Insomnia aduce adesea o suferință imensă. În liniștea nopții, în fața lumii tăcute a întunericului, mintea devine mai calmă și mai lucidă decât în timpul zilei. După atâta luciditate, vine descoperirea tristă că adevărul și esența lucrurilor sunt mult mai aproape decât par. Pentru cei obișnuiți să fie asemenea struților, această conștientizare trezește teamă și neliniște. Așa o percepea Shen Xifan.
Gândurile despre trecut, prezent și viitor, despre relațiile dintre oameni, despre felul în care ar trebui să se poarte, despre naivitatea de altădată și maturizarea de acum – dacă tot nu putea dormi, măcar să folosească timpul într-un mod cât de cât util.
Multe dintre gânduri nu duceau nicăieri. Cu alte cuvinte, să le analizeze nu avea niciun rost. Și totuși, nu se putea opri. Ideile se încurcau unele în altele, formând o rețea imposibil de descâlcit. Să le tragă forțat într-o parte sau alta nu făcea decât să le înnoade mai tare, provocând și mai multă durere. Nu rămânea decât să le lase să se încâlcească singure și să le privească de la distanță.
Shen Xifan stătea trează, ascultând tic-tac-ul monoton al ceasului. Renunțase să mai lupte cu insomnia. Rămase nemișcată în întuneric, lăsându-și gândurile să hoinărească.
Oftă și se întoarse pe o parte. Cinci nopți la rând. Dacă ar mai continua așa, avea să înnebunească. Tensiunea zilei nu se risipise nici măcar odată cu venirea nopții. Lucrul într-un hotel era deja epuizant, mai ales ca manager în departamentul de menaj. Dacă o ținea tot așa, avea să moară din suprasolicitare.
Gândindu-se la muncă, un sentiment de anxietate inexplicabil îi cuprinse sufletul. Nu putea spune dacă îi plăcea sau nu acel loc de muncă, dar era suficient pentru a-și câștiga existența. Chiar dacă obținuse postul prin relații și avansase în trei ani la rang de manager, lăsând impresia unui succes fără cusur, presiunea era copleșitoare. Iar acum, ajunsese să-și piardă și somnul din cauza ei.
Îmbrățișă perna și se rostogoli, gemând. Trebuia să meargă a doua zi la spital să ceară somnifere.
Adormi, în cele din urmă, dar nu trecu mult și telefonul sună. Mama ei. Era abia trecut de ora șapte. Îi venea să plângă. Abia apucase să închidă ochii, iar acum fusese din nou trezită.
– Fan Fan, mătușa Wang de alături vrea să-ți prezinte un tânăr. E întors de curând din străinătate. Nu e prea chipeș, dar are casă și mașină…
Iritată de lipsa de somn, Shen Xifan izbucni.
– Să-l ia naiba pe întorsul din străinătate! Ce-mi pasă mie!
– Fan Fan, încă nu te-ai trezit?
– N-am dormit deloc, mamă. De cinci zile mă chinuie insomnia. Dacă mai continuă, o să mă transform într-un schelet. Roag-o pe mătușa Yang să-mi ia niște somnifere!
– Somniferele nu-s o soluție, Fan Fan. Mai bine mergi la un medic chinez. Plantele ajută și ele. Tatăl tău s-a simțit mai bine după doar două doze…
Shen Xifan își trecu mâna prin păr. Poate că n-ar fi o idee rea să încerce și medicina tradițională. Avea bani, dar n-avea somn. Ce avea de pierdut?
La clinica de medicină tradițională, așteptă mult timp fără să vadă pe nimeni. Clădirea era aproape pustie, în timp ce vizavi, la farmacia mare, se vedeau câțiva oameni cântărind ierburi cu balanțe mici. Își aminti cum, în copilărie, bunica o ducea la un medic bătrân de fiecare dată când tușea. De obicei, trei doze erau de ajuns pentru a se vindeca.
Deodată, o asistentă își făcu apariția. Shen Xifan ridică repede mâna.
– Asistentă, unde e doctorul?
Femeia se uită în fișa ei și își ceru scuze.
– Îmi pare rău, domnișoară. Doctorul He tocmai a intrat în sala de acupunctură. Îl chem imediat. Așteaptă puțin.
Chiar atunci, un bărbat înalt ieși din încăperea cea mai îndepărtată, sprijinind un bătrân. Asistenta îi arătă pe Shen Xifan.
– Doctor He, ai o pacientă!
Își imaginase că un doctor de medicină tradițională trebuia să fie un bătrân cu barbă albă. Nu mai văzuse unul atât de tânăr. Și, mai ales, atât de chipeș. Chiar și printre clienții de elită ai hotelului, puțini treceau de nota nouăzeci. Dar expresia lui era rece.
Regretă că se îmbrăcase atât de lejer și că avea cearcăne atât de vizibile.
– Ce te supără?
– Insomnie, de cinci zile!
Spre surprinderea ei, doctorul zâmbi, iar o gropiță apăru pe obrazul drept.
