Zhuang Shi Yang o privi cu asprime:
— Cine ți-a dat voie să te ridici? Nu ai dreptul să vorbești aici!
Zhuang Yu Shan nu se așteptase la această schimbare bruscă de atitudine din partea lui Zhuang Shi Yang, iar ochii i se umplură de lacrimi. Doamna Zhou păși repede înainte, încercând să aplaneze situația:
— Yu Shan doar simte milă pentru Yan’er. Copila aceasta e pur și simplu bună la suflet.
Încerca să atragă atenția asupra ei? Intențiile mamei vitrege erau atât de evidente – cum de nu le observase până acum?
Zhuang Shi Yang își îndreptă privirea spre Han Yan și întrebă rece:
— Ce nemulțumire ai față de Yu Shan de ai vorbit atât de nesăbuit?
Han Yan își împinse mâinile la spate, ciupindu-și palma atât de tare încât îi dădură lacrimile:
— Tată, ea poartă pudră parfumată.
Zhuang Shi Yang rămase surprins. Doamna Zhou și Zhuang Yu Shan își aruncară o privire, nedumerite de ce ar fi fost greșit în asta.
Han Yan răspunse cu un sughiț:
— Tată, ai uitat? Sunt alergică la pudra parfumată. Doar mirosul mă face să mă simt rău. Parfumul surorii este atât de puternic încât l-am simțit de la distanță. Nu îmi place.
Zhuang Shi Yang se încurcă imediat și spuse:
— Desigur, tatăl tău știe despre alergia ta la pudra parfumată.
Știe? Han Yan îi aruncă o privire batjocoritoare. Tocmai inventase acest pretext – dacă Zhuang Shi Yang chiar știa despre asta, ar fi fost cu adevărat ciudat.
— Totuși, continuă Zhuang Shi Yang, chiar și așa, nu ar trebui să-ți tratezi sora în acest fel. Ridică-te, nu mai îngenunchea.
Han Yan se ridică imediat, făcu câțiva pași și îi luă din nou mâna lui Zhuang Yu Shan, zâmbindu-i sincer:
— Am greșit mai devreme. Te rog, să nu mă ții la suflet, soră.
Zhuang Yu Shan se uită nedumerită la căldura bruscă a lui Han Yan și instinctiv încercă să-și retragă mâna. Han Yan o lăsă imediat, iar chipul i se întristă:
— Soră, de ce mi-ai împins mâna? Nu m-ai iertat?
Zhuang Shi Yang îi aruncă o privire mustrătoare lui Zhuang Yu Shan. Aceasta tresări și îi strânse repede mâna lui Han Yan:
— Cum aș putea? Îmi place mult de tine, soră.
Han Yan zâmbi fericită:
— Soră, ești atât de bună. Dacă mă tratezi atât de frumos, vreau să îți ofer o cutie cu balsam parfumat. Este mai plăcut decât pudra surorii și am observat că atunci când Ji Lan și Shu Hong îl folosesc în timp ce mă servesc, nu am niciodată reacții alergice.
Doamna Zhou ascultase discuția dintre Han Yan și Zhuang Yu Shan cu mulțumire, dar la auzul ultimei propoziții, fața i se întunecă. Ji Lan și Shu Hong nu erau decât niște servitoare – iar a-i dărui lui Zhuang Yu Shan ceva destinat slujnicelor și a pretinde că era mai bun decât pudra ei… Voia să spună că Zhuang Yu Shan nu era nici măcar la același nivel cu o servitoare a casei? Mânia i se aprinse în priviri, în timp ce o fixa întunecat pe Han Yan.
Zhuang Yu Shan, de asemenea, înțelese mesajul, dar nu putea protesta de față cu Zhuang Shi Yang. Inițial, crezuse că Han Yan încerca să o insulte în mod deliberat, dar zâmbetul fetei părea atât de sincer, încât părea că nu înțelegea deloc implicațiile vorbelor ei.
Era oare proastă sau de o viclenie rară?
Indiferent care era răspunsul, evenimentele din această zi îi depășiseră așteptările.
Doamna Zhou se încruntă – lucrurile nu decurgeau deloc conform planului ei, și se temea că vor apărea și mai multe surprize dacă situația se prelungea.
Așa că se ridică și i se adresă lui Zhuang Shi Yang:
— Stăpâne, se face târziu. Pot să îmi aranjez lucrurile și să o ajut pe Yu Shan să se instaleze?
Zhuang Yu Shan abia aștepta să plece, frustrată că nu reușise să obțină vreun avantaj asupra acestei surori. Își frecă ochii cu un aer cochet:
— Mamă, sunt atât de obosită…
Han Yan se săturase și ea de acest joc. Obținuse deja efectul dorit pentru ziua de azi, așa că nu mai avea niciun motiv să rămână.
Zhuang Shi Yang fu de acord imediat:
— Foarte bine, te voi însoți.
Atâta grijă și atenție… Han Yan aproape că se simți mișcată.
