Han Yan zâmbi și spuse:
— Ajunul Anului Nou marchează începutul unui an nou, așa că o schimbare de înfățișare aduce noroc. În plus, Han Yan e cu un an mai mare acum și nu mai e copil, deci nu se mai poate îmbrăca precum unul.
Aceste cuvinte erau pline de o inocență copilărească, iar Doamna Zhou, firește, nu le crezu. Totuși, simțind că poate e prea bănuitoare, aruncă o privire îndoielnică spre Han Yan, care părea să examineze nepăsătoare trăsura din apropiere, ceea ce îi mai liniști mintea. Zhuang Shi Yang spuse:
— În acest caz, urcați-vă repede în trăsură. Drumul e lung, deci cu cât plecăm mai devreme, cu atât ne întoarcem mai curând.
Han Yan își înclină capul spre Zhuang Shi Yang, întinse mâna și arătă spre cele două trăsuri:
— Tată, nu merg Han Yan și Sora Yu Shan în aceeași trăsură?
Doamna Zhou aruncă o privire spre Zhuang Shi Yang și spuse blând:
— A Patra Domniță a menționat la ultimul banchet al palatului că nu se simte confortabil împărțind trăsura cu alții. În plus, a Patra Domniță își aduce slujnicele, și o singură trăsură ar putea fi prea înghesuită. Două trăsuri ar fi mult mai spațioase.
Această referire la incidentul cu trăsura de la banchetul palatului fusese făcută intenționat, astfel încât ceilalți să creadă că Han Yan era arogantă, preferând să călătorească cu servitorii decât să împartă trăsura cu fiica concubinei familiei, arătând o mândrie nemărginită și hărțuind-o pe fiica nelegitimă.
Așa cum era de așteptat, după ce auzi aceste cuvinte, fața lui Zhuang Shi Yang se întunecă ușor, și îi spuse rece lui Han Yan:
— Nu tu erai cea care prefera să călătorești singură? De ce faci acum tam-tam!
Apoi, întorcându-se spre Zhuang Yu Shan, tonul său deveni incredibil de blând:
— Yu’er, ai grijă. Drumul e lung. Mai târziu, te vei alătura Tatălui pentru a te bucura de sărbătoarea cu focuri de artificii din cetate.
Zhuang Yu Shan zâmbi și spuse:
— Yu’er se va ruga cu siguranță lui Buddha pentru succesul Tatălui în toate treburile și pentru sănătatea Mătușii.
După ce terminară cu instrucțiunile, Han Yan păși într-una dintre trăsuri.
Înăuntrul trăsurii, Ji Lan se aplecă aproape de urechea lui Han Yan și șopti:
— Domniță, conacul a trimis mulți gărzi.
Han Yan ridică perdeaua să privească, și într-adevăr, fiecare trăsură era înconjurată de șase gărzi în ținute strâmte. Râse rece, coborî perdeaua și se rezemă de pernele moi ale trăsurii.
Aceste gărzi fuseseră probabil toate cumpărate de Doamna Zhou. În viața ei anterioară, nu înțelesese cum de doisprezece dintre cei mai pricepuți gărzi ai conacului nu putuseră înfrunta un grup de bandiți răzleți. Mai mult, gândindu-se înapoi, acei bandiți nu erau luptători deosebit de pricepuți, folosind doar lovituri și picioare sălbatice. Aceste gărzi nu erau acolo s-o salveze, ci s-o supravegheze și să se asigure că totul mergea conform planului.
Shu Hong o ajută pe Han Yan să-și desfacă legăturile pelerinei. Trăsura avea o sobă de încălzit, fiind considerabil mai caldă decât afară. Obrajii lui Han Yan erau înroșiți de căldură sub pelerina grea.
Ji Lan șopti:
— Domniță, ne puteți spune acum nouă, slujnicelor, de ce ne-ați cerut să ne îmbrăcăm astfel?
Cu o seară înainte, Han Yan le instruise pe Ji Lan și Shu Hong să poarte bluze verde deschis când o însoțesc pe munte pentru rugăciuni. Deși nedumerite, se conformaseră. Slujind-o pe Han Yan ani de zile, cele două dezvoltaseră o înțelegere de neegalat față de ea. Știau că Han Yan trebuie să plănuiască ceva pentru această vizită la templu, dar ce anume?
Han Yan aruncă o privire spre perdeaua trăsurii, luă mâna lui Ji Lan, îi întoarse palma în sus și scrise câteva caractere cu degetul.
Ji Lan și Shu Hong priviră intens, iar când înțeleseră caracterele, amândouă icniră.
Caracterele spuneau: „Zhou complotează împotriva mea, vrea să-mi ruineze reputația.”
Shu Hong ridică brusc privirea, uitându-se îngrijorată la Han Yan, care continuă să scrie: „Conspiră cu bandiți de pe munte să mă răpească, apoi să raporteze fals autorităților.”
