Următoarea întâlnire a lui Sang Ru cu Zhou Tingzhao avu loc la o reuniune de clasă.
Cea care o contactă fu Xue Lu, reprezentanta clasei la limba maternă din liceu. Xue Lu îi rămăsese prietenă pe WeChat și îi trimise special un mesaj în privat, temându-se că Sang Ru nu verifica grupul.
La acel moment, Sang Ru tocmai își schimbase locul de muncă și postase o actualizare legată de serviciu, cu noua ei locație. Xue Lu profită de ocazie și propuse ca toți să se adune, sub pretextul de a o felicita pentru începutul unui nou drum profesional.
Formulată astfel, invitația nu mai putea fi refuzată.
Reuniunile cu foștii colegi erau previzibile: toată lumea discuta despre prezent, rememora trecutul și făcea glume ușor stânjenitoare. O masă trecu repede, iar după cină se mutară la KTV.
Sang Ru voia să se strecoare afară, dar Li Chenfei – colega ei de bancă din liceu și prietenă bună în prezent – îi prinse brațul și nu-i dădu drumul, bosumflată:
– Dacă pleci, o să fie super stânjenitor pentru mine singură.
Văzând că Sang Ru ezita, Li Chenfei se apropie de urechea ei și șopti:
– Zhou Tingzhao încă n-a ajuns. Nu vrei să-l vezi?
– Zhou Tingzhao?
Sang Ru rămase o clipă pe gânduri, potrivind numele cu silueta unui băiat înalt, care purta de obicei ochelari. Nu-și mai amintea clar trăsăturile lui, dar avea o senzație vagă că se suprapunea cu cineva întâlnit cu câteva zile în urmă în lift.
– Da! El a organizat întâlnirea – era șeful clasei noastre, până la urmă!
– El a organizat-o? Atunci de ce nu e aici?
– De unde ai prins obiceiul ăsta prost de a nu citi mesajele?
Li Chenfei deschise grupul de WeChat creat pentru cină, derulă puțin și îi puse telefonul în față.
– Uite.
Zhou Tingzhao:
– Scuze, tuturor, m-a prins munca și nu pot ajunge la cină. Fac cinste la karaoke mai târziu.
Sang Ru aruncă o privire la numele grupului și își dădu seama că, într-adevăr, îl pusese pe silențios. Mormăi un:
– Aha…
Chiar atunci apăru o notificare nouă. Împinse telefonul înapoi:
– E un mesaj nou.
Când îl deschise, văzu că Xue Lu trimisese locația KTV-ului în grup și îl etichetase pe Zhou Tingzhao.
Zhou Tingzhao:
– Perfect. Ajung acolo în zece minute.
Zhou Tingzhao totuși ajunse puțin mai târziu și fu imediat înconjurat de toți, sub pretextul unei „anchete” glumețe.
În acel moment, Sang Ru ținea microfonul și cânta. Intrarea lui făcu continuarea melodiei stânjenitoare. Rămase o clipă pe loc, ținând microfonul fără să știe ce să facă, apoi decise să oprească piesa.
O intrare care îi întrerupea momentul – chiar dacă nu-și mai amintea limpede chipul lui Zhou Tingzhao, sentimentul de antipatie îi era extrem de familiar.
Aceasta fu prima ei reacție.
A doua fu:
Bărbatul întâlnit în lift, cu câteva zile în urmă, era el!
Se spune că fetele se schimbă enorm după ce intră la facultate sau în câmpul muncii. Sang Ru simți că Zhou Tingzhao se schimbase și mai mult.
Înainte purta ochelari, părea lipsit de vlagă și nu făcea altceva decât să învețe toată ziua. Acum, ca profesionist, renunțase la ochelari, purta un costum bine croit, iar felul în care ridica paharul ca să ciocnească cu ceilalți era… surprinzător de atrăgător.
Următoarea melodie începu. Cel care o alesese stătea chiar lângă Zhou Tingzhao și o strigă pe Sang Ru, care încă se afla la panoul de selecție:
– Asta e piesa mea! Sang Ru, pune pauză, te rog!
– Sigur.
Urmând instrucțiunea lui, Sang Ru se întoarse lângă Li Chenfei, sub privirile tuturor.
Simți privirea lui Zhou Tingzhao urmărind-o câțiva pași, apoi retrăgându-se rapid. Apoi îl auzi spunând:
– Scuze că am întârziat. Mă pedepsesc cu trei pahare.
După ce acceptase deja câteva toasturi, mai bău încă trei pahare la rând. Sang Ru își spuse în gând: bea până crăpi.
Faptele dovediră că Zhou Tingzhao nu avea de gând să moară de băutură. După primul pahar, toți începură să aplaude. După al doilea, Xue Lu îi opri mâna, clătinând din cap.
Dacă nu se înșela, Zhou Tingzhao zâmbi ușor. Foarte discret, dar Sang Ru îl văzu – un zâmbet parcă menit să o liniștească pe Xue Lu, înainte de a termina și al treilea pahar.
Urmară aplauze și ovații. Unii chiar bătuseră din palme cu entuziasm. Sang Ru aplaudă și ea de câteva ori, din politețe.
Zhou Tingzhao se uită spre ea, fără vreo emoție clară în privire. Totuși, dintr-un motiv greu de explicat, Sang Ru nu mai putu continua să bată din palme. Își lăsă mâinile în poală. Văzând că privirea lui nu se mutase, zâmbi și ridică ușor o sprânceană.
Gestul nu părea un salut, ci mai degrabă o provocare.
Apoi Zhou Tingzhao își întoarse capul, răspunse cuiva și nu mai privi în direcția ei.
Li Chenfei, care asistase la schimbul de priviri, deveni brusc entuziasmată și îi șopti lui Sang Ru:
– Nu ți se pare că Xue Lu încă îl place pe Zhou Tingzhao?
Sang Ru privi către cei doi care stăteau împreună.
– Probabil.
– Stai puțin.
Sang Ru se întoarse spre ea.
– Încă? Îl plăcea și înainte?
Li Chenfei o privi brusc ca și cum ar fi văzut o ființă de pe altă planetă:
– Era un secret pe față în clasă, în liceu! Tu ce făceai de nu știai?
Înainte ca Sang Ru să apuce să răspundă, Li Chenfei continuă, parcă vorbind singură:
– Aha… tu învățai.
…
Bine. Probabil chiar învăța. Bârfa era un obicei prost pe care îl căpătase abia după ce intrase la facultate, la media.
Li Chenfei se apropie din nou, coborând și mai mult vocea:
– Mai e ceva. Știi asta?
– Ce?
– Că Zhou Tingzhao te plăcea pe tine.
Sang Ru:
– ?
Privirea îi fugi instinctiv către bărbatul aflat nu departe, incapabilă să creadă.
– Cum?
Li Chenfei își lovi coapsa cu palma:
– Nu știai!
