Bătrâna doamnă Feng o privi pe doamna a doua Xiao, cu o expresie schimbătoare.
Să fi uitat această noră cine stăpânea cu adevărat reședința Contelui după atâția ani în care a gestionat gospodăria? Cum îndrăznise să-și întindă mâna până în Sala Compasiunii!
Cuvintele de despărțire ale lui Jiang Si o înfuriară pe bătrâna doamnă Feng.
De ce bucătăria principală o supăra brusc pe Jiang Si? Și tocmai în ziua în care Jiang Qian se întoarse?
Era evident că vestea că Jiang Si o tratase rece pe Jiang Qian în Sala Compasiunii ajunsese la doamna Xiao, determinând-o pe aceasta să-i dea o lecție lui Jiang Si.
Bătrâna doamnă Feng, fiind experimentată, nu se interesa prea mult de asemenea intrigi de curte interioară. Dar când acestea se foloseau împotriva ei, devenea intolerabil.
Jiang Qian nici măcar nu fusese la Curtea Yaxin, și totuși doamna Xiao o țintise pe Jiang Si. Nu însemna asta că doamna Xiao știa foarte bine ce se întâmplase în Sala Compasiunii?
Pentru cineva la fel de dominator ca bătrâna doamnă Feng, ideea ca altcineva să „doarmă prea aproape de patul ei” era de neacceptat.
Cu cât se gândea mai mult, cu atât se enerva mai tare. Ridică mâna și aruncă ceaiul pe fața doamnei Xiao, scrâșnind din dinți:
— Încă nu am murit!
Ceaiul se răcise și nu era fierbinte, dar doamna Xiao, fiind la o vârstă și gestionând gospodăria de ani de zile, avea acum ceai care îi curgea pe față, cu frunze de ceai lipite de obraji și de tâmple. Simțea că fața îi ardea și ar fi dorit ca pământul să o înghită.
— Bătrână doamnă, cuvintele tale o fac pe această noră să se simtă deosebit de rușinată. Nu știu ce am făcut greșit ca să te supăr atât de tare…
Bătrâna doamnă Feng își veni în fire. Privind-o pe doamna Xiao în dezordine, mare parte din furie i se risipi, dar simți o ușoară urmă de regret.
Fusese cam prea dură. Până la urmă, doamna Xiao se ocupa de gospodărie, și, chiar dacă nu pentru ea, ar fi trebuit să-i lase puțină demnitate de dragul celor doi nepoți ai săi.
— Ajunge, poți pleca. Mâine dimineață, prima treabă să fie ca familia bătrânei Liu să părăsească reședința. Nu-mi mai cauza neplăceri, zise bătrâna doamnă Feng, cu un ton mai blând.
— Bătrână doamnă, te rog să te odihnești bine. Această noră se retrage acum.
De îndată ce doamna Xiao plecă, în spațioasa Sală a Compasiunii căzu o tăcere de-a dreptul asurzitoare, atât de liniște încât se putea auzi căderea unui ac.
Bătrâna doamnă Feng își plimbă privirea peste doica Feng și ceilalți, fără să spună un cuvânt.
Atmosfera apăsătoare făcea imposibil ca doica Feng și ceilalți să-și ridice capetele, transpirația udându-le în tăcere spatele hainelor.
Doamna Feng își făcu curaj și se aplecă, iar Ah Fu și Ah Xi i se alăturară rapid.
Cât despre celelalte servitoare și servitori, toți erau în genunchi afară, neavând permisiunea de a intra.
— Spuneți, cine a fost cel care nu și-a ținut gura? Bătrâna doamnă Feng întinse mâna pentru a-și lua ceaiul, amintindu-și pe la jumătate că aruncase acea ceașcă de ceai în fața doamnei Xiao. Expresia i se întunecă și mai tare.
Văzând aceasta, Ah Fu se ridică curajoasă, schimbă rapid ceaiul cu o ceașcă proaspătă pentru bătrâna doamnă Feng, apoi se întoarse la locul ei și se așeză obedient în genunchi.
Bătrâna doamnă Feng luă ceașca și sorbi un pic de ceai. Deși încă furioasă, era mulțumită de atenția lui Ah Fu.
— Nimeni nu recunoaște? Bătrâna doamnă Feng mai sorbi o dată din ceai, cu un ton acum imposibil de descifrat.
Cu cât bătrâna doamnă părea mai stăpânită, cu atât servitorii îngenuncheați simțeau o teamă mai adâncă.
În cele din urmă, Ah Xi cedă sub presiune, lovindu-se de podea cu fruntea repetat:
— Aceasta slujitoare… această slujitoare a vorbit pe negândite…
Văzând că era una dintre slujitoarele sale, buzele bătrânei doamne Feng se înăspri, în timp ce o fixă cu privirea pe Ah Xi, care se lovea frenetic cu fruntea de pământ, fără să scoată un cuvânt.
În scurtul timp care trecuse, Ah Xi se lovise atât de tare că părul îi devenise ciufulit:
— După ce domnița a doua a plecat, o mică slujitoare de la Curtea Yaxin a venit să vorbească cu această slujitoare. Gândindu-se la dragostea maternă a doamnei a doua pentru domnița a doua, această slujitoare nu a putut să se abțină și a spus câteva vorbe. Bătrână doamnă, această slujitoare știe că a greșit. Dacă ar fi știut că va cauza asemenea neplăceri, nicio bătaie nu ar fi făcut-o să vorbească…
Ah Xi își lovi fruntea de podea de câteva ori în plus, cu zgomote puternice, fruntea ei albă și delicată învinețindu-se de-a binelea:
— Această slujitoare chiar știe că a greșit. Te rog să mă ierți, bătrână doamnă. Această slujitoare nu va mai îndrăzni niciodată să repete greșeala…
— Destul.
