu se gândise să rămână mai mult timp. Când fusese întrebat, spusese doar că va lua în considerare și va răspunde mai târziu.
Dar acum decizia era luată.
Era doar puțin încăpățânat, puțin iritat. Îl supăra faptul că ea decisese singură, dar nu avea niciun drept să se amestece. Dar de ce nu-i spusese mai devreme? Ar fi fost măcar un semn că, printre toți ceilalți, el conta puțin mai mult pentru ea.
Voia să facă un pariu. Fără el, ar fi simțit lipsa zilelor petrecute împreună?
Deodată, telefonul lui Shen Xifan a sunat. A răspuns încet, vorbind pe un ton precaut.
Apoi l-a bătut ușor pe umăr, dându-i de înțeles că vrea să coboare. A pășit pe marginea rondului cu flori și a oftat adânc.
– Mâine trebuie să mă întâlnesc cu persoana pe care vreau cel mai puțin să o văd. Ce ghinion!
– Fostul tău iubit? – a ghicit el.
– Corect! – fața lui Shen Xifan nu trăda nicio tristețe, ba chiar avea o expresie șireată. – Chiar dacă nu mă căuta el, nici eu nu aveam de gând să-l caut. Iar acum îl las baltă exact cum a făcut el cu mine. Haha, e așa de satisfăcător! Dar… e un pic crud, nu-i așa?
He Suye a privit-o vorbind fără oprire, colțurile buzelor ei ridicându-se într-un zâmbet. Telefonul nu-i stricase deloc dispoziția.
Era complet diferită de fata de acum câteva luni, care-l întreba cu ochii roșii ce trebuia să facă.
Singurul său confort în acea seară fusese că ea trecuse peste trecut.
Chiar dacă se pregătea să plece.
Și-a spus că încă mai avea timp să afle răspunsul la întrebarea care-l măcina.
