După ce zeii au învățat oamenii să trăiască și să se vindece, lumea era pregătită pentru o nouă eră, una a conducătorilor înțelepți. Oamenii nu mai erau doar ființe create de zei, ci deveniseră semințele unei civilizații care începea să prindă rădăcini.
Dar pacea nu ține mult într-o lume tânără. Triburile se înmulțiseră, fiecare avea propriile legi, propriul șef, propriul zeu. Între ele izbucneau neînțelegeri și lupte pentru pământ, pentru apă, pentru putere. Vântul aducea vaiete dinspre satele arse, iar râurile nu mai știau să curgă limpede, tulburate de praful bătăliilor nesfârșite. Oamenii își ascundeau copiii sub pământ de frica jafului, iar rugăciunile lor nu mai ajungeau la zei, pierdute în zgomotul săbiilor. Pământul însuși suferea, iar înțelepții spuneau că, dacă nu se găsește un echilibru, Lumea Marelui Haos va înghiți totul, iar omul va uita că a fost vreodată o făptură a Cerului. Era vremea haosului omenesc, o lume care avea nevoie de un conducător adevărat.
Atunci a coborât dinspre nord-vest un bărbat cu pielea aurie și privirea senină, Huangdi, Împăratul Galben. Se spunea că s-a născut sub semnul stelei Polare și că în clipa venirii lui pe lume, un dragon galben a zburat peste văzduh, vestind că se va naște un om al Cerului. Dar se șoptea că avea și un secret: purta mereu la gât un mic pandantiv de jad, șlefuit de ploaia stelelor, care îi îngăduia să audă nu doar cuvintele oamenilor, ci și șoaptele Cerului; aceasta era sursa calmului și a viziunii sale. El nu era doar un războinic, ci și un învățat. În el se adunau toate darurile celor de dinainte: înțelepciunea lui Fuxi, blândețea lui Nüwa și priceperea lui Shennong. Sub conducerea sa, oamenii au învățat să construiască sate, să-și apere hotarele și să trăiască după legi și rânduieli. Se spune că Huangdi a inventat scrierea împreună cu sfetnicul său, Cangjie, care a observat urmele păsărilor pe nisip și a creat primele semne pentru cuvinte. Tot el a pus la punct busola, pentru ca oamenii să nu se mai rătăcească, și tobele de luptă, pentru ca armatele să se poată coordona în războaie. În vremea sa s-au născut și muzica și medicina.
Soția lui, Leizu, este cea care, potrivit legendelor, a descoperit mătasea. Se spune că într-o zi, pe când bea ceai sub un dud, un cocon a căzut în cana ei fierbinte. Inițial, a vrut să-l arunce, crezând că este o insectă moartă, dar înainte să o facă, a simțit o căldură neobișnuită venind din cană. Când l-a atins, firul s-a desfășurat și a devenit o ață fină, strălucitoare, care părea să absoarbă și să reflecte lumina Lunii. Leizu a înțeles că nu era un fir obișnuit, ci o țesătură de vis, menită să îmbrace nu doar trupurile, ci și sufletele. Așa a început țesutul de mătase, una dintre cele mai mari comori ale Chinei.
Dar gloria lui Huangdi nu a venit doar din invenții. A venit și din lupta împotriva întunericului.
La hotarele sudului trăia un monstru cu cap de taur și trup de om, cu voce de tunet și respirație de foc, Chi You, conducătorul celor nouăzeci și unu de triburi. Era meșter în arme și vrăjitorii, și dorea să cucerească lumea. În timp ce Huangdi era înfășurat în armură de piele moale și avea pe scut imaginea Soarelui, Chi You purta platoșe de bronz negru, iar capul său de taur scotea aburi sulfuroși. Mirosul de pământ ars și metal topit însoțea fiecare mișcare a lui. Pământul tremura sub pașii lui, iar cerul se întuneca de fumul bătăliilor.
Huangdi a strâns sub steagul său o sută de triburi și a pornit împotriva lui Chi You. A fost o luptă cum lumea nu mai văzuse. Chi You a ridicat o ceață magică peste câmpul de luptă, iar războinicii lui Huangdi nu mai știau încotro să meargă. Atunci, Împăratul Galben a poruncit să fie adus carul ceresc cu busola, o roată care arăta mereu spre sud. Cu ajutorul ei, armata și-a regăsit drumul și a învins.
Chi You a fost învins și legat cu lanțuri divine, iar locul bătăliei a fost sfințit pentru veșnicie. Se spune că, de atunci, ceața de dimineață este suflul rămas al lui Chi You, risipit peste câmpuri ca o amintire a luptei dintre Cer și Pământ.
După victorie, Huangdi nu s-a mândrit. A spus: „Victoria nu este a mea, ci a ordinii asupra haosului.”
Sub domnia sa, triburile s-au unit într-un singur popor. Oamenii au început să se numească fiii lui Huangdi, iar în timp, acel nume avea să devină temelia întregii națiuni chineze. Huangdi a domnit zeci de ani, aducând pace, legi și știință. Se spune că la sfârșitul vieții sale, un dragon galben a coborât din cer și l-a ridicat printre nori. Trupul său n-a fost găsit niciodată, dar oamenii spun că steaua Polară s-a aprins mai tare în noaptea aceea, semn că Împăratul Galben veghează și azi asupra lor.
Așa a luat naștere prima civilizație chineză, cu scriere, busolă, sate, legi și cântece. Era începutul unei lumi noi, în care oamenii nu mai erau doar urmașii zeilor, ci creatori ai propriului destin.
Iar mâine…
vom descoperi povestea lui Zhuanxu – Împăratul Cerului și echilibrul dintre lumi, nepotul lui Huangdi, cel care a învățat omenirea ce înseamnă legătura dintre divin și pământesc.