– Asta nu e insomnie. Dar ai dormit mereu prost?
Se gândi o clipă și dădu din cap.
– Adorm greu, mă trezesc ușor și nu mai pot adormi la loc. În ultimele zile, n-am mai dormit deloc.
He arătă spre cotiere.
– Dă-mi voie să-ți iau pulsul.
Degetele lui calde îi atinseră încheietura rece, făcând-o să se simtă neliniștită. Deși știa că era doar o procedură medicală, tot simțea un soi de trac, mai ales având în față un chip atât de chipeș. Se rugă în gând ca el să nu observe bătaia ușor accelerată a inimii ei.
După câteva momente, doctorul își retrase mâna, deschise fișa medicală și dădu verdictul.
– Ai o constituție slabă și ești afectată de stres emoțional. Yin-ul ficatului și rinichilor este deficitar, iar yang-ul ficatului este hiperactiv, ceea ce duce la insomnie provocată de căldura internă excesivă și de suprasolicitarea mentală. Asta îți afectează inima și splina.
Shen Xifan rămase uimită și murmură.
– E chiar atât de grav? Sunt irecuperabilă?
Doctorul schiță o umbră de surpriză, apoi zâmbi și explică.
– Constituția ta este, din fire, mai slabă, iar grijile nu au făcut decât să înrăutățească situația, provocând acumulare de căldură internă. Te simți adesea iritabilă, neliniștită, ai probleme cu somnul, ulcerații bucale și gură uscată?
Shen Xifan mormăi.
– Uau, ai nimerit-o perfect!
Doctorul începu să scrie o rețetă.
– Îți voi da medicamente pentru o lună. Tratarea insomniei necesită timp, așa că ai nevoie de răbdare. Menține un stil de viață regulat, evită alcoolul și cafeaua și…
Ridică privirea spre ea.
– Fetele nu trebuie să fie atât de competitive. Relaxează-te și încearcă activități precum yoga.
– Dar nu există vreo pastilă care să mă facă să dorm chiar în seara asta? Sunt disperată!
Doctorul păru incredul, dar răspunse calm.
– Aleargă de trei ori în jurul spitalului. Când vei fi epuizată, somnul va veni de la sine.
Shen Xifan rămase fără cuvinte și privi cum el își continua scrisul. Observă că ecusonul lui era ușor neclar. Se aplecă discret, încercând să descifreze mai bine inscripția. Reuși doar să vadă că era medic specialist, dar nu-i putea citi numele.
Doctorul ridică privirea și întrebă.
– E ceva ciudat la mine?
Stânjenită, Shen Xifan clătină repede din cap.
– Nu, mă uitam doar la ce-mi prescrii.
El zâmbi și arătă spre rețetă.
– Huang Lian și Huang Qin pentru a răcori inima, Dang Gui, Sheng Di, Shao Yao și Zao Ren pentru a hrăni yin-ul și sângele, Gan Cao pentru armonizare, Dou Chi și Zhu Ru pentru eliminarea stagnării, iar Bai Zi Ren, Wu Wei Zi și He Huan Pi pentru a calma inima.
Shen Xifan dădu din cap de parcă înțelesese, deși nu pricepea nimic. Doctorul adăugă cu amabilitate.
– Mergi să plătești acolo. Îți vei lua decoctul gata preparat?
Fără să stea pe gânduri, aprobă, iar el notă pe rețetă.
– Primele trei doze le poți ridica la ora patru după-amiază.
Luă fișa și ieși din clinică. Abia afară observă semnătura pe rețetă – He Suye. Curiozitatea îi fu imediat stârnită. Suye… suna a numele unei plante medicinale.
La prânz, ajunse acasă și primi un telefon de la mama ei.
– Fan Fan, ai fost la doctor? Oh, iei medicamente chinezești? Foarte bine, foarte bine. Apropo, trebuie să-ți spun ceva. Diseară…
Shen Xifan o întrerupse imediat.
– Nu merg la nici o întâlnire aranjată, mamă! Renunță!
– Nu, nu, nu e o întâlnire aranjată, se grăbi să explice mama. Doar o cină în familie. Ești atât de ocupată cu munca încât ai uitat de noi. Suntem doi bătrâni părăsiți acasă!
Simțindu-se ușor vinovată, Shen Xifan oftă și acceptă.
– Bine, bine. Am înțeles. Dar trebuie să-mi iau medicamentele după-amiază.
Mama, profitând de ocazie, spuse.
– Perfect! Ne vedem la Starbucks, în Plaza Dayang, la șase!
După-amiază, Shen Xifan dormi adânc, de parcă o vrajă tămăduitoare din clinica de medicină tradițională îi atinsese sufletul. Se trezi brusc la ora cinci, realizând că întârziase. Se îmbrăcă în grabă și luă un taxi spre spital.
La acea oră, majoritatea oamenilor plecaseră deja din secția de consultații. Ajunsă la farmacie, văzu că luminile erau pe jumătate stinse. Regretând că întârziase, mormăi.
