Zhou Tingzhao petrecuse aproape două ore alegând cărți în librărie, dar șnurul de mână fusese o hotărâre de o clipă.

O mătușă de vârstă mijlocie avea un mic stand de flori la marginea drumului, unde vindea nu doar flori, ci și astfel de șnururi împletite.

Când văzu florile, Zhou Tingzhao vru să i le ofere. Când zări șnurul roșu, vru să i-l dea și pe acela. Ezita să plece, iar vânzătoarea îl strigă:
– Ia unul pentru iubita ta.

Și așa îl cumpără.

A doua zi, când se întâlniră din nou, Zhou Tingzhao se uită instinctiv la încheietura ei.

Fusese cuminte, nu-l scosese de când i-l legase cu o seară înainte. Roșul apărea din când în când de sub mâneca uniformei, pe jumătate ascuns. Dispoziția lui Zhou Tingzhao se însenină pe loc.

Exercițiul de dimineață al claselor terminale fusese anulat, iar jumătatea de oră fusese folosită pentru ascultarea unificată la engleză. Înainte să înceapă proba, stația de emisie făcu mai întâi un anunț.

Sang Ru nu era atentă la conținut, distrasă de vocea băiatului de la microfon. Sprijinindu-și bărbia în palmă, mormăi încet:
– Are o voce chiar plăcută.

Zhou Tingzhao privea exercițiile de listening când auzi remarca. Se opri și spuse, plat:
– Așa crezi?

Sang Ru îi aruncă o privire:
– Da.

Zhou Tingzhao tăcu, ca și cum s-ar fi apucat serios de exercițiu.

Deodată, Sang Ru își așeză mâna peste caietul lui, lăsând la vedere șnurul roșu de la încheietură, și întrebă:
– Arată bine?

– Arată bine.

– E cam larg. Ajută-mă să-l strângi puțin.

– Bine.

Zhou Tingzhao își puse jos stiloul, îl desfăcu și îl legă din nou, așa cum trebuia.

Micuță mincinoasă, nu fusese pierdut deloc.

Sang Ru nu doar că mințea fără să clipească, dar spunea lucruri provocatoare cu aceeași ușurință.

– Vocea ta sună și mai bine, spuse ea pe neașteptate, întorcându-și palma în sus și agățându-i degetele. Spune ceva, să te aud.

Inima lui Zhou Tingzhao tresări, dar se prefăcu calm și o lăsă să se joace cu degetele lui:
– Ce să spun?

Sang Ru se gândi o clipă, apoi zise:
– Poți să reciți poezii de dragoste?

– Pe care ai vrea s-o auzi?

Nu apucă să-i răspundă, pentru că din difuzor porni preludiul probei de listening.

Ea își retrase mâna înapoi, se purtă cuminte și spuse încet:
– Ți-o spun data viitoare.

Poate uitase mare parte din materiile de liceu, inclusiv engleza, dar lucrase atâta timp într-o firmă de publicitate, încât înțelegerea auditivă și vorbirea îi rămăseseră bune.

Sang Ru își formase obiceiul de a se compara la orice exercițiu cu Zhou Tingzhao. Și înainte făcea la fel, doar că atunci comparația era pe ascuns. Acum era pe față, fără ocol. Pe vremuri, când pierdea, se îndoia de ea însăși și ajungea să-l antipatizeze. Acum, când pierdea, pielea îi devenise mai groasă; putea chiar să găsească scuze că nu fusese pregătită pe deplin, iar Zhou Tingzhao nu o contrazicea niciodată.

Din fericire, de data asta avu ea avantajul. Răspunsese corect la toate, în timp ce Zhou Tingzhao rată o întrebare.

– Am câștigat.

Ca un mic păun, chiar și finalul vocii i se ridică.

Zhou Tingzhao îi făcu pe plac și o lăudă:
– Da, ai câștigat.

După listening, mai erau câteva minute până la oră. Profesorul Zheng îi chemă pe amândoi afară din clasă.

– Mâine, școala noastră și Gimnaziul Nr. 3 din vecinătate își vor observa reciproc metodele de predare. Voi doi veniți cu mine și cu directorul adjunct la câteva ore deschise.

– Cât timp vom lipsi? întrebă Sang Ru.

– Aproape toată ziua.

Zhou Tingzhao întrebă:
– La ce oră plecăm?

– Veniți la școală ca de obicei. Vă chem eu când plecăm, probabil pe la nouă.

– Bine.

Profesorul Zheng era pe punctul de a pleca, când Sang Ru întrebă, în sfârșit:
– Pot să nu merg?

– E în regulă și dacă nu mergi, spuse el după ce se gândi puțin, probabil căuta un înlocuitor. După un moment adăugă: atunci merge Xue Lu cu Zhou Tingzhao.

– Merg eu.

Și atunci auzi râsul înfundat al lui Zhou Tingzhao.

La ora mesei, profesorul rar prelungea lecția. De îndată ce se anunță pauza, clasa se goli, rămânând doar câțiva elevi.

Zhou Tingzhao se ridică, dar observă că Sang Ru își pusese deja capul pe bancă, ca să doarmă.

Se așeză la loc și, de teamă să n-o sperie, întrebă încet:
– Nu te simți bine?

Sang Ru își ridică capul și clătină din el:
– Sunt prea mulți oameni. Nu vreau să stau la coadă. Mă duc mai târziu.

Zhou Tingzhao tăcu o clipă, apoi spuse:
– Ai vrea să… vii acasă cu mine?

Sang Ru știa că părinții lui Zhou Tingzhao erau profesori la școală, dar nu știa că locuiau de obicei în căminul profesorilor din spatele clădirii.

Îl urmă în casă. Totul era foarte curat, așezat cu grijă, dând aceeași impresie ca Zhou Tingzhao însuși — limpede, ordonat.

– Așază-te puțin, spuse el îndreptându-se spre bucătărie. Orez prăjit cu ou e în regulă? Se face repede.

– Sigur.

Sang Ru nu se așeză, ci îl urmă.

– E ceva ce nu mănânci? întrebă el, luând un șorț și ținându-l în mână, apoi se opri brusc, întrebându-se ciudat dacă nu era stânjenitor să-l poarte de față cu ea.

– Nu.

Sang Ru îl văzu încremenind și îl împunse ușor în talie:
– De ce nu-l pui?

Zhou Tingzhao își reveni și îmbrăcă șorțul. Chiar atunci, corpul i se înțepeni.

Mâinile ei îi înconjuraseră talia, nu într-o îmbrățișare, ci într-o explorare fină. Degetele îi alunecară dinspre abdomen spre lateral, iar de acolo se răspândi un fior subțire.

Dar atingerea aceea dispăru repede. Talia i se strânse, iar la spate se formă o fundiță ca de fluture.

– Gata, e legat.

Devenea deja greu de suportat. Zhou Tingzhao nu mai era sigur dacă a o aduce acasă fusese sau nu decizia potrivită.