Aceste cuvinte au fost rostite cu sinceră îngrijorare. Oricât de îndrăzneață ar fi fost Han Yan, nu ar fi îndrăznit să petreacă fiecare zi alături de un grup de bărbați. Dacă s-ar fi aflat, nu doar ea, ci întreaga familie Zhuang și-ar fi pierdut onoarea.
Yang Qi nu mințise nici el. Toți discipolii de antrenament de la Școala de Arte Marțiale Shunchang erau bărbați. Chiar și Prințesa Yun Ni venea doar ocazional în vizită, datorită relației Împăratului cu Yang Qi, iar maeștrii școlii îi arătau doar mișcări simple, ca pe un joc. Han Yan era prima femeie care căuta instruire cu adevărat.
– Acest umil om nu dorește să forțeze pe nimeni, așa că ziua de azi este doar o propunere. După cum bine știm, raritatea creează valoare, iar oportunitățile trebuie exploatate devreme. Școala de Arte Marțiale Shunchang este unică prin tratamentul său egal. Dar ce s-ar întâmpla dacă ar apărea o altă școală la fel de dreaptă, doar că aceasta ar accepta exclusiv discipole femei?
Han Yan îi reaminti:
– Marele Maestru trebuie să știe că nu doar bărbații provin din medii umile – și femeile au parte de același destin.
Privirea lui Yang Qi fulgeră, iar el o țintuí pe Han Yan cu ochi pătrunzători:
– Mă ameninți, copilo?
– Acest umil om nu ar îndrăzni, răspunse Han Yan calm. Este doar o ipoteză. Marele Maestru știe că femeile învață arte marțiale în principal pentru autoapărare, așa că instructorii nu trebuie să fie la nivelul unui campion marțial precum dumneavoastră – ar fi exagerat. Orice maestru capabil ar fi suficient. Și, din moment ce ar fi singura școală de arte marțiale pentru femei din capitală, fără îndoială ar prospera.
Han Yan îl privi pe Yang Qi pe furiș, adăugând ultima picătură:
– Odată ce o școală de arte marțiale pentru femei este înființată, unicitatea Marelui Maestru va dispărea. Și în capitală, familiile bogate nu lipsesc. Cineva va înțelege în cele din urmă această ipoteză.
Yang Qi tună furios:
– Ce încerci să faci, de fapt?
Shu Hong și Ji Lan, temându-se că bătrânul furios ar putea să-i facă rău tinerei lor domnițe, se mutară discret în fața lui Han Yan, protejând-o fără să atragă atenția.
Han Yan îl privi direct pe Yang Qi:
– Vizita acestui umil om de astăzi – căutarea unui maestru de arte marțiale nu este o urgență. Este doar o sugestie pentru Marele Maestru: înființarea unei școli dedicate femeilor ar fi ideală. Sub numele Marelui Maestru, nobilii și oficialii nu ar avea rețineri.
Gândurile lui Yang Qi începură să se agite. Avusese idei similare în tinerețe, deși doar pentru scurt timp. Mândria îl făcea să prefere să rămână unic; dacă altcineva ar fi înființat o astfel de școală, pierderea acestei unicități ar fi fost regretabilă. Dar dacă el însuși ar fi făcut-o, deși riscant, succesul i-ar fi adus atât faimă, cât și profit – o perspectivă deloc rea.
– Propunerea ta este îndrăzneață, spuse Yang Qi, calmându-se puțin. Dar nu este o idee rea. Ce vrei în schimb?
Această tânără venise pregătită. Nu există prânz gratuit – o astfel de sugestie sigur avea un preț.
Inima lui Han Yan tresăltă de bucurie, iar ea spuse încet:
– Foarte simplu. Odată ce școala de arte marțiale pentru femei va fi înființată, acest umil om dorește să se antreneze acolo.
Yang Qi se arătă surprins:
– Atât?
Han Yan clătină din cap:
– Și fratele meu mai mic. După ce va intra în școală, sperăm ca Marele Maestru să-l instruiască personal.
Yang Qi izbucni în râs în loc să se înfurie:
– Absurd! Acest bătrân a avut un singur discipol în toată viața sa. Ce calități deosebite are fratele tău pentru a merita să-mi fie elev?
Han Yan știa că ceruse prea mult. Dintre toți nobilii și oficialii capitalei, Yang Qi nu acceptase niciunul ca discipol. Ce calități speciale ar fi putut avea tânărul Ming pentru a atrage atenția campionului marțial?
Oftă ușor:
– Acest umil om nu dorește să forțeze lucrurile, dar împrejurările nu oferă altă alegere. Instruirea fratelui meu în arte marțiale nu trebuie să fie cunoscută de nimeni. Școala cere ca discipolii să se antreneze acolo, dar fratele meu nu poate fi prezent. De aceea sperăm ca Marele Maestru să-l instruiască în particular.