Bătrâna doamnă Feng rosti aceste două cuvinte, iar Ah Xi se înțepeni pe loc și încetă să se mai plece până la pământ, privind-o cu teamă.
– De mâine, vei lucra la camera de cusut, îi spuse bătrâna, observând vânătaia de pe fruntea lui Ah Xi, din care picura sânge. Inima i se înmuiase puțin, așa că renunță la ideea de a o alunga cu totul din reședință.
– Mu-mulțumesc… bătrână doamnă… murmură Ah Xi prăbușindu-se deznădăjduită pe podea.
Pentru ea, căderea din poziția de cap al slujnicelor din Sala Compasiunii până la simplă slujitoare în camera de cusut era o lovitură care o făcea să-și dorească moartea.
Ah Fu, văzând-o pe Ah Xi complet distrusă și amintindu-și prietenia din copilărie, o ridică imediat și spuse:
– Bătrână doamnă, această slujitoare o va ajuta pe Ah Xi să se curețe.
– Duceți-vă, răspunse bătrâna doamnă Feng cu o voce rece și obosită de toată agitația. Doică Feng, îți las ție sarcina de a-i disciplina pe cei de aici. Oricine va mai vorbi necugetat va fi dat afară din reședință!
În acea noapte, în Sala Compasiunii, servitorii păreau să fi căzut într-o tăcere colectivă, abia îndrăznind să mai respire.
Nici la Curtea Yaxin lucrurile nu stăteau mai bine.
Doamna Xiao se întoarse în odăile ei într-o stare dezordonată. De cum intră în odaie, răsturnă o masă, făcând ceainicele și cănile să se prăbușească pe podea, împrăștiind cioburi de porțelan peste tot.
– Ce se petrece aici? întrebă al doilea stăpân Jiang, intrând în acel moment și încruntându-se, căci nu găsea loc unde să calce.
Simțindu-se rușinată și nedreptățită, doamna Xiao alungă servitorii și îi explică întreaga situație.
– Ce prostie! o dojeni imediat al doilea stăpân Jiang după ce îi ascultă povestea. Ca mătușă, de ce încerci să-ți presezi nepoata pentru o chestiune atât de neînsemnată? Cum va părea dacă se află?
Fața doamnei Xiao se înroși de rușine și resentiment:
– Cine ar fi crezut că Jiang Si va fi atât de lipsită de rușine încât să mă înfrunte direct?
În alte reședințe, când mamele legale asupreau fiicele născute din concubine, sau când mamele vitrege hărțuiau fiicele rămase de la soțiile anterioare, nu foloseau ele toate astfel de tertipuri? Care dintre acele fete nedreptățite îndrăznea să spună ceva? De ce cu ea nu a mers?
– Nu te mai supăra așa. Crezi că a patra fată e ușor de stăpânit? Mai înainte, când avea o perspectivă bună de căsătorie, firește că îi păsa de reputația ei. Dar acum lucrurile stau altfel.
– Cum stau altfel?
– Nu mai are nimic de pierdut. Menționarea numelui lui Jiang Si îl tulbură și pe al doilea stăpân Jiang.
Nu uitase cum nepoata lui îl lăsase fără replică în fața depozitului într-o zi.
Buza doamnei Xiao tremură, gata să spună ceva, însă al doilea stăpân Jiang îi zise rece:
– Oricum, fata aceea nu mai are de ce să se teamă acum. Ar fi bine să păstrezi distanța față de ea!
Spunând acestea, al doilea stăpân Jiang o privi pe soția lui, îmbătrânită, în lumina lămpii. Tenul îi era mai palid chiar decât frunzele de ceai ce-i rămăseseră lipite de tâmple. Într-adevăr, devenise o bătrână cu chipul galben și, neavând dorința de a mai rămâne, se îndreptă spre curtea de vest.
Doamna Xiao, primind doar reproșuri de la soțul ei și văzându-l cum pleca să-și petreacă noaptea cu o concubină, tremura de furie. Ochii îi străluciră în timp ce chemă un slujitor de încredere și îi șopti câteva vorbe.
Slujitorul încuviință din cap și plecă în liniște.
Între timp, la Pavilionul Begoniilor, Jiang Si și slujitoarele sale se întorseseră. Ah Man întrebă entuziasmată:
– Domniță, cum ai știut că bătrâna doamnă și a doua doamnă nu vor îndrăzni să îți facă vreun rău?
Jiang Si zâmbi ușor:
– E simplu. Când cineva nu își dorește nimic, devine de neînvins.
Fără dorințe, putea negocia cu bunica ei folosindu-se de zestrea mamei ei. Bunica, nefiind dispusă să renunțe la profitul ce-l obținea din zestrea mamei, nu putea decât să o susțină în fața celei de-a doua mătuși.
Cât despre a doua mătușă, credea că Jiang Si era o tânără fără protecția mamei și presupunea că, fiind mai sensibilă, va încerca să rezolve situația cu delicatețe. În acest caz, bucătăria s-ar fi dat înapoi chiar înainte ca ea să intervină, iar Jiang Si ar fi suferit în tăcere.
Din păcate, a doua mătușă nu știa că Jiang Si înțelesese de mult că în viață, imaginea și demnitatea sunt două lucruri diferite.
Imaginea nu este la fel de importantă precum fericirea, însă fericirea nu poate veni cu prețul demnității!
– Mergeți la culcare. Mâine, va fi o adevărată reprezentație de urmărit, le spuse Jiang Si, indicându-le lui Ah Man și lui Ah Qiao să o ajute să se pregătească de somn.
Ah Man și Ah Qiao făcură schimb de priviri, întrebându-se amândouă: Ce fel de spectacol avea să aducă ziua de mâine?