– Ah, nu! Medicamentele mele!
Din fericire, ghișeul nu era complet închis. Privi în jur, dar ezită să strige. Ținând chitanța în mână, se simțea stingherită. Chiar atunci, doctorul de dimineață ieși din camera de preparare a medicamentelor. Văzând-o, zâmbi ușor.
– Te așteptam. Închidem la 17:30.
Shen Xifan simți că ar trebui să se plece și să-și ceară scuze, dar fața lui nu arăta nici urmă de supărare. Se simți ușurată.
Doctorul îi înmână un pachet cu medicamente.
– De două ori pe zi. Întoarce-te peste trei zile pentru următoarea tranșă.
Vorbea într-un ton calm, dar acel zâmbet, acompaniat de gropița din obraz, îl făcea să pară și mai tânăr! În acel moment, înțelese – fără acea răceală profesională, cine ar fi avut încredere într-un doctor cu un chip atât de tânăr?
Bineînțeles, Shen Xifan întârziase. Ajunse la cină cu un pachet mare de medicamente chinezești, fără pic de machiaj. Mama o întâmpină cu o palmă ușoară pe cap, făcând-o să protesteze.
– Sunt pacientă, să știi!
La restaurant, Shen Xifan fu surprinsă și încântată că, în sfârșit, mama ei renunțase să laude mâncarea gătită acasă și o invitase la bucătărie franțuzească. Dar bucuria nu dură mult. Curând, văzu o mătușă apropiindu-se de masa lor cu un zâmbet larg.
– De ce mai e cineva? E tata? întrebă în timp ce își spăla mâinile.
– Nu, tatăl tău a avut ceva de rezolvat la școală. Am invitat o veche prietenă care locuiește prin apropiere. Ah, și fiul ei vine și el, răspunse mama cu un zâmbet nevinovat.
Ce putea să facă?
Când se așeză la masă, tânărul luase deja loc lângă mătușă. Strănuta zgomotos și își dregea glasul cu insistență. Shen Xifan se încruntă. Nu suporta oamenii care atrăgeau atenția în mod inutil, mai ales pe cineva care semăna mai mult cu calul decât cu prințul de pe el.
– Aștepți de mult? întrebă politicos.
Tânărul ridică privirea, iar expresia i se schimbă ușor, surprins. Shen Xifan simți o satisfacție secretă. Chiar și fără machiaj, știa că arăta bine.
– Da, am un alt eveniment la care trebuie să ajung curând. Nu ești cam tânără pentru întâlniri aranjate? spuse gânditor, dar în ochii lui se zărea o umbră de aroganță sau dispreț.
Shen Xifan nu avea chef să se obosească cu el. Și ce dacă era un burlac bogat? La hotel vedea destui ca el. Își concentră atenția pe foie gras și cheesecake.
Așa-zisul „cal alb” fu puțin surprins. Eleganța lui Shen Xifan îl cucerise pe loc, așa că începu să vorbească despre orice, de la relațiile dintre părinți și copii până la problema nucleară iraniană, încheind cu o întrebare:
– Ce îți place?
– Munca, răspunse nepăsătoare. Ca manager de hotel, mă gândesc mereu la oaspeți.
Nu păru deloc afectat și chiar găsi un nou subiect.
– Da, munca e bună. Și eu ador să muncesc…
Shen Xifan se prefăcu că își verifică ceasul.
– Ah, trebuie să lucrez în seara asta. Continuați voi cina.
Se ridică brusc și plecă furioasă.
Mama ei se înroși de supărare. Luase deja în considerare acest „cal alb” ca pe un pretendent potrivit. Tocmai când era gata să o cheme înapoi, tânărul sări de la masă și alergă după ea.
– Domnișoara Shen! strigă „calul alb”. Te rog, ieși cu mine!
Shen Xifan se făcu albă la față și ridică mâinile într-un gest de refuz.
– Îmi pare rău, dar nu am luat încă o decizie!
„Calul alb” murmură pentru sine.
– Domnișoara Shen e frumoasă, muncește excelent și, cel mai important, are ambiție. Asta admir la ea. O femeie trebuie să fie independentă financiar. Detest cele care se agață de alții ca niște păsări neajutorate…
Simțind cum o ia amețeala de la atâta autoapreciere, Shen Xifan ar fi vrut să scuipe sânge, dar reuși să-și păstreze o expresie jalnică.
– Mulțumesc, dar sunt bolnavă!
„Calul alb” fu surprins.
– Domnișoara Shen, ce boală ai? E gravă?
– Am probleme ginecologice! Ridică punga de medicamente chinezești. În industria noastră hotelieră, e inevitabil…
Nici nu apucă să termine fraza că „calul alb” dispăru ca o rafală de vânt.
Shen Xifan făcu câțiva pași și izbucni în râs. Intră în baie și, găsindu-se singură, nu se mai putu abține. Se sprijini de perete, râzând până când lacrimile îi curseră din ochi.