– După ce rostise aceste cuvinte, Han Yan simți o tulburare adâncă. Maeștrii de la Shunchang erau cei mai buni instructori, însă Tânărul Stăpân Ming putea să se antreneze doar în secret – o situație cu adevărat frustrantă.
Pe neașteptate, după o clipă de tăcere, Han Yan auzi vocea calmă a lui Yang Qi:
– Aduceți-l aici. Să văd dacă e vrednic de învățăturile mele.
Han Yan rămase uimită, apoi tresări de bucurie:
– Marele Maestru este de acord?
– Nu chiar. Chiar dacă se dovedește vrednic, acest bătrân nu-l va recunoaște drept discipol. Dar detest să rămân dator – aceasta va fi plata pentru sugestia ta.
Yang Qi își ridică greutatea de fier, neînțelegând nici el prea bine de ce își schimbase brusc hotărârea și acceptase cererea tinerei.
Han Yan, recunoscătoare și entuziasmată, se plecă adânc:
– Mii de mulțumiri, Marele Maestru Yang.
După ce părăsiră Școala de Arte Marțiale Shunchang, poate pentru că lucrurile merseseră mai ușor decât se așteptase, Han Yan se simțea în toane excelente și zâmbea.
Ji Lan nu se putu abține să întrebe:
– Domnița intenționează să se antreneze la școala de arte marțiale?
Han Yan își atinse ușor nasul:
– Să înveți arte marțiale pentru autoapărare – mai multe abilități nu strică niciodată.
În viața ei anterioară, închisă între zidurile interioare ale conacului, nu învățase decât poezie și literatură. Oamenii credeau că educația unei femei trebuia să se limiteze la compunerea de poezii și la broderie – excela în acestea și erai considerată talentată. Dar acestea nu erau decât niște perne brodate – frumoase la exterior, dar umplute cu paie înăuntru – complet inutile. Artele marțiale pentru autoapărare, abilități solide, erau mult mai folositoare decât cithara, șahul, caligrafia și pictura.
Soarele cobora deja spre apus, apropiindu-se de seară. Vânzătorii ambulanți își strângeau marfa, iar în curând avea să înceapă târgul de noapte.
Minunatul târg de noapte… Îi cunoscuse frumusețea doar în copilărie, pe când mama ei era încă în viață, în timpul festivalurilor, când putea ieși cu doamnele la plimbare. Îi rămăsese în suflet spectacolul splendid al felinarelor. Într-o zi, și ea avea să părăsească acel conac de marchiz cu patru ziduri, care îi ferecase tinerețea, și avea să pășească în lumea largă, bucurându-se de toate minunățiile ei.
Shu Hong cumpără câteva prăjituri delicate. Mai devreme, la Shunchang, Han Yan o rugase pe Ji Lan să strecoare bani tânărului servitor, ca aceștia să ajungă la Yang Qi. Deși îi oferise un sfat valoros, Yang Qi acceptase și să-l instruiască pe Tânărul Stăpân Ming. Antrenamentul ei propriu urma să fie discutat separat. Han Yan avea o logică clară – fiecare lucru la timpul său. Cu argintul rămas, Shu Hong cumpără prăjituri, plănuind să le păstreze pentru gustarea de seară a domnișoarei.
Tocmai ce le înfășura într-o batistă, iar Ji Lan se pregătea să le pună deoparte, când se auzi un nechezat puternic, urmat de o voce aspră:
– Dați-vă din drum! Nu vedeți trăsura?!
Han Yan o trase repede pe Ji Lan la o parte, abia reușind să-și recapete echilibrul, în timp ce o trăsură galbenă de lemn trecu vijelios pe lângă ele, oprindu-se câțiva pași mai în față. Ji Lan, smulsă brusc de Han Yan, se răsuci, iar prăjiturile i se risipiră pe jos. Foc de felul ei, păși înainte furioasă:
– Cum îndrăzniți să vă repeziți așa prin străzi? Dacă loveați pe cineva?!
Vizitiul, un bărbat aprig, îmbrăcat în mătase fină, auzi mustrarea și rânji batjocoritor:
– Să ne repezim? De unde-a mai răsărit această sălbatică needucată, care face scandal după ce l-a ofensat pe Tânărul Prinț?!
Prinț? Han Yan încremeni, apoi auzi o voce familiară:
– Ce se întâmplă?
O mulțime de privitori se adunase deja. Sângele i se răci în vine, în timp ce amintiri din viața ei anterioară o izbiră fără milă, țintuind-o pe loc, incapabilă să se miște.