Ambele slujnice rămaseră uluite. Deși văzuseră multe în anii petrecuți în conac, un astfel de complot vicios împotriva domniței lor era de necrezut, lăsându-le panicate și neajutorate. Shu Hong își reveni prima și, după o pauză, se uită la Han Yan și articulă în tăcere: „Ce—facem—noi?”
Han Yan le oferi un zâmbet liniștitor și scrise ferm patru caractere: „Schimbăm locurile în secret.”
Templul Feng Di era un templu renumit în cetate, dar puțini veneau să se închine. Motivul era simplu: deși Templul Feng Di era faimos pentru Maestrul Qing Feng, acesta primea rareori vizitatori. Drumul de munte spre Templul Feng Di era greu de parcurs, iar când devotații veneau și nu-l puteau vedea pe Maestrul Qing Feng, plecau dezamăgiți și treptat încetau să mai vină.
Deși puțini veneau să se închine, Templul Feng Di nu devenise un altar părăsit. Chiar și ofrandele de fructe erau proaspete și rare. Han Yan calculă că Templul Feng Di trebuie să aibă un sprijin puternic pentru a-și permite astfel de cheltuieli cu tămâia.
Han Yan avea o impresie extrem de proastă despre Templul Feng Di, chiar detestându-l profund. În viața ei anterioară, fusese răpită de bandiți din cauza vizitei la acest loc – poate că își transfera furia. În această viață, stând în fața porților templului, privind clădirea identică cu amintirile ei, Han Yan simți un val de emoții. De la trecut la viitor, părea că a mers pe acest drum timp de mii de ani.
Zhuang Yu Shan deja instruise servitorii să mute donațiile – grâne și pături pentru templu. Acestea erau ce aveau călugării cea mai mare nevoie; alte obiecte nu erau necesare.
Un călugăr de vârstă mijlocie le conduse pe Han Yan și Yu Shan în sala templului, unde o statuie aurită a lui Buddha trona în centru. Han Yan pufni în sinea ei – ca un templu de munte izolat să-și permită un Buddha de aur arăta o bogăție extraordinară.
Zhuang Yu Shan îngenunche pe covorașul de rugăciune, iar Han Yan îi urmă exemplul, fixând direct ochii centrali ai lui Buddha. Nu credea în Buddha pentru că mama ei, care credea în cer, pământ și Buddha, sfârșise ucisă. În viața ei anterioară, deși trăise pașnic, cineva complotase împotriva căsătoriei ei și îi luase viața.
Nu era Buddha menit să salveze pe cei ce suferă? Atunci de ce, când se zbătea în marea suferinței, niciun Buddha nu venise s-o salveze? Dar… chiar nu credea? Nu era reîncarnarea ei un rezultat al inversării sorții? Poate că Buddha, dezaprobând chinul ei de către oameni răi, îi acordase această șansă de a schimba totul și de a o lua de la capăt.
Han Yan se aplecă pentru o plecăciune adâncă, închizând ochii în timp ce fruntea îi atingea covorașul de rugăciune, rugându-se în tăcere: „Buddha, dacă chiar ai spirit, te rog binecuvântează-mă să-mi dobor dușmanii, să primească cei răi răsplata răului, să trăiască Fratele Ming și cei din jurul lui Han Yan bine. Chiar dacă asta costă viața lui Han Yan în schimb, Han Yan e dispusă.”
După ce se închină respectuos de trei ori, Zhuang Yu Shan trăgea deja timid bilete de noroc pentru dragoste lângă ea. Han Yan aruncă o privire, așteptând până când obținu lotul dorit „foarte favorabil” înainte de a i se alătura afară. Călugărul care le ghidase mai devreme veni să le invite să rămână pentru o masă la templu.
De vreme ce conacul Zhuang adusese multe provizii pentru templu, Han Yan nu era îngrijorată de ospitalitatea lor și chemă gărzile și slujnicele de afară. Cum templul avea personal redus, slujnicele ajutară.
Masa vegetariană a templului era extrem de simplă, doar terci și câteva feluri mici, dar Han Yan o găsi deosebit de savuroasă. Zhuang Yu Shan, însă, abia o putea înghiți. Văzând-o pe Han Yan mâncând natural, simți și mai mult dispreț. Mișcă reticentă bețișoarele, luă câteva înghițituri și le puse deoparte.
După ce terminară masa, Han Yan își luă rămas-bun în mod firesc de la călugării templului și urcă în trăsura ei. Rezemată de păturile moi, începu să moțăie. După un timp necunoscut, trăsura se opri brusc, compartimentul zvâcnind înainte. Han Yan aproape zbură afară, ochii ei deschizându-se brusc, complet alertă, fără urmă de somnolență.