Își îndreptă privirea spre doamna Zhou, care se ridică de pe locul ce îi aparținuse odinioară mamei sale, netezindu-și cutele rochiei.
Într-adevăr, doamna Zhou era o frumusețe captivantă. Deși trecuse de treizeci de ani, încă emana farmecul maturității. Sub sprâncenele ei fine, arcuite ca niște sălcii, ochii migdalați străluceau cu o grație seducătoare. Buzele pline purtau mereu un zâmbet ușor, fără să-și dea seama cât de provocator părea. În schimb, mama lui Han Yan nu dăduse niciodată importanță înfățișării, și totuși fusese mult mai plăcută la vedere.
Astăzi, doamna Zhou purta o rochie brocart de culoarea piersicii, cu un brâu din mătase indigo brodat, subliniindu-i talia subțire. Peste ea, un jilet din voal ușor de aceeași nuanță, completat cu un elaborat diadem de rubine de la Turnul Ruyi – o etalare excesivă a averii.
Însă, într-un fel… era cam vulgară.
Zhuang Shi Yang se întoarse spre Han Yan, care părea pierdută în gânduri:
— O voi conduce pe mătușa Zhou la noile ei odăi. Ar trebui să te întorci și tu la ale tale.
Privind rochia brodată albastru-safir a lui Zhuang Shi Yang alături de veșmintele în nuanțe de piersică și roz ale doamnei Zhou și ale lui Zhuang Yu Shan, combinația vibrantă de culori făcu privirea lui Han Yan să devină instinctiv rece.
— Tată…
Zhuang Shi Yang se opri și se întoarse spre ea. Han Yan ezită o clipă înainte de a vorbi:
— Mai este ceva…
Înghiți deliberat restul cuvintelor.
Dispoziția lui Zhuang Shi Yang se îmbunătățise oarecum, așa că vorbi cu blândețe:
— Yan’er, spune ce ai pe suflet.
— Am auzit de la instructorii Colegiului Imperial că, potrivit legilor clanului, hainele în culori vii nu sunt permise în primele trei luni de doliu. Actualul împărat prețuiește în mod deosebit pietatea filială. Anul trecut, când un oficial a pierdut un strămoș, i-a permis concubinei sale să poarte flori roșii de catifea. Un cenzor l-a denunțat, iar oficialul a fost destituit – întreaga lui familie a fost exilată în Nord-Vest. Ce trist…
Vocea lui Han Yan era clară, iar privirea ei pură ca apa limpede.
— Hmm, rochia mătușii Zhou de azi este destul de strălucitoare. Cum mama tocmai a trecut în neființă și suntem încă în perioada de doliu… dacă împăratul ar afla că mătușa Zhou poartă astfel de haine chiar sub acoperișul nostru, tată… s-ar putea să ajungem și noi în Nord-Vest.
Han Yan accentuă intenționat cuvintele „stă în casa noastră”, observând cu satisfacție cum fața doamnei Zhou alterna între paloare și roșeață.
— Oare mătușa Zhou nu cunoaște legile clanului? Chiar și eu le știu, spuse Han Yan cu un zâmbet dulce.
Zhuang Shi Yang aruncă o privire spre Zhuang Yu Shan, apoi spre doamna Zhou, rostind rece:
— Yan’er are dreptate. De ce ai ales să te îmbraci atât de viu colorat?
Doamna Zhou încremeni, uitându-se când la fiica sa, când la propria rochie. Se împodobise atât de atent pentru a intra în familia Zhuang, dorind să-i facă o impresie bună lui Zhuang Shi Yang. Nu se așteptase ca vorbele lui Han Yan să-i atragă nemulțumirea – ceea ce făcuse pentru a-l încânta avea să aibă efectul opus.
Privirea ei se fixă pe Zhuang Han Yan. Blestemata asta! Îi ruinase planurile de astăzi. Această fiică a lui Zhuang Shi Yang nu era deloc atât de simplă cum părea. Alții puteau fi înșelați, dar ea vedea limpede că Han Yan țintea exact asupra lor – asupra ei și a fiicei ei!
Han Yan înțelese clar că Zhuang Shi Yang prețuia mai mult decât orice cariera sa. Deși putea închide ochii la multe lucruri, orice i-ar fi pus în pericol poziția oficială era un subiect extrem de sensibil. Și totuși, faptul că își asuma riscul de a aduce în casă pe doamna Zhou și pe fiica acesteia demonstra cât de importantă era pentru el.
Însă Han Yan râse rece în sinea ei. Importanța nu însemna necesitate – o lecție pe care doamna Zhou avea să o învețe mai devreme sau mai târziu.
Zhuang Yu Shan îi aruncă o privire plină de ură lui Han Yan. Ce avea ca să fie atât de mulțumită? Tatăl lor nici măcar nu o plăcea. Într-o zi, poziția de tânără domniță a casei avea să-i aparțină ei, Zhuang Yu Shan!
