Cetatea Zeilor se întindea deasupra norilor ca o bijuterie uriașă.
Turnuri albe și poduri de lumină legau insulele plutitoare, iar aerul mirosea a flori care nu existau pe Pământ.
Totul era atât de perfect încât părea ireal, frumos ca un vis care nu voia să se trezească.
Boqin a privit în jur cu gura căscată.
– Dacă nu știam că e Cerul, ziceam că e o casă de bogați cu gust bun!
– Păstrează-ți vocea jos, – i-a zis Ruo’er, – aici și ecoul te poate turna.
– Să le fie rușine, – a mormăit el. – În Cer, nici să comentezi nu mai e voie.
Meiyu mergea în față, cu pas hotărât.
În aer se simțea o vibrație ciudată, ceva între cântec și avertisment.
– E prea liniște, – a spus Ren’yi. – Cerul nu tace niciodată fără motiv.
Au ajuns în fața Templului Mare, o construcție uriașă de marmură translucidă.
Pe porți erau gravate simbolurile celor două forțe: Lumina și Umbra, unite într-un cerc.
Ruo’er a trecut mâna peste ele și a simțit un tremur.
– Parcă respiră…
Din interior, o voce puternică s-a auzit:
– Intră, Liuyin. Cerul te așteaptă de mult.
Meiyu a tresărit.
Vocea lui Qirong.
Templul era o sală imensă, luminată de sfere plutitoare.
Pe tronul central stătea Qirong, Zeul Fulgerului, cu ochii reci ca oțelul.
În dreapta lui, Baihua, zeița-mamă, părea mai bătrână, frumusețea ei era aceea a florilor care știu că se vor ofili.
– Ai venit, – a spus Qirong. – De data asta, fără scuze, fără rugăciuni.
– Nu am mai venit ca zeiță, – a răspuns Meiyu. – Ci ca ființă care a înțeles ce înseamnă viața.
– Viața? – a râs el. – Tu ai adus moartea Cerului când ai iubit un blestemat.
Ren’yi a făcut un pas în față, dar Baihua i-a oprit cu o mișcare blândă.
– Destul. De data asta, să vorbim, nu să distrugem.
A ridicat palma, iar între degetele ei s-a deschis o oglindă de lumină.
În ea se vedeau Suyin și Guangzhi plutind în cercuri de aur și argint, inconștienți, ca niște flăcări prinse într-o sferă.
– Ce le-ați făcut?! – a strigat Meiyu.
– I-am salvat, – a spus Baihua liniștit. – Sunt între lumi, ca să nu se stingă.
– Ați furat iubirea și ați numit-o milă!
– Nu, – a zis Qirong rece, – am făcut ce n-a putut face lumea ta: i-am împiedicat să distrugă echilibrul.
Ren’yi a închis pumnii.
– Echilibrul vostru e o închisoare.
Fulgerul a tresărit deasupra lor, iar Qirong s-a ridicat.
– Tu nu ai dreptul să vorbești, umbră! Ai corupt o zeiță!
– Și tu ai ucis iubirea din Cer, – i-a răspuns Ren’yi calm. – Cine e mai vinovat?
Sala a fremătat.
Sferele de lumină au început să pulseze, reacționând la tensiunea lor.
Baihua s-a ridicat și a făcut un gest delicat, iar totul s-a oprit.
– Ajunge. Nu pentru asta i-am adus aici.
S-a întors către Meiyu.
– În tine e ultimul fragment al Inimii Veșniciei. Fără el, Cerul se va prăbuși. Cu el, poți schimba totul. Dar fiecare alegere are un preț.
– Și dacă aleg să-i eliberez? – a întrebat Meiyu.
– Atunci lumea se va despărți din nou.
Ruo’er a pășit înainte.
– Poate lumea are nevoie să se rupă, ca să crească din nou.
Qirong a râs scurt. – Muritoare, taci.
Boqin a ridicat o sprânceană. – Dacă o atingi, îți prăjesc sandalele cu ceaiul meu!
Ren’yi s-a apropiat de Meiyu.
– Fă ce simți. Nu te teme de ei.
Baihua i-a privit pe amândoi, iar în ochii ei s-a strecurat o umbră de milă.
– Iubirea voastră a ars Cerul o dată. Poate că tot ea îl va vindeca.
A făcut un pas înapoi.
– Mergi, Liuyin. Cercul Luminii e deschis. Dar nu-l poți rupe decât dacă accepți tot ce-ai fost. Chiar și greșelile.
S-au apropiat de sfera în care erau prinși Suyin și Guangzhi.
Lumina vibra, ca o inimă uriașă.
Meiyu a atins-o cu palma, iar imaginile s-au schimbat: scenele din viața lor, sacrificiul, râsetele lor.
– Ei nu vor să plece, – a murmurat ea. – Se țin de Cer ca să-l protejeze.
– Atunci eliberează-i, – a spus Ren’yi. – Le vom purta noi lupta.
A atins și el sfera.
Lumina i-a învăluit pe amândoi.
Pentru o clipă, totul a fost alb.
Când s-a risipit strălucirea, cercul era gol.
Suyin și Guangzhi stăteau în fața lor, liberi.
– V-ați întors, – a șoptit Meiyu.
Suyin a zâmbit. – Niciodată nu am plecat.
Guangzhi s-a întors spre Qirong.
– Tu ne-ai închis crezând că ne oprești. Dar iubirea nu se închide, se multiplică.
Baihua și-a coborât privirea.
– Atunci să vedem cât rezistă Cerul vostru nou.
A ridicat mâna.
Pe cer s-a auzit un vuiet, și lumina s-a spart în mii de cioburi.
Tunete, vânt, umbre.
Cetatea Zeilor se cutremura.
– A început, – a spus Ren’yi, cu o privire de foc.
– Războiul Cerului.
– Nu, – a zis Meiyu. – Războiul inimilor.
În timp ce podurile de lumină se rupeau, Boqin o trăgea pe Ruo’er de mână.
– Dacă supraviețuim, promit că nu mai comentez o săptămână!
– Minți!
– Da, dar e intenția care contează!
Deasupra lor, fulgere și fluturi de lumină se ciocneau.
Suyin și Guangzhi se ridicau în aer, fiecare ținând un fragment din Inimă.
Ren’yi și Meiyu au privit unul spre altul, și fără cuvinte au știut:
de aici, totul se va schimba.
Iar Cerul, pentru prima oară, a început să bată în același ritm cu inimile celor de jos.
