Ultimatumul veni de la celălalt capăt al telefonului, apoi apelul se întrerupse. Toată agitația vie se opri brusc, lăsând în urmă doar sunetele slabe ale respirațiilor întretăiate.

Dacă întoarcerea cu zece ani în urmă era deja ceva incredibil, vestea și mai greu de crezut era să te trezești întorcându-te în lumea prezentului, doar ca să descoperi brusc că tu și fostul tău partener ocazional, devenit între timp iubit, ați devenit peste noapte logodiți.

Putea exista ceva mai dramatic decât asta?

Ce altceva se mai întâmplase între timp?

…

Sang Ru îl privi fix pe Zhou Tingzhao, doar ca să constate că și celălalt protagonist al veștii despre căsătorie o privea la fel de fix.

Inițial, când auzise că se căsătorește, Sang Ru fusese deja prea șocată ca să mai gândească, iar prima ei reacție fusese să se uite la el. Expresia lui Zhou Tingzhao era atât de gravă încât părea că vrea s-o devoreze.

Acum, aflând că așa-zisul „soț” era chiar el, sprâncenele lui strâns încruntate se relaxară, iar expresia i se umplu de aceeași uimire ca a ei, urmată de emoții tot mai complexe — confuzie și… bucurie?

Sang Ru își mișcă buzele, gata să spună ceva, când o durere ascuțită îi explodă brusc în minte. Duse mâna la cap în timp ce tot ce avea în față se încețoșa. Prin ceață, îl văzu pe Zhou Tingzhao ținându-se și el de frunte, evident incomod.

O durere și mai violentă o cuprinse și Sang Ru își mușcă instinctiv buza, neputând să-și rețină sunetul slab de durere care îi scăpă.

Brusc, vederea i se întunecă atunci când Zhou Tingzhao se apropie.

Părea și el extrem de afectat, cu sprâncenele adânc încruntate, dar totuși ridică mâna să-i maseze capul și întrebă răgușit:

— Și ție îți doare capul?

— Mhm…

Sang Ru răspunse slab, apoi nu mai putu vorbi, pentru că ceva începea să iasă la suprafață în mintea ei, val după val.

Văzu nenumărate imagini fragmentate, împrăștiate. Toate erau dezorganizate, deocamdată imposibil de legat între ele, ca un card de memorie care se încarcă, dar cu un flux haotic de informații.

O durere fină, densă i se răspândi în minte. Sang Ru vru instinctiv să oprească aceste bucăți de informații care o invadau, dar descoperi că era imposibil să le oprească. Păreau să fie menite în mod natural să facă parte din ea; durerea era cea mai intensă la intrare, dar odată ce pătrundeau în subconștient, păreau să se contopească cu el, devenind treptat docile.

Sang Ru primi aceste informații unilateral, fără putere de alegere, iar când observă că durerea dispărea încet, fruntea îi era deja plină de sudoare.

Creierul ei părea să proceseze autonom informațiile primite. Sang Ru se liniști treptat, dar întregul ei corp începu să amorțească.

Erau amintiri.

Aceste invadatoare ale minții ei, acele imagini fragmentare care se asamblau singure, formau segmente din experiențe pe care nu le trăise niciodată înainte.

Deocamdată nu putea primi totul complet, dar cel mai important mesaj pe care i-l transmitea creierul era următorul: ea și Zhou Tingzhao fuseseră îndrăgostiți de zece ani.

…

Era prea mult de digerat. Sang Ru rămase o clipă fără grai, cu inima bătându-i violent în piept. Ridică privirea spre cel care domina majoritatea noilor amintiri și îl găsi privind-o la rândul lui, cu o furtună pregătindu-se în ochi.

Pieptul lui Zhou Tingzhao se ridica și cobora dramatic. Trebuie să fi trecut prin același lucru. În sfârșit, Sang Ru întrebă:

— Și tu… ai acum acele amintiri?

— Da. Vocea lui era profundă, emoțiile indescifrabile.

Sang Ru nu știa ce să spună. Își linse buzele uscate și zise:

— Ne-am întors în timp și am creat un efect de fluture?

Privirea lui Zhou Tingzhao părea lipită de ea, fără să clipească:

— Așa pare, deocamdată.

Era prea brusc. Sang Ru fusese pregătită să iasă cu el, dar nimeni n-o avertizase că trebuie să fie pregătită și pentru căsătorie. Rămase tăcută, răsfoind în liniște noile scene din minte.

— Nu ești fericită? Tocmai își amintea fragmentele când îl auzi pe Zhou Tingzhao întrebând brusc.

— Nu, Sang Ru făcu o pauză de câteva secunde, apoi spuse: Nu ți se pare prea repede?

Zhou Tingzhao ridică ușor o sprânceană. Spre deosebire de felul lui obișnuit de a tachina, de data asta părea subtil nemulțumit.

Sang Ru adăugă:

— Vreau să spun, abia ne-am trezit și ne căsătorim, dar strict vorbind, ne-am întâlnit doar o zi.

Zhou Tingzhao o privi lung, apoi spuse brusc:

— Strict vorbind, ne-am îndrăgostit acum zece ani.

Sang Ru: …

Așa pus, nu era nimic greșit în afirmația lui. Relația lor începuse într-adevăr acum zece ani, stabilită chiar de decizia ei.

Sang Ru își dădu seama că fusese atrasă în logica lui, apoi îl auzi continuând:

— Am început să ne întâlnim în clasa a treia de liceu, am avut prima îmbrățișare, primul sărut, am mers la aceeași universitate, am avut prima noastră noapte…

— Oprește-te! îl întrerupse Sang Ru imediat ce auzi asta, mormăind: Cine ți-a cerut să declami tot?

Zhou Tingzhao o trase brusc în brațe și spuse încet:

— Am călătorit în timp ca să primim șansa asta. Nu-mi spune că nu vrei să te măriți cu mine.

— Eu…

— Putem fi îndrăgostiți toată viața, dar eu vreau să te iau de soție. Niciun moment nu e mai potrivit decât „acum”.

O mărturisire atât de directă o făcu pe Sang Ru să-i ardă obrajii. După o clipă, îl împinse ușor și spuse:

— Hai, ridică-te odată. Mă așteaptă să probăm rochii de mireasă.

—